Zburând spre Qatar dinspre München, am survolat România. Am făcut cu mâna către Ploiești și Berceni și am mers mai departe cu nostalgia unei înțelegeri aviatice ce ar fi trebuit să facă din București un hub important între Europa vestică și Orientul Mijlociu. Trafic mare, oportunități fantastice de imagine, probabil acceptare automată în spațiul Schengen. Una dintre șansele majore de dezvoltare ratate sistematic de România în anii 1990 și la începutul anilor 2000. Cu bani care ar fi venit probabil din finanțări europene.
Miniștrii români ai transporturilor și cei ai dezvoltării ne pot oare spune cum am reușit să ratăm șansa asta? Sau arabii ăștia sunt cumva prea neînsemnați* pentru o țară așa importantă precum România, încât agenda guvernului și președinției românești nu îi poate cuprinde?
Pe primul ministru actual, Victor Ponta, nu are rost sã îl întrebi nimic despre ce face guvernul ca sã recupereze pierderea. Domnia sa nu poate întreprinde oricum nimic: Hoț dovedit, se numără printre cei de care liderii europeni se feresc. E un risc mare pentru cariera politică să te prindă paparazzi alături de un plagiator! Cât despre președintele curent, rândurile de mai sus definesc performanța sa ca personaj marcant pentru ministerul de care aminteam.
*Qatar e o țãrișoară de 900.000 de locuitori. Sau de 1.700.000 dacă e să dăm crezare zvonurilor neoficiale despre rezultatele recensământului din 2010. Cea mai bogată țară din lume, dacă e să luăm în considerare PIB/locuitor. Bogăția sa, ca a tuturor țărilor din Golf, derivă din petrol. O parte dintre experții arabi în petrol au fost școliți în România, la Ploiești...
Nu am vrut să scriu despre asta. Nu am vrut să scriu nici despre emisiunea de săptămâna trecută, de la televiziunea germană. Câteva intervenţii ale lui Remus, pe Facebook, la un link dat de Mirel, m-au făcut însă să spun şi eu ceva. Am început să dau un răspuns acolo, însă nu l-am postat, pentru că era deja prea lung. Aşa că îl postez aici.
Contextul e simplu: Mirel a dat link la un articol de opinie din Adevărul, care întortochea chestiunea lipsei noastre de acces la spaţiul Schengen, lăsa impresia că ar căuta subtil să exonereze deopotrivă guvernul şi președinția de orice răspundere, şi identifica, corect, câteva căi politice de a rezolva cândva problema.
Remus, în comentariul său observa că există cel puţin un argument tehnic care ne-ar putea ridica probleme în cazul integrării în Schengen, legat de lipsa centrelor de primire a imigranţilor ilegali, problemă cu care se confruntă în mod normal ţările de frontieră din cadrul UE. Subscriu la poziţia cu pricina, cu observaţia că mai degrabă asta ar fi problema Bulgariei, însă şi România ar trebui să dispună de instrumentele instituţionale şi materiale care să anticipeze un val de migranţi ilegali aflaţi în tranzit către ţări mai bogate.
Altfel, aş observa că sunt alte câteva puncte fierbinţi, aceasta constituind în fapt reacţia mea iniţială:
La ce spune Remus, ar trebui adăugat pe listă şi un al doilea factor: imaginea pe care o avem, suprapusă nefericit peste criză. Dacă ne uităm la ce ştim de prin sociologie, observăm că un context economic negativ conduce rapid către valori tradiţionaliste, incluzând intoleranţă şi 'benevolenţă' redusă, iar grupul ţintă predilect va fi cel cu imaginea cea mai proastă. Dacă acesta este perceput ca fiind favorizat de guvern, votanţii vor avea tendinţa să îşi îndrepte voturile în altă direcţie. Or până şi în Polonia, noi avem o imagine atât de proastă, că ne bătem cu ruşii pentru locul din urmă la 'cea mai puţin preferată naţie'. A avea imagine la fel de proastă ca ruşii, în Polonia, spune multe.
Peste imaginea de săraci, cerşători şi pungaşi se suprapun ezitările perpetue ale guvernelor de la Bucureşti, indiferent de culoare politică, cu un plagiator şef de guvern (cine naiba vrea să fie prieten cu o ţară care are ca şi administrator un hoţ dovedit???) şi un preşedinte despre care nu are rost să discutăm. Imaginea negatovă de care vorbeam reflectă şi inconsistenţa activităţii ministerului de exterme şi a celor plătiţi bine să se ocupe de imaginea ţării.
Prin urmare, eu zic că sunt cel puţin trei factori mari şi laţi care conduc la decizia legată de Schengen, iar ei nu sunt de natură circumstanţială: 1) lipsa de pregătire (observaţiile lui Remus privitoare la centrele de găzduire a migranţilor ilegali), 2) imaginea proastă suprapusă peste criză şi anul electoral din unele ţări europene, 3) guvernări slab calificate (care nu au depus practic nici un efort să schimbe imaginea asta, ci au considerat mai degrabă domeniul drept un bun prilej de spoliere, de la frumoasa şi fascinanta România, la inteligenta Elenă citire).
Articolul din Adevărul e aşa cum e presa de la noi. Are sclipiri, dar pare mai degrabă superficial şi partinitor. Are tendinţa de a prelua acel slogan nefericit care zace şi în imnul de stat: pe noi ne asupresc toţi, că suntem mici.
Interesant este şi cum presa germană a pregătit momentul: una dintre televiziunile germane, cred că ZDF sau ARD, a avut o emisiune la oră de audienţă ridicată, miercuri sau joi seară, săptămâna trecută, despre România şi Bulgaria. Patru sau cinci invitaţi, incluzând şeful poliţiei federale, primarul Berlinului (parcă), o deputată verde, un lider ţigan (ea folosea termenul zigeuner, era născută în Germania). Dezbaterea a fost aproape exclusiv despre ţigani şi problemele lor. În fundal, steagul României şi un salut în limba română: "Bine aţi venit în România!". Discuţia a fost extrem de interesantă, la obiect, cu argumente pertinente, fără ironiile 'deştepte' cu care se gratulează românii în studiourile TV. Numai că subiectul nu era România, ci problematica romilor. Suprapuse peste discuţie, peste tema centrală a acesteia, titlul emisiunii şi bannerul mare din spate sugereau altceva şi pregăteau declaraţia de duminică.
Iar aici s-a văzut ce fel de guvern avem: ministrul român la Berlin a tăcut chitic. Nu a postat măcar un anunţ pe site-ul propriu spunând că România înseamnă mai mult decât locuitorii săi săraci şi slab calificaţi... Eu credeam că pentru asta avem în Germania un ministru: ca să se ocupe de imaginea ţării şi de relaţia cu Germania. Să monitorizeze tot ce apare în media germană despre România şi să reacţioneze dacă e cazul, mai ales atunci când se aşteaptă decizii importante.
De asemenea, mă întreb dacă ambasadorul bulgar la Berlin nu i-o fi dat un telefon colegului român spunându-i că e cazul să reacţioneze. Sau poate că de fapt nici măcar nu colaborăm cu bulgarii, că noi suntem prea deştepţi ca să ne bătem capul cu ei?? :(
