Lumea …. aşa cum nu o ştim?

Am primit azi pe unul dintre grupurile de e-mail la care sunt abonat, un apel să particip la dezbaterea despre Strategia de Competitivitate a României 2010-2012. De strategia cu pricina se ocupă « Consiliul Național pentru Competitivitate », un parteneriat public-privat, așa cum îl recomandă e-mailul pe care l-am primit. Prima întrebare este simplă : de ce am avea nevoie de un astfel de organism ? Asta se întrebă și organismul însuși, și își răspunde pe puncte, în dreapta paginii, începând cu « Competitivitatea este un capitol la care România are mult de recuperat, atât la nivel european, cât şi la nivel global. » Cred că pot spune rapid măcar încă treizeci-patruzeci de domenii în care România are încă mult de recuperat. Motivația mă trimite cu gândul la ce îmi spunea Mălina cu câteva zile în urmă: când ai nevoie să îngropi o problemă, inventezi un Consiliu. Acest consiliu însă este deosebit de capabil, motivat și mai ales creativ. Pagina sa debutează, pe centru, cu o declaraț

După multă vreme m-am uitat luni la ştiri pe un canal românesc: RTV. În una dintre ştiri, se vorbea despre dezbaterile despre legea bugetului. Am constatat că: RTV s-a preocupat mai degrabă de tablet PC-urile şi telefoanele parlamentarilor, decât de a pricepe ce se discuta la faţa locului. Nu zic nimic despre potenţiala reclamă mascată la produse Apple.  Premierul Boc a explicat că de fapt nu scad pensiile și salariile, ci rămân la acelaşi nivel. Acum însă, premierul fie a uitat să spună, fie RTV l-a sabotat neamintind că a spus că de fapt nivelul curent este cel redus cu forcepsul, şi că guvernanţii au promis de câteva ori că se va reveni la nivelul iniţial. (ba chiar, înainte de alegerile din 2008, au impus şi o lege aberantă de mărire a unor salarii în sectorul bugetar). Cu alte cuvinte, de fapt chiar e scădere în raport cu ceea ce ar fi trebuit să fie în contracte.  Victor Ponta, în calitatea sa de şef al opoziţiei, a avut de comentat doar despre „o vestală” a domnului Boc

1. Săptămâna trecută am vizitat consulatul României din Bonn. O imagine interesantă a țării. În fața clădirii era un sobor de preoți. Înăuntru, interiorul arăta ca în hotelurile din anii 1980. Cred de altfel că o parte din mobilier, dacă nu cumva tot, data de pe atunci. Vorba lui Claudiu, poate că lambriurile de lemn încă adăpostesc microfoane. Trei interlopi se dădeau în bărci cum au cheltuit ei 10.000 de Euro, pentru că nu luaseră cameră la motel cu 25 de Euro și luaseră una cu 35 de Euro. Absurditatea situației se potrivea limbajului colorat și pigmentat de prezența unui vocabular variat în definirea organelor sexuale introduse în varii persoane. 2. Prin anii 1990, ca să stopeze vânzarea de copii în SUA, România a luat decizia ca, la ieșire din țară a unui minor, fie acesta să fie însoțit de ambii părinți, fie însoțitorii să arate o procură de la părintele sau părinții absenți. [mă întreb cum o fi pentru orfani: trebuie ei mereu să își aducă aminte de părintele absent?? :(. Dar

În opinia mea, sunt două alegeri importante pe care românii le-au făcut în ultimii ani. Ambele au efecte pe termen lung în ce priveşte evoluţia ţării. Pe de o parte au optat cu amândouă mâinile pentru o impozitare flat, la un nivel scăzut. Aceasta derivă din convingerea puternică că nu merită să dai nimic „Statului”, entitate abstractă, vicleană şi periculoasă, care ne fură pe toţi. Consecinţa este dată de inegalitate încă şi mai mare, în una dintre cele mai inegale ţări europene, cu implicații care nu au cum conduce la dezvoltare (un argument în acest sens îl aduce o postare de-a lui Marian şi comentariile aferente). A doua alegere importantă este menţinerea la putere a unui lider capricios, cu tendinţe autoritare, căruia îi face plăcere să se corijeze în apărător al democraţiei, corectitudinii şi prosperităţii liberale şi care derapează adesea în comportamente intolerabile conform standardelor contemporane, precum categorisirea unei jurnaliste drept ”păsărică” sau „ţigancă împuţ

În urmă cu 30 şi ceva de ani, în Berceni, la marginea Ploieşti-ului, nu auzisem de Haloween sau de Martinstag. În schimb, toamna, la sfârşit de septembrie început de octombrie, erau disponibili numeroşi dovleci. Portocaliul lor intens şi urma verde de la vrej îi transforma uşor în prilej de bucurie. Oamenii nu îi foloseau la plăcintă, ci îi dădeau la porci sau foloseau miezul pentru seminţe. Tata mă învăţase însă să fac din ei felinare. Procedeul nu e complicat. Se ia bostanul şi i se dă cep, tăindu-se partea de sus, aşa cum faci când tai un pepene. Apoi iei o lingură, de preferinţă de inox, şi scobeşti uşor miezul, scoţându-l pe tot. Maţele acelea portocalii, în care sunt prinse seminţele sunt scoase cu toatele, iar bostanul se curăţă cu grijă, prin interior, până rămâne doar coaja groasă. Seminţele pui separat, la uscat, apoi, după câteva zile, le poţi deja prăji. Bostanul însă îl pregăteşti pe loc. După ce l-ai curăţat bine de tot prin interior, poţi începe să îi schiţezi faţa.

Dacă tot m-am lămurit despre Queen Elisabeth că este stră-stră-stră-…-strănepoata lui Vlad Ţepeş (sau Dracula, conform apelativului său comercial), e cazul să mă întreb câţi dintre cunoscuţii mei au prin vene sânge albastru. Poate nu ar fi rău să accelerez construcţia la arborele acela genelogic… ;)

The restaurant in which we have been was proudly announcing that it serves as restaurant and hotel since 1790. The food was decent, with an excellent soupe de lentilles , but the toilet was the one that really made a difference. The pictures speak about the size. I wonder how a taller guy would manage to wash his hands in the tiny space over there. Probably this is why they have included an antiperspirant as well! :) The restaurant is called Auberge Rustique and it is located in the nearby of the Chateau Beaufort . The castle, in ruins since the beginning of the 18th century, did not know any modern transformation. Its remains tell a nice story about how wealthy people were living a few hundreds year ago. Chateau Beaufort, Luxembourg Chateau Beaufort, Luxembourg We have also visited Chateau Larochette . It is located on a high rock, from where the name (rocher=rock), and has a nice view on the bellow valley. The castle was shared by several noble families, but

Un spectator fără creier sare pe teren şi loveşte un jucător. În opinia mea, spectatorul cu pricina trebuie dus direct la puşcărie, judecat cu celeritate şi poate zace în temniţă câteva zeci de ani. Spectatorul se îndepărtează de victimă. Câţiva stelişti se bagă şi ei la bătaie şi lovesc cu picioarele inamicul. Aşa se făcea şi în epoca primitivă, când nu exista justiţie, ci doar instinctele primare erau cele ce călăuzeau oamenii. La TV, un jurnalist, Mare OM, se jeleşte. Sensul a ce spunea el este, cu aproximaţie, după cum am înţeles eu vorbele sale, cam în felul următor „cum e posibil să elimini pe jucătorii Stelei! Ei doar s-au apărat! Acela e de vină, ce căuta pe teren, trebuie masacrat. […] Ce-o să facem cu băieţii ăştia, care e adevărat l-au lovit pe nemernic, dar s-au apărat, doar nu erau să îl lasă să-l omoare!”. Subtitluri apar pe ecran, atmosfera este panicardă, pur şi simplu se îndeamnă la violenţă, intră în direct şi Marele Finanțator, nelipsit de la postul de televizi

Scriu această postare ca reacţie la (1) stângăciile pe care le-am observat în chestionarul recensământului; (2) revoltătoarele îndemnurile directe sau voalate de a nu răspunde formulate public de unii jurnalişti. În orice ţară cât de cât civilizată ai nevoie de date clare care să permită proiectarea de politici de dezvoltare pe termen lung . Acest lucru constituie o axiomă a modului în care lumea se dezvoltă în prezent. Gândiţi-vă la o companie cu 10 angajaţi şi încercaţi să îi proiectaţi bugetul. Aveţi nevoie să ştiţi ce costuri aveţi cu forţa de muncă: câţi angajaţi aveţi, cam cât de des se îmbolnăvesc şi au nevoie să fie înlocuiţi, care dintre ei ar putea veni să facă ore suplimentare (de aici nevoia de a ştii câţi copii au, dacă îngrijesc bătrâni, dacă au pe cineva cu nevoi speciale în familie etc.), care dintre ei are şi alte calificări şi la ce ar putea fi ele utile (deci e nevoie să ştiţi ce fel de şcoală are fiecare şi la ce cursuri de formare a fost) etc. Cu zece angajaţi

În campionatul de fotbal, Petrolul a învins sâmbătă Voinţa Sibiu după un meci slab, în care arbitrul a gafat permanent. M-am tot uitat prin presă după un comentariu despre cum s-a jucat. În ziarele de sport (ediţiile online) nu există absolut nimic în acest sens. Aproape toate frazele se ocupă de arbitraj. Dacă am numărat bine, sunt 7 articole în Gazeta Sporturilor, iar Prosport are fix unu. În ele nu găseşti practic nimic despre fotbalul jucat de cei de pe teren. În Adevărul sunt două articole despre meci (care sunt în fapt aproape identice!), în Gândul este unul, în Evenimentul Zilei şi Cotidianul - tot câte unul, în Jurnalul Naţional şi România Liberă niciunul. Pe site-urile de sport: Onlinesport – 2 articole, Sport.ro – unul, SportTotalFM – 6, DigiSport – 2 (video), DolceSport -1 (video). De nicăieri nu am putut afla cum au jucat de fapt cele două echipe, în ce sistem, unde a avut fiecare dintre ele realizări şi unde au apărut problemele. Pentru jurnaliştii români totul se rez

Dixit este un board-game simpatic. Sunt 86 de cartonaşe, de mărime destul de mare, cu desene pe care le poţi interpreta în varii feluri. Tocmai aici e ideea care stă la baza întregului joc: se oferă o interpretare a unei imagini, iar ceilalţi trebuie să ghicească despre ce imagine e vorba. Un soi de mimă, dar ceva mai complicată. Pe scurt: unul dintre jucători alege o frază scurtă sau chiar o interjecţie, prin care descrie unul dintre cartonaşe, fără a arătat cartonaşul celorlalţi. Ceilalţi se uită la cele câteva cartonaşe pe care le au în mână şi aleg unul apropiat de descrierea pe care tocmai au auzit-o. Aceste cartonaşe se pun la un loc cu cel iniţial, fără a fi arătate celorlalţi, se amestecă şi se întorc pe faţă. Apoi fiecare dintre jucători (exceptându-l pe cel ce a ales imaginea cartonaşul iniţial) votează în secret cu ce cartonaş crede el că ar fi cel iniţial. La final se acordă puncte după o procedură nu foarte simplă, dar interesantă prin faptul că stimulează deopotrivă f

Am argumentat public de mai multe ori că limba este o fiinţă vie şi trebuie să evolueze. Mă număr printre cei care spun că nu trebuie să ezităm să preluăm în limba română cuvinte din engleză, sau din orice altă limbă, dacă acestea au darul de a facilita comunicare, crescând precizia limbii şi capacitatea ei de a descrie lucruri, acţiuni, sentimente. Îmi vine acum în minte o altă întrebare: în această evoluţie a limbii, oare ce o fi bine să facem cu cuvintele ieşite din uz? Oare e util să le revigorăm, măcar din când în când? Sau putem începe să renunţăm la ele, aşa cum fac şi au făcut mereu toate limbile? Oare dacă îmi pun gâtlegău şi pun pe mine un ogheal comit o inexactitudine? Acesta este întrebarea esenţială. Şi imediat îmi vine în minte un posibil răspuns al stră-stră-strănepoţilor pe care încă nu îi am: „ Succesurile strălucitoare ale educaţiei româneşti care e scrise în almanahe, nu e deloc inexactitudini. Scria şi pe defunctul goagle! ” *** Recent, ministrul educaţiei

În urmă cu mai mult timp remarcam calitatea comentariilor despre meciurile de fotbal din modestul campionat al Scoţiei. Zilele trecute am ajuns întâmplător la o emisiune de pe canalul german Sport 1 şi am rămas impresionat de nivelul discuţiei despre 2.Bundesliga. În loc ca un moderator egocentrist să convoace 3-4 amici care să dea din gură despre Gigi, Mititelu, Borcea, Iancu şi alte mari caractere similare, cei doi comentatori se preocupau să identifice aspectele tactice, să afle unde s-a câştigat şi unde s-a pierdut meciul. Pe scurt, era un material de o oră, produs live, educativ, asemenea unei discuţii generale despre strategie şi tactică, indiferent dacă eşti sau nu interesat de fotbal. O discuţie între oameni care pricep ce se petrece pe teren şi nu sunt interesaţi doar de şuşanele şi „inexactitudini”. Este ceea ce se întâmplă şi pe Tactic Zone , singurul blog de fotbal românesc pe care îl urmăresc. Autorul, care pare a-şi fi propus să rămână anonim, comentează atent modu

Nu prea apuc să văd filme, iar cronica de film nu m-a pasionat niciodată. Stârnit însă de o postare a lui Moş Crăciun , am deschis cronica din The Guardian pentru Midnight in Paris al lui Woody Allen. Am rămas plăcut surprins de calitatea comentariilor: o discuţie civilizată, utilă, educativă, cu doar vagi urme de „ flame ”. Curios, am căutat prin ziarele româneşti cronici de film, să văd cum comentează cititorii. M-am uitat în Gândul, Cotidianul, Jurnalul Naţional şi Adevărul. Am observat că, de fapt, sunt foarte puţine astfel de articole, iar comentariile practic lipsesc. Să privim însă la partea pozitivă a lucrurilor: apare spaţiu mare pentru … blogging, scris civilizat, obiectiv. Audienţa ar fi ceva ceva mai mică, însă absența comentariilor obișnuite de pe paginile ziarelor românești ar face ca ea să fi emai selectă… (e adevărat că, din păcate, cei care cumpără publicitate în România par a se uita mai puțin la puterea de cumpărare a audienței mediei pe care își plasează add-

Kosovo este o ţărişoară pierdută între identitatea albaneză şi cea sârbă. Aşa văd eu lucrurile. Aşa par a vedea lucrurile şi majoritatea guvernelor europene. Mie Kosovo mi se pare că seamănă cu Republica Moldova. Guvernului de la Bucureşti nu i se pare la fel. De altfel România a refuzat să participe la întâlnirea central-europeană din primăvară, de la Varşovia, dat fiind că acolo se afla şi o delegaţie din Kosovo. Să fi fost vorba de consecvenţă? Dacă mă gândesc la comparaţia cu Moldova, argumentul nu prea ţine. Prietenia tradiţională cu Serbia, ţară aflată în relaţii conflictuale cu mai toţi vecinii? Eu cred că dacă eşti prieten cu cineva atunci eşti dator să îi spui atunci când greşeşte. Teama că Ținutul Secuiesc devine autonom?? Mi se pare mie sau e vorba de o regiune săracă a României, care își atrage o parte importantă din venituri din ceea ce îi trimite tocmai guvernul central?? Prostie, îngâmfare, lipsă de viziune? Nu îmi permit să asociez astfel de atribute cu şefii

[…]am avut doctoranzi foarte buni. Şansa carierei mele a fost că, în loc să lucrez de unul singur, am fost înconjurat de tineri străluciţi. […] mi-a plăcut să am studenţi şi m-am bucurat de reuşitele lor: din vreo 20 de studenţi 2 au luat premiul Nobel.” Citatul este extras dintr-un interviu cu James Watson, publicat de BBC Science Focus Romania în numărul inaugural (iulie-august 2011), fiind probabil preluat dintr-un număr mai vechi al revistei mamă , aşa cum s-a petrecut cu mai tot conţinutul revistei de altfel. James Watson vă este desigur un nume binecunoscut :) Împreună cu Francis Crick a descoperit, în 1953, structura ADN-ului. Avea pe atunci 35 de ani. Imediat i s-a oferit un post la Harvard, au primit premiul Nobel etc. Watson a avut o carieră prolifică, încheiată în 1992, marcată şi de câteva intervenţii controversate. Articolul despre el din Wikipedia este una interesantă. Am preluat citatul pe de o parte ca să salut apariţia revistei pe piaţa românească, dar mai ales

Am înghesuit trei lucruri diferite în această postare: pretextul este menţionarea românilor în o revistă franţuzească, de aici discuţia despre „România cu ochii altora”. Dacă tot e vorba de ea, revista merită şi o mini-cronică. Subiectul principal rămâne însă modul în care şi-au făcut parte din meserie cei patru preşedinţi de până acum ai României. Aşadar, mensualul parizian L’Histoire , a publicat în iulie o ediţie specială dedicată factorilor ce au condus la geneza revoluţiilor arabe curente. Revista este neaşteptat (?) de slăbuţă. În cele o sută şi ceva de pagini, editorul nu a reuşit să includă o cronologie a evenimentelor importante din ţările arabe în ultimii 150 de ani (adică perioada de care se ocupă revista), nu găseşti informaţie esenţială despre dictatorii locali, rareori există preocupări pentru ceea ce gândesc sau cum trăiesc arabii obişnuiţi, majoritatea informaţiilor sunt aruncate la întâmplare prin articolele scrise de conferenţiari şi profesori de la universităţi fra

Am primit in urmă cu câteva zile următorul “apel”, aşa cum şi-a intitulat autorul mesajul. E amuzant, așa că îl reproduc mai jos, căutând însă să elimin elementele de identificare: Stimate colege, Stimati colegi, Am deosebita onoare de a va trimite invitatia, al carei continut il gasiti in atasament, de a participa la Colocviul …, organizat de Facultatea …,din cadrul Universitatii … si care se va desfasura in perioada 17-18 noiembrie 2011 a.c. Ataşat acesteia găsiţi şi normele de redactare. Intrucat lucrarile vor fi in limba engleza si vor fi postate pe site-ul dedicat evenimentului, ca atare accesibile din orice punct al globului, va rugam sa le elaborati in conformitate cu standardele din domeniu, sa porneasca de la o miza, sa urmareasca definirea unui adevar-cunoastere, sa precizeze tehnologia de producere a adevarului şi de demonstrare a lui si sa indice, in cele din urma, care este relatia dintre adevarul-cunoastere identificat si miza avuta in vedere, astfel ca lucrarea

În numărul Dilemei Vechi care se află pe tarabe zilele acestea, am botezat-o din eroare pe Mollie Orshansky drept Molly Orshansky. :( Îmi fac mea culpa din acest colţ de Internet. ***** Pe de altă parte, am avut o intervenţie telefonică la RFI, la Punerea pe gânduri , în emisiunea care se ocupă de acelaşi număr din Dilema. Acolo, am început să spun de ce a creşte salariile în învăţământ nu rezolvă problema calităţii acestuia. În emisiune (care se difuzează azi, de la 19 şi un pic), nu era însă timp să dezvolt argumentul respectiv. Aşa că o fac, pe scurt, aici. [WARNING: urmează o postare lungă] Faptele sunt simple: România este o ţară care are puţini oameni cu calificare universitară. În populaţia adultă, aceştia numără cam 11-12 procente. Sunt şi alte ţări în care e aproape la fel ca la noi (Moldova, Italia sau Macedonia, spre exemplu), dar în majoritatea ţărilor europene, ponderea celor cu diplome universitare este mai ridicată. De exemplu, în Bulgaria este un pic peste 20

Starting from Greece, except for around Sofia, there were not so many traffic jams. Then, Romania was really bad. After escaping Romania, driving becomes much easier, except for, maybe, some more traffic around Budapest and Wien. Well, now it is time to get to Germany. The highway network it is just amazing. It looks that there are several light-years that separates the country from Romania and Bulgaria. However, if Sunday, you get so many chances to catch a stau (the German name for traffic jam) due to road works that you may wonder if you did not get so unlucky that started to drive in the road work season. If Easterner, you would get amazed how long before the road work they start to close one or several lanes, and how you may spend two hours or even more for a distance of 100 kilometers. Then, you will discover that sometimes, even if the lanes are closed, nobody seems to work, and would have been very easy to (re)open the road for the traffic. You will fast understand that free

Well, I have no intention to give very many details on how to drive from Corfu Island to Vienna, crossing Northern Greece from West to East, Bulgaria from South to North, Romania from South to West, and Hungary from East to West. However, I feel that it might be interesting to underline some peculiar features of driving this way, which shows common Eastern features, and might be useful particularly for Western European travelers. Also, Greek, Romanians, Bulgarians, and Hungarians may see what they have in common and what makes the little, but important differences. In the end of the series, I will underline a couple of nice Eastern futures, which provide to be better off than in the West. Please note that the following include only my personal, non-systematic observations, and should be treated as such, not as a scientific truth. At their best, the beneath comments are an “educated guess”. (Remember that I am a sociologist :)!) Part 5: Hungary This is the shortest part of this s

Well, I have no intention to give very many details on how to drive from Corfu Island to Vienna, crossing Northern Greece from West to East, Bulgaria from South to North, Romania from South to West, and Hungary from East to West. However, I feel that it might be interesting to underline some peculiar features of driving this way, which shows common Eastern features, and might be useful particularly for Western European travelers. Also, Greek, Romanians, Bulgarians, and Hungarians may see what they have in common and what makes the little, but important differences. In the end of the series, I will underline a couple of nice Eastern futures, which provide to be better off than in the West. Please note that the following include only my personal, non-systematic observations, and should be treated as such, not as a scientific truth. At their best, the beneath comments are an “educated guess”. (Remember that I am a sociologist :)!) Part 4: Romania Romania is a country

Well, I have no intention to give very many details on how to drive from Corfu Island to Vienna, crossing Northern Greece from West to East, Bulgaria from South to North, Romania from South to West, and Hungary from East to West. However, I feel that it might be interesting to underline some peculiar features of driving this way, which shows common Eastern features, and might be useful particularly for Western European travelers. Also, Greek, Romanians, Bulgarians, and Hungarians may see what they have in common and what makes the little, but important differences. In the end of the series, I will underline a couple of nice Eastern futures, which provide to be better off than in the West. Please note that the following include only my personal, non-systematic observations, and should be treated as such, not as a scientific truth. At their best, the beneath comments are an “educated guess”. (Remember that I am a sociologist :)!) Part 3. Crossing Danube Crossing Danub

Well, I have no intention to give very many details on how to drive from Corfu Island to Vienna, crossing Northern Greece from West to East, Bulgaria from South to North, Romania from South to West, and Hungary from East to West. However, I feel that it might be interesting to underline some peculiar features of driving this way, which shows common Eastern features, and might be useful particularly for Western European travelers. Also, Greek, Romanians, Bulgarians, and Hungarians may see what they have in common and what makes the little, but important differences. In the end of the series, I will underline a couple of nice Eastern futures, which provide to be better off than in the West. Please note that the following include only my personal, non-systematic observations, and should be treated as such, not as a scientific truth. At their best, the beneath comments are an “educated guess”. (Remember that I am a sociologist :)!) Part 2. Bulgaria If you got out of Gree