Tehnici de a parca

Făcând ordine prin cartela telefonului mobil, am regăsit două fotografii făcute astă vară, pe la ora 7 seara, în Bucureşti:


Dacă vi se pare că automobilul din centrul imaginii ar fi în mers, daţi vă rog un click pe imagine şi vedeţi dacă are şofer.

Cunoscând și faptul că a doua fotografie suprinde practic toată lățimea carosabilului de pe aleea spre care este îndreptat botul mașinii, o să aveţi astfel ocazia să descoperiţi o tehnică interesantă de a parca, utilizată frecvent în cartierul în care locuiesc.

Full Text/Citeşte textul complet...

Tehnici de deszăpezire

În sectorul 5 deszăpezirea e mai degrabă un vis. A trecut plugul, dar nu şi pe străzile mai mici, iar zăpada a rămas oricum în stive mari în spatele maşinilor parcate. Din fericire, proprietarii au venit apoi şi au mutat zăpada în spaţiul verde prin forţe proprii, chiar dacă deja plătiseră pentru acest serviciu, prin impozitul pe automobil.

Secvenţa de fotografii de mai jos arată că, la urma urmei, comportamentul autorităţilor, de a nu îşi bătea capul prea mult cu deszăpezirea, este în concordanţă cu cel al locuitorilor, care aruncă cu spor omătul acolo de unde l-a îndepărtat plugul...

Full Text/Citeşte textul complet...

Tehnici de parcare

Fotografia de mai jos e realizată miercuri după amiază, pe la ora 13.

Aleea din imagine nu se înfundă ci coteşte la stânga pe după bloc şi iese într-o străduţă mai largă. Acest lucru se petrece şi în susul şi în josul fotografiei. La mijloc, în dreapta, între blocuri, este doar o parcare.



Cu o seară înainte, marţi pe la ora 23, Mălina îmi arătase maşina gri. În spatele ei se afla, ca şi acum, un tai. Ca şi în imagine, taxi-ul dăduse mai întîi din faruri, apoi se lămurise că nu e nimeni în maşina gri, dăduse cu spatele pe aleea acoperotă cu zăpadă şi plecase bombănind.

Aşa s-a gândit proprietarul maşinii gri că e bine să parcheze: în mijlocul drumului, timp de măcar 14 ore (nu ţtiu exact când a plecat de acolo...).

Deh, chestie de respect.

Full Text/Citeşte textul complet...

Cele trei postări anterioare fac trimitere la datele existente în spaţiul public.

Iată şi câteva gânduri personale bazate şi pe alte informaţii despre cele 4 exit-poll-uri:

1. CSOP/IRES a dat în mod cert lovitura. Vasile Dâncu face referire la un „statistician” ce ar fi în spatele reuşitei. Opinia cu pricina mi se pare a fi o impoliteţe: faptul că majoritatea sociologilor români nu au competenţele de mânuire a datelor pe acre le are cel din spatele reuşitei CSOP/IRES, nu îndreptăţeşte pe nimeni să îl catalogheze drept „statistician”. Aici e vorba despre a ştii să faci, nu despre a te face că ştii.

2. Omul cu pricina are o experienţă destul de lungă în cercetări academice internaţionale, cele despre acre spuneam că au condiţii de asigurare a calităţii mult mai dure decât sondajele cu care agenţiile româneşti de sondare sunt obişnuite.

3. În plus, CSOP este parte a TNS, şi derulează de mulţi ani Eurobarometrul şi sondajele asociate. Condiţiile acolo sunt mai puţin dure ca în mediul academic, dar sunt ceva mai puternice decât cele pe care am observat că le utilizează îndeobşte casele de sondare (nu doar cele de la noi). Ca utilizator, pot spune că am avut de a face cu eşantioane româneşti de la cercetări asociate EB și de la EB care erau destul de mult distorsionate. Acest lucru se petrecea mai ales cu cele de acum 4-5 ani.

4. CURS, cei al căror exit-poll a fost în apropierea predicţiei corecte au şi ei experienţă de participare la colectare de date în cadrul unor cercetări academice internaţionale. Chiar dacă au eşuat în a propune încă un produs care să fie integrat în baza de date agregată a European Social Survey din valul 3, cel din 2006-2007, este probabil ca experienţa de acolo să le fi folosit, iar acest lucru se vede în rezultatul relativ bun (în comparaţie cu INSOMAR și CCSB) de la exit-poll.

5. Nu ştiu despre INSOMAR şi CCSB să fi fost implicaţi în cercetări care să le fi impus standarde de colectare a datelor mai puternice decât cele utilizate în mod obişnuit de casele de sondaj. Asta mă face să mă întreb dacă nu cumva experienţa internaţională de a lucra cu o rigoare mai mare nu cumva este cea care a avut un cuvânt important în diferenţele de predicţie la exit-poll. Evident, în lipsa informaţiei complete despre cele de mai sus, e greu de răspuns unei astfel de ipoteze.

6. În fine, nu cred că experienţa de a face exit-poll-uri în anii trecuţi este atât de importantă. Din câte ştiu, este bine ca să nu păstrezi un operator de interviu activ mai mult de un an. Riscul este ca acesta să se uzeze, să aibă o tentaţie mare de a frauda, să pună întrebările incomplete etc. Bănuiesc că agenţiile de sondare rotesc operatorii şi caută mereu oameni noi care să realizeze interviurile. Prin urmare ceea ce contează este probabil experienţa și capacitatea coordonatorilor locali de a selecta reţele de operatori de calitate. Cum însă nici una din casele de sondare implicate în exit-poll-uri nu au făcut oficial descrieri ale reţelelor de operatori, şi această bănuială a mea rămâne doar o ipoteză ce ar putea fi testată atunci când informaţia va deveni disponibilă.

Full Text/Citeşte textul complet...

În fine, a treia postare pe tema aceasta.

Compar acum rezultatele între ele. Dincolo de calitatea raportării, validarea finală e dată de comparaţia cu rezultatele oficiale. Voi folosi asumpţia, la care subscriu, că nu a existat fraudă electorală care să afecteze rezultatul final. Dacă rezultatul oficial este între estimatul minim şi cel maxim pentru candidatul cu pricina, atunci putem spune că exit-poll-ul în cauză a indicat suficient de bine (adică cu o siguranţă de 95%) rezultatul final.

Tabelul de mai jos face comparaţia. Folosesc pentru CURS şi INSOMAR marje de eroare calculate de mine drept maximale pornind de la volumul eşantionului (vezi postarea anterioară). La CCSB marja de eroare este cea dată de Mirel în interviul din Gândul. La CSOP/IRES nu am dispus de marjă de eroare, însă ei oricum au oferit o un rezultat remarcabil de aproape de cel raportat de BEC.

Coloana cu „BEC-doar RO” include rezultatele oficiale la secţiile din România (le-am preluat de la INSOMAR) şi este utilă pentru a testa acurateţea CURS şi CCSB (INSOMAR şi CSOP/IRES spun că au corectat estimatele pe care le-au produs, ţinând cont şi de predicţia asupra votului din diaspora).

Estimat

BEC

BEC
- doar RO

CSOP
/IRES

CURS

CCSB

INSOMAR

T.Băsescu

Min

-

48,7%

48,5%

43,4%

Exact

50,3%

49,9%

50,4%

49,3%

49%

48,8%

Max

-

49,9%

49,5%

49,2%

M.Geoană

Min

-

50,1%

50,5%

50,8%

Exact

49,7%

50,1%

49,6%

50,7%

51%

51,2%

Max

-

51,3%

51,5%

51,6%

Marja err. +/-

0,6%

0,5%

0,4%



În opinia mea, rezultatele celor 4 exit-poll+uri stau cam aşa: CSOP/IRES indică scorul BEC. CURS este la limita marjei de eroare dacă ne uităm doar la voturile exprimate în România, ceea ce nu e rău, dar nici bine, în condiţiile în care se vota şi în afara României. CCSB şi INSOMAR sunt departe de a oferi estimate apropiate de rezultatele BEC, indiferent la ce estimat ne uităm.

Dacă ne gândim că la CURS şi INSOMAR marja de eroare este probabil mai mică (ţinând cont de stratificare, vezi postare anterioară), atunci doar CSOP/IRES a indicat rezultatul corect.

Cum însă CSOP/IRES este extrem de puţin transparent (public :) în ce priveşte metodele folosite, rămâne de văzut cum a reuşit să facă o predicţie corectă.

Oricum, în opinia mea, pentru toate casele de sondare ar trebui să fie un lucru clar: a ignora votul din diaspora este o opţiune nu tocmai inspirată. În plus, CCSB şi INSOMAR (şi probabil şi CURS) ar trebui probabil să găsească explicaţii suplimentare şi pentru diferenţele faţă de rezultatele BEC.

În plus, absenţa transparenţei la CSOP/IRES riscă să întreţină suspiciuni legate de posibila fraudare…

Full Text/Citeşte textul complet...

Ce ştim despre cele 4 exit-poll-uri (II)

Hai să vedem acum ce informaţii oferă public agenţiile de colectare a datelor implicate în exit-polurile din 6 decembrie. (nu folosesc în cele ce urmează date primite în particular, ci doar ce am identificat ca informaţie publică).

Aproape niciuna dintre cele cinci companii ce au organizat exit-poll-uri nu prezintă pe site-ul propriu prea multe informaţii. INSOMAR şi CURS oferă ceva detalii, apărute la cel puţin o săptămână după ziua votului şi destul de departe de standardul ESOMAR din punct de vedere al completitudinii. Ambele companii promovează însă acest standard, fie explicit (CURS), fie implicit, afirmând apartenenţa la asociaţia cu pricina. La IRES e o informaţie conform căreia au oferit un scor mai aproape de realitate decât ceilalţi. La CSOP şi CCSB nu am găsit nici urmă de informaţie despre exit-poll-uri (o fi, dar nu am găsit eu).

Pentru CURS şi INSOMAR am reuşit să aflu, numărul de secţii de votare în care au fost culese date şi volumul eşantionului, precum şi estimări ale marjei de eroare. Interviuri oferite în presă de angajaţi/patroni ai celor 5 firme mai lasă loc unor informaţii, cea mai importantă fiind aceea că CSOP/IRES a folosit în realizarea estimărilor finale o metodă (nespecificată) de corectare a rezultatului în funcţie de votul din diaspora. Site-ul INSOMAR spune că şi ei au făcut ceva asemănător. De asemenea, Mirel Palada, de la CCSB vorbeşte despre marja de eroare de +/-0,5%.

Cam acestea sunt toate informaţiile: aproape nimic din standardul ESOMAR.

Le sintetizez în acest tabel (click pe figură pentru a se mări).


Pe ansamblu, aş spune că toate casele de sondare au nevoie de strategii de marketing profesioniste.

În plus, am o nedumerire: marjele de eroare raportate de CURS și INSOMAR m-au surprins: la volumul eşantioanelor folosite (i.e număr de respindenţi), un eşantion simplu aleator ar fi avut marja de eroare de 0,6% în cazul CURS, respectiv de 0,4% pentru INSOMAR (în ambele cazuri, am calculat eroarea respectivă în ipoteza distribuţiei raportae de fiecare dintre cele două case de sondare şi pentru o încredere de 95%). Eşantioanele folosite sunt însă eşantioane stratificate, ceea ce mai scade niţel marja de eroare. Cu or fi ajuns atunci cei de la CURS, respectiv INSOMAR la +/-2%, respectiv +/-1,5%?? Oricum, în opinia mea, o marjă de eroare peste 1% este destul de mare pentru un exit-poll… Din punctul acesta de vedere, acel 0,5% de la CCSB pare mai onest.

PS. Este posibil să fie şi alte informaţii disponibile prin presă, care însă să îmi fi scăpat. Normal era însă ca agenţiile de colecatre a datelor să ofere aceste informaţii pe site-ul propriu...

Full Text/Citeşte textul complet...

Ce ştim despre cele 4 exit-poll-uri (I)

Imaginea publică despre cele 4 exit-polluri este că au cam dat-o în bară. Hai să vedem acum dacă e într-adevăr aşa sau nu. Urmează câteva postări pe tema asta. În cel de faţă anunţ criteriile pe care el urmăresc. În al doilea prezint ce ştim despre fiecare din cele 4 exit-polluri, folosind ca sursă site-urile companiilor ce le-au produs. În al treilea mă uit la rezultate și văd dacă estimatele au fost sau nu aproape de realitate.

Folosesc ca şi criteriu ghidul unei asociaţii profesionale recunoscute pe plan internaţional.

Ghidul ESOMAR/WAPOR pentru prezentarea sondajelor de opinie este disponibil în pagina ESOMAR. Acolo sunt câteva linii directoare despre informaţiile minimale la care e bine să te uiţi când judeci un sondaj şi pe care agenţia de colectare a datelor ar trebui să le facă în mod obligatoriu publice. Regulile sunt minimale, în mediul academic internaţional sunt adesea discuţii despre protocoale mult mai stricte.

Uite mai jos ce zice acolo că ar fi bine să fie raportat (articolul 5.2.1, pagina 32 şi următoarele) (nu am tradus textual, ci am căutat să pun lucrurile într-un limbaj cât mai puţin tehnic).

Punctele (a)-(i) de mai jos ar trebui făcute publice înainte de ziua votului. Restul sunt necesare în momentul anunţării rezultatelor.

(a) Cine a făcut sondajul, cine a plătit şi cine a analizat datele
(b) Câţi subiecţi au fost intervievaţi
(c) Numărul de secţii de votare din eşantion
(d) Cadrul de eşantionare (incluzând regulile minimale utilizate)
(e) Acoperirea geografică
(f) Modul de selectare al punctelor de eşantionare (secţiile de votare din eşantion)
(g) Metoda colectării datelor (telefonic, online, face-to-face etc.)
(h) limitări legale ale colectării datelor (ex. nu au fost intervievaţi cei care au votat în puşcării)
(i) cum este asigurată anonimitatea răspunsurilor

(j) dispersia orară a interviurilor

(k) caracteristicile reţelei de operatori de interviu
(l) Cum arată chestionarul
(m) specificarea faptului că unele rezultate sunt parţiale, dacă e cazul
(n) estimări ale erorilor de eşantionare
(o) Procedurile de monitorizare și validare
(p) descrierea sistemelor de ponderare folosite
(r) rata de succes (i.e. câţi au acceptat şi câţi au refuzat să răspundă la chestionar)
(s) dacă există pattern-uri cunoscute de non-răspuns (de ex.: votanţii unui anumit candidat au evitat sistematic să răspundă la chestionar)
(t) metodele utilizate pentru corectarea erorilor de la punctul anterior
(u) problemele legate de erorile generate prin modul de proiectare a eşantionului (de ex.: nu sunt intervievaţi românii care au votat în afara ţării).


Astea sunt. Postul următor vă va spune ce astfel de informaţii sunt prezente pe site-urile celor 5 companii ce au cules date în cadrul celor 4 exit-poluri de la turul II de alegeri prezidenţiale.

De ce mă uit pe site-urile agenţiilor de colectare? Păi ele sunt cele ce ar trebui să respecte codurile profesionale ale asociaţiilor agenţiilor de colectare! (m-am uitat însă şi pe la clienţi, şi prin presă, şi pe la proprietari agenţiilor cu pricina…)

Full Text/Citeşte textul complet...

Să fie oare vorba de un TARDIS? :)



Neah, e un simplu telefon public, utilizat probabil de candidații la proba de 100 de metri garduri.

(Cândva, pe când nu era în spatele gardului, avea și ușă de sticlă, dar un binevoitor a spart-o.)

Folosiți cu încredere ... Romtelefon!

Full Text/Citeşte textul complet...

Un polițist pozitiv

Vineri dimineaţă, am dus-o pe Irina la programul de vacanţă de la after-school folosind ca mijloc de transport o sanie. Ninsese peste noapte, aşa că nu avea rost să scot maşina. Oricum, mai întâi trebuia să o deszăpezesc, apoi să circul pe străzile încă necurăţate şi, mai complicat, să găsesc un loc unde să parchez atunci când reveneam.

Aşa că am plecat cu sania. Distanţa nu e mare, sunt cam 4 staţii de autobuz. Pe trotuare, stratul de zăpadă avea cam 25 de centimetri şi nimeni nu făcuse încă potecă. Am mers mai mult pe aleile dintre blocuri, pe urmele lăsate de cauciucurile lăsate de cele câteva maşini ce se aventuraseră prin nămeţi.

La intersecţia dintre 13 Septembrie şi Trafic Greu (da, ştiu, oficial strada se cheamă altfel) un poliţist dirija circulaţia. Erau -8 (minus opt) grade Celsius. L-am revăzut şi la întoarcere: omul era roşu la faţă, nu purta mănuşi, şi avea două staţii prin care vorbea între două culori roşii ale semaforului.



Să stai locului, în frig, la -8 grade, şi să dirijezi circulaţia mie mi s-a părut un fapt de admirat: omul îşi făcea meseria, şi o făcea bine, fără a invoca faptul că e prea greu să o facă. Lucru rar în România de azi: un om care îşi face treaba în condiţii dificile, fără a face rabat la calitate. Motiv pentru care l-am înscris la „România pozitivă”.

Full Text/Citeşte textul complet...

Parodia României de ieri ... și de azi

Bogdan Suceavă, Venea din timpul diez, Polirom, 2004.

Bogdan Suceavă este un matematician român stabilit prin SUA. A terminat liceul în 1988, a făcut facultate şi master la Bucureşti, iar în 1995 a plecat. Acum e profesor universitar prin State. Şi scrie cărţi în limba română.

Venea din timpul diez povesteşte despre o Românie a începutului anilor 1990. Apăreau atunci tot felul de lucruri noi, neaşteptate, exista practic un singur canal de televiziune, disputele politice şi societale se rezolvau cu bâta.

Cartea nu vorbeşte direct despre acest lucru ci propune o alegorie amuzantă, cu o acţiune pe alocuri delirantă, o satiră discretă la adresa naţionalismelor şi protocronismelor pe care le învăţăm cu asiduitate la şcoală şi în discuţiile pe care le purtăm zilnic între noi.

Dacă nu sunteţi la curent cu doua parte din fraza anterioară, este posibil ca să nu gustaţi cartea. Dacă vă aflaţi în situaţia opusă şi aveaţi între 13 şi 40 de ani în 1989, e foarte probabil ca să fiţi atraşi de carte.

Nu aşteptaţi însă o scriitură strălucită, ci doar una interesantă, în genul lui Mihai Găinuşa din Fără cap şi fără coadă (cartea cu Marean), dar cu personaje mai atent creionate, cu o acţiune mai cursivă.

Citind cartea, m-am întrebat mereu dacă a fost chiar așa în anii aceia și mai ales dacă azi o mai fi la fel...

Alte opinii: Biblioteca Babel.

Nota mea: 7/10.

Full Text/Citeşte textul complet...

Porcocane

Irinei i se întâmplă adesea – o dată la două săptămâni – ca să pună piciorul, călcând, în câte un loc în care câte un câine a lăsat urmele trecerii sale prin zonă. Probabil că Irina ar experimenta mai des astfel de situaţii neplăcute, însă se deplasează cel mai des cu maşina.

Irina are 7 ani. În urmă cu trei ani, când ne-am întors după o lună petrecută în Germania, mă întreba mereu uimită de ce la noi nu există regula pungii negre, de ce la noi e mizerie pe stradă, de ce liftul arată altfel.

Nu ştiu să îi răspund altfel decât postând afişul de mai jos, fotografiat la Fiesole, localitate de pe un deal de lângă Firenze, pe unde sălăşluiau cândva etruscii. Dedic fotografia iubitorilor de câini de apartament. Orice alt comentariu este inutil.

Full Text/Citeşte textul complet...

Scenarii prezidenţiale

Numărătoarea paralelă a PDL şi rezultatele parţiale BEC sugerează că Traian Băsescu a câştigat cu măcar jumătate de punct electoral. Sunt în joc, ca ordin de mărime, undeva între 50000 şi 100000 de voturi.

Rezultatul contrazice puternic două dintre exit-poll-uri, adică pe cele realizate de case de sondaj din sfera de influenţă a adversarilor lui Traian Băsescu. CURS, agenție de sondare cu legături strânse cu Cotrocenii a indicat şi ea un raport invers al voturilor din țară, ce e drept cu o diferență în interiorul marjei de eroare, dar semnificativ diferită de rezultatul anunțat de PDL și cel parțial al BEC. (cu alte cuvinte, distanţa TB-MG este substanţial mai mare în versiunea PDL sau BEC decât în estimarea CURS, desigur dacă am reţiunut eu bine cifrele de la PDL şi BEC)

Faptele creează premise pentru contestare, renumărare de voturi, analiza la sânge a celor anulate, noi contestații în justiție, căutarea febrilă a cazurilor de turism electoral. Acestea ar perpetua însă interimatul președintelui în funcție și imposibilitatea desemnării unui prim ministru. Adică un nou interimat al Guvernului Boc. Foarte interesant de văzut ce va opta să facă PSD şi PNL, în ce măsură staff-urile lor vor considera că este în avantajul propriu să perpetueze starea de fapt.

PSD ar putea de exemplu spera să ajungă la o diferenţă finală de 10-15.000 de voturi şi să identifice 20.000 de „turişti” electorali, clamând – pe bună dreptate în acest scenariu – invalidarea alegerilor. O repetare a acestora va conduce însă la alt rezultat sau va determina o mobilizare încă şi mai puternică a electorilor pro-Băsescu (aici cred eu că a fost cheia ieri, alături de inabilitatea PSD de a negocia cu UDMR, singurii care posedau un electorat disciplinat)?

În plus, orice amânare prin contestaţii a reinvestirii lui Traian Băsescu îl menţine ca prim-ministru pe Emil Boc. Este acest lucru în avantajul PSD şi PNL?

În fine, oare căderea previzibilă guvernului propus de Liviu Negoiţă, va conduce oare la desemnarea ca prim ministru a lui … Emil Boc? (preşedintele nu cred că poate dizolva parlamentul înainte de investitura în noul mandat)

Full Text/Citeşte textul complet...

Rezultatele contradictorii ale celor 4 exit-poll-uri par a conduce exact la opusul a ceea ce doreau cu toții (exceptând poate pe Traian Băsescu și al său staff): la o săptămână dominată de acuzele de fraudare și nu de formarea guvernului.

Exit/poluri:

INSOMAR (final): 51,2%-48,8%
CCSB (final): 51%-49%
CURS (final): 50,7%-49,3%
CSOP/IREP (final): 49,6%-50,4%

CURS și CSOP/IREP prezic practic egalitatea între cei doi (diferența este în marja de eroare).

Ambele părți trâmbițează victoria, exact ca acum 5 ani, exact ca acum un an.

Nici una nu pare dispusă să accepte aplicarea corectă a regulilor jocului.

Neplăcut.

Full Text/Citeşte textul complet...

0762867006 ... Alegeri imorale

Acesta este numărul de telefon de la care am fost sunați pe telefonul fix, azi 6 decembrie, la ora 13:00.

”Suntem de la PXX și vă mulțumim că ați fost și ne-ați votat!”, i-a spus Mălinei vocea de la telefon. (PXX e unul dintre cele trei partide importante din România)

Noi nu am fost încă la vot.

”Avem telefonul din baza de date a PXX”. Nici Mălina, nici eu, nici Irina nu suntem membrii PXX. Altcineva nu locuiește aici.

În cele din urmă vocea a rostit și un nume ”Luminița Tătaru”.

E greu de spus dacă era vorba de PXX sau dacă numele era adevărat.

Oricum și oricine ar fi în spatele telefonului, este vorba, în opinia mea, de imoralitate.

Full Text/Citeşte textul complet...

Zarvă în grădina de guave

Kiran Desai, Zarvă în grădina de guave, Polirom, 2008. [ediţia originală: 1998]

După gustul meu, cel mai adesea scriitorii proveniţi din Lumea a III-a şi ajunşi în Occident tind să scrie despre ţara lor, propunând tonuri mohorâte sau tragicomice. Proza lor este una sofisticată, cu cheie, parcă desprinsă din începutul secolului XX, dar cu suprapuneri de efecte speciale. Ca un film mut cu efecte speciale realizate pe computer.

Cartea lui Kiran Desai nu face excepţie. Zarvă în grădina de guave este salvată însă (după gustul meu) de un comic pe alocuri irezistibil.

Scriitoarea născută în India, dar emigrantă în Anglia la 14 ani, iar apoi în SUA la 15, propune o alegorie a imposturii. Totul porneşte de la un lung şir de interpretării grăbite pe care societatea o face faptelor unui individ. „Eroul” se opune iniţial ridicării în slăvi, dar apoi descoperă că îi place… Cum şi dacă îşi rezolvă dilemele morale, dacă impostura este mai degrabă a sa sau a celor care îl cred, asta vă las să descoperiţi în carte. De altfel aceasta este principala întrebare pe care mi-am pus-o citind cartea, altfel o lectură amuzantă, întretăiată de câteva alte poveşti simpatice.

Într-un fel sau altul, capacitatea redusă a societăţii de a avea răbdare şi de a pricepe personalitatea şi dorinţele indivizilor ce o compun pare a conduce mereu la impostură, la lucruri ce nu sunt ceea ce par a fi. Aproape fiecare individ devine astfel un soi de impostor fără voie, care una pretinde a face şi alta doreşte şi crede, într-un soi de conspiraţie generală care te face să nu mai ştii care e de fapt realitatea. Vă sună familiar? Citiţi cartea, e amuzantă!

Full Text/Citeşte textul complet...

Exerciții de inutilitate?

Temele de campanie pentru turul II par a fi două mari și late:
(1) este filmul de acum 5 ani trucat?
(2) care candidat e mai comunist.

Despre prima temă am mai zis cu câteva postări în urmă.

Cât despre cea de-a doua... Mie mi se pare aberant să continuăm discuția asta despre un regim care și dat duhul acum 20 de ani. Hai atunci să vedem și care o fi mai legionar, mai nazist, mai caucazian, mai evreu, mai negru în cur, să ne întrebăm ce-ar fi fost dacă dacii îi băteau pe romani sau dacă Negru Vodă nu ar fi fost cuman, ci chinez.

Pur și simplu ne cantonăm în discuții sterile despre „dacă și cu parcă”, care în mod evident nu au și nu vor avea răspunsuri unice, în loc să discutăm despre ce ar trebui să facă candidatul ales…

De fapt cred că asta decurge din trei lucruri:
(a) nu avem nici un consens despre ce ar trebui să facă președintele și de ce alegem un om pentru o astfel de funcție;
(b) pentru mulți (majoritatea??), orice altă discuție e prea complicată (or intra în această categorie și presa și staff-urile de campanie??)
(c) candidații nu au propuneri proprii, ci se definesc ei înșiși ca fiind împotriva celuilalt.

Pentru mine, acestea sunt argumente puternice pentru inutilitatea instituției prezidențiale...

PS. Ca să nu fiu aiurea înțeles: am fost pe punctul să mănânc bătaie de la suporterii FSN înainte de Piața Universității, dar am plecat mai devreme de la mitingul respectiv. Mi se pare acum nerelevant ce făcea și ce gândea pe atunci 66% din populație, cei ce au votat FSN în 1990 (adică exact procentele cumulate PSD+PDL la voturile din turul I ți de la legislativele de anul trecut).

Full Text/Citeşte textul complet...

Noul preşedinte al PSD

Să presupunem că Geoană devine preşedinte al României.

Cine va deveni atunci preşedinte al PSD?

Mitrea? Vanghelie? Năstase? Ponta? Nica? Mazăre? Cum va schimba acest lucru politica de alianţe, afectată şi de probabilul declin al PDL?

Dar dacă Geoană nu câştigă alegerile? Cine va deveni atunci preşedinte al PSD?

Full Text/Citeşte textul complet...

Noul preşedinte al PDL

Să presupunem că Băsescu nu câştigă alegerile. Cum PDL este un partid clădit (sau mai degrabă remodelat) pe victoriile lui Băsescu şi cu o ideologie mai puţin clară, mă aştept ca partidul cu pricina să cunoască un recul în ce priveşte numărul de suporteri.

Nu cred că va fi vorba de o dispariţie imediată, însă exemplul PNŢCD nu este departe (paradoxal, la urma urmei Traian Băsescu a avut o contribuţie destul de importantă în destrămarea guvernului Ciorbea, element decisiv în opinia mea pentru dispariţia ulterioară a PNŢCD, un alt partid cu doctrină incertă la vremea sa).

Mă îndoiesc însă că nu se va lăsa cu alegerea unui no preşedinte al partidului, urmat de dezertări de aripi şi aripioare către PNL, PSD, PNG şi PC.

Cum se va numi însă acest nou preşedinte? Băsescu? Udrea? Anastase?

Dar domnul Boc, cu ce îşi va ocupa domnia sa timpul?

Full Text/Citeşte textul complet...

Politica murdară: caseta, copilul, imoralii, nepricepuţii şi dubioşii

Faptele sunt simple şi par a converge către următoarea poveste: în 2004, adică acum 5 ani, actualul preşedinte, pe atunci primar de Bucureşti, la un miting electoral a interacţionat cu un copil care i-a zis ceva. Acum, între turul I şi turul II, cineva dintre cei care pe atunci îl susţineau pe Traian Băsescu a scos la iveală o casetă în care pare că Traian Băsescu dă de două ori cu palma sau cu pumnul în minorul cu pricina. Totul s-a petrecut în aşa fel încât, în momentul difuzării intempestive a casetei, Traian Băsescu, candidat la Preşedinţie se afla într-un studio de televiziune, la un interviu în direct. Cronologia completă: în Hotnews.

Indiferent de valoarea de adevăr a casetei, cei care au oferit-o spre difuzare sunt imorali: (1) dacă e adevărată, sunt imorali pentru că au ascuns-o timp de 5 ani, iar acum recurg practic la un şantaj; (2) dacă e falsă sunt imorali pentru că au trucat-o.

Indiferent de valoarea de adevăr a casetei, cei din staff-ul de campanie al domnului Băsescu se dovedesc a fi … nepricepuţi. Caseta a fost o surpriză pentru cei care, ca mine, se uită rar la televizor. Staff-ul de campaniei însă monitorizează tot, că de aia e plătit. Aşa că ar fi trebuit să ştie deja că vine caseta.

Traian Băsescu pierde puncte chiar şi dacă e vorba de un trucaj: are în jurul lui oameni nepricepuţi. Atât a fost în stare să adune. Asta spune multe despre abilităţile sale ca lider. În plus, nu a reuşit să reacţioneze la timp, anticipând confruntarea cu caseta măcar în timpul emisiunii, pe la 20:07, spre exemplu, sau măcar imediat după difuzarea în emisiunea la care participa.

Comportamentul Realitatea TV este şi el dubios: oare în campaniile următoare, candidaţii vor mai veni la respectivul post de televiziune (alta era dacă probele erau indubitabile, fiind susţinute de declaraţii ale unor martori oculari; aşa planează prea puternic suspiciunea de trucaj şi de înţelegere între Realitatea TV şi Gardianul).

Modul în care au decurs faptele aruncă suspiciuni chiar şi asupra contracandidatului la Preşedinţie. Mircea Geoană pierde şi el, suspectat de unii că ar fi ştiut dinainte de mişcare, dar şi prin faptul că – pentru alţii – nu are nici un rol în pierderea adversarului.

Full Text/Citeşte textul complet...

Cine are nevoie de LLL??

Mă amuză, mă uimeşte şi mă întristează atitudinea faţă de educaţia adulţilor a decidenţilor români cu pretenţii intelectuale.

În ţările mai dezvoltate lucrurile stau în felul următor: orice conferinţă sau curs cu valenţe de formare continuă se anunţă publicului ţintă şi potenţialii cursanţi optează voluntar dacă vor sau nu să participe. Participarea este legată de a învăţă ceva nou, fie util în profesie, fie interesant pentru dezvoltarea personală.

Uite de exemplu cum se întâmplă lucrurile la Academia Română: vine cineva şi conferenţiază. Academia trimite o circulară institutelor din subordine solicitând să desemneze o persoană care să participe la curs. Astfel că fiecare institut deleagă pe unul,care are sau nu are chef de aşa ceva, să meargă la curs. Obligativitatea participării determină din start un interes redus faţă de curs, reprezentarea că a fi prezent constituie doar o formalitate, de fapt nu ai ce învăţa de la un lector care, pentru a-şi asigura suficientă audienţă, recrutează cursanţii cu arcanul…

Să fie oare acest lucru legat de convingerea multora că învăţatul se termină odată cu susţinerea tezei de doctorat? (în multe privinţe, de fapt abia atunci începe…) Să fie un element care conduce la diferenţa mare dintre România și toate celelalte ţări UE în ce priveşte înrolarea în programe de formare continuă (LLL)?

Full Text/Citeşte textul complet...

Istoria pe înţelesul meu

Uite cum am simţit eu părţi din istoria politică a ultimilor 20 de ani, relevante pentru votul din 6 decembrie.

1990: Susţinătorii FSN (ulterior FDSN, ulterior PDSR, ulterior PSD) strigă sus şi tare că politicieni sunt nişte indivizi mizeri, de proastă calitate, care vor să sugă sângele poporului, tipăresc bancnote false şi pun în primejdie democraţia. Minerii vin la Bucureşti şi restabilesc situaţia. „Intelectualii” constituie şi duşmanul poporului. România mai adaugă câţiva ani la propria-i înapoiere.

1990-1995: Guvernele FSN/FDSN se întrec în a pune beţe în roate dezvoltării unor noi ziare, apariţiei unor noi televiziuni, stânjenesc vizibil independenţa politică a TVR și a Radio România.

1994-1996: Partidele de stânga cultivă ideea că cei care au mai mulţi bani sunt de blamat. Viorel Cataramă, spre exemplu, este exponentul omului de afaceri care trebuie înjurat.

2000-2004: În timpul primilor 3 ani de mandat ai guvernului Năstase, presa nu are voie să critice guvernul, fiind controlată prin varii mijloace de natură financiară. Abia în ultimul an al ciclului electoral reapare independenţa presei, pe fondul creşterii economice și a presiunii campaniilor electorale.

2004: Ani de zile, Adrian Năstase a dominat autoritar intenţiile de vot pentru preşedinţie, punându-se doar întrebarea dacă va câştiga sau nu încă din primul tur. Presa și mobilizarea votanților mai tineri îl aduc la Cotroceni însă pe Traian Băsescu.

2005-2009: Surprinzător, după un an de mandat, presa devine una care evită să critice pe Traian Băsescu. Ea îşi schimbă însă repede atitudinea, prilej pentru Traian Băsescu să lanseze tema „mogulilor”.

2005-2009: Oamenii de afaceri, politicienii, jurnaliştii sunt definiţi de către susţinătorii PDL (fost PD, fost PD(FSN), fost FSN) drept duşmani ai poporului. Lor li se adaugă rapid „bugetarii”.

2009, noiembrie Traian Băsescu atacă în mod explicit politicienii pentru că negociază alianţe. Încă îmi funcţionează suficient de bine sinapsele pentru a-mi aminti că tocmai asta era menirea vieţii politice: faci alianţe ca să promovezi proiectele pe care le propui.

2009, decembrie Trebuie să mă duc la vot şi să aleg între doi inşi. Cei doi provin din tabere care au folosit în istoria lor aceleaşi mijloace care nu îmi plac. Ambele au folosit astfel de mijloace în numele democraţiei. Una din tabere promovează în prezent explicit de astfel de metode. Pe care să îl votez?

Full Text/Citeşte textul complet...

Ziarist și parlamentar

Dom'le e grea viața asta!

Asta îmi vine în minte când văd la televizor câțiva oameni cu veleități intelectuale, foști ziariști, actuali parlamentari PDL, susținători înfocați ai lui Traian Băsescu.

Omul ale cărui păreri cei de mai sus le susțin necondiționat, își face titlu de onoare din a se victimiza în fața a două categorii etichetate drept „diabolice”: ziariștii și parlamentarii. Aceștia din urmă sunt definiți sistematic drept necinstiți, corupți, incorecți, tolomaci, manipulați, aserviți.

Dacă aș fi susținător al unor astfel de opinii, atunci când aș zări un parlamentar i-aș asocia o probabilitate ridicată de a fi fie idiot, fie hoț incurabil. Dacă aș zări un ziarist, iarăși aș avea dubii majore despre moralitatea și capacitățile sale intelectuale.

Oare ce gândește când se uită în oglindă un parlamentar fost ziarist și susținător al celor de mai sus??

Full Text/Citeşte textul complet...

Post-vot: 2010

Traian Băsescu are în continuare o strategie de marketing uluitoare pentru mine. Oare cine naiba, în afara nucleului dur al votanților săi, cumpără aberația aia cu echivalarea dintre rezultatele referendumului și votul pentru propria-i candidatură? Să țintească oare doar electorat Vadim/Gigi??

Altfel, indiferent de rezultatele de peste două săptămâni, o să avem un an 2010 cel puțin la fel de interesant de urmărit ca și acesta:

* dispare PDL? (în opinia mea, lipsit de ideologie, partidul depinde de imaginea de învingător al președintelui său)

* dispare PNL? (greu de decis cu care inamic să mergi, astfel încât să nu pierzi electorat, iar o victorie - ce e drept improbabilă - a lui Traian Băsescu conduce aproape obligatoriu la două valuri de alegeri anticipate și la încercarea de redesenarea constituției spre un sistem cu doar două partide)

* o să avem constituție și lege electorală noi?

* va bate Emil Boc recordul de interimariat?

* ajungem la șomaj de peste 20%?

* o să avem prim ministru liberal?

* o să reușim până la urmă să fim singura țară UE fără comisar european sau schimbarea de guvern ne va scoate de pe această traiectorie?

Full Text/Citeşte textul complet...

Cum necum, alegerile prezidenţiale mi-au adus aminte de … fotbal. Mai exact de Mircea Lucescu şi de Dan Petrescu. Ambii sunt antrenori buni, cu rezultate remarcabile, dar când vine vorba de o înfrângere, în cele mai multe cazuri au ceva de împărţit cu arbitrii. Vă mai amintiţi de ieşirea lui Lucescu după un meci un Barcelona, în Liga Campionilor, acum 2 ani?

Vă d că la fel se petrece şi cu alegerile: avem mai mulţi candidaţi care acuză „operaţiunea autobuzul”, anularea de voturi şi multe alte metode care le-au redus masiv procentul de votanţi.

La alegerile anterioare, agenţiile de colectare a datelor ce au realizat exit-poll-uri au acuzat şi ele autobuzele pentru eşecul predicţiei, deşi erorile lor mergeau în direcţii diferite (dacă era vorba de furt, erorile de estimare ar fi trebuit să meargă în sensuri diferite).

Înainte de a decide că neasumarea responsabilității e o simplă manifestare a modului tradiţionalist de a fi, hai să zicem că au dreptate şi că e vorba de fraude.

Să zicem că un punct procentual a însemnat cam 100.000 de voturi.
Să zicem că într-un autobuz intră cam 50 de călători, dacă sunt înghesuiţi bine de tot. Să zicem că un autobuz poate merge pe la 10 secţii electorale pe zi. Asta înseamnă că ar fi fost nevoie de 100.000/(50*10)=200 de autobuze pentru un punct procentual. Ca să ai un plus de 4 puncte procentuale asta ar fi însemnat cam 800 de autobuze. Şi măcar de 500 de secţii de votare măsluite.

Despre fraudare s-a discutat mult încă dinainte de alegeri. Prin urmare ochii ageri ai oamenilor corecţi au fost extrem de vigilenţi în a depista astfel de autobuze. Însă până acum nu a răsărit nicio dovadă despre nimic.

Permiteţi-mi să mă îndoiesc de magnitudinea fraudării. Or fi fost câteva cazuri dubioase, de nereguli, dar de aici şi până la fraudare cred că e distanţă mare.

Hai să vedem şi dacă apar erori ale rezultatelor finale (la secţiile din ţară) faţă de predicţia caselor de sondare, şi dacă erorile nu converg în acelaşi sens, bag mâna în foc că nu e vorba de nicio fraudare care să fi influenţat rezultatul final: Băsescu versus Geoană în turul II.

Full Text/Citeşte textul complet...

Candidatul PNȚ-CD

Cum care?
Traian Băsescu, un om de uniune națională, de dreapta!


Un candidat care nu știe când este politicos să se oprească din discursul post-vot.

Vorba Mălinei: mergem din nou la vot, în turul doi, ca în 2000.

Full Text/Citeşte textul complet...

Cultură, şcoală, socializare

Am învăţat de la Claudiu cu ceva timp în urmă că socializarea politică se petrece mai ales în campania electorală.

Aceasta se realizează mai ales atunci când ai dezbateri pe teme electorale. De exemplu, o discuţie aprinsă despre cum se poate reforma sistemul sanitar ajută populația să îşi actualizeze reprezentările despre acesta, să afle cum mai sunt organizate spitalele prin alte părţi ale lumii, care sunt soluţiile alternative de finanţare a îngrijirii medicale, care sunt principiile de justiţie socială din spatele acestora ...

Afli de ce e bine să te aliezi cu Moldova sau cu Uganda, de ce e important pentru modelul european că şomajul în SUA a trecut de 10% (dezbatere prezentă în aproape toată presa internaţională în urmă cu două săptămâni, cu consecinţe importante pentru politicile din UE, adică şi de la noi) şi multe alte chestii...

Despre care noi nu am aflat, fiindcă nu am avut acele confruntări între candidaţii importanţi, centrate pe câte o temă - două, şi unde apar aceste discuţii ce atrag atenşia tuturor.

Dar cum nouă nu prea ne pasă să învăţăm, ama abut de fapt doar 2-3 dezbateri, dezamăgitoare prin ghiveciul de teme discutate.

Cu alte cuvinte, am mai pierdut 3 ani (până la următoarele alegeri parlamentare), ani care se adaugă la decalajul nostru de dezvoltare...

Full Text/Citeşte textul complet...

Strategii câştigătoare?

Câteva întrebări după prima şi ultima dezbatere electorală:

Oare o fi avut dreptate staff-ul lui Crin Antonescu să îl îndemne să se dedea la atacuri la persoană?
(tocmai el, cavalerul „bunului simţ”???)

Oare o fi avut dreptate staff-ul lui Traian Băsescu să îl îndemne să pozeze în victimă?
(tocmai el, „învingătorul perpetuu”???)

Oare o fi avut dreptate staff-ul lui Mircea Geoană să îl îndemne să nu răspundă la întrebările dificile?
(tocmai el, „prostănacul”)


Mai sunt multe alte întrebări despre uluitoarele strategii prezentate în seara aceasta. Nu mai e însă prea mult timp pentru ele.


Răspunsul rămâne de văzut
(asta însă, în condiţiile în care mă îndoiesc că această ultimă dezbatere poate schimba votul cu mai mult de câteva zecimi).

Full Text/Citeşte textul complet...

Teme ... electorale

Presa franceză discută de câteva luni despre proiectul de a extinde spaţiul complexului unde se desfăşoară Internaţionale de tenis ale Franţei. Comparativ cu celelalte trei turnee de Mare Şlem, Roland-Garros-ul este mic şi nu are un teren central care să poată fi acoperit.

Soluţia găsită a fost extinderea complexului prin înglobarea unui stadion din apropiere: stade Hébert. Ei bine, Primăria se opune, aducând un argument care în România nu ar fi ridicat nicio problemă: pe stade Hébert fac sport 4000 de elevi. Aşa că turneul ar putea să se mute departe de arondismentul 16. De altfel, un consilier local ales în arondismentul cu pricina este între cei care se opun extinderii.

Dezbaterea există în presă, există în stradă, există pe bloguri şi forumuri, există în Consiliul Local.

Probabil că Lis, Ciorbea, Băsescu, Videanu, Oprescu şi alţii ca ei zâmbesc văzând astfel de dezbateri. Oare ei s-ar fi deranjat vreodată pentru ca 4000 de prăpădiţi de elevi să aibă unde face sport? Dar oare câţi dintre cei care merg duminică la vot s-ar întreba ce e mai important: să ai un turneu de Mare Şlem în cartier (cu bunele şi relele sale) sau elevii din zonă să aibă un teren pe care să facă sport?

Full Text/Citeşte textul complet...

Top Gear şi Elena Udrea?

Top Gear este un show de televiziune de succes produs de BBC şi difuzat într-o mulţime de ţări. Este o emisiune despre maşini, ceea ce în mod normal mă lasă rece: nu mă interesează automobilele. Se întâmplă că m–am uitat însă de mai multe ori la emisiune (fie pe BBC Prime, fie pe Antena 3 care difuza – cândva? – show-ul), atras de umorul celor trei prezentatori, de formatul alert şi practic ignorând maşinile :)

Seria 14 (da, chiar 14!!!, în condițiile în care sunt cam 2 serii pe an) din Top Gear a debutat zilele trecute cu o emisiune cu şi despre România. Pe scurt, cei trei prezentatori s-au suit în trei maşini de lux (un Ferrari, un Lamborghini, un Aston Martin) şi au fost trimişi să testeze cel mai tare drum din lume – Transfăgărăşanul.

Emisiunea a constituit de fapt o fantastică reclamă pentru România şi pentru Dacia Sandero!

Să mă explic:

Au fost reproduse din plin reprezentările vestice despre România: săraci, murdari, uşor de cumpărat, ţigani, dubioşi, la capătul civilizaţiei.

Majoritatea au fost şi confirmate, ceea ce creşte din plin credibilitatea mesajului.

În plus, au fost prezentate diferite „atracţii” (pentru un anumit target):

(1) o staţiune pe litoral despre care se sugerează că ar fi un paradis pentru oamenii plini de bani. Un paradis în care cele trei maşini de mulţi bani (peste 150000 de lire fiecare) erau departe de a fi cele mai scumpe.

(2) drumuri pe care poţi merge cu cât ai chef, fără să păţeşti aproape nimic

(3) un colos numit Palatul Poporului, construit de un dictator dement, ca locuinţa personală şi care acum e sediul Parlamentului. Cu niţel efort poţi însă să te plimbi prin subsolurile secrete ale clădirii, pe care oricum e bine să o vezi, fiind mai grea din lume. (noi de ce naiba nu avem voie să mergem prin tunele alea, măcar atunci când plouă şi vrem să ajungem de la ICCV la metrou sau autobuz, prin vânt şi nămol??…)

(4) un baraj enorm, aflat la debutul unui drum fantastic, pustiu, construit cu bani mulţi şi care pare a îmbina toate circuitele de formula unu din lume – Transfăgărăşanul.

(5) ocazia de a te întâlni pe stradă cu o maşină proiectată acum 50 de ani – Dacia 1300.

(6) o ţară unde poţi să cumperi de la benzinărie o băutură care se cheamă Canabis şi e făcută în … Elveţia. (eu am văzut ceaiul cu pricina prin Grecia, nu ştiam că acum e şi în România).

(7) un brandy de fructe tare de tot, care se vinde la sticle de forme bizare şi care merită încercat (la noi se cheamă ţuică sau palincă :))

(8) prezenţa surprinzătoare a unui Arc de Triumf, de parcă ai fi la Paris.

(9) şosele de o calitate excepţională (unde naiba le-or fi găsit??), dar şi oportunitatea neașteptată de a conduce printre vaci, căruţe şi oi, sau pe drumuri pavate exclusiv cu praf.

(10) La final, toţi cei trei sunt laudativi la adresa României şi exclamă că nu ar mai pleca de aici.

Păi dacă ai o grămadă de bani, ce safari mai plăcut poţi face decât undeva în Europa, acolo unde merg şi alţii ca tine, şi unde poţi face aproape tot ce îţi trece prin minte şi este interzis de legile unor ţări precum Marea Britanie?

Vorba lui Octavian Cotescu: din când în când, pe ecran mai trecea şi câte o Dacia Sandero, cu reclama ascunsă de rigoare. Eu sunt cert convins că Renault a plătit pentru publicitatea ascunsă pentru Sandero.

Mă întreb dacă ministerul condus cândva de Elena Udrea o fi plătit şi el sau nu? Nu de alta, dar momentul este extrem de bine ales: început de sezon – deci audienţă mare, dar şi în perioada în care oamenii încep să se întrebe unde vor face următoarea vacanţa de vară, construindu-şi planuri pe acre le concretizează prin ianuarie-februarie când cumpără pachete de la tour-operatori. O bună lovitură pentru turismul românesc.

Una cu bune şi rele pentru imaginea ţării: emisiunea ne descrie mai civilizaţi decât era de aşteptat, dar şi arhaici şi uşor de corupt (vezi referirea la vicepreşedintele camerei deputaţilor). Probabil că aşa şi suntem, iar dacă vrem să construim ceva, de la această imagine trebuie să pornim, nu de la închipuiri şi bâzdâcuri despre cât de frumoşi şi deştepţi suntem şi despre ce ţară minunată şi bogată avem…

Full Text/Citeşte textul complet...