Lumea …. aşa cum nu o ştim?

Să presupunem că ai o boală gravă şi încep să apără probabilităţi oarecare de a vedea întunericul de la capătul tunelului. Să presupunem că vin unii care cică te iubesc şi încep să bocească pe lângă tine ca şi cum ai fi deja mort. Să presupunem că eşti impresionabil şi a fi optimist ar putea să reprezinte cheia pentru supravieţuire. Pe cine ajută atunci bocetele celor care se vaită pe lângă tine gândindu-se probabil la ce se va petrece cu ei dacă tu tot ai murit, sau, în fine, e posibil să nu mai ai mult? Pe cine bocesc ei mai degrabă, pe tine sau propriile lor gânduri macabre?

Oare o fi sau nu o fi important numele cărţii? Aceasta-i întrebarea… [fotografii făcute cu telefonul mobil în Carrefour, cu două luni în urmă]

Cu ceva timp în urmă, Dollores Benezic de la Evenimentul Zilei m-a rugat să spun câteva cuvinte pe tema “ Capitala care nu ne mai încape ”. Erau trei întrebări mari: Care credeti ca e influenta aglomeratiei urbane asupra calitatii vietii? Cum stam la acest capitol comparativ cu alte capitale europene? Care credeti ca ar fi solutiile pentru imbunatatirea situatiei? Articolul a apărut cu ceva luni în urmă. Aşa cum se întâmplă însă de obicei, au rămas multe lucruri care nu au încăput în ziar. Le redau în cele ce urmează… România cunoaşte un relativ paradox, iar Bucureştiul pare a duce acest fapt către extreme: în comparaţie cu mai toate ţările europene de la vestul nostru, densitatea totală de locuire este mică, dar aglomeraţia este mare. Cu alte cuvinte, în comparaţie cu mărimea teritoriului, suntem puţini locuitori, chiar şi dacă excludem zonele montane, mai greu de locuit. Pe de altă parte, dacă ne uităm la densitatea de locuire în interiorul aşezărilor umane, cu alte cuvinte

Acum două săptămâni administraţia străzilor şi-a trimis oamenii să dea cu var. Unele maşini, precum cea roşie (care pare abandonată, de altfel), se aflau prea aproape de stâlp. Altele, precum cea verde, se aflau pur şi simplu … prin preajmă. Cea albastră nu era parcată acolo la momentul spoirii, ceea ce a făcut-o să scape de redecorare. Mă întreb: oare ce a determinat redecorarea automobilului verde, aflat destul de departe de cea mai apropiată ţintă a spoirii. Să fi fost oare vorba de invidie?? (tipul acesta de intervenţie nu e unul nou: vezi aici unul încă şi mai creativ!!) [primele trei fotografii prezintă poziţionarea geografică de ansamblu a operaţiunii spoirea; restul indică rezultatele - un click pe ele le măreşte şi face rezultatele mai vizibile] Poziţionarea strategică (maşina albastră nu era acolo la momentul faptei) Rezultatele redecorării [click pentru a vedea mai bine]

Frumos primul meci CSU Sibiu-U Cluj din faza I a playoff-ului masculin de baschet! S-a jucat vineri. A fost un meci tactic excelent al Sibiului, baschet de calitate, chiar dacă nu mereu ca în NBA sau în Euroligă :). Dacă nu vă pasionează baschetul sau dacă preferaţi campionate mai puternice, merită totuşi să prindeţi una din reluările de pe Telesport şi să vedeţi 3-4 minute la întâmplare: publicul este superb! De altfel publicul de baschet de la Sibiu şi cel de la Cluj oferă mai mereu spectacol adevărat. Care va să zică se poate şi la noi să arate "tribuna" ca pe Anfield... (Înapoi la meci: Sibiul a bătut, însă cred că U e mai bună. Oricum însă, Asesoftul rămâne şi anul acesta cu prima şansă la titlu. Păcat că publicul din Sala Olimpia nu e la fel cu cel de la Sibiu. Păcat de altfel şi că Ploieştiul nu construieşte o a doua sală de sport, pe măsura echipei!) Revenind la subiect: meciul 2 e miercuri, iar Telesport transmite U Cluj - CSU Sibiu, de la ora 19. Spectacolul pro

Marţi : Barack Obama a ţinut un discurs la Universitatea catolică din Georgetown. Simbolurilor religioase prezente în instituţia de învăţământ au fost acoperite . Reamintesc că între societăţile vestice, SUA se numără printre cele mai religioase. Sâmbătă : Pe la ora 14:00, la extremitatea estică a Uniunii Europene, pe una dintre străzile din Bucureşti, circulaţia este oprită pentru a face loc scaunelor ce se instalează în jurul unei biserici. Urmează slujba de Paşte. Fotografiile de mai jos arată locul (Sebastian colţ cu 13 Septembrie) pe la ora 19:00, precum şi felul în care locuitorii din zonă se bucură de apariţia unui parc ad-hoc (click pe ultima fotografie pentru exemplificare).

Experienţe recente şi mai vechi m-au învăţat ca ritmul de publicare diferă enorm între ştiinţe. Un biochimist sau un medicinist poate publica relativ uşor 6-7 articole pe an. Un sociolog publică în mod normal sub 3 articole ISI pe an. Sunt diferenţe date de nivelul de dezvoltare al ştiinţei, de numărul de autori ai unui articol, de durata peer-reviewing-ului, de lungimea articolului, de modul de construcţie a argumentaţiei teoretice etc. Acest lucru este valabil pentru mai toate ţările, nu doar pentru România. (asta nu schimbă însă faptul că, şi dacă ajustăm producţia de articole ISI cu această productivitate generală, în România, ştiinţele sociale rămân cu mult în urma celor exacte sau a ingineriei). Din această perspectivă apar diferenţe enorme între facultăţi atunci când vorbim de publicarea ISI. Acesta este de altfel şi unul dintre motivele pentru care cele 4-5 topuri internaţionale care ordonează universităţile în funcţie de performanţa academică nu iau în considerare câte o fac

Închei aici un ciclu mai lung despre cum arată universităţile şi cercetarea din România azi. Am vorbit despre finanţare , profesori universitari, dacă şi cum se poate publica , despre teza de doctorat , despre cum se comunică în conferinţele ştiinţifice din sociologie. Adaug azi un probabil ultim articol, cu care probabil că ar fi trebuit să încep. Am avut însă mereu în minte faptul că mai toţi cei ce ajung pe blogul acesta ştiu că universităţile respectabile sunt de fapt „research universities”. Varii discuţii din ultima vreme mi-au dovedit că m-am înşelat. Iată prin urmare şi punctul de plecare… Cred că Charlles Tilly este cel ce spunea că începutul modernităţii universitare trebuie căutat la momentul dezvoltării acelor research-university ce definesc modul contemporan de organizare al universităţilor de top . (Din nou dacă nu mă înşel, John Hopkins University era universitatea care ar fi fost prima de acest tip). Este vorba despre un lucru simplu: îmbinarea între cercetare şi

Nu am habar ce sunt de fapt baguganii ăştia, dar vă asigur că e criză! Nu îi găsesc în niciun magazn. Mi s-a spus că nu se mai găsesc nici la depozit. Iar Irina mă înnebuneşte că trebuie să îi cumpăr. Nu din ăia mari, ci din ăia mici. Asta da criză, domnule!

Problema lui Gigi îmi aduce aminte, pe departe, de întoarcerea lui Crassus la Roma. Era general, era putred de bogat, mare latifundiar de felul său. Înăbuşise revolta lui Spartacus şi dorea să i se recunoască triumful. Vroia puterea politică. Pompei convinsese însă Senatul cum că el câştigase războiul. Crassus a plantat sclavi crucificaţi de-a lungul întregii Via Apia. Un spectacol extrem de sângeros pentru zilele noastre. Ca şi Pompei a căutat şi el să mituiască Senatul. În plus, şi-a adus trupele la porţile Romei… Totul era permis în Roma antică, în zorii democraţiei. Era permis să mituieşti, să îţi expui bogăţia şi să faci uz de ea, să oferi maselor pâine şi circ. Era permis să dezvolţi o justiţie paralelă, să dispui cum ai chef de vieţile celor din jurul tău. Doar câţiva aristocraţi erau de neatins de mânia celor care se considerau vătămaţi sau ofensaţi. În rest, răzbunarea putea fi mereu sângeroasă, iar justiţia era una ce depindea de bunul plac al aristocratului ales ca jude,

În multe părţi ale lumii, finanţarea cercetării se realizează prin alocarea de granturi de cercetare prin competiţii naţionale: acestea sunt scoase la concurs de câte o autoritate naţională, ci care vor se constituie în echipe şi pot câştiga finanţarea proiectelor de cercetare. ... În România se întâmplă la fel, iar granturile derulate în 2008 au fost pentru prima oară în ultimii 10 ani, relativ bine finanţate. Ce drept, banii au trebuit să fie cheltuiţi până la sfârşitul lunii octombrie, chiar şi în cazul proiectelor care continuau până în 2010, de parcă în ultimele două luni ale anului toată lumea ar trebui să îşi vacanţă. În plus, cu 2-3 zile înainte de a depune deconturile, am fost rugaţi să spunem ce sume putem muta pe anul 2009, că nu mai sunt bani la buget (sistemul este aşa: avansezi sumele din bugetul universităţii/institutului, îi cheltuieşti şi apoi îi primeşti. În practică, universitatea nu are bani, aşa că dai banii din buzunar, te faci că iei salariul şi recuperezi sume

Matematic vorbind ... Franţa şi România au acelaşi număr de meciuri jucate, iar diferenţa dintre ele este de 6 puncte. Să zicem că România bate tot, înseamnă că mai rămân doar 3 puncte diferenţă. Să zicem că Serbia bate Franţa... Cu alte cuvinte Piţurcă are dreptate: speranţa moare ultima. Poate că am avea nevoie şi de un antrenor, nu doar de speranţe... PS. Între ultima clasată şi Franţa sunt 9 puncte. Să zicem că ... ;)

"Am întâlnit un adversar foarte motivat, terenul a fost prost, am avut ghinion, au dat două goluri pe greşelile noastre, iar arbitrul a ţinut cu ei: nu le-a dat 11 metri în debutul partidei, şi aşa au devenit mai vigilenţi." PS. Matematic şi Føroya are ceva şanse la calificare… PS2. Cred că adevărata ratare, încă neindentificată de Cristi , este acel egal cu Franţa. Later Edit: Piţurcă a dat între timp şi interviu. A mai adăugat faţă de cele de mai sus (nu le-a zis ce e drept chiar pe toate): " Nu s-a întâmplat nimic deosebit. [...] Eu am atras atenţia de mult că o să avem probleme. [...] Speranţa moare ultima. "