Alexandru Ofrim, Străzi vechi din Bucureşti, Humanitas, 2007 [link]
Oraşele, ca să poată respira, ca să poată exista într-un mod decent, au nevoie de identitate. O simplă aglomerare de betoane nu e suficientă ca să te simţi mândru că faci parte din acel conglomerat.
Am simţit-o mai întâi în urmă cu 12 ani, în Strasbourg. Multe dintre pieţele oraşului conţineau câte un soi de stâlp pe care se puneau cândva afişele teatrelor sau cinematografelor, din cele groase, de beton. "Stâlpii" ăştia, în Strasbourg, erau complet din plastic, iluminaţi dinspre interior cu neon. Sus de tot era scris numele locului. Apoi, pe "stâlp", ţi se explica de ce se numeşte locul respectiv aşa cum se numea, cu alte cuvinte aflai despre istoria lui, începeai să îi pricepi identitatea.
În România nu este aşa: străzile, pieţele, stadioanele, clădirile, ministerele şi chiar localităţile, îşi schimbă numele cu o frecvenţă neaşteptată. Numele unor oameni sunt date unor locuri alandala: liceul X-ulescu, strada X-ulescu, bustul lui X-ulescu decorează adesea oraşul Y, prin care de altfel X-ulescu nici măcar nu a trecut vreodată. Mai mult, bustul , strada şi liceul se află cel mai adesea în trei părţi diferite ale aceleaşi localităţi.
Din păcate Bucureşti-ul este tipic în acest sens. Ca o demnă capitală, oraşul este cel dintâi ce se conformează la normă.
Există însă câteva locuri care au reuşit să îşi păstreze identitatea neschimbată nici în timpul lui Cuza, nici pe vremea lui Carol, nici între războaie, nici pe vremea lu' to'a'şu', nici în haosul postdecembrist. Despre ele şi despre istoria lor este cartea lui Alexandru Ofrim. Interesantă, excelent ilustrată, bine documentată, ea reprezintă un volum de citit, fără a fi neapărat o carte de căpătâi.
Comparaţia cu cartea lui Adrian Majuru (Bucureştii mahalalelor) se impune: cele două volume sunt complementare, însă Bucureştii mahalalelor reprezintă un volum mai închegat, oferind o imagine mai de ansamblu a dezvoltării oraşului. Străzi vechi din Bucureşti aduce însă bucăţele savuroase despre viaţa şi potenţiala identitate a unor locuri...
Ambele volume au acelaşi mare "bug", comun de altfel multor volume editate în România: lipsa aproape completă a hărţilor, necesare mai ales când este vorba de repere de mult dispărute.
