Ca aproape orice low-cost şi cursa Bucureşti-Köln/Bonn geme de emigranţi români. Am zburat împreună cu Irina la sfârşitul lui iulie. Aşteptându-ne să aterizăm, Mălina avea să ne spună după ce ne-am suit în taxi că avea sentimentul neplăcut de nesiguranţă. Convorbirile dintre conaţionalii noştri dezvăluiau o potenţială lume interlopă, dominată de peşti. În avion, hainele unora dintre călători aminteau de castelele construite de romi: scumpe, fără gust, sclipitoare.
Majoritatea însă erau îmbrăcaţi mai degrabă modest, iar costul biletului de avion nu fusese probabil o cheltuială uşor de suportat. Cu câţiva ani în urmă, prin 2007, în low-cost-ul de Roma, atmosfera era mai destinsă: o mamaie anunţa în sala de aşteptare că se hotărâse să meargă în vizită la fii cu o seară înainte, venise în aeroport şi cumpărase un bilet, apoi dormise pe unde apucase. Destul de probabil, nu plecase de atunci prea des din satul ei. Nu erau mulţi copii, mai degrabă adolescenţi ce mergeau în vacanţă la părinţi sau rude. Mulţi dintre adulţi discutau despre copiii lor elevi. Preocuparea pentru la ce şcoală să îi înscrie era între subiectele preferate de discuţie: „nu mă decid dacă să îl aduc acum în Italia sau de la anul, de la liceu”.
 |
| Imagine preluata de pe travelsplendid.ro |
Zborul către Köln a avut loc tot în iunie, dar patru ani mai târziu. Erau mulţi copii mici, preşcolari, însoţiţi de părinţii care reveneau din vizita în România. Feţele nu erau atât de destinse ca în cursa spre Roma. Doi domni împărţeau între ei două ziare româneşti şi discutau politică: „Ce vor ăştia cu regiunile astea?” „Băsescu vrea să le-o tragă la baronii locali şi să pună oamenii lui”. Admiraţia faţă de preşedinte ardea ca o luminiţă în ochii lor, marcându-le reprezentarea despre propria competenţă civică. În rest, multe discuţii pe ton mai degrabă jos, nu atât de gălăgioase ca în avionul către Italia. Sobrietate germană, să zic aşa ;).
