Lumea …. aşa cum nu o ştim?

În imagine e un soi de desert, destul de interesant: urdă frecată cu vanilie (sau cam așa ceva), pusă pe un pat subţire de dulceaţă de zmeură, și cu un moţ de mentă. Se găseşte la restaurantul Bran Parc , în Bran. Cei de acolo au şi alte câteva chestii interesante care pot fi consumate la felul principal. Serviciul este de asemenea bun, aşa că merită o vizită dacă sunteţi prin zonă.

Se întâmplă uneori să îmi apară în viaţă oameni pe care nu i-am văzut de mult, oameni de care mi-e dor, într-un mod vag, lipsit de scop, ca un dor de o imagine, de a mai vedea şi simţi măcar o dată ceva de mult pierdut. Se întâmplă adesea să caut oameni despre care aş vrea să ştiu ce au făcut cu vieţile lor, alături de care am mers o bucată de drum şi a căror continuare de poveste aş vrea să o aud. Uneori, astfel de oameni apar ca nişte licăriri, ca un semn mic, aproape codat, de mi se taie răsuflarea de incredibila veste a regăsirii, de uluiala gândurilor unui trecut atemporal, suspendat printre amintirile plăcute, curăţate de detalii anoste. Uneori imaginile dispar ca nişte amăgiri, amintindu-mi de momente în care mă îndoiesc că mi-am explicat bine motivele sau că am găsit chiar căi nu tocmai inspirate. Mă agăţ atunci de iluzia că data viitoare licărirea va fi mai puternică. Oare să se aplice asta doar pentru oameni, sau o merge şi pentru "luminiţa de la capătul tunelului"

Sebastian Vlădescu, ministru de finanţe este citat de ziarul pro-prezidenţial Evenimentul Zilei . Ziarul spune că domnul Vlădescu „[...] a adăugat că îi este greu să înţeleagă în ce măsură creşterea TVA la 24% şi a cotei unice la 20% i-ar afecta doar pe cei bogaţi. Ar fi fost afectată întreaga populaţie a României”. Contextul este dat de compararea măsurii cu scăderea salariilor unei părţi a angajaţilor, nu tocmai dintre cei care câştigă cel mai mult. Sincer să fiu, am rămas cu gura căscată. Chestiunea este una de manual: creşterea TVA afectează în primul rând pe cei care cumpără mai mult, adică pe cei care au cu ce să cumpere mai mult, adică pe cei cu mai mulţi bani. Evident că îi afectează şi pe ceilalţi, aşa cum ar putea eventual, la limita limitei, să fie interpretat acel „doar” din declaraţia atribuită ministrului de finanţe. Totuşi, ţinând cont de contextul în care este plasată, declaraţia ar putea ridica suspiciuni serioase fie asupra competenţei, fie asupra bunelor intenţii

În urmă cu nu multe zile, am asistat la o conferinţă academică în România. O primă surpriză plăcută: nu a fost o conferinţă rea. Am ascultat şi discutat mai multe prezentări bune decât de obicei, asistenţa a fost mai variată decât la obişnuitele conferinţe de la noi, pe ansamblu organizarea a fost una destul de reuşită, în condiţiile în care nu cred că a implicat cheltuieli prea ridicate. În plus, am avut ocazia să audiez, uimit, o lucrare de bună calitate, prezentată de un student masterand. Prezentarea şi lucrarea în sine sunt peste nivelul doctoral şi postdoctoral de la noi, aşa cum le ştiu eu în sociologie, iar prezentatorul în sine m-a deturnat de la pesimismul cronicizat în ce priveşte traiectoria probabilă a cercetării mioritice. E drept că autorul dintr-o altă ramură de ştiinţă decât sociologia. Acest lucru nu m-a împiedicat însă să exclam, în sinea mea, că şi la noi se poate şi că ar cam fi cazul să se promoveze in corpore către următorul nivel calitativ…

Este de greu de spus care mi-au fost reacţiile citind despre declaraţiile de luni ale preşedintelui Traian Băsescu. (1) Preşedintele e un om consecvent și tenace. Declaraţiile merg pe linia despre care vorbeam în postarea precedentă: impunerea de facto a unei noi ordini sociale în România. O ordine nenegociată, ci decisă prin prisma majorităţii obţinute în ultimele alegeri prezidenţiale. Faptul că această majoritate e una firavă nu a contat. (2) De astă dată este vorba de creionarea unui stat minimal, a unor servicii sociale reduse la subzistenţă, deschizând larg poarta privatizării în educaţia preuniversitară și în sistemul medical. În principiu ar fi putut fi vorba de „România nu îşi permite mai mult”, dar ele au fost prezentate mai degrabă drept „solidaritatea socială e un moft”. O opţiune ce m-a surprins prin radicalism, dar care era de aşteptat, aşa cum arăt mai jos. (3) Apoi este uluiala ce m-a răvăşit la vederea declaraţiei de respingere netă a modelului social european. Nu

Decizia de politică economică luată de Guvern săptămâna aceasta (reducerea cu 25% a cheltuitelor salariale ale bugetului de stat) nu e deloc surprinzătoare. Hotărârea este consistentă cu campania electorală din ultimii 3 ani a PDL şi a preşedintelui Băsescu. Confruntaţi cu o criză de orice fel, era firesc ca guvernanţi să ia în considerare o astfel de soluţie înaintea altora. FMI pare a fi un pretext apărut la momentul oportun. Mult mai interesant a fost însă modul cum a fost anunţată decizia, şi anume prin vocea preşedintelui. Din câte îmi amintesc este prima ocazie de acest fel de când România are parlament ales prin vot universal. În trecutul apropiat, deciziile de politică fiscală şi economică dure au fost mai mereu anunţate de primul ministru şi de ministrul de finanţe, abia apoi preşedintele comentând pe marginea acestora. De altfel acesta este şi spiritul constituţiei adoptate la începutul anilor 1990: preşedintele constituie mai degrabă un moderator, având un rol simbolic. Er

Deşi ar putea fi, acest post nu este despre Tată, Fiu şi Sfântul Duh, ci despre ziua de 9 Mai 2010. Conform unei iniţiative cetăţeneşti și parlamentare concretizate prin legea 319/2009, începând cu 2010, in a doua duminică din luna Mai se sărbătoreşte Ziua Tatălui . Bizareria este că legea cu pricina ar fi dorit să elimine discriminarea bărbaţilor, propunând ziua tatălui drept contrapondere la 8 Martie. Însă 8 Martie este ziua FEMEII, nu a MAMEI. Ziua mamei a fost și ea introdusă de aceeaşi lege, în prima duminică din mai. Cu alte cuvinte, femeile au rămas avantajate net . Culmea este că, în lume, Ziua Mamei este sărbătorită în general în a doua duminică a lunii mai. Conform Wikipedia , regula de a avea ziua mamei în a doua duminică din mai, este respectată în Australia, Africa de Sud, Austria, Belgia, Bulgaria, Brazilia, Canada, China, Germania, Grecia, India, Italia, Japonia, Mexic, Olanda, Elveţia, Turcia, Ucraina, SUA, ţările baltice, America Latină, ţările nordice. Într-o lum

Valerio Massimo Manfredi este un arheolog italian care s-a decis să popularizeze cunoașterea ştiinţifică recentă şi scrie romane istorice. Demersul să nu este singular. Este suficient să amintesc excelenta colecţie de romane istorice de la All , dar şi seria Ştiinţă , de la Humanitas. Ultima legiune de Manfredi este un roman de aventuri captivant, deşi autorul nu este neapărat un maestru al condeiului. Este o carte care se citeşte uşor, fiind croită pe aventurile unui grup de soldaţi romani ce caută să salveze viaţa ultimului împărat roman. Nu vă aşteptaţi ca lectura să vă facă să vă gândiţi la cine ştie ce mari întrebări despre oameni, lume şi viaţă. Cartea lui Manfredi nu îşi propune aşa ceva. Pe fundalul acestui roman de aventuri onest, şi pe alocuri simplist, veţi descoperi însă detalii despre cum cred istoricii astăzi că arăta Imperiul Roman în clipa destrămării sale. Un bun prilej de a afla cum trăiau oamenii, ce făceau ei atunci când lumea se schimba aproape complet în juru