Lumea …. aşa cum nu o ştim?

Când ai vrea să te pensionezi? Am lansat întrebarea cu pricina într-o comunitate online, pe care o descriu un pic mai jos. Erau posibile 10 răspunsuri, precodificate, dintre care fiecare respondent putea alege unul singur. Iată ce au ales cei 46 care şi-au dat cu părerea: Înainte de 65 de ani* 15 (32%) La 65 de ani 3 (6%) Part-time o vreme după 65 de ani, apoi pensie 0 (0%) Full-time o vreme, apoi part-time, apoi pensie 2 (4%) Part-time for ever (fără a înceta munca) 2 (4%) Full-time o vreme, apoi part-time for ever 2 (4%) Full-time for ever 1 (2%) Eu nu am muncit niciodată, şi nici nu am de gând 1 (2%) Habar nu am, nu fac planuri pe termen atât de lung 17 (36%) Altceva (ce?)

“ Comunismul este o manieră de guvernare a unei ţări prin care se dă putere cetăţeanului de rând. La începutul an ilor 1900 au avut loc revoluţii comuniste în mai multe ţări, inclusiv în Rusia (în 1917) şi în China (1949). Comunişt ii s-au descotorosit de regi şi propriet ari de pământuri, au organizat cooperative în care oamenii împărţeau terenurile şi produsele. ” Citatul deschide capitolul „Revoluţiile comuniste” din Enciclopedia Disney. Vol. 1. Istoria omului , c ărticică de 60 pagini, destinată lecturii copiilor, tradusă din limba engleză şi etichetată drept ediţie de lux. Comunismul are al ocat două pagini în cărticică, singura referinţă negativă indicând faptul că Mao, în perioada 1966-1976, a căutat să controleze cultura şi modul chinezilor de a gândi, a munci şi a trăi. De altfel singurele ţări referite în text sunt URSS/Rusia, China, Cuba, Vietnam şi … SUA. Mai aflăm în plus şi despre nişte comunişti protestanţi ruşi (vezi imaginea). Cuvinte cheie: comunişti protesta

Aşadar: E mare summit, neamule. Summit NATO. La Bucureşti s-au plantat flori pe tot drumul de la aeroport la Casa Poporului şi prin alte părţi ale oraşului. Am văzut zone în care asfaltul a fost refăcut, probabil în cinstea evenimentului, deşi mai fusese refăcut şi prin vara sau primăvara trecută. (exemplu: intersecţia Panduri-13 Septembrie, aflată pe drumul de la Marele Stat Major şi Academia Militară la Ministerul de Război şi Casa Poporului). Lucrând vis a vis de Parlament nu am voie să merg la serviciu începând de ieri şi până pe 7 aprilie. Grădiniţa unde merge Irina va fi închisă. Unul dintre motive: cei ce aduc catering-ul pentru prânz nu mai au cum ajunge la ea. Aflu că alte grădiniţe şi şcoli sunt închise deoarece, ca şi Institutul unde lucrez, se află pe lângă calea pe unde vor trece măreţii participanţi la marele eveniment, nişte militari şi angajaţi ai statului, preşedinţi şi prim miniştrii de prin varii colţuri ale lumii. Trafi

Se pare că îmbătrânesc. Ieri, o vânzătoare de ziare, întinzându-mi revista cumpărată, mi-a zis “Poftiţi, domnul!”. Lucrul este rar, până acum mă cam luau toţi la per tu şi cu „ce doreşte băiatu’?”. Pe de altă parte, azi, în liftul Facultăţii de Sociologie, colega mea de mijloc de transport, cu vreo 15 ani mai tânără, m-a luat evident drept unul dintre colegii ei. De unde se vede treaba că trebuie să am mereu o şapcă pe cap (azi o aveam pe cea cu care m-a fotografiat Irina aici ), ca să nu se vadă că părul deştept părăseşte cu ardoare capul prost. Anyhow, ce e drept e drept: am probleme cu dimensiunea temporară – se scurge prea repede :( ( sau poate că nu :))) )

Wind and Dust At the first sight, this is more likely to be appropriate as a campaign subject for the local elections, but, since it affects almost all Romanian localities, it deserves to be a matter of national debate. First. A recent observation Few days ago, I have visited a car was, 150 meters from our apartment. They’ve cleaned my car, making it to shine. I’ve left and I parked in front of the block were we live. A thin layer of dust was already present on the newly washed car!!! Its shine lasted for only 30 seconds, and it was not the car washers to blame for. Second. Not far in the past I remember a day in Frankfurt , near the downtown, where they were demolishing a building. It was summer and the firemen where splashing water on, in order to avoid dust spreading. Third. A memory from the past A Chinese guy asked me once,when we accidentally met, 11 years ago, in the USA : “Do you have dust [in Romania ]?” I said that we have. “We have too”, he answe

Pe vremuri, lumina soarelui era esenţială pentru umanitate. Neexistând curent electric sau costul acestuia determinând moderaţie în consum, oamenii erau nevoiţi să exploateze la maxim puţinul timp în care era zi. Sculatul cu noaptea în cap era regula. Mai apoi, majoritarii au decis că regula tradiţională trebuie respectată. Totuşi, de cel puţin un deceniu, ora de începere a activităţii şi, implicit, ora la care oamenii se trezesc au început să se mute tot mai mult în interiorul zilei. Personal, am suferit ani de zile de mania unora de a mă scula cu noaptea în cap, de proasta inspiraţie a majorităţii de a începe orele de curs la 8:00 sau chiar la 7:30, de a fixa şedinţe matinale, de a impune nişte reguli din altă lume decât cea în care mă simt bine. Iată ce scrie în numărul din martie al Geo , despre un studiu recent din cronobiologie: „Dacă omul s-ar lăsa condus de ceasul său intern, perioada medie de somn ar fi cuprinsă între orele 0.15 şi 8.15. Intervalul corespunde

Da, cel mai simplu mod de a călători în Olana este să iei trenul. Densitatea de locuire face ca acestea să fie frecvente, locuitorii folosindu-le ca pe tramvai. Mergi câteva staţii, schimbi, schimbi din nou şi ai ajuns la destinaţie. Naveta zilnică pe câte 200 de kilometri nu e tocmai o raritate. Biletele le poţi lua de la automatul din gară. Alegi destinaţia, clasa, tipul de bilet (redus/întreg), bagi cardul şi gata. Te sui în trenul curat, civilizat, care chiar dacă seamănă uneori ca structură cu personalul care pleca cândva, la 16 şi 20, dinspre Bucureşti Nord către Ploieşti şi oprea doar în Periş, Buftea şi Brazi, prin detalii (scaune şi curăţenie) îi este net superior acestuia din urmă, putând concura „săgeata albastră”. Tips : 1. Biletele cumpărate de la automat sunt mai ieftine decât cele luate de la extrem de rarele case de bilete. 2. „Stoptrein” opreşte peste tot. „Intercity” opreşte doar în staţiile mai mari. 3. Dacă ai sub 14 ani şi eşti însoţit de un adult, e

Aşa se cheamă o carte despre un aviator român şi tot aşa pare a fi campionatul românesc de fotbal în prezent. Luptele sunt la propriu. Chiar şi focul, iscat de brichete aruncate în capul unor arbitri ce generează mai apoi suspendarea meciului dintre Rapid şi Steaua, este prezent la propriu. CFR Cluj a dominat turul, însă pierde viteză. Ieri a pierdut şi meciul de la Iaşi, unde arbitrul a băgat un gol (a se citi penalty) pentru moldoveni. De pierdut însă, Clujul pierde pe mâna sa, graţie unui joc mediocru. Oricum ar fi însă, pare că arbitrii (şi nu numai ei) ar împinge de la spate Steaua. Raţional vorbind, este interesul lor, indiferent de vorbăria goală din presă şi de declaraţiile sforăitoare ale patronilor şi preşedinţilor de club precum că ei sunt nişte mari meşteri păpuşari şi apasă pe nu-ştiu-ce butoane… Să ne uităm niţel la ce audienţă aduce Steaua (sau Dinamo, sau Rapid) şi ce audienţă aduce CFR. Diferenţa este enormă. Diferenţa de încasări din drepturi

Uite ce zice într-un mesaj venit de la Ministerul Educaţiei: Programul Brâncuşi Apel pentru propuneri de colaborare pentru anii 2009-2010 […] Domeniile programului Nu sunt stabilite domenii prioritare. Toate domeniile ştiinţifice, inclusiv ştiinţele umane şi sociale sunt incluse. […] Sublinierea îmi aparţine. În rest, trăiască ştiinţele naturii, că alea sunt cele adevărate! Restul: la muncă, că nu avem nevoie de voi decât atunci când ne cere UE să bifăm câte o acţiune. :(((

Cunos cut în afara Olandei drept Den Bosch , Herzogenbusch , sau Bois-Le-Duc , Boscoducale sau Bolduque , oraşul poartă acest bizar nume în amintirea unui duce ce a întemeiat aşezarea la marginea unei păduri care a cam dispărut de mai multe secole. În locul său a răsă rit un plăcut orăşel de 135.000 de locuitori, cu ceea ce Lonely Planet zice că ar fi „the f inest” biserică gotică din Olanda. Nu trebuie însă să vă aşteptaţi la mare lucru de la Catedrala Sint-Jan , simpatică, cu un tavan interesant si vitralii de calitate, dar sub cea din Metz, ca să nu mai zic de Domul din Köln, c a să aleg exemple aflate la maxim 3 00 de kilometri distanţă. ‘s-Hertogenbosch este locul d e baştină a lui Hieronymus ( s au Jeroen) Bosch , prezent cu câteva lu crări în Muzeul Brabantului de Nord , în care muzeu însă, toate informaţiile sunt în olandeză. Alături de câteva pânze ale unor pictori olandezi celebri (între ei, evident, Bosch, dar şi Pieter Breughel, Vincent van Gogh ş.a.), muzeul, care

Statuile în Olanda sunt de multe ori de dimensiuni mici . E mai ieftin şi ocupă mai puţin spaţiu decât ansamblurile monumentale. Iar spaţiul reprezintă o problemă cheie într-o ţară cu o densitate de locuire extrem de ridicată. Pe de altă parte, o statuie mică este mai uşor de gestionat: o amplasezi mai uşor în zonă, în orice zonă, este mai uşor de întreţinut, la nevoie te deb arasezi mai iute de ea, este de regulă amuzantă, în deplineşte cu naturaleţe rolul ei esenţial, de marker al locurilor de întâlnire („Ne vedem la statu ie”, „ La aia cu câinele?”, „Nu, la statuia noastră, aia cu omul car e iese din canal”). Nu degeaba au proliferat aici, ca şi în B ruxelles, dar şi prin Vestul Germaniei şi pri n diverse alte locuri , oriunde unde preferinţele lo cuit orilor nu se îndreaptă către chestiile mari, masive, precum cartofii traşi în ţeapă sau bust urilor unor eroi indubitabili, plasate în pieţe sau pe bulevarde purtând numele altor eroi naţionali de o autenticitate irefutabilă.

Tilburg (Olanda), peste drum de Centraal Station, pe una dintre străduţele care duce în centru... Mergea şi un hamburger? Nu. Mai degrabă un mic şi un cârnat. (PS. De mult îmi doresc să am un lanţ de cârciumi numite "Micul şi Cârnatul"!)

Ian McEwan - Amsterdam [ Polirom , Iaşi, 2001; ediţia originală: London: Jonathan Cape, 1998] Mai citisem de Ian McEwan doar Enduring Love ( Durabila iubire , Univers , 2005) şi rămăsesem cu o impresie pozitivă, despre o naraţiune meşteşugit construită, cu multe teme dintre cele ce definesc schimbările sociale din lumea contemporană. La fel se întâmplă şi în Amsterdam , roman ce aduce în discuţie, direct sau tangenţ ial, subiecte precum distincţia dintre sex, dragoste şi relaţiile de durată (trimite oarecum către povestea relaţiilor umane din trilogia marţiană a lui Kim Stanley Robinson ), eutanasia, limitele presei, politica murdară, plagiatul, implicarea civică, relaţia dintre apar enţe şi adevăr etc. Stilul alert, dialogurile izbutite, proza care lansează provocări la reflexie fără a folosi multe cuvinte, convergenţa neaşteptată a acţiunilor secundare, finalul puţin previzibil fac din acest roman rotund, dar scurt, o lectură agreabilă. Cartea a primit şi premiul Booker

În Haga i-am arătat Irinei doi poliţişti călare. A privit armăsarii lung şi a zis: "Ăştia nu au maşini ?!?"

‘s-Gravenhage, aşa cum se numeşte oficial capitala neoficială a Olandei, locul în care sălăşuiesc deopotrivă Regina, Parlamentul şi Guvernul, are mult mai multe de oferit privirii decât Amsterdam-ul. Sunt multe de spus printre străduţele pavate din centru; pe plaja de la Scheveningen, cea din spatele Cazinourilor şi hotelurilor de lux; în faţa dezamăgitoarei reşedinţe a reginei, privind la cele trei clădiri postmoderne ce domină oraşul; dar şi la clădirea Parlamentului, la lacul de lângă aceasta pe care vara se leagănă bărcuţe încărcate cu flori; căutând bizara clădire a unei secţii de poliţie ascunsă in spatele unor storuri roşii (poza de mai jos); admirând clădirea Ministerului Justiţiei…

Chiar dacă Amsterdam este departe de alte oraşe din Ţările de Jos (după gustul meu, Brugge, Antwerpen, Bruxelles sunt mult mai drăguţe), el are câteva atracţii, între care Artis Zoo este un „must see”, în special dacă te afli acolo însoţit de copii. Cea mai veche grădină zoologică din Europa, plasată oarecum în inima oraşului, Artis Zoo este de altfel şi unul dintre cele 10 lucruri de văzut şi făcut pe care Lonely Planet le recomandă pentru Amsterdam. Animalele locuiesc în zone împrejmuite ingenios care adesea sunt extrem de îndepărtate felul ăn care arată de tradiţionalele cuşti şi reproduc cât de cât mediul natural. Am văzut, de exemplu, un soi de zebu care scărpina o cămilă, nişte nandu prietenoşi, interacţionând cu Irina, şi vieţuind laolaltă cu un furnicar haios şi cu nişte corcituri sud-americane între iepure şi şobolan de câmp, iar pe deasupra noastră zburătăceau diverse păsări lăsate să se zbenguie libere printre vizitatori (aveau nişte mici inele metalice, care cred că permi

TVE a organizat o emisiune-concurs, numită Hijos de Babel , în care s-au întrecut migranţi ajunşi în Spania, în căutarea unei sorţi mai bune. A câştigat românul Costel Busuioc, 33 de ani, muncitor pe un şantier spaniol, cântând arii de operă. Presa de ieri s-a întrecut în a analiza evenimentul, iar Romantica TV, canalul ce a retransmis totul în România, în direct, a fost lider de piaţă!! Aceasta nu este însă numai povestea lui Costel, ci e mult mai mult decât atât… Costel era până acum o lună un ilustru anonim. Astăzi este erou popular. Are voce, însă aceasta nu este cizelată. Am văzut/citit mai multe opinii avizate care spun că pentru el ar fi târziu să se apuce de operă, dar ar putea face show, în genul lui Bocelli. Oricum ar fi, ar avea nevoie de câţiva ani de muncă, pentru a învăţa, pentru a-şi perfecţiona tehnica. Pentru spanioli evenimentul este probabil unul anodin, o altă emisiune-concurs, de astă dată pentru cei ce au venit să ia locurile de muncă pe care nimeni nu

Fie cineva de pe la Primărie citeşt e blogul acesta, fie sunt în zodia coin cidenţelor. I eri, venind spre casă, văd o grămadă de poliţişti la colţul străzii, îngrămădiţi în jurul uneia dintre frumoasele maşini de care ziceam într-un post de acum două săptămâni. Se spărsese o ţeavă şi vroiau să mute maşina din loc să se poată săpa. Azi, mergând spre piaţă, am văzut că a dispărut plăcuţa prin care un oarecare „apropitar” anonim îşi marcase arealul. Apoi, 10 minute mai târziu, m-a sunat Claudiu spunându-mi că e la el pe stradă şi face poze la gropi, că i-am fost un soi de muză :) Iar acum, chiar când scriu, ghici ce se întâmplă sub geamul biroului meu? I se face de petrecanie unei alte frumoase! Dacă lucrurile continuă aşa, dacă se asfaltează strada lui Claudiu, atunci mă duc repede să mai fac diverse poze prin cartier!

Să existe oare un semidoct perfect? Sau perfecţiunea semidoctului să reprezinte doar un paradox, o absurditate imposibil de atins? Hai să îl luăm pe semidoctul „stilat”. Ăsta zic eu că ar putea fi idealul de perfecţiune în branşă. El culege frânturi de cuvinte, de structuri logice, şi mai ales de cuvinte rar folosite, le îmbină, le combină în aşa fel încât să s une bine şi le aruncă pe piaţă. Uneori o face emfatic, alteori cu modestie, căutând să sugereze că el nu vrea să jignească pe nimeni cu ştiinţa lui, incomensurabilă. Ştiţi cum sună textul unui semidoct perfect? Seamănă cu textul acestui post, doar că este împănat cu multe cuvinte alese, preţioase, şi nu are nimic de spus. În plus, este greu de contrazis, dat fiind că nu are o temă anume, ci măcar patru, astfel încât să nu ai cum răspunde la toate fără a risca să plictiseşti. Ştiţi unde văd eu des specia asta umană? La televizor. Poartă numele de "experţi" sau de "analişti".

Yeah, I know, all of us are equal. However, should some of us being regarded as “more equal”? For instance, who's time is more important and should receive facilities for having more time to work, care or relax: a medical doctor who saves lives, or the President, whom the nation has entrusted with the responsibility to guard the public good? Whom, if any, of these two should have the right to have revolving lights (I mean those effects projectors also known as gyrophares)? Of course, the gyrophare is just a metaphor here, the main question for the campaign should be " which type of equality we want to build "?

Acum 2 ani, de 8 martie, la o universitate din România, câţiva angajaţi ai bibliotecii au pus de un chef, ziua în amiaza mare, în sala de lectură a bibliotecii, aflată în curs de amenajare. Unul dintre participanţi a filmat party -ul. În filmuleţul postat pe Youtube şi preluat şi de Realitatea TV , o femeie, directoarea bibliotecii, şi deţinător al titlului de profesor universitar, nu neapărat idealul de frumuseţe feminină, îşi expune în câteva rânduri chiloţii şi sutienul, dansând „sexy”. Prilej pentru Realitatea TV şi Gândul să o eticheteze drept „profesoara lascivă”, Realitatea sugerând şi că persoana în cauză nu ar putea ocupa funcţii de conducere sau didactice, dat fiind că în lege scrie că acest lucru este interzis celor care se dedau în public la „activităţi cu componentă lubrică” sau „exhibarea, în manieră obscenă, a corpului”. Cum petrecerea nu era publică, ci privată, argumentul în cauză pare lipsit de substanţă. Nu am văzut nicăieri în cele câteva articole de pre

This blog is almost entirely written in Romanian language. It refers mostly to Romanian realities. This series about election has almost no relevance for non-Romanian. However, all the posts that introduce topics for the future election campaign, are written in English. Asking why is definitively a legitimate question. The answer will come at the right time :)

Let imagine a hard-working individual, confronted with several insurmountable obstacles. Let imagine that he/she tries to overpass these obstacles and get stacked in fighting them, communicate less, develops frustrations, becomes nasty, not sociable, grumbly. At a certain point he/she needs the help of the others, but, since he/she has been grumbly and distant for so much time, gets no support. Many other negative effects may immediately raise, both for the individual as well as for the collectivity… The question is how to react. Should society help or puni sh the respective individual? If, let say, he/she severely injures somebody when drives extremely tired, is he/she totally guilty or not? Of course, there will be many arguments here. The individual should have been carefully in the early age of this story, asking for help, adjusting its aims in order to better cope with the obstacles etc. On the other hand, the collectivity where he/she lives might have been displayed ma

Am decis să postez, în timp, câteva subiecte pe care mi-ar place să le regăsesc pe agenda partidelor politice, în campania pentru alegerile generale de la toamnă. Ideea este să le postez aici, apoi să le caut prin programele partidelor şi să văd în ce măsură agenda mea se potriveşte cu cea a votantului median, cel care defineşte agenda publică.

Învăţătorul * este primul erou. La şcoală, spre deosebire de grădiniţă, se învaţă lucruri , este consfinţit faptul că devii mare. Învăţătorul este primul depozitar al adevărurilor absolute care se află în afara familiei şi care îţi transmite cantităţi incomensurabile de cunoştinţe despre care ţi se spune că s-ar putea să îţi fie utile. El are un singur concurent, şi asta doar pentru cei profund religioşi: preotul. Profesorii înlocuiesc rapid învăţătorul în Panteon. Se vede treaba că învăţătura lor este mai elaborată. Unii dintre noi îşi pierd însă interesul pentru carte, aşa că profesorii pot deveni pentru ei simple obiecte de decor, depozitari ai unor adevăruri inutile, nedemni de a se plasa în Panteon. Încă şi mai puţini merg la liceu şi doar o minoritate la facultate. Pentru aceşti a referenţialul se schimbă mereu, în funcţie de nivelul de sofisticare a instruirii şcolare la care ajung. De exemplu, pentru cei care se opresc la nivelul de licenţă (BA), fără a mai face

1. Ca şi românii, americanii continuă să aibă probleme cu studiul evoluţionismului . În unele state acesta este practic interzis, creaţioniştii repurtând victoria bigotă. Recent, în Florida , evoluţionismul a fost acceptat a fi predat în şcoli, sub numele de 'teorie ştiinţifică asupra evoluţiei'. Propunerea a trecut însă cu doar un vot diferenţă (4-3 a fost scorul voturilor). Dacă însă SUA îşi vor începe/continua recesiunea , mă aştept ca să asistăm la noi victorii ale creaţioniştilor americani. 2. La noi, continuă supremaţia creaţioniştilor. Petiţia online pro-evoluţionistă a atras doar în jur de 100 de semnături în 7 zile. Ce e drept este mai mult decât petiţia concurenţei , însă trebuie ţinut cont şi că aceasta din urmă este puţin redundantă, manifestând suportul pentru ceva ce tocmai a fost implementat şi acceptat tacit de marea majoritate. Pe de altă parte, petiţia pro-evoluţionistă păgubeşte prin limbajul neîngrijit şi relativa atitudine de superioritate, intolerantă

Un "banner” obişnuit pentru România de azi. No comment .

Tipic pentru România de azi: să pui afişe şi afişuleţe pretutindeni şi oricând. Who cares, this is development! Să cumpăr mobilă de la ăia care îşi fac reclamă pe coşul de gunoi? Sau să aleg drept furnizor de Internet pe unul din ăia ce îşi trânteşte afişul pe orice proprietate privată fără a avea remuşcări?

Ce aţi face dacă aţi fi dictatoare sau dictator de Mizil? Cam aşa sună leapşa lansată de Turambar . Mai întâi m-am gândit că m-aş muta la Urlaţi sau la Băicoi, că au nume mai faine, numa’ bune pentru un dictator care se respectă. Mai apoi însă mi-am dat seama de avantajul strategic al Mizilului şi, în calitatea mea de dictator, am direcţionat banii mizilenilor către trei investiţii majore: Linia de tren ultrarapid, Buzău-Mizil-Ploieşti-Bucureşti, cu fiecare segment străbătut în maxim 15 minute. Organizarea de un mega-concert la două săptămâni. Organizarea a festivalului vinului, a doua zi după concert. Înfiinţarea unei universităţi, cu predare în limba engleză, centrată pe ştiinţe sociale şi pe vinificaţie, la care să angajez teaching staff multinaţional, şi care să ţintească studenţi din Europa de Est şi de Sud. Restul vine de la sine.