"vaffanculo"


Societatea românească a decis ieri să fie consecventă cu ea însăşi. Coordonatorii granturilor de cercetare finanţate de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice au primit înştiinţări prin care Guvernul tăia 55%, respectiv 45% din finanţarea asigurată prin contractele existente. Contracte semnate și în derulare. Motivul este simplu: nu sunt bani la buget. Mai exact, ca și în alți ani, tăierea nu este definitivă, ci doar provizorie, sumele neplătite anul acesta urmând a fi realocate pentru la anul. Asta înseamnă, simplu, într-o românească neacademică, că:

1. unii au lucrat ca proştii timp de 4 luni, CNCS neavând amabilitatea de a-i anunţa până acum că o fac degeaba;

2. alţii, nişte dobitoci la urma urmei, au făcut plăţi în avans, adesea din buzunarul propriu, pentru a îndeplini obiectivele de performanţă fixate. Acestea includ între altele prezenţă internaţională. Oamenii civilizaţi fac îînsă planuri pe termen lung. Spre exemplu, taxa de participare în conferinţe internaţionale se plăteşte în avans, iar data acestora nu depinde de când îşi aduce aminte CNCS să facă anunţuri. Discutăm prin urmare deja despre cheltuieli care riscă să nu poată fi decontabile;

3. mai grav, sunt doctoranzi care îşi construiau strategia de viaţă bazându-se pe un salariu ce acum nu mai vine (cercetătorii mai în vârstă, ca mine, sunt deja obişnuiţi cu astfel de gesturi elegante).

Tradiţia tristă ne mai spune că sumele amânate pentru la anul, vor fi la anul tăiate cu desăvârşire. Mai multe amănunte regăsiţi în protestul iniţiat de prof.dr. Corina Ionescu, şi semnat până în momentul când public această postare de 262 de universitari și cercetători din întreaga România (văd că lista nu e online, eu am primit-o prin email).

Era de așteptat să asistăm din nou la astfel de tăieri. Un amic englez îmi spunea azi că nu prea poți protesta așa cum o fac fermierii, aruncând cu ouă în guvern. Iar cercetarea nu produce rezultate vizibile, inteligibile pentru plagiatori, spre exemplu. Șochează pur și simplu întârzierea cu care măsura este anunțată, și amplitudinea tăierilor de fonduri, dincolo de morala minimală a relațiilor contractuale, dincolo de nivelele de jos ce ar permite societăților să funcționeze solitar.

La fel au procedat în trecutul apropiat, mai exact în ultimii 5 ani, guverne de orice culoare politică. Astfel, societatea românească îşi confirmă decizia luată atunci când a susţinut prin vot persoane ce au declarat că România nu are nevoie de filosofi, ci de bărbieri, sau a căror ilustră activitate ştiinţifică se rezumă la lucrări plagiate. Nu întâmplător, primele două persoane în stat se regăsesc în categoria celor ce au făcut astfel de declaraţii. Mesajul societăţii româneşti este evident (repet, aici nu e vorba de un guvern sau altul, ci, fiind un eveniment recurent ce a implicat reprezentanţi aleşi ai societăţii, e vorba de ansamblul societăţii). Prioritățile ei sunt altele, cercetarea constituie doar un parazit inutil.

Later Edit:
Doar ca să fiu sigur că nu am fost prea abscons, precizez și aici că titlul postării se referă explicit la mesajul pe care consider că societatea românească l-a transmis celor care ar vrea să facă cercetare.

Full Text/Citeşte textul complet...

România???

Mi se spune, de către un sociolog german, destul de cunoscut, pe care l-am revăzut în Qatar: "România are probleme democratice serioase."
Ce să îi răspund?

Știe și el că primul ministru, un plagiator dovedit, schimbă legile ca să nu poată fi acuzat de așa ceva. A scris în ziar. În toate ziarele, din toate țările.

Știe și el că președintele afirmă democrația și respectul față de lege, dar își retrage sprijinul față de un partid și anunță înființarea unei fundații de natură politică, în condițiile în care legea îi interzice explicit partizanatul politic. Nu merge să îl aburești argumentând că una e fundația și alta e partidul. Declarațiile președintelui apolitic și ale celor ce îl susțin au mers mereu dincolo de lege. Apoi mai este precedentul "argumentului Iliescu" din ianuarie-februarie 1990: Frontul Salvării Naționale și Consiliul Frontului Salvării Naționale sunt lucruri diferite care întâmplător au același nume, doar că unul e un partid care nu e la putere, iar al doilea e un soi de parlament care reprezintă, de facto, puterea. La fel și cu președintele actual și cu partizanatul politic. La fel și cu alegerile libere, democratice, în care PCR era unicul candidat, iar Nicolae Ceaușescu era reales cu 101,3% din voturi.

I-aș zice că populația este împotriva acestor falsuri. Dar sondajele spun altceva. România nu are măcar un Movimento Cinque Stelle autentic, până și copia mioritică a lui Beppe Grillo e un fake autentic.

I-aș zice că "intelighenția" locală este una critică, care caută respectul legii. Numai că nu prea știu care să fie această elită: unii iubesc plagiatorul -aparent fiindcă ar fi împotriva președintelui, alții găsesc justificată orice încălcare a legii dacă e îndreptată împotriva primului ministru antidemocratic.

I-aș zice mai degrabă că România continuă să experimenteze. Dictatura regală, Garda de Fier, represiunea promovată de Partidul Comunist, democrația originală minieră sunt deja trecut. Acum parcă ar fi ca în Ucraina, unde, conform The Economist lucrurile sunt deja stabile: "With Viktor Yanukovych, a thuggish president, in charge and his arch-rival, Yulia Tymoshenko, in jail, Ukraine is clearly not a democracy. But it is not a dictatorship either. Political power is a means of enrichment rather than governance."

Iar experimentele sunt importante pentru progresul umanității. Ele nu sunt însă productive și pentru societățile care le aplică în mod repetat, ignorând experiența altora. Mai logică ar fi o atitudine critică față de toate derapajele și căutarea unor soluții negociate de înmuiere a acestora. Radicalizarea și promovarea mijloacelor scuzate de scopuri aparent ilustre riscă prea mult să elimine complet rămășițele democratice și să conducă țara către modul în care arată Rusia de azi.

Full Text/Citeşte textul complet...

Leftovers, Tom Perrotta, 2011

Oare ce poți spune despre o carte care se citește pe nerăsuflate și te îndeamnă totodată la reflecție continua? Eu zic că fraza de mai sus e suficientă!

Dacă vreți mai mult despre conținut, vă ofer ca spoiller ceea ce aflați din primele pagini sau de pe coperta: intriga principală te face să te gândești că o să ai de a face cu un SF apropriat ca stil de serialul Fringe. Într-o zi oarecare, o bună parte din populația Americii dispare pur și simplu ca și cum s-ar topi în aer sau ar transcende într-o dimensiune dincolo de puterea noastră de înțelegere.

Partea SF se oprește (din păcate!) aici. Urmează o proză scrisă cu mult har, Perrotta posedând o bună tehnică a scrisului, în care personajul central este, într-un fel, de natura sociologică. ”Aventurile” din carte nu sunt unele holywoodiene, ci mult mai profunde prin semnificații, punând în centrul lor întrebări esențiale despre existența noastră ca ființe umane. 

Evaluarea mea: 8 din 10. (cartea insista prea mult pe o anumită latură, altfel ajungea fără probleme la evaluarea maxima dată până acum pe acest blog, adică 9).

Full Text/Citeşte textul complet...