Julian Barnes. England, England

Julian Barnes - Anglia, Anglia
[Nemira, 2007; ediţia originală:
London: Jonathan Cape, 1998]

Romanul lui Barnes începe greoi, însă se încheie în trombă. Este vorba de o satiră simpatică a societăţii britanice, a modului în care aceasta se autopercepe, a societăţii americane, a culturii turismului, a sondajelor de opinie, a consumului de kitschuri.

Stilul este unul de scenariu cinematografic. Iniţial m-am întrebat dacă romanul nu a fost cumva deja ecranizat. Apoi mi-am dat seama că nu prea avea cum: ar fi necesare decoruri destul de complicate presupunând un buget ridicat, mai greu de suportat de casele de film englezeşti. În plus, ar exista şi riscul ca publicul american să respingă filmul din start, ceea ce ar diminua încasările, descurajând totodată eventualii producători holliwoodieni.

Fără a discuta despre acţiune, pe care este întotdeauna mai interesant să o descoperi singur, citind cartea, notez faptul că are la bază o proiecţie a unui posibil viitor. Nu este implicată însă niciun element fantastic, nici nu este vorba despre descoperiri tehnologice. Autorul se limitează la a specula exagerând uşor câteva posibile consecinţe ale tendinţelor sociale curente, pornind de la componenta lor economică.

Ideea este interesantă şi bine construită, însă m-a cam dezamăgit stilul - dialoguri multe, uneori introspective, cu aspect cinematografic, suprapunându-se peste incertitudinea asupra acţiunii care pluteşte în multe părţi ale romanului.

Mi-a plăcut şi coperta ediţiei româneşti de la Nemira, extrem de bine aleasă. (există şi o ediţie scoasă de Polirom).

Pe o scală de la 1 la 10 aş da cărţii nota 7,5.

Full Text/Citeşte textul complet...

Hai la Baba Rada … Socioloaga!!!

Luăm tema, o disecăm bine, facem apel la literatura acumulată în timp în domeniu, vedem ce şi cum s-a mai studiat despre ea. Producem un chestionar sau un ghid de interviu complex. Clientul vrea să îl vadă şi să îl aprobe. Face modificări substanţiale, ne explică despre cum ştie el bine că întrebările se pun aşa şi nu altfel. Înghiţim, plecăm pe teren, predăm un raport prost. Clientul e fericit. Zâmbeşte tâmp: vezi, ţi-am spus eu!

Gândim despre cum a aruncat pe fereastră o grămadă de bani, doar ca să îşi confirme sieşi că este un tare. Despre cum a preferat să ignore 100 de ani de acumulări de cunoaştere ştiinţifică. Despre cum o să te înjure eventual, dacă predicţia sondajului nu se confirmă. La urma urmei, e pe banii lui. Iar la sondaje, fotbal şi vaci furajere se pricepe tot omul. Sau poate nu?

Să ne închipuim că vrem să cumpărăm o maşină. Refuzăm însă să o facem până nu ne dăm acordul cu procesul de fabricare. Iar dacă noi vrem o roată mai mare decât cealaltă, producătorul trebuie să ne respecte. Doar suntem clienţi, nu-i aşa?

Ce e drept nu toţi clienţii sunt la fel. Ce e drept majoritatea celor care dau consultanţă în ştiinţele sociale în România nu prea îşi dau seama când clientul lor bate câmpii, aşa că sunt fericiţi şi ei de fericirea lui. Ce e drept, cel mai trist este atunci când clientul reprezintă o autoritate publică, guvernamentală, eventual cea care guvernează cercetarea sau dezvoltarea.

În anii 1980, pe când Petrolul juca în Divizia B, şi erau derby-urile locale cu Metalul Plopeni, mi-a intrat în minte ireversibil una dintre vocile unei vânzătoare de seminţe: „Haaai la Baba Rada!” Mergeai la ea şi luai un ghioc de seminţe, de 1 leu. Bănuiesc că nu mai trăieşte, însă dacă ar face-o, Baba Rada cu siguranţă ar fi printre cei ce ar trebui să „aprobe instrumentul de cercetare”. Postul ăsta deschide o serie conţinând gânduri despre statutul sociologiei ca ştiinţă în peisajul românesc. Mai vin câteva zilele următoare.

Full Text/Citeşte textul complet...

Ce cărţi am mai citit în ultima vreme

Câteva cărţi citite în ultima jumătate de an şi care merită o recomandare/un comentariu şi o notă de la 1 la 10.

Jonathan Coe. Ce hăcuială!, Polirom 2008 [ediţia originală: 1994]

Interesant ca frescă istorică (Anglia, secolul XX), altfel însă o saga cam lungă şi cu un umor îndoielnic.
Nota: 5 (din 10).

Ian McEwan. Ispăşire, Polirom 2008 [ediţia originală: 2001]

Celebră datorită filmului, favorit anul acesta la mai multe premii, cartea este intersantă, însă au fost alte cărţi ale lui McEwan ce mi s-au părut mai bine scrise.
Nota: 8 (din 10).


Ismail Kadare. Umbra, Humanitas 2008

O critică din interior a sistemului comunist, scrisă codat între 1984 şi 1986, apoi depusă în seiful unei bănci parisiene şi publicată la începutul anilor 1990, după plecarea scriitorului din Albania. Cartea pare cam necizelată, însă merge în vacanţă.
Nota: 6 (din 10).


Sarah Waters. Veghea, Polirom 2007 [ediţia originală: 2006]

O carte extrem de interesantă şi de bine scrisă despre război (2nd WW), lesbianism, Marea Britanie, relaţii extraconjugale.
Nota: 8 (din 10).


Kurt Vonnegut. Pianul Mecanic, Humanitas 2006 [ediţia originală: 1952]

Romanul de debut al lui Vonnegut, o fantezie interesantă, chiar dacă nu la fel de elaborată ca romanele următoare. Cartea trimite la reflecţii despre ce se va întâmpla cu oamenii dacă roboţii le vor lua locul. Tema este una comună mai multor romane SF din perioada conştientizării fordismului ca mod de organizare a producţiei şi a revelaţiilor asupra aplicativităţii în viaţă de zi cu zi a descoperirilor tehnologice din timpul războiului. Abordarea Vonegutiană este una originală, iar cartea merită citită. Nu vă aşteptaţi însă să regăsiţi stilul care l-a consacrat pe autorul american…
Nota: 8 (din 10).


Elfriede Jelinek. Pianista, Polirom 2004 [ediţia originală: 1983]

Ideea este interesantă, realizarea strălucită, însă … nu tocmai pe gustul meu. Am început cartea de câteva ori, cu greu am trecut de primele treizeci de pagini şi am încheiat-o, stimulat mai degrabă de cuvintele de laudă ale Monicăi şi ale Oceaniei. Este prea dură, mai dură decât Excluşii, de exemplu. Iar problema mea nu este legată de conţinutul mesajului transmis, ci de forma în care acesta este ambalat. Este, după gustul meu, cam prea mult scenariu de film horror…
Nota: 5 (din 10).


Full Text/Citeşte textul complet...

Curat-murdar electoral

Ceva rămăşiţe din perioada electorală.


Inscripţia cu alb a apărut prima, înainte de primul tur de scrutin de la alegerile locale, aşa cum observa Andrei, cel care i-a dat şi un nume: stencil. Cea cu portocaliu a apărut între cele două tururi. Trotuarul cu pricina fusese refăcut şi asfaltat cu câteva săptămâni înainte de inscripţionare. Oare pe care dintre cei ce îl murdăriseră, ilegal, ar fi trebuit să îi votez: pe albi sau pe portocalii?

Full Text/Citeşte textul complet...

Lecturi … de vacanţă

La piscină, în Creta, era o fată care citea “The Essentials of Writing Biomedical Research Papers”. Fata era cam de vârsta mea, cu doar 4-5 ani mai tânără (ceea ce tehnic o face … femeie?). Cât despre carte, am găsit-o şi pe Amazon.com … o lectură numai bună pentru o dimineaţă la mare, lângă piscina hotelului!

PS. Ăsta e haz de necaz: mi-aş dori eu ca ai mei colegi să citească o carte de genul ăsta :(

Full Text/Citeşte textul complet...

Puterea obsesiei

Unul singur poate fi patronul absolut... Cât despre obsesia jurnaliştilor de a scrie despre el neîncetat, iacătă ce a dat pe site-ul Prosport:

Full Text/Citeşte textul complet...

Ploieşti azi, faţă de în urmă cu 10 ani

+ arată mult mai bine în centru decât Bucureştiul, atât parcul, cât şi bulevardele, terasele, zona pietonal-comercială…

- aproape toate străzile sunt pline de gropi, exceptând câteva – Bulevardul cu Castani, Calea Oilor (Gheorghe Doja) şi partea dinspre centru a lui Mihai Bravu.

Full Text/Citeşte textul complet...

Naivitate de turist în oraş natal

Vineri, 8 august, ora 17:04

Suntem in Ploieşti şi trecem pe lângă Muzeul de Istorie. Auzind că este vorba de un Muzeu, Irina devine brusc interesată. Poarta este deschisă, iar către capătul aleii se vede şi uşa deschisă a Muzeului. Pătrundem în curte, facem doi paşi. Din spate apare o voce şi un paznic înalt: „Unde mergeţi?”. Mă uit la el uluit. După câteva clipe îmi vine în minte o variantă pentru motivul întrebării sale. Întreb: „E cumva închis”. Îmi răspunde ca unui nătâng: „Păi da, e deschis până la ora 17. Veniţi mâine.”

La urma urmei, cel mai firesc lucru de pe Pământ este ca muzeele să fie închise la ora 17 …

Full Text/Citeşte textul complet...

Români în vacanţă

Vorbeam cu Mălina că, dacă s-o mai întâmpla să plecăm singuri în vacanţă, să găsim un loc mai bine populat cu copii români, motivul fiind Irina. Hotelul în care stăteam era OK, însă copii prezenţi la faţa locului erau francezi, belgieni, britanici, nemţi, polonezi, suedezi, ruşi, olandezi, slovaci (sau poate cehi). Celelalte câteva cupluri de români, ca şi cei câţiva italieni, nu aveau copii.

Mălina susţinea contrariul, iar penultima zi în Creta argumentul irefutabil a apărut pe neaşteptate.

Dimineaţă piscina vuia de strigăte şi de copii de 10-12 ani plonjând în apă, încurajaţi de părinţi. Cei proaspăt apăruţi erau de prin părţile Moldovei (Suceava şi Bacău). Veniseră cu maşinile – cale lungă, multe ore cu ferryboat-ul. Vorbeau doar româneşte. Părinţii erau îmbrăcaţi cu haine de firmă şi unii dintre ei aveau să stea îmbrăcaţi sub umbrelă, afişând un aer superior-intelectual, până la masa de prânz când au apărut în restaurant în şlapii tradiţionali. Nu i-a deranjat faptul că ai lor copii împroşcau cu apă pe toată lumea, c
ă strigau în continuu, că au trebuit împinşi afară din bazin de instructor când a venit ora programată pentru water-aerobic … În întreg sejurul am mai văzut doar doi copii francezi care trăgeau cu pistolul cu apă în cine se nimerea pe lângă piscină.

În rest, a trebuit să admit că prefer ca Irina să se socializeze cu copiii de blue collars francezi şi belgieni, pe care ea se străduia să îi înveţe româneşte :D

Full Text/Citeşte textul complet...

Creta: Hotel Neptuno Beach, Ammoudara

Here are a few things about the hotel where we have stayed in Crete.

Location on the island. Ammoura is peripheral to Iraklio, and the four star hotel is peripheral to Ammoudara. However, to center Ammoudara it takes about 15 minutes walking (but one difficulty may find a promenade for the evening). Regular local buses pass near the hotel and takes about 10 minutes to center Iraklio. One can easily rent a car and plan trips to Rethymno, Chania, Spinalonga, Cret@aquarium, Leto etc. It is easy to reach Knossos by bus, from Iraklio. The airport is also not far from the hotel (20 minutes by taxi).

Location in Ammoudara. A quiet area, but difficult to reach the rest of the city, due to the traffic on the main road, and the lack of sidewalks :(

Room. Not very big, particularly if adding a bed for the child, but comfortable and clean. Balcony is nice, even if, for most of the rooms, the view is not fantastic. The bathroom might have been better redesigned, but it was OK.

Beach. The hotel is on the beach, and the pool bar offers the same services on the beach as for those at the pool. The sand is not very clean, but the entrance to the see is great.

Food. Excellent for all-inclusive, with a variety of choices, for all tastes and diets.

Entertainment. Great for children. Not very good for the adults. I particularly disliked the two male entertainers.

Overall. A nice holiday, I would recommend the hotel, particularly for couples with children.

The Romanian travel agent. 4utravel offered us good advices, the hotel was exactly what they said it is, their local agent was nice and useful, transfer from airport to hotel and vice versa was well organized (by taxi!).



Full Text/Citeşte textul complet...

Creta: ghiduri turistice disponibile

Lonely Planet, Rough Guide, Top 10 (DK), Le Routard au ghiduri dedicate Cretei. Lonely Planet poate fi găsit în România, însă trebuie comandat din timp. Cred că vine mai repede dacă îl iei de pe Amazon.com. Despre Top 10 nu am o impresie prea bună, aşa că l-am evitat. Noi am plecat în grabă, aşa că am preferat un Lonely Planet cu Grecia, care are şi câteva zeci de pagini dedicate Cretei (l-am luat de pe aeroport). Ca de obicei, calitatea informaţiei este bună, iar ghidul s-a dovedit extrem de util.

Full Text/Citeşte textul complet...

Creta: Cret@aquarium

Acvariul cretan este un loc unde poţi petrece în mod plăcut cam o oră. Cret@aquarium-ul este drăguţ, are chiar şi rechini, care stau în acelaşi bazin cu alţi peşti, fără să îi mănânce.

Cel mai interesant acvarium pe care l-am văzut rămâne oricum cel din Stockholm, însă nici cu cel cretan nu este de lepădat. Se ajunge uşor acolo cu maşina pe autostradă, între Heraklion şi Malia, dar sunt şi autobuze care pot fi luate din Heraklion.



Full Text/Citeşte textul complet...

Creta: On the road

Here are a few (funny) things about driving in Crete...

Highways. There is a main road connecting West to East, the Eastern part, after Malia, being under construction. They call it “highway”, probably because it was partially financed by EU (75% of the total founding), and they had to report a proper use of money. Otherwise, there are very many speed limitations, mostly of 50-60 km/h, but also some of 20 km/h!! Most of the time there is one and a half lane for each direction (like they where able to finish only three quarters of the road). The asphalt is decent, but there are even more road humps as compared to the Romanian highways! (the same is valid for the inner city roads). There are plenty of nice views of the coast and of the mountains, the road goes up and down on the hill, sometimes they dug the stone to make the road, and the traffic is not very heavy. This makes driving a quite nice experience.


Road signs. They are frequently placed in the bushes or behind the trees. I probably oversped several times, not being able to notice the announcement of the respective restriction. Hopefully, I have not met any policemen. Sometimes the road signs indicating direction are missing, but since the island is small …

Traffic. Low, except for religious holidays such as Saint Mary. However, one may need patience on certain Iraklio roads.

Oil stations. Shell, BP, EOK are present everywhere. There is an employee who comes to fill your tank, and you have to pay him the money, in cash. It seems that they also expect to pay some tip for this. One may also pay by card at the cashier, but this is not always working.

Cars. I have noticed mainly old or small cars – like Hyunday Atos, Daewoo Matiz, Renault Clyo, with small engines. Particularly in the East (around Malia and Elounda), expensive cars are also present on the roads.



Full Text/Citeşte textul complet...

Creta: Spinalonga

Spinalonga este o insuliţă ce străjuieşte intrarea golfului unde se află Elounda, un sat unde s-a retras spre finalul vieţii şi Walt Disney. Nu am habar ce a făcut Disney pe acolo, însă alegerea sa nu a fost tocmai rea. Golful prezintă zone cu fundul mării plat, lungi de zeci sau chiar sute de metri, în care nu există valuri, apa e limpede, peştii din abundenţă, iar adâncimea între 1,50 şi 2 metri.

Spinalonga a fost colonizată şi fortificată de veneţieni pe la 1200, fiind folosită să păzească intrarea în golf, apărându-le interesele comerciale. Fortificaţiile au fost păstrate de turci, după 1700. Pe la 1900 insula a devenit leprozerie. Ultimul lepros a murit pe la 1950, Spinalonga fiind relativ recent deschisă publicului. Străzile de pe insulă (multe nişte ansambluri de scări), cisternele de apă, structura oraşului astăzi pustiu sunt cele proiectate de veneţieni. O moschee aminteşte de turci, iar două clădiri - de leproşi.

Bărci, bărcuţe şi vaporaşe te duc pe insulă, fie din Elounda, fie din Plaka.

Tip: e mai bine să mergi pe insulă din Plaka: priveliştea e mai bună şi cred că e şi mai ieftin. Traversarea durează cam 10 minute. Drumul cu maşina din Aghios Nikolaos spre Elounda şi Plaka oferă câteva panorame superbe. Merită câteva opriri…

Full Text/Citeşte textul complet...

Creta: Hania

Dintre orăşelele cretane, Hania este cel ce mi-a plăcut cel mai mult. Aşezat spre vest, cam la 150 de kilometri de Hania şi 75 de Rethymno, localitatea şi-a păstrat structura medievală, portul vechi fiind adorabil, în ciuda degradării unora dintre clădiri. La mal, în apa extrem de limpede se pot vedea zbenguindu-se varii peşti, există vaporaşe cu fundul de sticlă ce oferă scurte tururi, se poate merge pe zidurile vechilor fortificaţii (pornind de la Muzeul Marinei, însă acesta este deschis doar până pe la ora 4 după amiaza). Multe hoteluri, terase şi străzi au nume italieneşti, amintind de stăpânitorii veneţieni.

Tip:
* parcarea cea mai bine plasată este cea de lângă vechiul port. Trebuie urmate indicatoarele cu „Old Harbour”, nu cele cu „Old Town”, ocazie cu care se ocoleşte practic întreg oraşul vechi, cu o privelişte bună asupra zidurilor, şi se ajunge chiar la ieşirea către mare.




Full Text/Citeşte textul complet...

Creta: Rethymno

Ca multe alte aşezări cretane, Rethymno este un fost oraş veneţian fortificat. Străduţele înguste din oraşul vechi, fortul reconstituit cu fonduri UE, terasele de pe malul mării dau un farmec aparte.

Este plasat cam la 75 de kilometri de Heraklion, de parcurs pe „autostrada” cretană ce uneşte capitala insulei de Hania. Merită un drum până acolo.

Fortul este interesant. Restaurat şi reconstituit, este vizitabil, însă doar câteva clădiri s-au păstrat, nici ele complete, iar reconstituirile s-au oprit cam pe la 75%. Ar putea fi pus în valoare mai bine, pentru moment amintind de relativa nepăsare balcanică pe care am sesizat-o şi la Histria şi la Kaliakra.

Tip:
* Se poate parca în parcarea „Marine”, de lângă portul de est, în stânga fortului. Dintr-un motiv necunoscut, pe noi nu ne-au taxat…



Full Text/Citeşte textul complet...

Creta: Knossos

Knossos este locul unde, la începutul secolului trecut, sir Arthur Evans a scos la suprafaţă palatul miticului rege Minos, cel cu minotaurul, Tezeu şi Ariadna, de la al cărui nume a fost denumită şi civilizaţia minotică, despre care altfel nimeni nu ştie cum se autodenumea.


Bref, palatul are cam 4000 de ani vechime şi a fost părăsit prin secolul 12 BC, adică acum 3200 de ani, după ce trecuse prin cutremure, erupţii vulcanice, incendii.

Evans l-a scos la suprafaţă, cheltuind 250.000 lire din banii săi (enorm pentru epoca sa!). Calitatea restaurării naşte destule controverse, unele părţi ale localităţii fiind refăcute mai degrabă în conformitate cu modul în care credea Evans că ar trebui să fie, decât cu felul în care arătau cândva.

Tips:
* în bunul spirit balcanic, indicaţiile despre ce şi cum vezi sunt slab dezvoltate, ar putea sa fie util un ghid.
* la Knossos se ajunge cu autobuzul luat din Heraklion, de la Bus Terminal (cam un euro biletul, 15-20 de minute de mers).
* Ca la toate muzeele din Creta, intrarea nu costă mult (3 sau 4 Euro, nu îmi amintesc exact).





Full Text/Citeşte textul complet...