Ziduri şi oameni

Sâmbătă seară, Irina (9 ani) ne întrerupse discuţia şi spuse: Aaa, Berlinul era [pe atunci, în 1989] un oraş separat în două de un zid: de o parte erau comuniştii şi de cealaltă - oamenii.







 





Fotografia Zidului este preluată de pe http://www.cape.k12.me.us/Twalls/T.W.wall05.html.

Lucrurile mari se învaţă de mici

Irina, aprilie 2011

Irina ia parte, la şcoală, la o campanie de reciclare (că tot posta Georgiana pe Facebook despre reciclat). Îmi povesteşte zilnic despre ce mai reciclează, ce fel de PET-uri au adus colegii, unde e cutiuţa pentru colectarea bateriilor vechi... Îmi explică despre scopul acţiunii lor: protejarea mediului, salvarea planetei.

O întreb cât urmează să dureze campania.

Îmi răspunde ca şi cum e un lucru evident şi e greu de priceput cum de nu mi-am dat seama singur: „Până salvăm planeta!”


Cred că am avea multe de învăţat, toţi, din candoarea răspunsului.

Living in the past

Sumani, curăluşă, chimeri, tăsma, să nividească, drugi de canură, clacă de dezghiocat păpuşoi, răchiţică, sovârv, dumbravnic, sulfină, straie, tologit, gliganul, ştioalna, huştiuliuc, moronul, coropcarule, hudiţă, zăpsise, pere sântilieşti, răspintenele unui drum, stocit, chipos, coblizan, mi te-ai lehămetit de la inimă, să te înzilească, zăbun, comanac, călindar, să se simtă juraţi, talaze, umbla ca o băşică umflată, părete, ibrişim, dăsag, burduşe.

Aţi înţeles cuvintele astea nu-i aşa? Le folosiţi zilnic, de altfel. Hai, poate nu zilnic, dar măcar aşa, o dată pe lună. Sau poate o dată-n viaţă?

Le-am selectat din ultimele trei lecturi obligatorii ale Irinei, conform programei de clasa a II-a (iniţial am crezut că manualul a fost prost ales, dintre mai multe manuale alternative, dar la investigaţie sumară se pare că acele lecturi sunt în mai toate manualele, deci provin din programă).

Textele cu pricina au fost scrise în urmă cu aproximativ 150 de ani (Ion Creangă, La scăldat), respectiv acum 50-60 de ani (Arghezi - Piatra piţigoiului, Călin Gruia - Ciuboţelele ogarului).

Cuvintele sunt aşa cum sunt. Topica frazei este şi ea alta decât cea de azi. În plus, realitatea descrisă de acele poveşti este, aşa cum discutam azi cu Mălina, complet nerelevantă. Unde naiba mai găseşti azi iarmaroace aflate la mai mult de o zi distanţă, astfel încât să ai nevoie să dormi la han atunci când mergi ca să îţi cumperi ciubote?

Irina spuse: „Nu am înţeles aproape nimic din limba asta! E scris în porceşte! O limbă absurdă!”

Sunt perfect de acord cu ea. O alegere absurdă, aşa cum e şi mintea celor care au făcut programa, sărădui li s ar hainele şi acoperi-li-s-ar pălăriile cu tasmale, pe când vor căuta ca idioţii cuvintele cu pricina în DEX ca să le poată explica textele copiilor şi nepoţilor lor!

E util să mai spun şi că Irina foloseşte adesea „absurd” în sens de „prost, stupid”. Am întrebat-o şi mi-a spus că „am vrut să zic că e prost scris”. Nu pot să îi zic „e prost ales de cei cu programa”, fără să îi nărui din încrederea în şcoală. La urma urmei îşi dă şi ea uşor seama că ce e în manual nu are aproape nimic de a face cu limba contemporană.

Ce să îi spun? Că de aia nu suntem în stare să comunicăm între noi, că în loc să învăţăm limba de azi, ne dăm cu stângul în dreptul silabisind cuvinte de acum 150 de ani? Că ignorăm constant că lumea se schimbă? Că vrem să trăim mereu în istorie? Că alegem, ca societate, să nu privim realitatea în faţă, la fel cum preferăm să ne spunem mereu că românii sunt deştepţi, educaţi, geniali, ospitalieri, toleranţi, umani, dezvoltaţi, mereu independenţi, câştigând toate războaiele, ignorând dovezile certe că toate cele de mai sus sunt simple mituri? Să îi spun că astfel de lucruri sunt promovate prosteşte de oameni ce refuză să părăsească mediocritatea şi vor cu tot dinadinsul ca şi noile generaţii să continue să trăiască în trecut, negându-le complet şansa de a îşi făuri un viitor?

Mândria de a fi român

Acum câteva zile Irina încheia lectura bucăţelei de text din Abecedar de la litera « Â ». Finalul sună cam aşa Sunt mândru să fiu român

Irina a completat imediat: E tare greu să fii român!.

Omul şi calul lui

Uite ce îmi scrie un cadru didactic într-un text în care descrie un elev ce a abandonat educaţia:

Băiatul care a abandonat parţial studiile a motivat spunând că trebuie să se ocupe de gospodărie, observându-se un ataşament mare faţă de calul său.


Mda. Lucru mare fuga asta de idei!


Uite ce îmi spuse Irina (aproape 7 ani) aflând că au un caz de gripă porcină în şcoală:

O fetiţă a pus mâna pe un porc şi s-a îmbolnăvit.


Mi se pare doar mie sau la Irina logica frazei e mai elaborată???? Atunci care e diferenţa dintre elevul din clasa I şi cadrul didactic???

Epopeea afişajului electoral

Afişajul electoral de pe uşa blocului în care locuiesc a intrat într-o nouă eră. Ca să o citez pe Irinuca, este epoca lui „uite ce i-au făcut ăsteia, he!”.

Cum ziceam cu ceva timp în urmă pe blogul lui Claudiu, iniţial a apărut afişul candidatei PD-L. Am acordat, în minte, bile negre echipei de campanie pentru că uşa blocului reprezintă un spaţiu privat, unde nu aveau dreptul să plaseze afişe de nici un fel. Peste afişul cu fond portocaliu, echipa Laviniei Şandru şi-a lipit şi ea mesajul, sub forma unei coli A4. Între timp, cineva a dezlipit coala respectivă, rămânând doar posterul PD-L, care a câştigat clar meciul la calitatea lipiciului folosit.

Epoca „contemporană”, cea care a stârnit amuzamentul Irinei, este ilustrată în fotografia alăturată.

Aştept continuarea :(
(trăiască mizeria urbană!?)

Domnul Ştie-Tot

Irinei îi place expresia din titlu. Nu ştiu de unde a colecţionat-o, probabil de la unul dintre colegii de grădiniţă, însă o aplică adesea, ironic, cu candoarea celor 5 ani ai săi, atunci când i se pare că al ei interlocutor sare prea mult peste cal.

Mă întreb ce ar zice despre infatuarea frazei de mai jos, desprinsă dintr-un cotidian de astăzi, ediţia online: "Cărţile care ne fac de ruşine sunt destule, „Grand Bazar Romania” este una dintre ele, noi le-am răsfoit pe toate şi nu ne-a plăcut ce am văzut scris în ele."!!? (sublinierea îmi aparţine)

Îmi amintesc de o colegă, doctor în ştiinţe şi promovată asiduu în ultima vreme, care mărturisea cu superioritate că ea a citit totul într-un domeniu îngust în care pretindea că se specializează...

Oare epoca lui Leonardo da Vinci, când oamenii ştiau totul despre toate, să fi apus numai în afara graniţelor României?

Moş Ene

Îi spun Irinei, la culcare, poezia obişnuită, pe care adesea mi-o repetă şi ea, ca un mic ritual: Noapte bună, somn uşor, vise plăcute, puricii să te sărute. Adaug subit o continuare nouă: Şi să îţi vină Moş Ene pe la gene!

- Moş Ene?? Acesta cine mai e?

Oups! Mitologia devine prea bogată! :D

Poliţişti post-moderni :))

În Haga i-am arătat Irinei doi poliţişti călare.
A privit armăsarii lung şi a zis: "Ăştia nu au maşini ?!?"

Din panseurile Irinei: despre căsătorie

Irina, la cei 5 ani ai săi, tot inventează poveşti. Cu personaje, acţiune, intrigi şi descrieri variate. Le povesteşte de regulă singură, cu voce tare, când nu e nimeni prin preajmă. Iată un fragment surprins ieri, dintr-o discuţie între două astfel de personaje imaginare:

– Căsătoria …

– Aşa e căsătoria, trebuie să te scufunzi în piscină?

– Nuuu, trebuie să alunecăm pe munţi…

[Cinci minute mai târziu am mai trecut prin apropiere şi am surprins un alt pasaj:]

– Căsătorie …

– M-ai înnebunit cu cuvântul acesta! Hai să ne căsătorim amândoi!

Vorba lui Vonnegut: aşa stau lucrurile :)))

de la Bucureşti la Köln şi retur

Două posturi mai vechi, de prin PA-urile date la hattrick.org, numai bune pentru a deschide sectiunea de impresii de calatorie:



07.01.2007 Cu maşina de la Bucureşti la Köln (raport despre potenţialii suporteri la meciuri internaţionale)

Până la Arad: în van-uri second hand, cu numere de prin Moldova, respectând jumătăţi de reguli de circulaţie, aruncând orice gunoi pe geam.

După Arad: puzderie, în motelul în care am stat în Linz, la Frühstück limba oficială era româna. Nu mai aruncă cu nimic pe geam, conduc după reguli, chiar cam încet începând cu graniţa germană.

E cazul să aranjăm un amical în Köln, ca să vedem ce fac cu cojile de seminţe.





05.02.2007 Ultimele amintiri din Köln

Fiica noastră (4 ani) este pentru prima oară mai mult timp în străinătate.

“De ce nu fac şi la noi parcare aşa?”

“Vreau să facă şi la noi lift din ăsta, cu uşile aşa, de sticlă…”

“De ce aici nu e mizerie în lift?”

Tac, strâng pumnii şi mă întreb din nou dacă nu am greşit hotărând, cândva, să locuim în România.

“Uau, uite că şi aici au joc din ăsta”, şi arată către Hattrick.


[posturile originale sunt aici si aici]