Postări

Se afișează postări din aprilie, 2011

Proprietarii

Imagine
Am mai scris despre cum unii cred că sunt proprietarii domeniului public şi se poartă ca atare. Cel mai adesea găseşti fenomenul în modul de parcare: parchezi liniştit într-un loc public şi apoi te trezeşti blocat de câte unul care pretinde că ar fi trotuarul lui, blocul lui, oraşul lui etc., chit că nu are nici cel mai mic act care să îi ateste vreun drept asupra colţişorului de asfalt cu pricina. Despre amploarea fenomenului am învăţat acum câteva săptămâni: 21.03.2011, ora 13:24, Bucureşti, Calea Plevnei, la intrarea dinspre Piaţa Kogălniceanu Maşina din imagine a fost drastic sanţionată prin ridicarea ştergătoarelor de un cetăţean anonim pentru îndrăneala de a fi parcat pe locul despre care individul crede că îi aparţine (nu am zărit niciun marcaj în acest sens prin zonă). Cum maşina aparţine Primăriei, cea care gestionează spaţiul public, aş zice că e deja vorba de o acutizare a acestor practici urbane. (Concluzia cred că rămâne validă şi dacă ar fi fst totuşi pacare de

Reclama -> o mare uşurare

Imagine
Interesantă ideea celui ce a proiecat mesajul înfăţişat în fotografii. Oare o fi eficient? Pe mine unul m-a trimis la idei cu conţinut nu tocmai academic, de genul "1, 2, 3, ne-am #@&¤% pe ei!" şi "O televiziune pe care pe "#¤%". Oare asta au vrut să transmită?

Days of Future Past

Imagine
Bucureşti, 11 aprilie 2011, ora 12, la 500 de metri de Palatul Cotroceni, sediul Preşedinţiei. O căruţă se plimbă pe drumuri. Cei doi copii arată repetat degetul din mijloc şoferilor ce încearcă depăşiri. Adulţii se amuză. Se opresc în apropierea unei şcoli. Când mă văd fotografiind cu telefonul mobil încep să mă înjure. În jurul căruţei zburdă câinii vagabonzi. Cine a zis că am renunţat la România tradiţională? ?

File de poveste (I): La Bloc

E dimineaţă devreme, mult prea devreme, dar nu ai ce să faci: majoritatea populaţiei încă mai are reflexul aratului în zori, ca să prinzi primele raze de soare. Şcolile încep şi ele programul la ora opt. Te scoli cu greu, scoli cu chiu cu vai copilul, îl echipezi de şcoală. Ieşi pe uşa blocului. E o zi frumoasă. Soarele sclipeşte zâmbitor, câteva păsărele ciripesc, noxele nu au atins încă nivelul maxim, iar rahatul proaspăt de câine tronează pe trotuar. Copilul nu te mai întreabă de ce oamenii de aici nu au cu ei punga aia neagră prin care strâng urmele propriilor animale de casă. Te priveşte cu reproş și îi citeşti în privire cea de-a doua întrebare, deja învechită și ea: „când plecăm de aici?”. Urci în maşină și pleci către şcoală. Ai noroc, nu e trafic mare. Eşti claxonat violent pentru că ai tupeul să dai prioritate la pietoni. Vii de pe o stradă lăturalnică, nu ai cum intra în trafic. Cel din spate, o maşină verde, claxonează. În fine, reușești să intri pe strada principală.