S-a încheiat campania electorală. Sau cel puţin aşa ştiam eu, că vinerea nu mai e campanie.

Aşa că m-am întâlnit cu oamenii lui Guşă la semaforul de la Băneasa, pe la ora 13. Am deschis geamul şi pasagera din dreapta mea s-a ales cu o plasă, conţinând un tricou cu Guşă şi un CD.

Şi m-am întors apoi acasă. În scara blocului, oamenii lui Vanghelie ciocăneau pe rând la fiecare uşă şi distribuiau chestii. Cine vroia, lua plasă cu Vanghelie şi găsea în ea şi câte un telefon, după cum m-a informat un om care tocmai urca în lift. Cum trecuseră deja de apartamentul nostru şi am mai multe aparate telefonice prin casă, nu am luat plasă nici cu Vanghelie, aşa cum am scăpat mai devreme şi de tricoul cu Guşă.

Oare telefoanele intră la capitolul campanie sau la cel "mită electorală"?? Sau poate că în plase nu se aflau telefoane, ci poze cu pionierii punând borduri prin sector.

Full Text/Citeşte textul complet...

Faptele

XYZ este scriitor şi profesor la Universitatea „Al.I. Cuza“ din Iaşi. Aşa spune semnătura unui articol mediocru, apărut azi pe la ora 18:45, în ediţia online a unui cotidian apropiat candidatului cotat de sondajele de opinie cu a doua şansă la câştigarea primăriei Bucureşti-ului.

Articolul se intitulează Aceşti „sondori“ care ne manipulează şi explică celor care fac sondaje ce trebuie să fie obiectul lor de activitate şi mai ales ce şi cum trebuie să măsoare aceştia. Marele Om ce semnează articolul, cu titlurile sale înşirate în coada numelui, observă în mod direct că rezultatele sondajelor „ţin de prostia” celor care le realizează, şi avertizează cu priceperea celui care se pricepe la toate că „E o breaslă, alta!, care s-a descalificat fără ieşire.

Ni se mai explică şi că „În mod normal, după 1 iunie, institutele de sondare, toate, ar trebui să se autodizolve şi să ia totul de la capăt.” În plus este repetată o idee vehiculată mai demult în interiorul breslei din care fac parte şi în care, conform onoratului profesor universitar de la Iaşi, suntem cu toţii nişte proşti, ar trebui să se facă „autoreglarea”. Cei ce ştiu subtilităţile istoriei discuţiilor despre calitatea sondajelor, ştiu că aici poate fi vorba de impunerea unor legi sau foruri care să îşi dea cu părerea despre calitatea sondajelor, idee plăcută din câte ştiu şi unora dintre consilierii de la Cotroceni.

Ideea este în esenţă interesantă, altfel nu s-ar afla în dezbaterea breslei de prin 1996, însă a fost respinsă în mod sistematic, dat fiind că este firesc ca piaţa să regleze acest lucru (iar piaţa chiar o face, cu excepţia notabilă a mass-media), că este imposibil să dai o lege sau să stabileşti un for care să stabilească ce e bine şi ce e rău într-o ştiinţă multiparadigmatică. Într-un fel, măsurarea opiniilor este la fel de multiparadigamatică ca şi .. literatura, cu observaţia că există câteva reguli de bun simţ legate de selecţia subiecţilor şi formularea întrebărilor. Ca unul care am ceva mai multă experienţă în domeniu decât Marele Om care îmi spun că sunt un prost asemenea colegilor mei de breaslă, îmi dau şi eu cu părerea şi spun că respectarea strictă a acestor câteva reguli de bun simţ pe care le-am amintit vag nu garantează calitatea rezultatelor.

Contextul

Nu pot ignora similitudinea dintre articolul de astăzi, orientarea ziarului unde a apărut, şi campania de deconsiderare a rezultatelor sondajelor pentru Bucureşti, declanşată zilele trecute pe Internet şi de care vorbeam în urmă cu câteva posturi.

Părerea mea

În fine.... După mine breasla are o adevărată problemă dacă Asociaţia „Sondatorilor” (SORMA) şi Asociaţia Sociologilor (ASR) vor rămâne în muţenia lor obişnuită, refuzând să răspundă atacurilor denigratoare.

Mai mult, breasla sociologilor are în continuare, în opinia mea, marea problemă de a nu fi reuşit să impună studiul minimal al sondării opiniei publice (ca să nu mai zid de elemente de sociologie) ca părţi obligatorii de studiu în curriculumul şcolar la nivel de liceu. Altfel, oameni care se pricep la de toate vor continua să ne eticheteze mereu ca fiind nişte proşti, mascându-şi propria nepricepere şi partizanatul sub varii titluri universitare care chipurile i-ar face deţinători ai adevărurilor absolute.

Full Text/Citeşte textul complet...

CSU Asesoft Ploieşti – U Mobitelco Cluj 3-2

Se joacă cel mai bun din 7 partide. Azi a fost meciul 5. Am ajuns doar la ultimele 6 minute. CSU a părut că de această dată reuşeşte să varieze tactica, scăpând de stereotipia aruncărilor de trei puncte cu recuperări ale lui Căruţaşu, De’Angelo, Obradovici sau Griffith. Spre deosebire de meciurile 2 şi 4, am văzut chiar câteva angajări spectaculoase în căciulă, semn că CSU Asesoft a reuşit să găsească cheia cu care să desfacă apărarea în zonă a clujenilor.

Nu am văzut meciurile 1 şi 3, cele în care Clujul a învins, aşa că e musai să mă uit la meciul 6, ca să aduc noroc Asesoftului! :))

Aşadar urmează meciul 6, luni, la Cluj, în direct pe Telesport.

Full Text/Citeşte textul complet...

La vot

Azi m-au surprins câteva comentarii apărute pe deja celebrul blog al lui Turambar ce prezintă rezultatele sondajelor CCSB. Comentariile la postul respectiv apar la 7 zile distanţă de la publicarea acestuia, afirmă măsluirea sondajelor şi ar putea fi provocate de staful de campanie al unuia dintre candidaţii la Primăria Bucureştiului (îmi imaginez şi cine!). Naivitatea lor mi-a adus aminte despre o întâmplare mai veche pe care o repovestesc şi aici:

În decembrie 1996, imediat după turul 2 al alegerilor pentru Preşedinţia României, mă aflam pe teren într-un sat din nordul Moldovei, aplicând chestionare fără nici o legătură cu alegerile.

Alegerile erau însă pe buzele tuturor, chiar dacă nu ne vorbeau despre asta: eram tânăr, educat peste medie, veneam dinspre Bucureşti, aveam aşadar cu totul alt profil decât votanţii locali.

Un bărbat însă nu s-a putut abţine şi mi-a spus of-ul său: "Cum vine asta, dom'le, să-mi spui mie că te văd că vii de la Bucureşti: Eu l-am votat pe Iliescu, frate-meu l-a votat pe Iliescu, şi vecinul Costică aici de faţă l-a votat pe Iliescu, ce să mai, TOT SATUL A VOTAT CU ILIESCU, cum se poate să iasă Emil ăla???"

Vecinul Costică, şi el de faţă, dădea din cap aprobativ. Ca şi bărbatul ce îmi vorbea, avea în jurul a 60 de ani, absolvise cam 4 clase şi se străduia să priceapă cum devine chestiunea cu democraţia asta...

Full Text/Citeşte textul complet...

Arta de a comunica

Primesc următorul e-mail adresat unei liste întregi de necunoscuţi cu care am onoarea de a face dintr-o dată cunoştinţă deşi probabil nu mi-o doresc:

From: delia delia [mailto:#####@yahoo.com]
Sent: 28 mai 2008 00:34
To: 21 de adrese intre care si a mea
Subject: buna ziua

Sunt studenta la Facultate de ####, Iasi, specializarea management, si am ca tema de licenta "Dezvoltarea antreprenoriatului feminin din Romania". Am cautat informatiile de care ma nevoia insa nu gasesca o statistica clara a situatiei antreprenoriatului din Romania. Din acest motiv va rog daca putei sa mi trimite ti o statistica a firmelor conduse de femei din Romania sau doar din Iasi,sau daca aveti un studiu sau o cercetare pe aceasta teme mi-ar fi de mare ajutor.

De asemenea orice statistica in comparatie cu antreprenoritaul masculin imi va fi foarte utila , sau doar o lista a firmelor conduse de femei din localitatea Iasi.

Va multumesc anticipat


Nu semnează nimeni scrisoarea, pe alocuri haotică şi care nu îmi solicita o îndrumare bibliografică ci direct, mură în gură, o parte din lucrarea de licenţă care bănuiesc că ar fi trebuit predată în maxim 2-3 zile. Mai ştiu şi că e vorba de o practică destul de răspândită în facultăţile din România, şi că absenţa formulei de introducere în scrisoare şi a semnăturii sunt din păcate lucruri deja obişnuite pentru studenţi, chiar şi atunci când încearcă să obţină ajutorul unui necunoscut. Lucruri mărunte, pe care le consemnez ca atare, menţionând şi faptul că nu văd ce competenţe aş putea avea în domeniul în care mi se solicită ajutorul :(

PS. Dat fiind că scrisoarea este în fapt o anonima, mi-am permis să o postez ca atare, eliminând doar adresa de yahoo a expeditoarei şi numele facultăţii economice pe care o urmează (numele universităţii lipsea oricum).

Full Text/Citeşte textul complet...

post-"Anul 2000"....

Uite câteva titluri care mi-au atras atenţia în ultimul timp:

Femeile din Copenhaga … au voie la piscină.

Un bărbat e gravid. (în fine, de fapt bărbatul era femeie)

Dieta femeilor influenţează sexul viitorului bebeluş. (vă daţi seama ce valuri face o ştire ca asta în China sau în Corea, unde parinţii fac totul ca să nască băieţi, nu fete!)


Hârtia electronică a fost atracţia Târgului de Electronice de la Tokyo.

Se duce o campanie pentru promovarea becului ecologic.


Egiptul se gândeşte să pună copyright pe piramide (la urma urmei Italia şi-a adduca pizza, Scoţia whiskey-ul, România marmelada…)


Dacă un individ decedat prin 1960 ar fi resuscitat astăzi, oare cum ar reacţiona la astfel de ştiri?

Full Text/Citeşte textul complet...

Becule, stai aprins becuuuleee! Noi te iubiiiiim :)

bec fluorescent vs. bec incandescentAm început de mai multă vreme să trecem acasă pe becuri fluorescente. Pe măsură ce se arde câte unul obişnuit, îl schimb cu unul fluorescent.

Dezavantaje:
*Există un cost iniţial relativ ridicat în comparaţie cu becurile clasice: un Phillips sau un Osram care consumă până în 20 W/oră, dar luminează ca un incandescent de 100 W/oră, costă peste cei 5 dolari din banner-ul alăturat, ducând în jurul a 14 RON.
*Nu pot fi folosite la lampadarele la care "pălăria" este proiectată să se sprijine pe bec.

Avantaje (dincolo de aspectele ecologice):
*Costurile se amortizează în timp.
*Eşti mai rar ocupat să schimbi becuri (în trei ani de când am început preschimbarea nu ni s-a ars nici unul din becurile fluorescente)
*Au un design care te face să te gândeşti că ai păşit în Mileniul III.
*Dau o lumină plăcută.
*Preţul lor scade continuu. Acum sunt aproape la jumătate faţă de acum 3 ani.
*Se încălzesc mai puţin, ceea ce este extrem de important: Am două plafoniere în casă, cu fasung de porţelan. La ambele, cu bec clasic, din ăl incandescent, trebuia să mă sui pe scară aproape săptămânal ca să răsucesc becul în fasung, căci, datorită dilatării, nu mai făcea contact. Acum, cu becuri noi, nu mai m-am suit acolo sus de mult!
*În curând vor fi obligatoriu de folosit în UE, sau cel puţin aşa zicea Gândul cu ceva timp în urmă.

Mai multe lucruri utile în pagina Campaniei pentru becuri ecologice de la Ecosemnal, ca şi la cei de la Adevărul verde.

PS. Scuze de titlul dezinformator, nu m-am putut abţine!

Full Text/Citeşte textul complet...

Părerea mea este că electoratul bucureştean al PD-L a suferit în ultimele luni de 3 probleme mari:

- comportamentul necivilizat al autocratului pe care îl susţine, care a călcat pe bec mai ales în relaţii cu ziariştii;

- gândul că partidul cu pricina va câştiga oricum, orice alegeri, aşa cum a rezolvat referendumurile şi apoi alegerile de anul trecut;

- dezamăgirea că nu PD-L nu a adus în prim plan oameni care să inspire la fel de multă încredere ca şi Traian Băsescu. Din acest punct de vedere izolarea lui Negoiţă în enclava de la sectorul 3 este probabil o eroare de strategie.

Toate cele trei probleme conduc la o uşoară alienare a electoratului, probabil mai puţin dispus să se prezinte la vot, chiar dacă (încă) nu s-a mutat către un alt partid (exact situaţia PSD/Năstase în 2004). Neavând acces la baze pentru sondajele preelectorale bucureştene şi nici timpul de a le analiza, nu pot testa ipoteza din fraza anterioară.

Dacă ea este însă adevărată, atunci, pe termen scurt, tendinţa de uşoară revigorare a candidaţilor PD-L (vezi mai multe pe blogul lui Turambar) vine probabil dintr-o mobilizare către vot a unei părţi a acestui electorat. Iar aici nu este atât efectul campaniei electorale, cât mai ales apariţia sistematică a sondajelor care îl dau pe Oprescu drept favorit cert.

Oprescu va fi mereu suspectat că este un candidat ascuns al PSD. Probabil asta şi este. În turul 2 va beneficia aproape sigur de suport PSD şi PNL, în timp ce Blaga va rămâne un orfan al PD-L. O victorie a lui Oprescu la Bucureşti riscă nu atât să clatine scaunul lui Băsescu în 2009, cât mai ales să reducă destul de mult încrederea electorilor în partidul care conduce în clipa aceasta în sondaje. Problema PD-L este cui atât mai puternică cu cât neavând o ideologie stabilă şi fluctuând de la stânga la dreapta după cum bate vântul, partidul şi-a construit o bună parte din baza electorală pe ideea că poate învinge mereu. Consecinţele se vor vedea la apropiatele alegeri generale.

Full Text/Citeşte textul complet...

Anti-minimalism

Miercuri am fost până la Poştă. Până la posta unde suntem arondaţi, în linie dreaptă, este mai bine de un kilometru, aşa că am mers cu maşina. Am avut noroc şi am găsit un loc de parcare printre utilajele celor care schimbă bordurile.

Am intrat în poştă. Am avut iarăşi noroc: nu era zi de pensie sau de alocaţie, aşa că eram chiar primul la ghişeu. Am aşteptat câteva minute să se încheie o altercaţie între funcţionare, în urma căreia funcţionara care urma să mă preia a plecat aproape plângând. Din câte am observat din vizitele mele la poştă, ea este funcţionara cea mai serviabilă din unitatea cu pricina. A revenit şi după 10 minute am primit coletul, în fapt un plic ce conţinea o carte primită în urma unei promoţii.

Plicul aveau o gaură în mijloc: se târşâise probabil de ceva, în timpul transportului. Cartea era destul de lovită şi ea, cu coperta a IV-a zdrelită şi murdară. În fine, calul de dar nu se caută la dinţi, aşa că nu am mai stat să protestez.

I-am arătat plicul relativ gros pe care vroiam să îl trimit în Germania. Mi-a spus că nu era cazul să fie tratat drept colet, ci doar ca o scrisoare obişnuită, care este şi mai ieftină de altfel. Se lămurea astfel dilema unei alte funcţionare, vecine de ghişeu cu fata cea amabilă. Mai devreme, pe când aşteptam întoarcerea acesteia din urmă, o întrebasem pe respectiva colegă dacă îi pot înmâna plicul cu pricina ca să îl trimit spre destinaţie, însă cum nu se putuse decide dacă e vorba de un colet sau o scrisoare, mă sfătuise să o aştept pe colega ei cea amabilă, responsabilă de soarta coletelor.

În fine, fiind vorba de o scrisoare, am primit 32 de timbre şi un tub de lipici şi m-am pus pe ştanţat. Am plătit, am luat plicul, am ieşit din poştă şi l-am pus la cutie. În România aceasta e procedura: plăteşti pentru timbre la funcţionar, primeşti timbrele, le lipeşti şi apoi pui plicul la cutie. În alte părţi e altfel: dai funcţionarului plicul şi banii şi apoi nu mai e treaba ta.

În fine, m-am întors la maşină. Cineva parcase paralel cu drumul, oarecum în mijlocul acestuia, dar în faţa maşinii mele, blocându-mă. M-am uitat împrejur: nu ocupam locul alocat nimănui, nu parcasem într-un loc al ADP. Am căutat fără succes să declanşez alarma maşinii ce mă bloca. Am admirat cam 10 minute coperta ruptă a cărţii pentru care se va dovedi că am pierdut (fără rost?) o oră din viaţă. Apoi s-a ivit stăpânul maşinii parcate între mine şi un tractor de-al celor cu bordurile, nu cea care mă bloca ci o alta. A plecat. M-am strecurat cu greu printre câteva bucăţi de bordură stocate prin zonă, şi, după câteva manevre, am scăpat din capcana celui care mă blocase.

O zi obişnuită, plină de memorabile amintiri mărunte presărate cu praful bucureştean ce-mi crănţănea printre dinţi :(

O zi care arată cum ceilalţi au grijă de tine să nu cazi în minimalism, despre care consideră probabil că te face să te plictiseşti. O zi care arată cum ceilalţi te respectă. Pe tine, timpul tău, bunurile tale, felul în care ei însuşi sunt oameni.

Full Text/Citeşte textul complet...

Gata i-am dat drumul.

Îl tot pregăteam de mult, de prin 2003. Acum chiar se întâmplă.

Ne uităm concomitent la cum gândesc românii din ţară şi cum o fac cei din afara ţării, pe grupuri înguste de status. Aceasta este ţinta noastră finală, iar studiul lansat ieri noapte, alături de valul 2008 al EVS, desfăşurat zilele acestea în România şi în lume, ne vor ajuta în acest sens. Completăm cu date din WVS 2005 pentru ţările din afara Europei.

Aşadar, dacă eşti român stabilit temporar sau definitiv peste graniţe şi vrei să ne ajuţi în proiectul nostru, te rugăm să completezi chestionarul descris aici sau aici. De asemenea, dacă ai prieteni care pot fi interesaţi de demersul nostru şi îi poţi direcţiona spre chestionar, îţi rămânem recunoscători.

Full Text/Citeşte textul complet...

Pornind de la întrebarea dintr-un post anterior, am inspectat niţel programele principalilor candidaţi (cf. Turambar) la scaunul de primar al Capitalei. Am făcut-o căutându-le pe paginile de Internet ale candidaţilor. Iată, sintetic concluziile:


Oprescu

Blaga

Diaconescu

Orban

Guşă

% intenţie vot*

~40%

~24%

~13%

~10%

~6%

Are webpage?

da

da

da, chiar 2!

da

da, chiar 2!

Are program?

da

da

da

da

NU

Programul e detaliat?

da

da

vag

vag

nu

Are un soi de principiu fundamental?

da

nu

nu

Da, traficul :)

nu

Listă susţinători din afara politicii

da

nu

nu

da

da

Alimentare cu ştiri despre candidat

vag

da

vag

da

da

Prezenţă CV

nu

da

Da, greu de citit

da

da

*folosesc cele două sondaje recente invocate de Turambar aici şi aici.

  • Programul lui Ludovic Orban se rezumă practic la chestiuni legate de transport şi de trafic!
  • Programul lui Cozmin Guşa lipseşte cu desăvârşire, iar ceea ce domnia sa numeşte „crezul meu” are de a face doar tangenţial cu poziţia pentru care candidează.
  • Doar Sorin Oprescu propune o viziune cât de cât consistentă despre firul roşu care ar putea călăuzi activitatea sa ca primar.
  • Site-ul lui Vasile Blaga este greu de găsit. Google nu îl raportează în primele 50 de pagini la căutarea după numele candidatului. Nu există link-uri nici din site-ul partidului, nici din site-ul lui Liviu Negoiţă, cel care îi conduce campania electorală! L-am găsit când eram pe punctul să decid că nu are site, încercând ca ultimă soluţie să tastez numele lui şi un .ro la sfârşit.
  • Site-ul şi blogul lui Cristian Diaconescu sunt de-a dreptul insipide, aproape lipsite de viaţă.

Full Text/Citeşte textul complet...

Praf văratic

Praf. Şi căldură. Căldură şi praf. A început vara la Bucureşti. Începe să fie cald, iar căldura se amestecă cu praful. Vor urma gazele emanate de asfaltul încins, de betoanele pârjolite.

Sunt alegeri locale. Am citit pe undeva, dar mi-e lene să caut unde, că nici unul dintre cei 4-5 candidaţi mai importanţi la Primărie nu ar avea un program veritabil. Mi-e lene să verific şi asta, însă aş paria că şi dacă ar avea urme de program, niciunul nu s-ar ocupa de căldură. Şi de praf. De căldură şi de praf.

Oare, în urmă cu zeci sau sute de mii de ani, pe când Sahara începea să se formeze, dacă oamenii ar fi avut tehnologia de astăzi, aşa ar fi arătat şi oraşele lor?

Full Text/Citeşte textul complet...

Nedumerire administrativă

Dacă există un Minister Public, aceasta înseamnă că toate celelalte or fi private??!


Full Text/Citeşte textul complet...

Neputinţă?

Mă uit din ce în ce mai rar la ştiri la TV, iar când o fac mă simt prost că locuiesc în ţara asta.

De pildă ieri: Până şi TVR a dat în patima de a deschide jurnalul cu 2-3 ştiri despre violuri, răpiri, împuşcături, accidente, bătăi, crime şi alte bagatele de genul ăsta.

Apoi, mă izbeşte o nedumerire legate de migranţii români în Italia. Claudiu arăta în urmă cu muuult timp că statisticile care dau românii drept cei mai mari criminali din peninsulă sunt de fapt cifre prost folosite şi interpretate rău-voitor. Ca pondere în total români, procentul celor care săvârşesc infracţiuni nu e probabil mult diferit de cel al italienilor aflaţi în aceeaşi situaţie, sau al oricărui grup etnic din Italia.

Probabil că acelaşi lucru este adevărat şi în ce îi priveşte pe italienii care trăiesc în România.

Probabil modeşti din punct de vedere al sfătuitorilor, nici Guvernul, nici Preşedintele, ambele instanţe abilitate să ne reprezinte extern, nu se preocupă să găsească şi astfel de argumente care să dezincrimineze un popor întreg. Politicienii italieni, acaparaţi de nesfârşitele lor campanii electorale, nu fac altceva decât să reia mereu tema, în goană după voturi. Media românească, care după părerea mea este mult mai interesată de senzaţionalul ieftin decât de a informa corect, preia rapid, necritic, orice prostie i se pare că ar produce bani. Iar astfel de subiecte se vând bine către o populaţie în rândul căreia o parte este probabil marcată de invidia că nişte români au reuşit să o ducă mai bine decât restul naţiunii muncind prin alte ţări. În context îmi aduc aminte şi de acuzele post-decembriste formulate făţiş la adresa celor ce "nu au mâncat salam cu soia"...

Full Text/Citeşte textul complet...

Nedumerire politică

Oare bădărăniile lui Traian Băsescu, de la "ţigancă împuţită", "păsărico" şi opiniile jignitoare despre armeni, până la mai recentul "avocatul ală mic şi cu capu mare", or fi naturale sau regizate, ca să atragă publicitate?

Full Text/Citeşte textul complet...

M-am uitat iarăşi la campionatul de baschet, profitând de faptul că e transmis de Telesport. UN campionat spectaculos, în care măcar cinci echipe (Sibiul, Clujul, Rapidul, Mediaşul şi Târgu Mureş) pot pune probleme Asesoft-ului, atacând titlul. Ce e drept spectacolul nu e încă cel din Euroligă sau din ULEB Cup, dar meciurile sunt adesea agreabile, iar scorul final se decide prin ultimele secunde.

Privind pe banca lui CSU Asesoft, campioană fără întrerupere începând cu 2003, la Arnautovici, parcă l-am zărit pentru o clipă pe Ioan Dobrescu, antrenorul ce a adus practic Ploieşti-ul în baschet. Îmi amintesc de o echipă de cadeţi care, prin 1987, pe baza CSŞ 2, de la primul rond de lângă Gara de Sud, pierdea dramatic finala unui turneu naţional în care era învinsă de cei din Cluj, cu Ghiţă Mureşan în teren! O parte din copii de atunci se regăseau în teren în 1994, la prima promovare în prima ligă a CSU-ului. Dobrescu era antrenor în ambele ocazii. Ceva mai târziu, dintre jucătorii lui de la cadeţi, Costică Mircea şi Constantin Pălîi aveau să ajungă şi pe la loturile naţionale şi aveau să treacă prin variile faze ale baschetului la Ploieşti, spre echipa ce a devenit campioană în 2003-2004, cu Arnautovici în teren.

Arnautovici mi s-a părut azi, în ultimul meci din semifinala cu Rapid, că aduce niţel prin modul în care se mişcă pe bancă cu felul în care Dobrescu trăia cândva meciurile, complet transpus, parcă împingându-şi băieţii spre victorie. Şi, într-un fel, victoriile de azi ale Asesoftului, câştigând cupa şi campionatul continuu după 2003, aducând la Ploieşti Fiba Europe Cup în 2005, au în ele şi ceva din munca începută de Dobrescu în anii 80.

Şi na, că în loc să postez despre faptul că există un campionat – cel de baschet – mai atractiv decât ăl de fotbal, am scris despre CSU Asesoft! :)

Full Text/Citeşte textul complet...

Strategia superputerii de la Marea Neagră

Patru ministri de externe din Uniunea Europeana - sloven, suedez, polonez si lituanian - intentioneaza sa mearga in Georgia, pentru a incerca sa atenueze tensiunile dintre Tbilisi si Moscova, relateaza AFP. Aşa zice hotnews.ro, despre care gurile rele zic că ar fi unul dintre oficioasele Cotroceniului.

Mă întreb unde o fi misiunea României - asumată de un anumit lider de la Bucureşti - de mare putere regională, unde or fi poziţia geostrategică deosebită, importanţa Mării Negre şi alte astfel de vorbe spuse cu tărie. Sau unul dintre ăia patru miniştri de externe din UE o fi de fapt vreun român deghizat???

Full Text/Citeşte textul complet...

Am povestit acum două săptămâni despre tehnologiile de asfaltare. Ieri au mai asfaltat încă două benzi din cele 4 ale străzii pe care locuiesc, ridicând la 3 numărul benzilor peste care s-au aruncat, ca o spoială, circa 2 centimetri de asfalt. Probabil că aşa solicită tehnologia. Ce s-a întâmplat însă mai departe, e greu de înţeles.

Dimineaţă au început să sape un şanţ de un metru lăţime de-a lungul străzii asfaltate cu o zi mai înainte.

Şi ca să îşi dovedească talentul, "Dorel" şi ai lui ... au găurit o ţeavă, probabil cu picamerul!!!! (nu cred că era găurită dinainte, pentru că săpaseră şanţuri pentru a înlocui ţevile din zonă şi pe trotuare şi prin spaţiul verde, iar apa a apărut dintr-o dată pe stradă şi doar pe stradă)

Era ora trei după amiază. Timp de trei-patru ore au pus două pompe să scoată apa din canalul pe care îl produseseră. Mai apoi, au oprit apa rece şi cea caldă în cartier. De ce or fi oprit-o aşa târziu nu aş putea spune. De ce au oprit-o şi pe cea caldă, iarăşi nu prea ştiu.
Pe la 11 noaptea, acum o oră, au dat drumul la apa caldă şi la cea rece. Terminaseră de astupat cea mai mare parte a şanţului, după ce lucraseră la lumina unor reflectoare (poza de mai jos, stânga).


Acum au plecat. Mă întreb dacă mâine vor asfalta sau vor dez-asfalta??

Full Text/Citeşte textul complet...

Mimând ştiinţa?

Lucrez la actualizarea site-ului de la Sociologie Românească, lăsat în paragină, fără nici o actualizare, din 2004, de când am plecat de la revistă, forţat de maniera bizară pentru care optase pe atunci un directorat aiuristic. Privesc revista şi mă iau cu mâinile de cap. Distanţă enormă faţă de standardele contemporane în sociologie: Au pătruns în revistă articole profund ideologizate, semnate de oameni care nu au absolut nicio legătură cu modul în care se dezvoltă astăzi cunoaşterea ştiinţifică în ştiinţele sociale, aruncând în vânt idei profane, de literaţi, preoţi, teologi etc. Alte articole sunt departe de a avea şanse de a fi publicate dacă ar fi supuse la un peer-reviewing serios. (asta nu înseamnă că nu apar acolo şi articole serioase, însă numărul lor este limitat cam la unul-două pe număr). Rezumatele în limba engleză şi chiar titlurile articolelor sunt adesea traduse cu stângăcie.

Am trimis în perioada 2004-2007 către revistă un singur articol, o recenzie mai lungă intitulată Despre muncă, români şi postcomunism: Monica Heintz, Etica muncii la românii de azi. La tehnoredactare s-a pocit dintr-un foc numele cărţii recenzate şi cel al articolului, probabil considerându-se exclus ca o recenzie să poarte alt nume decât pe cel al cărţii recenzate!!! În accepţiunea revistei titlul textul pe care l-am scris a devenit: „Monica Heintz, Despre muncă, români şi postcomunism: Etica muncii la românii de azi, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2005, 234 p.” Era într-adevăr esenţial să se precizeze câte pagini are cartea. Cum se numeşte este probabil mai puţin important!

Am făcut de mai multe ori peer-revieweing şi la Sociologie Românească şi la Calitatea Vieţii. Am formulat în mai multe rânduri recomandarea către colegiul de redacţie să accepte articolul doar cu rezolvarea anumitor puncte critice. Nu am primit niciodată de la redacţie răspunsurile autorilor la observaţiile mele, aşa cum se procedează în mod normal. Mai mult, am văzut articolele publicate în cele două reviste conţinând aceleaşi erori flagrante.

Îmi este teamă că, mergând pe această cale, nu o să ajungem niciodată să avem o revistă rezonabil din punct de vedere al calităţii…

Full Text/Citeşte textul complet...

De la un sector la altul

Căutând după listele străzilor arondate secţiilor de votare din Bucureşti, am vizitat astăzi site-urile celor 6 Primării de sector.

Am sesizat câteva lucruri amuzante/triste/surprinzătoare:

1. Nu există o denumire uniformă pentru site-urile celor 6 primării de sector. Este firească autonomia, însă cred că ar fi fost preferabil să aibă domenii oarecum similare, nu ca în prezent: www.primariasector1.ro, www.ps2.ro, www.sector3primarie.ro, www.ps4.ro, ps5.infochiosc.ro, www.primarie6.ro.

2. Mai toate site-urile sunt deosebit de încărcate, fiind greu de navigat (dovadă de slabă capacitate organizatorică?), cel mai urât din acest punct de vedere părându-mi-se cel al sectorului 2.

3. Unele autorităţi publice locale nu dispun de adrese de internet cu trimitere la instituţia mamă, ci de conturi deschise la Yahoo, Gmail, etc. De exemplu, un Birou electoral de Circumscripţie are adresa: becircumscriptie2@yahoo.com, iar Biroul Electoral Municipal foloseşte adresa alegeri.locale.bem@gmail.com

4. Unele primării au tendinţa de a categoriza capitolele lor de pe site în „informaţii utile”, „informaţii publice” şi alte câteva categorii. Eu ştiam că toate informaţiile sunt publice ;)

5. Toate observaţiile de mai sus şi cele ce urmează nu se referă şi la sectorul 5, site-ul primăriei de aici nefuncţionând de fel.

6. O surpriză neplăcută m-a întâmpinat la sectorul 3, unde, ca să pot accesa pagina, trebuie să activez JavaScript (folosesc Firefox cu NoScript şi AdBlock, ca să am viteză mai bună, să mă feresc de încărcarea a tot felul de reclame aiurea etc.). În plus, chiar şi după ce activezi Java, trebuie să dai căte două clickuri ca să navighezi prin meniuri :(

7. Tot la 3 m-a surprins un articol din prima pagină care anunţa că primarul de sector îşi inaugurase pagina personală de Internet. La prima vedere pare a fi un anunţ privat făcut pe bani publici.

8. În sectoarele 1, 3 şi 4, fotografia (în cazul sectorului3 – fotografiile) primarului sunt cele care domină prima pagină. La sectorul 6 surpriza plăcută este că primarul nu apare deloc pe prima pagină. La sectorul 2, primarul apare însă într-o fotografie mai mică, care nu ia neapărat prim planul.

9. Am reuşit să regăsesc repede informaţia pe care o căutam – lista secţiilor electorale, în format .pdf în cazul sectoarelor 1 şi 2 şi .xls la sectorul 4 (o surpriză deosebit de plăcută!). La sectorul 6 am dat repede de informaţie, însă oarecum întâmplător, iar formatul este .html, ceea ce nu e plăcut, dar este acceptabil. La sectorul 3 încă mai caut lista cu pricina.

Full Text/Citeşte textul complet...

Bulgaria, din nou

Câteva zile pe malul Mării Negre, la Slănchev bryag (Sunny Beach), confirmă multe din lucrurile pe care le ştiam despre Bulgaria, şi adaugă câteva aspecte noi:

1. Litoralul bulgăresc arată mult mai bine şi se dezvoltă în continuare masiv, din punct de vedere a industriei hoteliere. Litoralul sudic este încă şi mai dezvoltat decât cel nordic. Din păcate însă, personalul din hoteluri este ... bulgar, frate bun cu cel român. Reţeta ca să preîntâmpini surprizele neplăcute ar fi să iei bilete de la agenţii de turism româneşti care sunt afiliate sau care vând pachete ale unor agenţii internaţionale serioase, precum Tui.
2. Cele două aşezări bine conservate din jurul Burgasului - Nesebăr şi Sozopol - sunt amândouă de vizitat, de preferinţă în afara sezonului turistic. Părţile vechi ale ambelor orăşele sunt plasate pe peninsule legate de continent prin fâşii înguste de uscat, arătând mai degrabă a insule (ceea ce au şi fost cândva). Atât Nesebăr cât şi Sozopol sunt muzee în aer liber despre cum arătau oraşele prin preajma locului în urmă cu mai multe secole.
***
3. Podul peste Dunăre, Giurgiu-Ruse, este de o calitate cel mult discutabilă.
4. De la Bucureşti până la graniţă, apar doar două indicatoare care spun că ar fi şi Ruse în direcţia aia, ambele fiind plasate la marginea oraşului Giurgiu. La fel de prietenoşi cu turiştii ce vor să ajungă în ţările vecine am observat că ar fi şi bulgarii şi ungurii.
5. Faţă de anul trecut în Bulgaria indicatoarele rutiere au început să fie scrise şi cu caractere latine (ceea ce ar fi frumos să facă şi românii atunci când indică direcţia către Bulgaria). Cu toate acestea, semnalizarea direcţiilor de mers lasă adesea de dorit, aşa că, în lipsă de GPS, adesea mergi pe ghicite.
6. Ca să ieşi din Ruse către Şumen/Varna este o adevărată aventură. Drumul arată exact la fel ca anul trecut, adică în lucru. Mai mult, nu am sesizat nicio schimbare faţă de august 2007!! Prin urmare, ca să mergi spre Varna, o iei înainte până vezi că ai depăşit indicatoarele către Varna plasate pe celălalt sens de mers, apoi te întorci cu primul prilej şi le urmăreşti pe acestea. GPS-ul nu cred că este de ajutor, trimiţându-te, probabil spre porţiunile de drum în lucru, pe unde nu ai voi e să o iei.

Full Text/Citeşte textul complet...

Alaa al-Aswani, Blocul Iakubian

Alaa al-Aswani, Blocul Iakubian (Polirom, 2007), ediţia originală: 2002

Întâmplarea a făcut să citesc Blocul Iakubian imediat după Nebuniile din Brooklyn, a lui Auster. Cele două cărţi seamănă din multe puncte de vedere: Se ocupă de viaţa unor oameni obişnuiţi. Acţiunea este plasată la începutul Mileniului III. Importante sunt detaliile vieţii cotidiene, ambele romane având o valoare documentară deosebită. Naraţiunea nu rupe gura târgului senzaţională, însă este agreabilă.

În romanul lui Alaa al-Aswani este însă vorba de Egipt, mai exact de Cairo. Autorul este egiptean, stomatolog şi romancier, cu o educaţie francofonă, cu studii finalizate în SUA, trăind în Cairo. Romanul a fost publicat iniţial în arabă, stârnind ceva vâlvă.

Mai multe teme sunt abordate cu o căutată neutralitate: relaţiile de familie, relaţiile sexuale, homosexualitatea, fanatismul religios, inegalitatea de gen, religiozitatea, corupţia, inegalităţile sociale, politica egipteană… Al-Aswani relatează poveştile unui şuvoi de personaje, adesea mai dificil de contabilizat dacă nu eşti familiar cu antroponimia arabă. Ele lasă să se întrevadă imaginea şocantă a unei societăţii diferite de ceea ce este normalitatea în cultura europeană contemporană, însă apropiată în multe aspecte de ceea ce era România acum 100 de ani şi chiar, în unele privinţe, astăzi.

Aş zice că este o lectură necesară pentru cei care vor să se lămurească asupra a ceea ce separă şi apropie lumea arabă de cea europeană.

Full Text/Citeşte textul complet...

Paul Auster, Nebunii in Brooklyn

Paul Auster, Nebunii in Brooklyn (Polirom, 2007), ediţia originală: 2006

Cartea lui Paul Auster mi s-a părut o lectură uşoară, de vacanţă, care se citeşte repede şiaparent – nu spune foarte multe. Autorul se ocupă de societatea americană de la începutul de mileniu, descriind viaţa unor oameni obişnuiţi şi concentrându-se în principal asupra detaliilor vieţii de zi cu zi, dar şi asupra acelor aspecte ce transformă personajele în eroi romantici, particularizându-i, făcându-i speciali în raport cu restul lumii. Mesajul de ansamblu, aşa cum l-am citit eu, este că în oricine sălăşuieşte un mic erou, iar a fi erou este o banalitate.

În rest, e vorba despre familia contemporană, relaţii sexuale, homosexualitate, politică americană, creşterea copiilor, religii à la carte, dilema alegerii între locuirea în marile aglomerări urbane sau în afara acestora, teleworking etc. Autorul se limitează la a consemna faptele, evitând să emită judecăţi de valoare despre cele relatate. Scriitura, fără a fi senzaţională, este agreabilă şi sper să fie considerată ca atare şi peste 20-30 de ani, când valoarea documentară a romanului lui Auster este posibil să îl impună ca lectură obligatorie. Minusul dat de finalul predictibil (meteahnă de scenarist?), va fi trecut atunci cu vederea…

Full Text/Citeşte textul complet...