Lumea …. aşa cum nu o ştim?

Prin anii 1970, în lume, a început să se discute despre aplicarea principiului alegerii publice în ce priveşte selecţia şcolilor de către părinţi. Era momentul chestionării capacităţii statului de a gestiona competent crearea bunurilor publice. Prinsese deja ideea de a lăsa cetăţenilor mult mai multă libertate de alegere, ceea ce era consonant şi cu denormalizarea stilurilor de viaţă şi accentuarea (postmodernă) a libertăţilor indivizilor de a decide ce îşi doreşte. Cum nu toţi oamenii trebuiau să fie la fel, şi şcolile primare pe care le alegeau putea fi diferite. Tot pe atunci, în România comunistă, oamenii trebuiau să fie identici şi nu era permis să ai libertate de alegere. În ce priveşte şcoala pe care o aveai de urmat, aceasta se definea strict în funcţie de unde locuiai. Aşa că, prin 1979, mama şi-a făcut o mutaţie fictivă pe o stradă care se chema Miciurin. Habar nu am dacă a plătit ceva celor ce au luat-o în spaţiu, conform actelor. Cert este însă că ea a continuat să locui

Flies? Are there flies in these urinals? It seems that there are several such places across Europe: the above ones are from Leuven, Belgium, but I saw some in Luxembourg, as well. They remind me of the porcelain plates from Augustusburg ;)

Voila la carte des élections qui se tiennent en 2012. Peut être le journal sait des choses qu'on ne les sachent pas... ;) capture d'ecran de http://www.lepoint.fr/html/atlas-des-elections/

Robinetul POSDRU s-a închis . Deocamdată doar temporar. Decizia reflectă capacitatea redusă a României, a noastră a tuturor, de a propune proiecte rezonabile, fără a băga mai întâi banii în buzunarele proprii. O problemă de resurse umane, de profesionalism, adică tocmai la ce se referea programul încercând să îmbunătățească. Sunt comentatori care s-au repezit ca ulii asupra programului, atacând însăți esența sa. Uite ce spune unul dintre ei: "După modul cum a fost conceput, POS-DRU n-ar fi dat rezultate nici dacă era administrat de suedezi. [...] POS-DRU este o sorcovă de obiective nobile, dar vagi, puse sub eticheta înşelătoare de „investiţie în resursa umană“. Asta acoperă orice: [...]. Dacă la Transport, Mediu sau POR se fac nişte chestii tangibile, [...], există un produs final care poate fi pipăit, măsurat şi eventual înjurat, cu POS-DRU se intră în domeniul alunecos al intangibilului." (Sorin Ioniță, 22 ) Dar hai să o luăm pe rând: (1) POS-DRU și

(CONTINUARE DIN POSTAREA ANTERIOARĂ)   Răspunsul la testul cu blonda autentică Aşa cum se vede din fotografie, şamponul pe bază de bere nu este pentru brunete, ci pentru păr subţire şi delicat. Deci nu putem spune nimic despre culoarea părului blondei, dar putem zice că are un păr fain. Mai problematic e atunci când se ia după soţul ei care nu ştie germană şi care a crezut iniţial că dünnes înseamnă închis la culoare, cam aşa ca flaconul de şampon, şi cam ca dunkel , care e însă un alt cuvânt. Şi mai problematic ar fi dacă ar alege un balsam cu nuci, destinat special părului brunet :) Până una alta însă, răspunsul la testul cu blonda se afla în fotografia ce însoţea textul. Iar fotografia poate fi imaginată ca un soi de verso metaforic ;) Imaginile sunt preluate de pe guhl.de.

sursa foto: guhl.de Se ia blonda cu pricina şi se aşează în faţa unui raft. În raft se plasează diferite flacoane cu şampon. Toate provin de la aceeaşi firmă, dar conţin ingrediente uşor diferite şi se adresează unui anumit fir de păr, astfel încât fiecare flacon să aibă ca ţintă acel tip de păr, caracterizat prin lungime, desime, grosime, grăsime, culoare. Şamponul în sine trebuie să nu fie nici prea scump, nici prea ieftin. Dacă blonda cu pricina alege şamponul pe bază de bere, pe care scrie că este pentru brunete, atunci culoarea părului ei este cu siguranţă … (RĂSPUNSUL SE AFLĂ PE VERSO) PS. Verso înseamnă „pe partea cealaltă a foii”. Deci puteţi să încercați una din soluţiile următoare: (a) să printaţi postarea aceasta şi să vă uitaţi pe verso;  (b) să vă uitaţi în spatele ecranului (fie el monitor, display de laptop, smartphone, tablet …);  (c) să întoarceţi monitorul cu susul în jos, poate de fapt răspunsul este scris cu litere mărunte şi întoarse pe dos; (d) să

Începând de joi, Dilema veche a schimbat politica accesului gratuit online . Din câte am observat e singura publicaţie online românească care introduce plata pentru accesul conţinutului. Cel puţin e prima dintre cele cu audienţă rezonabilă. Mai exact, fără a plăti abonament ai acces la 12 articol pe număr, restul fiind restricţionate. Vezi din ele doar primele 2-3 fraze. Preţul nu e mare (3 Euro pe lună), dar dacă faci socoteala pe an (25 Euro în versiunea cea mai economicoasă) şi raportezi la veniturile din România suma este destul de mare. Nu am prea văzut în lume săptămânale de dimensiunea Dilemei , mult mai redusă decât Le Figaro spre exemplu, care să practice o astfel de politică. Pe de altă parte, nici România nu are un public educat atât de larg care să poată consume hebdomadare de peste 100 de pagini precum The Economist . Aceasta face ca totul să constituie un pariu multiplu: acces restricţionat la un număr nu neapărat impresionant de materiale. Experimentul es

În discursul public revine obsesiv, de câţiva ani, ideea că România moare, se stinge din punct de vedere demografic. Se invocă o celebră prognoză demografică ce spune că în 2050 vom fi 16 milioane. Recensământul recent încheiat sugerează că o astfel de prognoză ar fi optimistă şi dă apă la moara celor ce văicăresc România. Soluţia văzută de mulţi este să facem copii cu nemiluita. Ciudat sau nu, o astfel de prostie (da, aţi citit bine, mă enervează rău văicărelile aiuristice!) l-ar face fericit pe primul preşedinte al ţării, un individ limitat şi plin de sine, împuşcat şi pentru o astfel de politică în 25 decembrie 1989.  O altă soluţie utopică este să sperăm că migranţii românii se vor întoarce în ţară. De parcă ei ar fi migrat doar pentru că în România nu se trăia bine şi, ca nişte roboţi, vor reveni pentru că, dintr-o dată, pe plaiurile mioritice vor curge râuri de lapte şi miere, iar căţei vor umbla cu pretzels în coadă*… O altă văicăreală comună spune că vor veni a

Stârnit de Cristi, am studiat azi CV-ul unei doamne. Am comentat pe Facebook, dar cred că e util să pun și aici câte ceva: Mai întâi a fost învățătoare, timp în care, în paralel, a făcut o facultate. Cred că este mult mai greu decât a face două facultăți în paralel, ceea ce face ca să emit două supoziții: (1) persoana în cauză este extrem de dotată, sau (2) a mimat cel puțin una dintre cele două activități (a fi învățător și a fi student). Aleg prima variantă. 2000-2002: Termină facultatea (finanțe-bănci) și schimbă meseria, devenind auditor public. Urmează un master în domeniu apropiat de cel al licenței. 2003-2004 - urmează alte două programe de master în paralel, în alte specializări decât facultatea, dar oarecum înrudite și apropiate și de specificul ocupației, fiind în același timp și angajată ca șef de serviciu la DJPC Arad. Ar fi interesant de aflat de ce optează pentru a urma două programe de master în paralel, mai ales că acestea se suprapun (ca timp) și cu serviciu

1. În manualul de germană pe care îl studiez (una dintre cărțile PONS ), femeile sunt de regulă soții și fac de mâncare. O dată pe săptămână sau mai rar, au o seară liberă, în care se întâlnesc cu prietenele și nu fac de mâncare. E sarcina soților să facă atunci de mâncare, așa că ei comandă pizza amicului lor Giovanni, de la pizzeria din colț. (Recunoașteți aici și stereotipul imigrantului italian ;) Mă rog, modelul este cel al Germaniei, mai ales în Sud, acolo unde are originea editura în cauză. 2. În lista miniștrilor propuși în posibilul guvern Ungureanu, 18 inși din ce scrie în ziar , unul singur este fată sau femeie. Propunerea cu pricina vizează Ministerul ... Muncii. Mă gândesc că asta ar fi fost o ironie prea fină, dacă Președintele, cel care probabil a inspirat în bună măsură Guvernul, ar fi studiat și el manualul de germană respectiv :) PS. Angela Merkel este din Estul Germaniei, acolo unde valorile de gen au un pic altă distribuție...

"Este o legitate ca cei care câştigă alegerile să facă dosare politice celor care le pierd." Am găsit citatul cu pricina în cele două ziare ( Gândul , respectiv Jurnalul ) în care am citit știrea despre condamnarea la doi ani de închisoare cu executare a unui fost prim ministru. Acum, mă întreb și eu, oare Adrian Năstase ce rol o fi jucat: excepția care confirmă regula, inițiatorul unui nou obicei, cetățeanul turmentat, ...?! Parol, mamițico!

Nu știu dacă postarea aceasta este tocmai un promo. Mai degrabă este un soi de revanșă. Mă tot implic în de astfel de chestii: am o postare pe care am scris-o prin septembrie și care e programată să apară undeva în mai (prietenii pot bănui de ce :), care dă drumul public la mai multe frustrări. Și va mai veni una, încă nefinalizată, cât de curând voi fi în stare să o scriu. Dar acum e vorba despre altceva. Pe la începutul liceului, am fost la o olimpiadă de limba română. Nu îmi amintesc care era subiectul despre care am avut să scriu, dar eu am vorbit despre capra cu trei iezi. Mai exact am scris o povestioară simplă, în care capra, iezii și lupul se ocupau de chestiunea gramaticală sau morfologică despre care aveam de scris chestii serioase. Dacă am înțeles eu bine, au punctat la maxim ce am scris eu acolo, că era conform baremului, dar au scăzut două puncte, că eram complet neserios și nu puteam să fac municipiul de râs dacă mă trimiteau mai departe. Pe mine m-a lăsat rece: merg

Săptămâna trecută au fost Tim Bendzko, Andreas Bourani, Sunrise Avenue. Să zic așa, criza de timp m-a făcut să citesc 148 de mailuri în timp ce îi salvam pe toți cei de pe Terra ( Bendzko ), am cucerit lumea în trei secunde, știind că totul e doar în mintea mea ( Bourani ) și apoi am zis "pa!" dealurilor Holywood-ului ( finlandezii ăia de pe bulevard). Să fie doar vârsta? Influența Irinei? A Mălinei? Vreo dorință ascunsă de acțiune pozitivă? Sau doar faptul că băieții ăștia cântă un soft-rock de calitate? (adult contemporary sună prea a muzică pentru boșorogi, așa că eu îi zic tot soft-rock) Cel mai probabil este câte puțin din toate. A, da, și faptul că am început să pricep câte ceva în germană. Era și timpul, nu mai învățasem o limbă străină de pe la mijlocul anilor 1990. Mai bine mai târziu decât niciodată. Dar mai bine pun punct postării narcisiste, că doar Wir sind für 2 Sekunden Ewigkeit unsichtbar :p (Bourani, Nur in meinem Kopf), așa că Please bring me an