Lumea …. aşa cum nu o ştim?

Zburând spre Qatar dinspre München, am survolat România. Am făcut cu mâna către Ploiești și Berceni și am mers mai departe cu nostalgia unei înțelegeri aviatice ce ar fi trebuit să facă din București un hub important între Europa vestică și Orientul Mijlociu. Trafic mare, oportunități fantastice de imagine, probabil acceptare automată în spațiul Schengen. Una dintre șansele majore de dezvoltare ratate sistematic de România în anii 1990 și la începutul anilor 2000. Cu bani care ar fi venit probabil din finanțări europene. Miniștrii români ai transporturilor și cei ai dezvoltării ne pot oare spune cum am reușit să ratăm șansa asta? Sau arabii ăștia sunt cumva prea neînsemnați* pentru o țară așa importantă precum România, încât agenda guvernului și președinției românești nu îi poate cuprinde? Pe primul ministru actual, Victor Ponta, nu are rost sã îl întrebi nimic despre ce face guvernul ca sã recupereze pierderea. Domnia sa nu poate întreprinde oricum nimic: Hoț dovedit, se numără p

Nu am vrut să scriu despre asta. Nu am vrut să scriu nici despre emisiunea de săptămâna trecută, de la televiziunea germană. Câteva intervenţii ale lui Remus, pe Facebook, la un link dat de Mirel, m-au făcut însă să spun şi eu ceva. Am început să dau un răspuns acolo, însă nu l-am postat, pentru că era deja prea lung. Aşa că îl postez aici. Contextul e simplu: Mirel a dat link la un articol de opinie din Adevărul , care întortochea chestiunea lipsei noastre de acces la spaţiul Schengen, lăsa impresia că ar căuta subtil să exonereze deopotrivă guvernul şi președinția de orice răspundere, şi identifica, corect, câteva căi politice de a rezolva cândva problema. Remus, în comentariul său observa că există cel puţin un argument tehnic care ne-ar putea ridica probleme în cazul integrării în Schengen, legat de lipsa centrelor de primire a imigranţilor ilegali , problemă cu care se confruntă în mod normal ţările de frontieră din cadrul UE. Subscriu la poziţia cu pricina, cu observaţia că