M-am izbit din nou de citirea unor date venite de la o agenţie de colectare a datelor. Mai exact, m-am lovit de inutilitatea clasificării pe grupele de vârstă pe care se face raportarea: 18-29, 30-44, 45-59, 60+.
În lume se folosesc din ce în ce mai mult grupele de vârstă cât mai înguste. Cred că tind a se generaliza cele de 10 ani (i.e. 18-24, 25-34, 45-54 etc.), iar mulţi, când au eşantioane mai mari, trec la cele de câte 5 ani.
La noi, colegii din agenţiile de colectare a datelor insistă cu grupele cât mai mari de vârstă, invocând faptul că nu au clienţi care să le ceară altceva …
Hai să dau un exemplu, stupid prin banalitatea sa. În grupa de vârstă 30-44 de ani, de exemplu, intră cel puţin trei tipuri de familii: proaspăt căsătorite, cu copii nou născuţi sau preşcolari mici, cu copii de vârstă şcolară. Cele trei tipuri de familie au resurse, venituri şi consum extrem de diferite. De aici nevoia de a nu le include la un loc în aceeaşi categorie de vârstă. (Asta se predă prin primele cursuri de studiul pieţei!) (Da, unirea pe grupe de vârstă se face în funcţie de omogenitatea vârstelor respective.)
De ce naiba clienţii nu cer astfel de raportări, e greu de înţeles. Altfel, eşantioane de 1000 de subiecţi, corect selectaţi, nu ar trebui să aibă probleme în a oferii comparaţii între grupe de vârstă de câte 10 ani.
(Ideal ar fi să putem compara fiecare etate în parte, să vedem de exemplu ce diferenţe apar la trecerea de la 32 la 33 de ani. Este totuşi puţin util să comparăm vârste atât de apropiate, mai ales că istoria unor cohorte succesive se împleteşte puternic. Rămâne atunci opţiunea grupelor de vârstă de câte 5 ani. Eşantioane de 1500 de respondenţi ar putea-o face posibilă, dare ele costă ceva mai mult decât cele de 1000 de subiecţi. Aţa că opţiunea firească ar fi grupele de vârstă de 10 ani...)
În lume se folosesc din ce în ce mai mult grupele de vârstă cât mai înguste. Cred că tind a se generaliza cele de 10 ani (i.e. 18-24, 25-34, 45-54 etc.), iar mulţi, când au eşantioane mai mari, trec la cele de câte 5 ani.
La noi, colegii din agenţiile de colectare a datelor insistă cu grupele cât mai mari de vârstă, invocând faptul că nu au clienţi care să le ceară altceva …
Hai să dau un exemplu, stupid prin banalitatea sa. În grupa de vârstă 30-44 de ani, de exemplu, intră cel puţin trei tipuri de familii: proaspăt căsătorite, cu copii nou născuţi sau preşcolari mici, cu copii de vârstă şcolară. Cele trei tipuri de familie au resurse, venituri şi consum extrem de diferite. De aici nevoia de a nu le include la un loc în aceeaşi categorie de vârstă. (Asta se predă prin primele cursuri de studiul pieţei!) (Da, unirea pe grupe de vârstă se face în funcţie de omogenitatea vârstelor respective.)
De ce naiba clienţii nu cer astfel de raportări, e greu de înţeles. Altfel, eşantioane de 1000 de subiecţi, corect selectaţi, nu ar trebui să aibă probleme în a oferii comparaţii între grupe de vârstă de câte 10 ani.
(Ideal ar fi să putem compara fiecare etate în parte, să vedem de exemplu ce diferenţe apar la trecerea de la 32 la 33 de ani. Este totuşi puţin util să comparăm vârste atât de apropiate, mai ales că istoria unor cohorte succesive se împleteşte puternic. Rămâne atunci opţiunea grupelor de vârstă de câte 5 ani. Eşantioane de 1500 de respondenţi ar putea-o face posibilă, dare ele costă ceva mai mult decât cele de 1000 de subiecţi. Aţa că opţiunea firească ar fi grupele de vârstă de 10 ani...)
... este disponibilă 
începe greu, dar te captivează. Barnes scrie bine, ba chiar, pe măsură ce romanul avansează, o face din ce în ce mai bine. Zece ani mai târziu a scris şi o continuare (
La finalul un pic surprinzător din volumul II (Iubire, etc.), este dificil să faci faţă tentaţiei de a decide dacă e cazul să dai dreptate vreunuia dintre protagonişti sau tuturor. Mai degrabă nu are rost să dai dreptate nimănui, sau poţi da dreptate tuturor. La urma urmei e o istorie despre zilele noastre, un pic romantică prin exagerări, oripilantă pentru purişti şi tradiţionalişti, dar lipsită de orice judecată de valoare…
