Postări

Se afișează postări din august, 2010

Lungul drum al reciclării către sectorul 5

Imagine
În urmă cu două-trei luni, Adriana, una dintre prietenele cu care mă învecinez, a sesizat că primele semne ale reciclării au răsărit şi în sectorul 5, mai exact chiar la doi paşi de locul în care locuim. Era o veste bună, mai ales după eşecul de a strânge 200 de semnatari pentru petiţia privind reciclatul. Din păcate, de cele mai multe ori, în cele două containere, în loc de hârtie și plastic se regăsesc frunze, moloz și gunoi menajer. Suspectez că, uneori, autorii sunt chiar cei care curăţa strada. De cele mai multe ori însă, e vorba de locuitorii din zonă care aruncă în cele două containere ce le vine la îndemână. (fotografiile înfăţişează conţinutul containerului pentru hârtie la putin timp dupa golirea sa de către cei ce colectează conţinutul...) Se vede treaba că a amplasa nişte containere, fără dezbatere publică și campanie de promovare, este precum o frecţie la un picior de lemn.

Conacul Bellu la Urlaţi

Am fost la Conacul Bellu , iar surpriza a fost atât de plăcută, încât nu-mi venea să cred că suntem în România! Conacul constă din casa de oaspeţi a conacului iniţial, un loc absolut surprinzător: mobilierul original (este primul muzeu din România în care intru şi mobilierul este cel original) include numeroase obiecte extrem de interesante, unele de un rafinament neaşteptat; casa în sine este un loc plăcut, cu o arhitectonică interesantă, departe de "palatele" uneori lipsite de imaginaţie de la noi; sunt numeroase împrumuturi interesante, de la terasa pietruită cu pietre de râu aşezate cu muchia în sus, aşa cum numai în Dodecanese (insulele cu capitala la Rodos) am mai văzut, până la camera secretă descoperită recent în cramă, în momentul lucrărilor la consolidarea fundaţiei; sunt numeroase obiecte ce amintesc de ce însemna lux la începutul secolului XX, precum un telefon Ericsson, sau o halbă cu fundul de cristal în care se distinge un desen oarecare. Iar dacă vreți un Ama

Egoul primarului şi coşul de gunoi

Imagine
Fără îndoială, a stimula cetăţenii să păstreze oraşul curat reprezintă o cauză nobilă, mai ales în România. Ideea afișelor de mai sus, cu trimitere la cele 7 titluri consecutive de campioană la baschet ale Asesoftului, este și ea una interesantă. Pe şeful administraţiei locale ploieştene îl cheamă Voloşevici. Nu înţeleg de ce, pe bani publici, suntem sfătuiţi să îl aruncăm şi pe domnia sa la coş?? O fi din cauză că e prea modest?

Simpozion

Imagine
Aveţi idee ce este acela un simpozion? Extrasul de mai sus provine din cartea lui Valerio Massimo Manfredi, Akropolis. Măreaţa epopee a Atenei , apărută în 2000 şi tradusă la Editura Allfa în 2004 (ediţia a doua în 2008). Cartea este o bună trecere în revistă a istoriei Atenei antice, o carte de popularizare simpatică., Autorul nu are obsesia manualelor de istorie de acum 40 de ani de prezenta o succesiune de ani, regi şi bătălii. Dimpotrivă, insistă pe modul cum se desfăşura viaţa pe atunci, pe organizarea societăţii, pe relaţiile dintre oameni, pe ceea ce gândeau în general oameni obişnuiţi, de la politică la familie, de la ştiinţă la onoare, şi de la sex la religie. (singurul minus important: absenţa unei hărţi).

Ceea ce nu mai e

Autobuzul pleca din sat la 7. Mustea de navetişti. Trecea calea ferată şi lăsa câţiva călători la IMI*, la margea oraşului. Trecea o nouă cale ferată, lăsa călători la „Fabrică”*, trecea iar o cale ferată, peste care se construia un pod, lăsa călători la „Blocul de Ulei”, mai trecea o cale ferată, lăsa călători la Dacia, iar o cale ferată şi apoi Feroemail. După Feroemail era podul peste Dâmbu, marcând sfârşitul zonei industriale a oraşului. Urma un cartier de case, multe cochete, cu grădini verzi. Pe atunci nu exista tramvaiul, el avea să apără 10 ani mai târziu. Nici Maternitatea nu era acolo, înainte de Stadion. Coboram pe 7 şi 20, la Palatul Copiilor, privind mereu uimit la avionul dezafectat ce se afla în curtea acestuia. În patru ani de navetă, cea mai rapidă cursă a fost de 13 minute. Era un autobuz vechi, cu motorul în spate, sub ultima banchetă, încălzindu-se mereu puternic, cu două uşi, cu taxatoare la uşa din spate, vopsit în alb şi cu o dungă albastră pe mijloc. La curs

Despre limbi corcite și impure

Imagine
Pe la 1500 şi ceva, un englez numit Cheke îşi propuse să purifice limba engleză eliminând influenţele latineşti. Pe la 1800 şi ceva, un român numit Heliade Rădulescu voia să purifice la rându-i limba română. Vestea legată de Sir John Cheke şi de Ion Heliade Rădulescu este una bună, optimistă: între timp am mai redus din decalajul de 300 de ani… Poate în curând (la scară istorică, desigur), și institutorii români vor începe să spună relaxaţi că româna este confusing , iar respectabili prezentatori de televiziune vor avea curajul de a afirma, fără a pierde din audienţă, că limba noastră este un soi de „corcitură”, ca mai toate limbile de altfel. Capturile provin din episodul patru al seriei de documentare The Adventure of English , produse de ITV în 2002-2003, pe care vi le recomand cu căldură. Aventurile românei ar fi şi ele la fel de savuroase!

Cei şapte apostoli şi cei 15000 de specialişti

Imagine
Am vorbit de mai multe ori despre impulsul de a impresiona aruncând aiure cifre în spaţiul public: 15.000 de specialişti este conceptul clasic, dar acelaşi model putem vedea și în cele 200 de spitale ce ar trebui închise sau în cele 25% cu cât scade salariului mult-huliţilor bugetari care sug sângele poporului. Toate sunt cifre care, cel puţin la prima vedere, nu par a avea o justificare temeinică, ci mai degrabă un substrat emoţional. Am acum un alt exemplu de utilizare aiurea în tramvai a unor cifre. Nu vine din spaţiul românesc, ci de la ProQuest CSA. Unul dintre produsele acestora listează cercetătorii aflaţi oriunde în lume. Iată, în extrasul de mai jos, câţi cercetători români ar fi deja listaţi. Ei bine, cei 13000 sunt doar un început, mai urmează și alţii care încă nu apar în listă. M-am căutat şi eu pe acolo. Cu mândrie patriotică raportez că apar de trei ori. Cea mai completă intrare este cea în care figurez cu prenumele meu complet, cel pe care nu l-am utilizat nicioda