Castraveciori muraţi delicioşi

De buni, sunt buni, nimic de zis. Pe placul meu, cel puţin.
Dar cui i-o fi trecut prin minte ideea să boteze produsul aşa???
Asta în română, că în bulgăreşte par a fi doar „castraveciori fini”…

Full Text/Citeşte textul complet...

Ştirea săptămânii: despre legitimitatea de Merţ

Săptămâna ce tocmai se încheie a fost marcată de două evenimente extrem de importante pentru organizarea societăţii româneşti contemporane: continuarea dezbaterilor legate de sistemul educaţional şi discuţiile despre jocul băncilor de-a leul şi de-a creditele, cu BNR intervenind surprinzător de civilizat în ecuaţie.

În opinia mea însă, ştirea cea mai importantă a săptămânii este una de … cod roşu, care vine din judeţul Suceava:

Un botoşănean mergea cu dubiţa sa pe drumul naţional. Un om cu un Mercedes a vrut să treacă şi el. Botoşăneanul nu i-a dat prioritate. Nici nu avea de ce, zice la ziar, regulile de circulaţie spuneau că dubiţa are prioritate în situaţia cu pricina. Probabil a urmat o repriză de înjurături reciproce, despre care nu aflăm nimic din ştirea preluată cu copy-paste de mai toată presa. Apoi, ăl cu Merţul a înfăşcat puşcoiul din torpedo şi i-a plasat un glonţ de cauciuc în cot botoşăneanului cu dubiţa. La urma urmei e normal, el are Merţan.

De ce ar fi asta cea mai importantă ştire? Pentru că marchează clar modul în care societatea românească se structurează în clipa de faţă şi vorbeşte despre riscul ca inegalităţile în creştere să se transpună într-o formă de capitalism pe care până acum o vedeam mai degrabă prin Westernuri. Prin comparaţie, ceea ce fac băncile e o simplă joacă, iar arbitrul a arătat destul de rapid cartonaşul galben.

Întrebarea este dacă nu cumva va veni şi timpul când băncile cu Merţ vor scote puşcociul şi vor trage fără remuşcări în cei despre care ele cred că le diminuează profitul. La urma urmei este dinc e în ce mai legitim :(

Full Text/Citeşte textul complet...

E o chestiune care mie mi s-a părut mereu evidentă: trecerea la un sistem educaţional 3+2+3 (3 ani de Bachelor + 2 de Master + 3 PhD), în locul a 4+1+Doctorat, cu variantele de rigoare în funcţie de disciplina de studiu, reprezintă consecinţa firească a prelungirii duratei de şcolarizare. Se pare însă că pentru mulţi lucrurile au părut a fi pe dos.

Argumentul acestora din urmă este că acum facultatea durează mai puţin, recte 3 ani în loc de 4, prin urmare durata de şcolarizare a scăzut.

Hai să vedem dacă e aşa. Să luăm o generaţie ipotetică de 100.000 de tineri de aceeaşi vârstă. Înainte de 3+2+3, să zicem că erau cam 20% care făceau facultate. Asta înseamnă 20.000 care petreceau 4 ani la universitate. Un sfert dintre ei făceau şi master. În total 80.000+5.000=85.000 ani*studenţi de facultate pe o generaţie.

După trecerea la 3+2+3, dacă nu s-ar schimba nimic, ar rezulta 3*20.000+2*5.000=70.000 ani*studenţi pe facultate, adică, într-adevăr mai puţin ca mai înainte.

Numai că:
1. Mai puţini ani de facultate înseamnă că a studia la universitate devine mai accesibil pentru mai mulţi.
2. Mai mulţi absolvenţi de facultate scurtă => căutare mai mare pentru cei care termină şi un master => mai mulţi care vor urma şi masterul.
3. Mai mulţi dintr-o generaţie care urmează facultate => uşor, uşor norma devine să urmezi cel puţin 3 ani de ani facultate (la fel s-a întâmplat şi cu liceul: în urmă cu 80 de ani doar o minoritate încheia liceul; cu 200 de ani în urmă aceeaşi era situaţia în cazul gimnaziului). => şi mai mulţi vor urma o facultate.

Fără ă mai dezvolt argumentul, să spunem că de fapt cei 70.000 de ani*studenţi se dovedesc rapid a bate către 100.000.

Ceea ce au priceput greu mulţi actori din învăţământul superior românesc a fost că de fapt trecerea la 3+2+3 nu e altceva decât reflexul prelungirii educaţiei. Câteva procese exterioare sistemului educaţional sprijină acest lucru:
1. astăzi sunt mult mai multe lucruri de ştiut pentru ca oamenii să se integreze cu adevărat în societate => e nevoie de mai mulţi ani şcoală;
2. Oamenii trăiesc din ce în ce mai mult timp => au vreme să stea studiind;
3. Productivitatea muncii creşte, iar femeile continuă să îşi crească prezenţa pe piaţa muncii => nu e nevoie de atât de multă forţă de muncă, deci oamenii pot amâna intrarea în câmpul muncii.
4. Capacitatea societăţilor de a hrăni oamenii creşte => există resurse care să satisfacă costurile prelungirii duratei educaţiei.

În fine, eu unul observ cum deja doctoratul tinde a se masifica şi mă întreb dacă şi când dubla specializare (i.e. două facultăţi + două mastere absolvite) va deveni o normă.


PS. "Procesul Bologna" este cu mult mai amplu decât simpla uniformizare a structurii învăţământului superior de-a lungul şi de-a latul Europei. 3+2+3 este însă caracteristica sa cea mai vizibilă...

Full Text/Citeşte textul complet...

Înainte

Urmăresc de ceva vreme un blog care prezintă gadgeturi si tehnologii noi. E un blog haios, axat pe descrierea unor mici aplicaţii tehnologice apărute recent, adesea cu o aplicativitate incertă sau absurdă. Prezentările sunt pline de umor, de ironii pe gustul meu. Îmi place atât de mult încât nu am simţit niciodată nevoia să las vre-un comentariu, de teamă să nu destram vraja…

Aşa că, în loc de mulţumesc, am zis să îl amintesc aici, ca bucăţică din minuscula dar vânjoasa Românie pozitivă…

Full Text/Citeşte textul complet...

Gălbuia apă caldă

Iată un lucru cu care mă întâlneam extrem de des în trecut şi care acum tinde a se reduce la 1-2 evenimente pe lună (ceea ce oricum mi se pare enorm!!).

Este legat de furnizarea apei calde prin reţeaua centralizată. Fotografia spune totul. Culoarea "naturelă" din imagine m-a însoţit indiferent unde am locuit în România, la bloc.

Evident, costă la fel de mult ca şi apa caldă obişnuită, aia care nu e murdară...

Full Text/Citeşte textul complet...

Să selectăm gunoaiele

Din 2015, UE ne obligă să selectăm gunoaiele, spune un articol din Adevărul, preluat de Ecomagazin acum câteva luni. Ce vrea UE e de bine, până şi regimul comunist consimţise că ar fi o chestie bună. Întrebarea este: o vom face aşa cum facem şi izolaţia termică a locuinţelor (de asemenea obligatorie conform unei norme a Comunităţilor Europene), adică să zicem ca ei şi să facem ca … unii dintre noi?! Faptul că în sectorul 6 din Bucureşti au apărut containere speciale pentru hârtie, plastic şi sticlă, fără nici o campanie serioasă de informare prealabilă, ajută oare la ceva?

Full Text/Citeşte textul complet...

Sic transit…

Mă uit cu tristeţe la tribunele goale ale bătrânului stadion din Ploieşti, unde Liverpool pierdea cândva cu 3-1 într-un meci din Cupa Campionilor Europeni. Îmi aduc aminte de anii 1980 când era greu să mai prinzi un bilet în ziua meciului indiferent dacă Petrolul juca în A sau în B. Îmi aduc aminte de înfocatul colţ microbiştilor de lângă parcul din centru, de măsuţa de voiaj la care se vindeau biletele în cursul săptămânii, de „ia-mă nene şi pe mine” (copii aveau acces gratis pe stadion dacă erau însoţiţi de un adult). Astăzi, indiferent dacă joacă FC CSM sau Petrolul, şi mingea ajunge în tribune, adesea nu are cine arunca mingea înapoi în teren.

Un destin trist pentru un stadion care oricum şi-a cam trăit anii şi ar trebui scos la pensie :(

PS. Oraşului i-ar trebui şi o nouă sală de sport, o a doua, mai mare decât bătrana sală Olimpia, unde Asesoft să continue să producă minuni baschetbalistice, unde să ai nişte Internaţionale de Gimnastică decente…

Full Text/Citeşte textul complet...

Dependenţa

Marţi, 14 octombrie, pe la ora 13 trebuia să fiu la Institut. Încheiasem deja alte treburi şi mă pregăteam să plec într-acolo când un telefon mi-a schimbat intenţiile: la Institut nu era curent. Jumătate de oră mai târziu pana de curent ajunsese şi acasă: urcase Dealul Spirei (de ce nu i s-o fi spunând aşa cartierului cu pricina??) şi ajunsese lângă Parcul Sebastian.

Pe la ora 15:30, curentul încă nu revenise. Eram complet paralizat. Laptopul mai avea jumătate din baterie, însă tot ce lucrasem se afla pe desktop. Cu chiu cu vai am găsit o cutie de chibrituri cu două beţe în ea şi am aprins focul la aragaz. Altfel avem aprinzător electric. În mod normal încălzeam mâncarea la microunde.

Am încercat să mă dedic treburilor casnice. Erau rufe de pus la spălat, maşina de spăla vase era şi ea aproape plină, ar fi fost cazul să dau cu aspiratorul. Numai că toate necesitau curent, şi era relativ ineficient să mă ocup de rufe, vase sau măturat manual. Dintre telefoanele fixe funcţiona doar un aparat vechi, conectat la Romtelecom. Evident nu avea agenda înmagazinată în memorie.

Plănuiam să merg la hypermaket, să umplu frigiderul (care – apropo – nu avea nici el curent) cu mâncare pentru o săptămână. Riscam însă ca pana de curent să fie una de durată, şi asta ar fi însemnat că frigiderul nu va funcţiona destul de multă vreme ca să nu fi sigur că alimentele vor rezista nealterate…

În fine, am început să lucrez pe laptop, la proiectele pentru care nu duceam lipsă de fişierele necesare sau la care puteam reconstitui rapid ultimele dezvoltări. Am făcut şi o pauză ca să scriu textul acesta. Bateria e deja pe ducă, aşa că o să citesc câte ceva, dar şi acest lucru va fi prohibit după ce o recuperez pe Irina de la grădiniţă. Nu, nu Irina va fi cauza, ci întunericul.

Evident nu am acces nici la ştiri (unde or fi radiourile cu baterii? Sau poate o fi încărcat I-River-ul Mălinei care are şi un radio încorporat). Eventual aş putea să mă sui în maşină şi să profit de relativă independenţă a acesteia.

Ca să pun însă punct aş observa că în ultima vreme am trecut prin astfel de pene de electricitate aproape la fiecare două luni, dacă nu cumva mai des. Mă întreb dacă o fi vorba de o chestiune locală, din cartier, sau se repetă pretutindeni în Bucureşti. Mă întreb dacă nu cumva penele nu or fi de fapt sistemice, dacă nu cumva se vor îndesi, dacă nu cumva vom retrăi experienţe de prin anii 1980.

Mă întreb cum s-ar descurca lumea dacă energia electrică ar dispărea subit de pe pământ. În fine, acesta este subiect de povestire SF, şi cu siguranţă am citit măcar o astfel de nuvelă, chia dacă nu mi-o amintesc în această clipă…

PS. Curentul a revenit chiar când încheiam textul de mai sus :)

Full Text/Citeşte textul complet...

Revenire

Am dispărut de ceva vreme de pe aici, având mult de lucru. Între altele, am scris împreună cu Marian la un material despre inegalităţile rural-urban şi masificarea educaţiei superioare, un text care a ieşit interesant şi din care postez şi pe aici un grafic (vezi mai jos).

Ne-am mai apropiat niţel de final şi la sondajul despre valorile migranţilor. După cum bine zice Monica, comentariile primite acolo merită multă atenţie, vorbind despre o diasporă extrem de elegantă şi de respectabilă! Până apucăm însă să mulţumim celor aproape 600 de respondenţi şi să producem primele analize mai este însă niţel (chestionarele care continuă să vină încă mai intră în baza de date).

În fine, am mai înaintat spre finalul de etapă în câteva proiecte, dar despre asta mai multe detalii altă dată. Acum postez câteva lucruri, citesc ce s-a mai petrecut prin blogosferă, mai răspund la e-mailuri restante…

Uite si graficul promis:


Full Text/Citeşte textul complet...

Filfizonul

Se întâmplă pe culoarul unui spital, în faţa sălii de operaţie. Sunt trei grupuri de aparţinători: sunt trei români, mai încolo sunt trei ţigani, şi – separat de toţi – încă o femeie, româncă.
Vine un medic rezident, cu ochelari, tuns scurt, îmbrăcat în verde.
Se adresează ţiganilor: Nu staţi aici, la uşa profului, că deranjaţi! Ieşiţi afară că nu aveţi ce căuta aici!
Ţiganii ies. Românii au voie pe culoar. Ei nu deranjează.

Câteva zile mai devreme, Mălina intrase în camera asistentelor şi solicitase o informaţie din fişa pacientului (tatăl meu). Singurul prezent acolo, acelaşi bărbat îmbrăcat în verde şi cu ochelari, răspunsese cu superioritate: Eu sunt doctor, doar nu o să mă uit în dosare!?

La câteva ore după prima întâmplare, cea cu ţiganii, acelaşi filfizon primea un plic cu bani şi dădea explicaţii medicale familiei de romi.

Câţiva ani de aici încolo, mi-l imaginez pe filfizonul al cărui nume nu îl cunosc, candidând la un fotoliu de parlamentar, apoi consilier de stat sau ceva de genul acesta. Aşa, ca el, arată oamenii pe care ii promovăm de regulă. Aşa sunt oamenii pe care ii trimitem să ne reprezinte pe la varii instituţii europene.



BTW, Mălina este doctor (în ştiinţe), bărbatul în verde fiind în fapt medic :D.

Full Text/Citeşte textul complet...

Cu ceva timp in urmă, Ada Bucur de la Reader’s Digest mi-a adresat câteva întrebări despre cum va arăta România peste 30 de ani. Adică fix ceea ce imi place să îmi imaginez. Au pus aceleaşi întrebări şi într-un sondaj naţional. Rezultatele (interesante!) sunt publicate în numărul de astăzi. Articolul de fond, în care îmi dau şi eu cu părerea alături de alţi intervievaţi, este disponibil aici.

Aşa cum se întâmplă în mod normal, din multele lucruri pe care le-am zis despre temele în cazuă, doar câteva au intrat în revistă. Mai jos sunt listate răspunsurile mele complete despre cele şapte afirmaţii despre ce se va întâmpla peste 30 de ani…

1. Peste 30 de ani, Romania va fi o tara de pensionari dupa ce tinerii au plecat spre tari mai bogate.
Putin probabil.
a. Romania este o tara cu o densitate de locuire redusa si chiar foarte redusa in raport cu tari vestice precum Olanda sau Marea Britanie. Dezvoltarea infrastructurii poate fi insotita de extinderea pe orizonatala a localitatilor, crescand atractivitatea celor care cauta locuire în vecinatatea spatiilor verzi.
b. În plus, dezvoltarea economica probabila va actiona ca un magnet în a atrage imigranti, dar şi pentru a stopa actualul val de emigrare. Din acest punct de vedere sunt alte cateva tari europene (Irlanda, Spania) care au trecut relativ recent prin procese asemanatoare. De altfel Romania deja a inceput sa se confrunte cu un deficit de forta de munca.
c. Este însă posibil ca sa asistam la continuarea procesului de imbatranire demografica, datorita scaderii fertilitatii şi a cresterii sperantei de viata.

2. Peste 30 de ani, romanii care au emigrat in Spania, Italia, Canada etc. vor prefera sa traiasca din nou in Romania.
Ma indoiesc. Experienta tarilor vest-europene care au furnizat migranti în ultima jumatate de secol (Spania, Irlanda, Italia, Portugalia) sugereaza mai degraba contrariul. Motivele sunt multiple. Iata cateva:
• probabilitatea de migrare scade odata cu varsta.
• este dificil sa te desprinzi de reteaua sociala pe care tocmai ti-a consolidat-o în alta parte, incluzand copii, rude, prieteni, pentru a te repatria şi a lua din nou totul de la zero (sau aproape de zero)
• în conditii normale (de exemplu nu a venit nici un cataclism care sa faca viata în Canada impracticabila), repatrierea presupne renuntarea la un stil de viata şi un confort superior.
• La principalele destinatii actuale de emigrare (Canda, Spania, Italia) romanii au inceput deja sa se constituie în diaspore, în comunitati relativ bine inchegate, astfel ca revenirea în tara îşi pierde eventualul avantaj al reintoarcerii într-o comunitate lingvistica familiara.


3. Peste 30 de ani, nu vor mai exista sate. Toti romanii vor trai in orase aglomerate.
Nu, cu siguranta nu. Modelul pe care am inceput deja sa il preluam este dezvoltarea pe orizontala şi fuga de orasul aglomerat, inceputa în multe alte parti ale lumii spre jumatatea secolului trecut. Dezvoltarea instructurii rutiere, a infrastructurii de tip urban în localitatile pe care le catalogam drept rurale, adoptarea teleworkingului de catre o parte din populatie sunt procese care contribuie la decongestionarea aglomerarilor urbane.
În schimb, „satul” contemporan, preponderent agrar tinde şi el sa dispara, lasand loc unui trai cu acces la utilitatile publice specifice standardului de confort contemporan.



4. Peste 30 de ani, vor mai exista doar pensii si asigurari de pensii private.
Ma indoiesc. În opinia mea, sistemul public se va mentine, ca plasa de siguranta, furnizand pensii din ce în ce mai mici în raport cu venitul mediu sau va fi inlocuit cu un alt sistem de redistribuire universalista, eventual cu ceea ce denumim astazi „basic income” avand ca principiu furnizarea unui venit minim pentru toti.

5. Peste 30 de ani, majoritatea romanilor vor lucra acasa, prin internet?
Ponderea celor care vor practica teleworkingul va creste. Nu stiu daca peste 30 de ani nu vom avea deja o alta media care sa inlocuiasca Internetul, însă indiferent de aceasta, cred ca o buna parte a populatiei va continua sa lucreze mergand la locul de munca şi nu de acasa. Aceasta parte a populatiei (incluzand medici, cadre didactice, da şi o parte din personalul direct productiv) va constitui majoritatea,. Nu cred ca tehnologia va fi suicient de avansata peste 30 de ani pentru a permite comanda de la distanta a tuturor masinilor …
Ma astept însă sa asistam la continuarea tendintei de scadere a saptamanii de lucru, ceea ce va micsora numarul celor care se vor afla simultan la lucru (fie ca lucreaza de acasa, fie ca o fac de la birou).


6. Peste 30 de ani, majoritatea romanilor vor lucra in birouri moderne (open space), in mari corporatii.
Birourile considerate astazi drept un standard al contemporaneitatii ar putea fi socotite peste 30 de ani drept arhaice. Este greu de spus în ce mod vor evolua spatiile de lucru, însă este probabil ca peste 30 de ani cea mai mare parte a angajatilor din Romania sa lucreze în conditiile considerate a corespunde standardelor momentului respectiv.

7. Peste 30 de ani, nu va mai exista coruptie in mediul politic.
Nu am cunostiinta despre nici o societate în care sa nu existe coruptie. Inclin sa cred ca o astfel de utopie nu este momentan posibila. In urmatoarele decenii ma astept ca, în Romania, coruptia sa se inscrie pe un trend descendent, însă eu NU* cred ca va disparea în totalitate.

*iniţial mâncasem acest NU, mulţumesc Oceaniei pentru atenţionare

Full Text/Citeşte textul complet...