Hectic life
Aș începe prin a mulțumi cuiva că mi-a deschis ochii. Dar poate fac asta mai degrabă la sfârșit. Cu mulți ani în urmă, profesorul ce m-a coordonat la lucrarea de licență și ceva mai apoi la doctorat mi-a trimis un email. Îmi răspundea rapid la un mesaj de două rânduri pe care i-l scrisesem. Profesorul îmi spunea că sunt probabil într-o perioadă în care totul este hectic . Era o trimitere clară la faptul că, aflându-mă la mii de kilometri distanță și după săptămâni de tăcere, scriam atât de puține... Problema era însă cu acest hectic pe cate 1-am învățat din acel email și pe care 1-am folosit intens pană săptămâna aceasta. Dar să nu anticipăm. Hectic, așa cum mă lămurise profesorul, era folosit în sensul său englezesc: HECTIC. [...] 4 : characterized by activity, excitement, or confusion După cum vedeți este vorba de al patrulea sens al termenului. Celelalte trei trimit la originea termenului (în greaca veche), la febră persistentă, cu oscilații continue, cu agitația de rigoare.