Postări

Se afișează postări din decembrie, 2010

Despre panotaj stradal, urbanism, publicitate şi administraţie publică

Pornesc de la postarea mea precedentă , cea cu indicatorul către standul de înghetaţă, uitat acolo în plină iarnă. Cristi a comentat că există norme care forţează administaţia să ia măsuri, dar aceasta nu o face. Sunt de acord cu el, însă am zis că nu e rău să dezvolt şi să ne uităm niţel şi la cauze. Deci, ştiu că există norme şi amenzi care pedepsesc pe cei care nu iau panoul, anunţukl, indicatorul de pe domeniul public atunci când se încheie perioada pentru care a fost permis afişajul. Mai ştiu şi că, în oraşele României, există un număr enorm de panouri publicitare de dimensiuni diferite. Mai ştiu şi faptul că aceasta dăunează deopotrivă modului în care arată oraşul, eficienţei publicităţii prin panotaj stradal şi capacităţii de a informa a acestor panouri (când sunt prea multe, toată lumea începe să le ignore conţinutul). Nu mă miră că administraţia nu o ştie, sau că urbaniştii nu pot să îşi impună punctul de vedere. Mă miră lipsa de intervenţie a celor din publicitate,

Să îngheţăm cu spor ...

Imagine
18 decembrie 2010, Parcul Sebastian Evident că înghețata nu mai e de mult acolo, dar afișul a rămas, cu conotațiile sale amuzante date de decorul hibernal... Nu ar fi mai simplu ca toți cei care plasează indicatoare, bannere, afișe electorale etc., pe domeniul public, să fie amendaţi drastic dacă nu le ridică după ce evenimentul cu pricina se încheie?

Bogdan Suceavă / Vincent Nemuritorul

Imagine
Întotdeauna mi-a plăcut să cred că, la un moment dat, va fi construit un mod care să îţi permită să îţi lungeşti viaţa mult în viitor. Aceasta ţi-ar da posibilitatea de a experimenta multe lucruri diferite, dar mai ales ţi-ar satisface curiozitatea de a afla continuarea poveştii despre pământeni … Cartea lui Bogdan Suceavă (apărută la Curtea Veche, în 2008) exploatează tocmai acest lucru, plasând „nemurirea” în viitorul apropiat şi vorbind despre ea de la prima până la ultima pagină (pagina 188). Prin urmare am citit-o repede, începând-o la boarding, pe Otopeni, şi încheind-o în gara aeroportului din Frankfurt. :) Asta nu înseamnă însă că m-a impresionat. Ideea este incitantă, realizarea este decentă, dar cartea mi s-a părut deopotrivă prea comercială şi superficială. Trebuie spus din capul locului că, după părerea mea, cartea este mai degrabă literatură mainstream decât SF, în ciuda plasării sale în viitor. Apoi, autorul discută „nemurirea” într-un mod destul de original, abor

Mihnea Rudoiu / N-are momentan titlu

Imagine
Cartea despre care voi vorbi în continuare a apărut la Curtea Veche în 2005 şi beneficiază de o critică nefavorabilă, destul de înverşunată, ce te face să te întrebi ce e în neregulă în relaţia autorului cu „intelighenţia oficială”. Acest lucru se petrece pe site-urile cu pretenţii de profesionalism în ale cărţilor (vezi aici , aici şi aici ), volumul fiind practic ignorat de blogurile celor neimplicaţi în critică literară, publicare, scriere. Romanul nu e chiar atât de prost precum zice critica. El începe prin a propune o inovaţie interesantă: scrierea numelor proprii în stilul mirc/Messenger – Khrysthy, Phyeny, Cklawoodya etc., delimitând-şi astfel contextul în care evoluează. Acţiunea este plasată în oarecare măsură online, permite descrierea unor bucăţi din realiatea românească contemporană şi, ca aproape orice roman românesc de după 1990, trimite de câteva ori la perioada comunistă. Stilul adoptat este vonegutian, dar volumul nu reuşeşte să găsească un conţinut potrivit aces

HELP! Orice sugestie e binevenită

Am nevoie de sfaturi, iar orice sugestie e binevenită. Problema mea este următoarea: De 20 de ani, România e parte a unui cercetări internaţionale ce urmăreşte modul în care ţările lumii (mai ales cele europene, dar nu numai ele) se schimbă din punct de vedere al valorilor sociale (reducţionist vorbind, e vorba de felulş în care g-ndim şi ne imaginăm viaţa). E vorba de "sondajele valorilor" - European Values Survey, respectiv World Values Survey. La 3-5 ani colectăm date de la eşantioane naţionale şi ne comparăm cu restul lumii (sunt date în prezent cam despre 100 de societăţi diferite). E practic singura sursă de date academice cu lungimea amintită care există în lume, şi singurul sondaj comparativ academic de o asemenea amploare în care România este prezentă constant. (mai multe detalii în pagina Grupului român pentru studiul valorilor sociale ) În clipa asta se desfăşoară valul 2010-2011 al cercetării. Noi tot sperăm să facem rost de bani pentru a colecta date ş

Cum am petrecut 1 Decembrie

În primul rând nu văd de ce ar trebui să petrecem la o zi naţională plasată aiurea în tramvai, în mijlocul iernii. Dar, mă rog, aşa cum avem și un imn amărât, mai degrabă un bocet demobilizator, putem avea și o zi naţională care nu e pe gustul meu. Am ajuns la aeroport, la Otopeni, pe la 7 fără niţel. Taximetristul ne-a explicat că urmează parada agricultorilor: „ăştia ară ogorul cu Mig-ul”. Avionul trebuia să decoleze spre Cluj la 7:35. Am făcut check-in, am trecut prin controlul de securitate și ne-am suit în autobuz. Era cam frig. După 5 minute a venit un nene de la aeroport și ne-a zis că trebuie să mai vină un pasager, aşa că o să aşteptăm în autobuz, dar fiindcă e băiat bun și i se pare că e cam frig, o să îl roage pe şofer să închidă uşile. După 10 minute, Mălina a cârcotit că pe alte aeroporturi probabil ne-ar fi dus pe noi la avion și apoi pe pasagerul important ce se lăsa aşteptat. După alte 5-10 minute autobuzul ne-a dus la avion. Pasagerul cu pricina nu a mai apărut.