Este continuarea protestelor favorabilă lui Dragnea?

Răspunsul meu la întrebarea din titlu este pozitiv: da, Dragnea este principalul beneficiar al continuării protestelor. 

Mai jos prezint argumentul pe lung. Nu atât de lung cât este el, dar nici foarte scurt. Are mai mult de 20 de cuvinte, prin urmare dacă nu sunteți obișnuit cu astfel de lecturi, poate ar fi bine să începeți a vă obișnui, lăsând deoparte dorința de a formula acuze a priori.

Este de precizat și faptul că toate cele de mai jos reprezintă simple opinii, pe care mi le asum. Ele sunt departe de a constitui adevăruri absolute. Scopul lor este de a genera dezbatere.

1. Lipsa unui obiectiv clar al protestului curent

Sunt patru lucruri majore sancționate de protestele din săptămâna anterioară și din ianuarie:

(1) idea de a amnistia fapte de corupție ;

(2) șuntarea dezbaterii publice („Noaptea ca hoții!”);

(3) Minciuna (cu două zile înainte de prima încercare de adoptare pe șest, dejucată de Iohannis, Dragnea declara că ordonanțele);

(4) Sfidarea (protestatarii au fost incriminați instantaneu de președintele PSD drept „dezinformați și manipulați” – o simplă rafinare contemporană a conceptelor de „hulogan” și „golan”; în plus, scânteia ce a declanșat totul este faptul că s-a încercat de fapt dezincriminarea președintului PSD, cu alte cuvinte a celui suspectat a fi inițiatorul întregului proces).

Altfel însă, există un consens destul de larg asupra faptul că PSD a câștigat detașat alegerile și trebuie să guverneze în limitele legii. Este adevărat că au fost și sunt voci care spun că doar o parte din populație a votat. Dar să nu uităm un lucru: și dacă am fi votat toți, cel mai probabil distribuția voturilor nu era mult diferită. Dincolo de aceasta, la fel au fost alese mai toate guvernele: nu au venit toți la vot, iar dacă cei ce nu au venit la vot ar fi votat sistematic cu pierzătorii, ajungem să spunem că nu am avut nici un guvern legitim. Ceea ce vreau să spun este că avem o majoritate sancționată electoral conform regulilor la care am aderat cu toții. Dacă vom încălca mereu regulile, atunci Dragnea și ai lui au dreptate să conteste regula de a nu da ordonanțe cu dedicație. Contestarea regulilor trebuie prin urmare să urmeze calea legală în acest sens.

Acesta a fost de altfel principalul mesaj al protestelor: nevoia de legalitate.

În spatele lui, fiecare a mai avut un păs sau altul. Așa se întâmplă mereu și oriunde: se vor găsi unii care să dorească un beneficiu personal. Nu e nimic surprinzător în asta.

După anularea celebrei OUG și trimiterea ei în mecanismul parlamentar, a rămas dezamăgirea de a nu a avea un vinovat. De a nu avea un Moțoc contemporan, mai ales că îl avem la îndemână pe clovnul Iordache. Aici e aici: probabil domnia sa, clovnul, a rămas în funcție nu pentru a crește numărul de vizitatori pe TNR sau Kamikadze, ci pentru a nu defula spunând lucruri despre cum s-au întâmplat faptele, de unde a primit ideea ordonanțelor, care a fost rolul șefului său de la partid… Este singura suspiciune credibilă, altfel e greu de înțeles de ce ar mai fi în funcție când până și Grindeanu a părut a-i cere plecarea.

Este însă acest Moțoc atât de important încă să merite să ieși în stradă pentru el? Ar fi o onoare pe care românii au rezervat-o și pentru alți intelectuali similari. Îmi vine în minte Nicolae Ceaușescu.

În fine, se spune că se protestează preventiv. O să fiu foarte tranșant: „adică?????” Instituțiile au rolul de a formaliza neîncrederea și de a preveni fapte ce contravin interesului comun. De aceea avem Parlament, Guvern, Justiție și varii agenții ce par redundante, având însă rolul de a preveni deraieri ale celorlalți. Așa funcționează societățile, iar acestea este un fapt simplu, fundamental în orice democrație.

Dacă există suspiciuni de fraudarea a sistemului instituțional, există o cale mai eficientă de a arăta forța maselor. Ea constă tot în protest, dar nu unul de anduranță, având efectul de a întări poziția celor suspectați de a fi corupți, ci unul țintit, puternic, ca o lovitură de tun. O manifestație săptămânală, mare, de dimensiuni similare celor din week-endul trecut ar avea un impact nimicitor asupra celor ce sunt tentați să culeagă beneficii personale din specularea legii și din abuzarea funcției pe care o dețin. Una singură, mereu în aceeași zi: să zicem sâmbătă?

2. Politizarea*

Lipsa de obiectiv apolitic* trece în derizoriu nu doar protestul curent, ci și pe cel anterior. Aduce un argument ușor de ambalat în mod convenabil pentru gruparea domnului Dragnea: „au vrut mereu să plece PSD de la putere, v-am spus eu? Au vrut să nesocotească votul dumneavoastră”. Argumentul este simplu și ușor de transmis. Contraargumentul acoperă pagini întregi, asemenea acestei postări.

Politizarea* are drept consecință și îndepărtarea celor care nu au votat în decembrie 2016, dezamăgiți de lipsa evidentă de consistență a propunerilor PNL, USR, PMP șamd.

În plus, duce la regruparea PSD.

3. Oscilantul Iohannis

Iohannis a fost magistral în 18 ianuarie. Prezența sa la ședința de guvern în care a blocat ordonanțele s-a plasat la limita limitei legalității, dar a avut darul de a stopa o inițiativă aberantă, adică de a arăta că Președintele acționează conform fișei postului său. În plus, efervescența mediatică a fost fantastică. Prezența printre protestatari a avut un iz populist, dar i-a adus un plus la imagine și l-a scos dintr-o potențială izolare. Activismul ulterior, vizita la Avocatul Poporului spre exemplu, au fost absolut superbe. Demersul de a dialoga cu mâna de protestatari PSD a fost un act de normalitate. A venit apoi discursul său din Parlament, în care s-a dovedit lamentabil. A fost asemenea unui profesor foarte slab de școală gimnazială, ce simte nevoia să dea lecții elevilor săi arătând că el e deștept și ei sunt proști, uitând însă că rolul său este de a-i ajuta să se dezvolte ca oameni. A jignit explicit majoritatea parlamentară, iar în loc să caute o cale de împăcare a găsit cu cuviință să o ia în derâdere („Ați obosit?”). A ratat astfel rolul său de mediator între puteri.

Mai mult, PSD și ALDE au punctat imediat, Dragnea și Tăriceanu rămânând în sală…

4. Deprofesionalizarea presei neafiliate

Din punctul meu de vedere, nu puteai avea pretenții de la televiziuni precum Antena 3, Realitatea TV, România TV. Prezentarea doar unei părți din realitate este o practică veche în astfel de locuri. Jignirile și ironiile la adresa adversarilor politici este cutuma prin care angajații de acolo definesc activitatea lor de zi cu zi. Același lucru se întâmplă în media scrisă sau de orice alt fel. Oazele independente sunt puține. Una dintre ele era până de curând Digi24. Informația venea acolo din mai multe zone ale politicului, documentarea prealabilă exista, se căutau măcar două din legendarele trei surse… Problema generală a medie mondiale, confruntată cu fluorescența informatorilor de slabă calitate, adesea plătiți pentru a difuza informații false, afecta mai puțin Digi24, dată fiind și stabilitatea dată de modelul său de finanțare. Protestele au schimbat însă substanțial fața televiziunii de știri respective, radicalizând-o și îmbarcând-o complet în barca celor care sunt împotriva PSD. Aceasta a făcut Digi24 să devină un soi de Antena 3, dar pe dos. Ce este negru la Antena 3 tinde a fi alb la Digi24 și invers. Nuanțele nu mai există. Doar alb și negru. 

Exemplul cel mai ușor de expus este modul de estimare a prezenței în Piața Victoriei. Măsurători simple, bazate pe modele geometrice, arată că mai mult de 100.000 în același timp nu prea pot fi în Piață. Ajungi pe la 130.000 dacă iei și bulevardele ce duc în fața Guvernului. Este adevărat că poți căuta să estimezi numărul de protestatari care au fost prezenți de-a lungul zilei în piață. Ai ține astfel cont de faptul că puțini au stat non-stop, și de fapt au trecut pe acolo mulți care au stat 30 de minute, o oră, două ore și apoi au plecat. Nu am văzut însă nicio încercare de a face astfel de estimări (se pot face pornind de la numărul de încercări de conectare la releele de telefonie mobilă din jur; datele pot fi solicitate fie direct de la cei șase operatori de telefonie mobilă, fie de la STS, care cred că le colectează sau ar trebui să o facă; apoi faci câteva asumpții despre câți cetățeni nu folosesc telefoane mobile, despre capacitatea releelor de a contabiliza toate conectările – conectare nu înseamnă că ai dat sau primit telefon/mail/mesaj de orice fel, ci că ai fost în aria de acoperire a releului; scazi numărul de conectări într-o zi obișnuită; șamd).

Digi24 (și nici alții) nu au făcut astfel de calcule și nici nu au prezentat modul în care fac estimări. Doar au afișat cifre cu caractere mari, pe ecran. Senzația a fost de prezentare părtinitoare. Și de atac explicit la adresa PSD. Adică de lipsă de profesionism. 

Consecința este dispariția căii de comunicare între susținătorii unei tabere sau alteia, a canalului de informare nepărtinitoare.

(Am folosit Digi24 ca exemplu generic. Și alte canale media și jurnaliști independenți au făcut opțiuni similare)

 

5. Regruparea PSD

Ceea ce a unit protestatarii în săptămânile trecute a fost amenințarea încălcării flagrante a regulilor democratice, prin promovarea la nivel de lege a exonerării de vină a domnului Dragnea. Forța protestelor a zguduit PSD. Continuarea protestelor în formă politizată*, dar și atacurile lui Iohannis, ale presei ce păruse echilibrată, contribuie la reunificarea PSD. Asemenea protestatarilor, membrii PSD au probabil sentimentul unei amenințări nelegitime. Deși au dat înapoi, ducând legile în procesul parlamentar, sunt încă sub tirul unor protestatari. Reacția este de cooperare pentru a respinge atacul.

Contextul este și el favorabil. Opoziția parlamentară este practic inexistentă și nu poate proba în vreun fel că PSD ar fi pierdut votanți (absolut surprinzător faptul că PNL sau USR nu au găsit 18-20.000 de Euro să ruleze un sondaj telefonic decent cu care să documenteze efectul protestelor!). Ceea ce spune că de fapt protestele nu au avut efecte, valul cel mare a trecut, exceptând un grupuleț minoritar de susținători USR sau PNL sau PMP.

PSD s-a trezit cu greu, dar a făcut-o, reacționând puternic pe frontul știrilor … ciudate. În această categorie intră zvonul că ar fi fost finanțare externă („Soros”), că UE ar avea varii interese, poziționări bizare ale unor jurnaliști bizari (circulă spre exemplu articole ale unui „francez stabilit în Transilvania”, care pare a fi mai degrabă un maghiar susținător al lui Orban, care mai postează și sub un pseudonim sârbesc…), articole fabricate din frânturi de adevăr (să fim bine înțeleși: și din cealaltă tabără sunt vehiculate astfel de „știri”). Un restaurant ce a sprijinit manifestațiile pare a fi fost atacat de o filială a tineretului PSD (prin review-uri false pe TripAdvisor). 

Încă și mai subtil, circulă zvonul că Rusia ar fi în spatele PSD. Zvonul vine dinspre adversarii PSD, spunând că Rusia preferă un stat instabil și corupt, ca să îl manevreze cum vrea. În contextul Trump și Brexit pare credibil. Dar este? Un exercițiu simplu, te face să observi consecințele unei astfel de premise. Dacă zvonul implicării Rusiei ar fi credibil, atunci de ce nu ar fi credibile spusele lui Dragnea, că Soros sau oricine altcineva ar plăti pe cei din Piața Victoriei? La urma urmei este același raționament. Iar raționamentul este vehiculat de către adversarii lui Dragnea, deci de către unii ce ar putea știi din propria experiență că oamenii acționează doar dacă sunt plătiți.

6. Oboseala

În timp ce PSD și votanții săi primesc motive de a se regrupa și de a contrabalansa forța centrifugă indusă inițial de erorile partidului și de forța protestelor, protestatarii sunt la polul opus. Ieșirea zilnică în stradă a acelorași oameni are darul de a epuiza fizic persoanele în cauză. Sarcinile casnice și de serviciu sunt acum dublate de prezența în stradă, de timp mult pierdut pe Facebook, de telefoane, de certuri cu rude sau prieteni care nu împărtășesc aceeași opinie. Se acumulează oboseala, se întârzie deadline-urile, se accentuează stresul, crește nervozitatea, nu mai este timp de citit postări lungi, de acceptat opinii care nu sunt 100% la fel ca a ta. Se pierd bani. Se deteriorează relații. Un cerc vicios greu de suportat, care duce la radicalizare. La lipsa de luciditate. La expunerea la zvonistică, la mesaje slab transmise, la gesturi necugetate, care altfel nu ar fi apărut. 

Astfel, întreg protestul devine o corvoadă ce transmite celorlalți orice altceva decât o făceau manifestațiile impresionante, sincere, din săptămânile precedente. Nu numărul conta acolo, ci atmosfera. Nu unitatea, ci civismul. Nu absența liderilor, ci puterea oamenilor, omenia lor, capacitatea de discernământ. Acestea se pierd odată cu extenuarea.

De aici și răspândirea rapidă a informațiilor false nefavorabile PSD. Ușor de demontat, acestea se întorc ca un bumerang împotriva protestelor în ansamblul lor și le diminuează forța în eventualitatea unei noi încercări de a emite legi cu dedicație.

7. „Cineva se opune”

PSD nu are practic opoziție parlamentară. Glumițele lui Băsescu nu sunt de natură să atragă cine știe ce număr mare de simpatizanți. La urma urmei să nu uităm că domnia sa are niște fiice și un frate, a căror prezență publică nu conferă legitimitate fostului președinte și partidului său de buzunar.

USR arată în continuare incapabil să învețe. Bărbosul său vicepreședinte (îmi scăpa numele) a fost observat și filmat dormitând în Senat. Personal nu am o problemă cu acest lucru, deși ar fi de preferat ca atunci când simți că nu mai poți să te retragi în biroul de senator și să dormitezi acolo 30 de minute, de unul singur. Dar bărbosul cu pricina a fost patetic explicând că ședința era plictisitoare. Atunci ce caută în Parlament?? Și că să fie lucrurile mai clare, a doua zi, la venirea lui Iohannis la Parlament, cine credeți că îl flanca? Același membru USR, lipsit de minima imaginație care să îi spună – în lipsa unui consilier destoinic – cum se creează imaginea unui partid, cum promovezi propriile idei. Nepriceperea se pliază perfect peste gafa lui Nicușor Dan cel care nu a știut cum să iasă din problema de a nu cunoaște în detaliu ordonanțele (iarăși: nu era condamnabil, dar putea găsi o formulă elegantă de a evita chestiunea).

PNL continuă să fie o glumă. La urma urmei ce ar putea să propună un partid minat de acuzații de corupții ale membrilor săi, unii dintre ei senatori și deputați?

Prin urmare, prezența opoziției din stradă ar putea fi unul din puținele aspecte ce nu ar sufla vânt în pânzele la un moment dat zdrențuite ale corabiei lui Dragnea.

8. Ratarea dialogului

Protestele admirabile din săptămânile trecute au adus numeroase teme de dezbatere în prim planul agendei publice. Ele includ separația puterilor în stat, legalitatea, egalitatea în fața legii, relația dintre politicieni și electori. Continuarea în stradă a protestelor deturnează atenția de la aceste teme și nu permite dialogul pentru clarificarea lor. Astfel se împiedică crearea acelui mediu în care să se instaureze norma clară a penalizării corupției și abuzurilor.

Consecința

Protestul curent este slab, obosit și politizat*. Exact ce îi trebuia lui Dragnea ca să reintre în joc, să își recapete susținătorii. 

Media este în mod explicit părtinitoare sau măcar lasă această impresie. Exact ce le trebuia celor de la Antena 3 și România TV (pe care îi folosesc ca exemple generice) ca să își re-întărească legitimitatea. 

Deciziile CCR adaugă și ele greutate la poziția PSD. Pe de altă parte CCR a transmis de fapt un mesaj clar: „este o chestiune politică, deci trebuie rezolvată politic, în Parlament”. 

Oboseala afectează protestatarii, transformându-i abia acum într-o masă ușor de manevrat și dispersat. Mai mult, delegitimarea lor este de natură a facilita viitoare încercări de a promova legi precum cele incriminate în săptămânile trecute.

Pe scurt: principalul beneficiar al protestelor curente din Piața Victoriei este Liviu Dragnea.






Later edit
=======
*Așa cum mi s-a atras atenția, în graba scrisului am abuzat de sensul din engleză al "politicize" și "political", care trimit către "party politics". Sensul folosit reiese din context și exprimă ideea că apare un risc ca protestul să fie interpretat drept manifestarea opțiunii pentru o idee politică aparținând unei grupări politice, fie ea partidice sau nu.

Dragnea: mic tratat de incompetență și lașitate

Incompetență

Ca președinte de partid, Liviu Dragnea are o performanță … bizară.

În 2015, la puține luni după ce preia frâiele partidului, este complice la căderea Guvernului Ponta, al PSD. Inabilitatea de a-și păstra partidul la putere este aparent compensată de victoria în alegerile desfășurate 13 luni mai târziu. Este însă vorba de o rundă de alegeri în
care PSD nu a avut contracandidat: PNL practic nu a existat; USR a fost complet nepregătit; PMP și ALDE sunt prea mici ca să spere la ceva important. PSD a avut însă meritul remarcabil de a avea un program.
Nerealizabil ce e drept. În 2017, în mai puțin de o lună de guvernare, Dragnea a pus partidul în cea mai ridicolă situație din istoria sa:

• (1) un guvern marionetă, împănat cu purtătorii săi de sacoșă și cu un prim-ministru ce se bucură în postura de locotenent docil al șefului de la partid;

•  (2) contestare internă din partea unui vicepreședinte;

•  (3) sute de mii de oameni în stradă, protestând împotriva domniei sale personal, seară de seară, în frig;

•  (4) avertismente primite de la mai toate cancelariile care contează;

•  (5) acuzarea sistematică a populației într-un mod sfidător.

Să recapitulăm:
- pierderea puterii în 2015, posibil din dorința de a elimina influența lui Ponta;
- alegeri câștigate în 2016;
- atingerea gravă a prestigiului partidului în 2017.

Nu sunt deloc semne de competență. Ba chiar dimpotrivă.

Incompetență

Este un obicei îndelung exersat al semidocților, ca indiferent despre ce se vorbește să caute să schimbe subiectul, acuzând pe cineva. Liviu Dragnea a acuzat pe rând miniștri ce nu au efectuat ce aveau de efectuat, populația României că ar fi o populație de proști (sau „manipulați și dezinformați”, așa cum îi place bădăranului din Teleorman să se exprime), interese străine, pe oricine. La orice întrebare, mi-a lăsat impresia că s-a dat pe după cireș, pretextând că nu este așa cum se spune.

Lașitate

Spre exemplu a spus că nu există ordonanțele. Două zile mai târziu s-a dovedit că ordonanțele ar fi.

Dragnea a afirmat că nu ar organiza o contra-manifestație. L-a contrazis primarul Bucureștiului cu postarea din care dau screen shot-ul. Dacă Firea ar fi avut de comunicat personal faptul că nu organizează ceva, ar fi postat singură, nu ar fi distribuit postarea șefului la 10 minute după acesta.

Dar Dragnea nu pare a face nimic pentru care să își asume responsabilitatea. Dimpotrivă, îi pune mereu pe alții să arunce paie pe foc sau să scoată castanele.

Nu el a dat ordonanța incriminată, nu el a abrogat-o, nu el a organizat vreo manifestație. El doar i-a arătat cu degetul pe alții. Așa fac lașii. Nu au curajul să scoată capul la greu. În schimb, de câte ori se simt stăpâni pe situație, abundă în a explica cum toată lumea le execută ordinele. Exact cum o face Dragnea vorbind despre miniștri sau despre parlamentarii PSD. Nici măcar Ceaușescu nu era atât de arogant.

PSD

Oare cum o fi să ai ca șef pe unul ce pare a fi laș, incompetent, arogant, autoritar, lipsit de scrupule și mânat de interese exclusiv personale?

Altă întrebare?

Bilanț provizoriu: Stalemate?

În așteptarea ședinței de Guvern … hai să vedem unde ne aflăm (fără pretenții de completitudine).

Victoria PSD

PSD a venit la putere împreună cu ALDE, având o majoritate confortabilă, o economie în creștere susținută și avantajul unui program de guvernare clar, chiar dacă nerealist din punct de vedere economic.

Așa cum am argumentat ieri, avea în fața sa 4 ani în care putea face liniștit cam orice își dorea, cu condiția respectării legii. A început însă precum un mic borfaș, fără stil, lipsit de orice eleganță, cu o sfidare bădărănească. Au crescut salariile, au dispărut unele taxe, iar programul prevede – spre exemplu – renunțarea completă la impozitul pe dividende de la 1 ianuarie 2017. Adică nu erau uitate nici companiile mari…

Apoi, tam-nesam, a apărut pachetul legislativ ce a părut direcționat direct spre exonerarea șefului partidului de orice vină. Sfidarea a fost completă prin adoptarea pachetului pe furiș, prin ignorarea Parlamentului, prin minciunile lui Liviu Dragnea, cel ce afirma cu două zile mai înainte că pachetul nu există, prin crâncena prostie (îmi asum epitetul) afișată de pretinsul ministru al justiției, prin acest prim-ministru ce pare a dori să fie mai lacheu decât Văcăroiu sau Boc.

sursa: bbc.com

Pașii greșiți s-au succedat într-un ritm amețitor. Spuneam cu ceva zile în urmă unor prieteni că, în comunism, când regimul voia să capete un pic de legitimitate, arunca vina pe un șefuleț minor pe care îl lapida într-un fel sau altul. China și Rusia încă mai practică această metodă. Sâmbătă, premierul Grindeanu l-a desemnat pe Iordache drept țap ispășitor. Sfidarea este evidentă: Iordache nu a arătat nicio clipă a fi capabil să gândească ceva cu capul său.

Pe de altă parte, punctul culminant al protestelor urma a fi duminică. A le înăbuși sâmbătă, la o oră când acestea erau în curs, ar fi putut fi o lovitură de forță și o salvare a feței PSD.

Auto-înfrângerea PSD

Numai că, dacă acesta a fost calculul, el s-a dovedit eronat.

Dintru bun început a fost clar că PSD poate impune acele pe cale parlamentare. Președintele le putea amâna și doar CCR le putea opri. Protestele au fost în bună măsură îndreptate împotriva atitudinii sfidătoare a unei puteri ce, prin modul de manifestare și exprimare, s-a dovedit semidoctă și anti-modernă. O putere atât de sfidătoare, că a dus la disidența internă rapidă a unui ministru, unui europarlamentar, unui vicepreședinte, a doi foști miniștri și a câțiva primari și lideri de filială județeană sau locală, ca să menționez doar exemplele cele mai vizibile. Ba chiar a părut a exista o disidență la vârf, inițiată de ministrul muncii, ce a lăsat senzația toată săptămâna că ar juca la două capete. Dragnea însăși a penalizat-o verbal. Sau poate a fost doar o joacă de tipul „bad cop, good cop”?

Sâmbătă s-a promis o ședință, nimic altceva. Adică s-a amânat verdictul. S-a mizat pe dispersarea manifestației? Poate că da. Reacția a fost o creștere continuă a numărului protestatarilor. Cineva le furase sfidător jucăria.

Nu se oferise retragerea legilor incriminate, iar capul oferit mulțimii era în mod clar cel care nu conta. Mai mult, dacă OUG-ul incriminat fusese adoptat noaptea târziu, iar noua ședință de guvern era convocată oricum duminica, de ce oare nu se făcuse ședință atunci, sâmbătă seară?

Sfidarea transforma PSD în ceea ce fusese toată săptămână: un pungaș oarecare ce îi ia de proști pe ceilalți. Mesajul era purtat de un prim-ministru nu foarte coerent și aparent lipsit de emoții. Iar România este sensibilă la astfel de gesturi, după ce un anume Ceaușescu a oferit 100 de lei în plus la pensie, iar un nesimțit numit Iliescu a mulțumit plantatorilor de panseluțe.

Pe de altă parte, PSD a săvârșit de fapt un pas greșit mai amplu: a dat înapoi atunci când practic câștigase. Era a cincea noapte consecutivă de proteste. Oamenii sunt obosiți, sleiți chiar. Începe vacanța școlare, mulți deja au cumpărat sejururi la schi sau aiurea. Și vine o săptămână cu vreme rea. Protestele s-ar fi domolit natural.

În plus, PSD pierduse la capitolul „intervenții de forță”, pe care îl deschisese în mod eronat amenințând cu petiții ale susținătorilor săi (care în mod natural au atras de trei ori mai puține semnături decât petiția concurentă) sau cu contra-manifestații. Contra-manifestațiile ar fi avut valoare dacă se declanșau spontan, și dacă apăreau de la început. Altfel, la nivel de imagine ar fi constituit în mod clar un fals, similar chemării minerilor și ar fi lovit dur în susținerea pe care PSD o atrage de la electoratul său. (culmea, chiar în această clipă, PSD a organizat o manifestație, lângă Palatul Cotroceni. Momentan participă 35 de oameni. Poate vor mai veni și alții.)

În fine, cum PSD nu are practic o opoziție, nu avea de ce să se teamă.

Toate acestea indică într-un singur sens: PSD s-a speriat. Filialele au început să se opună lui Dragnea, chiar dacă mai sfielnic pentru moment. Dragnea s-a speriat. A uitat că încă are un electorat care crede că „unu’ Soros, vine să ne ia banii pe care PSD ni i-a dat în plus la pensie”.

Stalemate

Sursa: politika.rs

Bulgarii, polonezii, ungurii, sârbii se uită cu speranță la puterea societății românești de a-și trimite corupții la pușcărie. E unul din rarele avantaje ale României la nivel de imagine.

Societatea românească pare a-și fi conservat pentru moment acest avantaj. A făcut-o, reacționând matur și responsabil la provocarea sfidătoare a unui guvern iresponsabil.

Pe de altă parte, sacrificând pe Iordache și trimițând totul către parlament, PSD nu pare a avea nimic de pierdut. Exceptând poate câteva procente la vot (deși aici nu avem sondaje publice credibile) și (o altă) încetinire a creșterii economice.

Sfidarea continuă rămâne însă și doare, lasă răni profunde. Este cea care l-a readus în jocul electoral pe Klaus Iohannis.

Dragnea a optat în clipa de față pe o carte pierzătoare, aceeași pe care pariase și Adrian Năstase în urmă cu 16-17 ani. Ceea ce înseamnă că urmează o agonie lungă, în care Dragnea va pierde constant la nivel de imagine. De văzut când va fi eliminat de către PSD, așa cum s-a petrecut cu absolut toți liderii acestui partid. Sau dacă protestele vor continua și vor împinge PSD spre noi acte luate sub imperiul fricii.

Victoria României

România a dat dovadă de maturitate democratică. A ignorat mârâielile stângiștilor ce se pretind intelectuali, a naționaliștilor agresivi și a reacționat calm, cu zeci pe pancarte și sloganuri, cu caricaturi și jocuri de cuvinte delicioase, cu o eleganță ce a crescut coeziunea socială cel puțin în rândul celor ce nu susțin PSD și a conservat imaginea sa internațională, afectată de incompetența evidentă a guvernului.

Dar, pentru moment, nu a rezolvat problema corupției. Dimpotrivă, aceasta se va pune cu acuitate în lunile ce urmează. Absența unei opoziții politice decente se va vedea din nou și din nou.

Dincolo de abuz și corupție: în inima acestora

Frauda intelectuală este una dintre acuzele esențiale cu care se confruntă clasa politică. Iordache, cel de la justiție este unul dintre exemplarele evidente. În aceeași ședință de guvern în care s-a adoptat OUG incriminată, s-a decis și desființarea sau remodelarea a două dintre agențiile ce puteau releva mediocritatea și furtul intelectual (incluzând plagiatele). Este un altfel de sfidare: PSD arată că nu se limitează la a-și proteja legal interesele, ci pur și simplu desființează orice instituție ce poate impune un minim de legalitate. Mai mult decât atât, o face fără vreo dezbatere publică, așa cum a făcut-o însă adesea și mult lăudatul guvern tehnocrat...

Romanian mass protests: how we got here

In December 2016, during legislative elections, the Social-Democrats (PSD) won almost 50% of the seats in the Parliament. Liberals (ALDE) are the junior partner to form the Government (6% of the seats).

There is virtually no opposition. The conservatives from PNL (20%) are in deep crisis. The populists from USR (9%) have no clear ideology, except for publicly opposing corruption, while the conservative PMP of former president Băsescu (6%) also lacks a clear vision. The Hungarian ethnic party (6%) supports the governing coalition.

Romania is ruled by two executive institutions: The President and the Government. The current president is the conservative Iohannis. His role is mainly in the foreign affairs and to keep balance between the powers.

The Social-Democrats faced a problem: they had no candidate for Prime-Minister. Their leader, Liviu Dragnea, cannot be minister, since he was sentenced for electoral fraud. (however, the sentence let him free). He is also trialed for abuse. Călin Popescu Tăriceanu, the leader of the liberals, is also currently trialed. Dragnea becomes the speaker of the Lower Chamber, while Tăriceanu is the speaker of the Senate.

From now on, o long series of wrong steps is starting to occur with a surprising pace.

Wrong step #1.

sursa: psnews.ro

Dragnea wants the power for himself. This seems the message that PSD transmits just before Christmas, when they designate a collaborator of Dragnea for prime-minister. The surprising proposal is Sevil Shhaideh, a lady of Tatar-Turkish origin. The proposal is rejected by the President, after media reports about the Shhaideh's husband – a Syrian supporting Bashar al-Assad, with a brother who has interdiction to enter EU…

Dragnea’s position is shattered. He steps back and propose another secondary party figure for prime minster. Sorin Grindeanu is accepted by the President, and gets the vote into the Parliament in early January. Hilariously, Shhaideh is designated as vice-prime-minister.

Wrong step #2.

However,  the new Prime Minister looks always like a puppet in the hand of Liviu Dragnea.

It snows heavily. The Government starts by cutting taxes and increasing salaries for public employees. Immediately after, the rumors point out to the Government preparing an amnesty for those suspected of using their positions for personal benefit or sentenced for corruption.

Wrong step #3.

On 16th of January, Liviu Dragnea denies all rumors. Two days later, the Government meets and intends to promote the law as an emergency ordinance. Although the law was not officially on the agenda, the President finds somehow, and comes uninvited to the Government. The law allows him to lead Government’s meeting if public security is on stake. However, it was not the case…

The proposed laws cannot be adopted with the President being there, therefore they are made public for the first time and they are announced as being subject to public debate. 

In the meanwhile, on 21st of January Dragnea and Grindeanu attend the ceremonies of Donald Trump being sworn. 

In the subsequent two Sundays mass protests are held in Bucharest and the main cities. On 22th of January, president Iohannis is among the protesters, in Bucharest. 

Wrong step #4.

23rd January, Monday. Returned from the US, Dragnea looks nervous. He accuses some unnamed ministers that they did not understand the governing program in projecting the budget for 2017 (yes, Romania adopted the budget one month after the year started!). As usual, the Prime-Minister has nothing to say.

On 29th of January, about 50.000 protesters marched through Bucharest. Some other tens of thousands were on the streets of the main cities, as well as in Bruxelles, London, Paris, Rome.

200 interpellations are addressed to the law. They are apparently discussed on 30th of January.

Wrong step #5.

31st of January. In the morning, the trial in which Dragnea is accused of power abuse receives a postponement until 14th of February. Very late in the night, the Government has a meeting. They adopt the budget. By midnight, public learns from the Minster of Justice that Government favourably voted and they have already reinforced the law that weakens anti-corruption mechanisms. The law also looks like it exonerates many politicians from their any guilt. It is almost tomorrow when a couple of thousands of protesters are in front of the Government.

People wake up in the morning in a different country. They learn that the PSD leader and other corrupted politicians are likely to be absolved of any charges. 

It is Tuesday, and tens of thousands will be on streets during night. The protest will continue every night. Wednesday, Thursday, Friday, ... preparing for Saturday … 

Warnings come from 6 embassies in Bucharest (Germany, France, Canada, Netherlands, Belgium, the US), from berlin and Bruxelles. International left-wing media joins the right wing in criticizing the decisions of Romanian Government.

Starting Thursday, several top-level PSD members resign or publicly oppose the party. They include a minister, an euro-parliamentarian, two former members of the government, several heads of county organizations, a vicepresident of the party.

Wrong step #6.

Dragnea accuses everyone of manipulation and disinformation.

Wrong step #0.

Flashback. It was cold in December 1989 when Ceaușescu accused everyone of disinformation, of being manipulated by foreign intelligence services, offered a raise in pensions, organized a counter-manifestation…

Wrong step #7.

PSD starts an online petition for supporting Government. They simply forget that Internet literacy does not help their supporters: the opposing petition reached three times more signatures. PSD also threatens with a counter-manifestation.

There are too many similarities. There are obvious signs that the party is about to implode.

Reasoning

Surprisingly, there is no survey to publicly document the evolution of voting intentions. It is unlikely that PSD lost a lot, but its leaders seem scared. They are probably far from being rational anymore. Few have slept in Romania in the past 4 nights more than a few hours. And this shows.


The whole story looks like a long series of self-destructive steps. They were made by a party who otherwise had a comfortable four-years ruling ahead, and had no reason for hurrying up in any direction. One may suspect either they were actually unprepared to rule, either they simply executed the orders of a single men, unsure, with low intellectual abilities, and a dubious past.

Almost there?

On Saturday, Dragnea considers the possibility to revoke the laws. Several important figures in his party get public to admit the error of supporting the laws. The pace of the events reminds me of December 1989.

PSD under self-siege

Nevertheless, there is a huge stress within PSD. Public accusations have to be faced. European criticism is obvious. Loyal media started to switch arms. On the other hand, there are the privileges to be defeated. For many of the party important figures, there is also the fear of being inquired for corruption. In other words, the comfortable 50% seats in the Parliament did not paid off, but actually turned into a nightmare. With people leaving the party or (timidly) questioning Dragnea's leadership, they feel the pressure to act quickly.

At this stage, only one happy-ending seems possible for PSD: to get rid of Dragnea. Such a long series of steps on the wrong foot entitles the decision.

14 months ago they lost power after mass protests which accused, as today, heavy corruption. Their leaders will definitively have difficulties to explain members and even families how they got in the current situation. They need an scapegoat. Which they actually have. Would they take the risk?

Manipulare și dezinformare: cine ne vinde iluzii

Flashback 1

Pe vremea lui Ceaușescu era o emisiune TV: „Din lumea capitalului”. De acolo aflam despre droguri, homeless, SIDA, și despre cum astfel de fenomene se regăseau în societățile vestice. Niciodată nu aflam despre vreun lucru bun din țările vestice. Informație completă, carevasăzică.

Dragnea și manipulatorii

Domnul Dragnea a etichetat orice opinie care nu se încadrează în dorințele sale drept „manipulare și dezinformare”. Invocă domnul Dragnea argumentul că domnia sa a fost membru în comisia de supraveghere SRI și se pricepe la tehnici de manipulare.

Sursa: mediafax

Legitate și legitimitate

Dacă luăm de bune acuzele domnului Dragnea, sunt două lucruri de urmărit aici: legitimitatea legilor și calitatea informărilor. Hai să ne uităm pe rând la lucruri.

(0) Evident, grațierea unor fapte este o practică des întâlnită. La fel modificarea codurilor penale. Aglomerarea penitenciarelor este o realitate. La fel și faptul că locuințele din România sunt în medie de două ori mai mici decât media europeană, iar supra-aglomerarea din apartamente și case depășește cu mult standardele contemporane (dar asta nu ne împiedică să folosim aceleași apartamente, fiindcă nu avem altele. La fel se pune problema și în cazul școlilor, spre exemplu).

(1) Voi începe prin a nota faptul că normele de drept sunt formalizări ale normelor sociale. De aceea legislația se generează prin dezbatere parlamentară, nu prin OUG. Dezbaterea parlamentară este în mod normal precedată de dezbatere publică, pentru a ne lămuri asupra normei sociale pe care o formalizăm și a acceptabilității acesteia din punct de vedere legal.

(2) În cazul de față, nici măcar dezbaterea publică nu a existat, guvernul găsind de cuviință a adopta o OUG și o propunere de lege la mai puțin de 24 de ore după ce a primit 200 de comentarii pe acele acte. Omenește vorbind, nu a fost vreme de dezbatere, de a te gândi la ceea ce a propus Ministerul Justiției și la ce i s-a răspuns. Tot procesul mimat de consultare (practicat extrem de des, în același mod,  și de guvernul anterior, să nu ignorăm acest fapt) de-legitimează ordonanțele.

(3) nu era vorba de vreo urgență. Legile cu pricina sunt în atenția Parlamentului (controlat acum de PSD) de cel puțin un an. Ne-a spus-o domnul Grindeanu, în conferința de presă comună cu Dragnea, pe 2 februarie. Abuzul de ordonanțe de urgență a caracterizat guvernele României indiferent de orientare politică. A pune stop acestor acte necugetate este din punctul meu de vedere un imperativ. Opinez și că folosirea abuzivă a ordonanțelor de urgență (repet: indiferent de guvern) constituie o agresiune la adresa democrației și a modului în care Constituția separă rolul executivului și al legislativului.

(4) mai mult, paradoxal, în urmă cu 10 luni, chiar Liviu Dragnea afirma despre Codul Penal că nu este firesc să fie modificat prin ordonanțe de urgență. Același Liviu Dragnea, cu două zile înainte ca propunerea de ordonanțe de urgență să fi apărut, afirma că nu există astfel de propuneri.

(5) Liviu Dragnea este beneficiar direct al legilor cu pricina. Aceasta creează suspiciunea că sunt legi cu dedicație. Poate Dragnea nu este vinovat, și contestațiile domniei sale la decizia de a fi condamnat vor fi încununate de succes. Dar să nu uităm că gestul vine după ce a căutat exonerarea prin aceste legi. Normal era să îți rezolve mai întâi problema personală. În plus, din câte a expus chiar domnia sa, apărarea domnului Dragnea este bazată exclusiv pe chestiuni de procedură, nu de fond. Dezincriminarea ar fi de fapt dovada lipsei de profesionalism a justiției, dar, moral, decizia definitivă nu și-ar pierde din greutate.

(6) o bună parte a celor ce protestează nu contestă necesitatea unor legi în sensul ordonanței de urgență incriminată. Pur și simplu contestă procedura, modul de a le impune pe ascuns. O sumedenie de universitari favorabili guvernului a adus argumente în privința calității legilor incriminate. Fără îndoială, multe dintre ele sunt valide. Dar nu la aceasta se referă esență protestului.

Pe scurt, ceea ce se ignoră în general în discursurile domnilor Dragnea, Grindeanu și ale apărătorilor acestora este caracterul cumulativ al faptelor de mai sus, precum și contextul în care o măsură aparent legală a fost implementată. Legalitatea este contextuală, fiind dictată de respectarea normelor juridice deja existente și a legitimității regulilor ce se doresc formalizate. În cazul de față ambele elemente sunt cel puțin discutabile. De aici refuzul public al deciziei luate prin a bătea cu pumnul în masă, așa cum a făcut-o simbolic trioul Grindeanu-Iordache-Dragnea.

Emisiunea pe care am amintit-o mai sus făcea asemenea domnului Dragnea: prezenta o singură fațetă a problemei, ignorând restul.

Alți manipulați, la fel ca mine

• EuropaFM difuzează melodia celor de la Voltaj. Melodia este una de protest la gestul Guvernului.
• Taxi lansează și ei „Am alergie”. Sensul este același.
• Marilena Mihăilescu („Legenda lui Liviu Dragnea”) își continuă activitatea de dezinformare cu chitara în Timișoara, intonând imnul național.
• Procter and Gamble, Zdrovit şi Glaxo retrag reclamele pe Antene și RTV.
• Presa de pe întreaga planetă descrie în termeni destul de duri „antidemocrația originală” (Deutsche Welle), „slăbirea luptei împotriva corupției” (France 24), „salvarea corupției” (La Republica), „amendarea controversată a legilor anticorupție” (Der Spiegel), „dezincriminarea unor diverse delicte de corupție” (El País).
• Jerry's Pizza oferă slice-uri gratuite celor care știu parola („Altă întrebare”). (evident, marketing, dar indică pulsul zilei)
• Două hosteluri din București (Little Bucharest și Pura Vida Sky Bar & Hostel) oferă cazare gratuită celor ce vor să vină la protest. (idem)
• O grădiniță din aproprierea Pieței Victoriei (Tom Sawyer) oferă supraveghere gratuită pentru copii celor ce merg la proteste nocturne.
• 
  
• Câțiva membri PSD nu mai rezistă și cer retragerea ordonanțelor. Între ei, un ministru, un eurodeputat, un vicepreședinte al partidului și primar al Iașiului, un fost ministru, un fost secretar de stat. În interiorul unui grup ce părea apropriat de Dragnea, fostul primar de Craiova, acum ministru al muncii oferă declarații ce enervează liderul partidului. Or fi din ignoranță sau din calcul?
• 
  
• UDMR, partid ce susținea tacit guvernul, cere retragerea ordonanței.
•  
• Câțiva bulgari pregătesc un miting de susținere al protestatarilor în capitala țării vecine. Gestul ar fi fără precedent în istoria recentă a țării.

Toți aceștia sunt niște indivizi dezinformați și manipulați, în opinia domnului Dragnea.

Flashback 2

Pe vremea lui Ceaușescu, Europa Liberă și Vocea Americii erau bruiate.

Pe vremea lui Iliescu, "o anumită parte a presei" era înfierată sistematic.

Pe vremea lui Năstase, presa era controlată prin modul de alocare a publicității guvernamentale.

În toate cazurile de mai sus, cei ce aveau opinii diferite de ale guvernanților erau etichetați într-un fel sau altul drept deviaționiști. Ei dezinformau, mințeau și manipulau.

Manipulatorii

Dincolo de caracterul jignitor și sfidător al afirmațiilor domnului Dragnea, îmi vine în minte un vechi proverb românesc: Hoţul strigă "Hoţii!".

Momentan, putem considera drept fapte incontestabile afirmațiile din 2009 ale aceluiași domn Dragnea, cel care spunea că va aduce "camioane de probe" în favoarea tezei că alegerile ar fi fost fraudate. Și condamnarea sa definitivă pentru fraudarea referendumului... 

Restul este dezinformare și manipulare.

Lista lui Dragnea? Poate nu...

În anii 1930, legionarii împușcau cu sânge rece pe cei ce îndrăzneau să gândească.

În anii 1940, fruntașii PCR îl forțau pe Regele Mihai să abdice, șantajându-l prin amenințarea de a linșa studenții și amenințându-l cu pistolul.

În anii 1950, comuniștii își executau opozanții fie după procese contrafăcute, fie puțin câte puțin, în pușcării. Un nou regim al terorii s-a instalat timp de patru decenii.

În 1990, Ion Iliescu cheamă de mai multe ori minerii în ajutor, explicit sau nu, și le mulțumește (explicit) pentru că au plantat panseluțe.

În anii 2000, Traian Băsescu îndeamnă la a trage în țeapă parlamentari, un atac la democrație ce părea a nu mai fi posibil în acest mileniu.

Anii 2010. În 2016, Liviu Dragnea postează pe pagina sa de Facebook: „M-am întors de la instalarea președintelui Americii și l-am găsit pe președintele României în fruntea unei noi mineriade, o manifestație neautorizată, împotriva guvernului României, împotriva ordinii constituționale și împotriva votului popular din 11 decembrie, sabotând legalitatea care stă la baza statului de drept.” Mesajul continuă în termeni ce amintesc deopotrivă de Ion Iliescu și Traian Băsescu, de atitudinea acestora față de orice nu era precum își doreau, față de dialog în sine.

În unele localități din România, primari precum PDL-istul din Ploiești, au interzis cu desăvârșire orice manifestație publică în zona centrală a orașului. În numele ordinii. La fel ca în perioada comunistă, nu-i așa? În 1990, Ion Iliescu a invocat aceleași circumstanțe pentru actele sale de o violență subumană. În anii 2000, Traian Băsescu s-a bătut cu pumnul în piept că apără democrația, dar procedând în sensul opus celui clamat. În fapt, absolut toți s-au lăudat că apără o cauză justă, cauza poporului…

Violența se exprima cu un secol în urmă prin împușcarea și exterminarea adversarilor. Mai apoi a însemnat să îi instigi pe alții să o facă. Mai apoi a urmat doar tragerea simbolică în țeapă a 322 de inși ce aveau altă părere decât președintele, o violență însă neimaginabilă în lumea pe care unii dintre noi o dorim.

Vor urma PSD și Dragnea calea predecesorilor lor, așa cum mesajul lui Dragnea pare a sugera? Este încă timp să se oprească. Sau poate că mesajul este doar o penultimă expresie a temerii că va ajunge la închisoare? Dragnea poate evita să fie următorul nume de pe lista alăturată.

Democrația originală: pohta ce-au poftit Iliescu și Băsescu

Gigi Becali, eternul măscărici de serviciu, avea la momentele sale de glorie o vorbă: „Pohta ce-am pooohtit”. Nu știu dacă domnia sa avea habar despre ce vorbește, dar pare din ce în ce mai clar că România de astăzi arată așa cum și-au dorit-o Iliescu și Băsescu. Ion și Traian.
Această postare deschide seria mea de postări despre programele politice ale partidelor și explică alegerea de a le citi, așa cum o fac mai mereu.



1. Democrația originală. Democrația se bazează în general pe negocierea între grupuri de oameni ce reprezintă interesele unor colectivități mai largi. Aceste grupuri sunt partidele. Ele dezvoltă o cunoaștere comună a ceea ce își doresc cei pe care îi reprezintă, constituie forumuri în care cei cu interese comune se întâlnesc și își discută ideile, ajungând în timp la o anumită coerență principială pe care o transpun în programe și propuneri de politici. Aceste programe și politici sunt mai apoi puse în practică dacă partidul respectiv ajunge la putere sau reușește să negocieze cu puterea implementarea propunerilor în cauză.

La noi însă, „analiștii politici” se întrec în a explica faptul că nu contează programele. Vina, în opinia domniilor lor, este exclusiv a partidelor. Dacă ar fi adevărat, acest lucru ar transforma România în ceea ce a pohtit Ion Iliescu: o democrație originală. Dacă nu e adevărat, avem cel puțin de a face cu o democrație cu analiști politici originali. Sau poate prea preocupați să stea pe Facebook, să dea interviuri lipsite de substanță la TV, să atace pe unul sau altul la Antena 3, Realitatea, România TV și prin alte locuri similare, sau pur și simplu sunt prea cufundați în crâncena lor mediocritate. Cred că de fapt, în combinații diferite de la caz la caz, toți acești factori fac „analiștii” să ignore programele de partid.

Dar programele sunt tocmai miezul existenței partidelor. Fără ele, migrația politică este justificată din plin, căci ce rost are să stai undeva unde ai ajuns doar dat fiind interesul de moment? Fără ele, nu poate exista o politică guvernamentală coerentă, fiindcă îi lipsește baza de plecare. Fără ele, nu poți avea dezbateri de idei, ci doar acuze de furt dinspre unul către altul.

Prin urmare, dacă vrem să construim o democrație și nu animalul bizar visat de ocrotitorul plantatorilor de panseluțe, ar fi cazul să ne ocupăm de programele partidelor și să vedem ce este scris acolo.

2. Imoralitatea. În întreaga sa carieră politică, Traian Băsescu s-a arătat incapabil să se concentreze pe fapte, dar extrem de preocupat să facă mici chițibușării și să acuze pe alții. De la ratarea (cu vreo zece ani) a startului construcției de autostrăzi și până la promovarea unui grup de politicieni ce include nume precum Udrea, Blaga sau Videanu, Traian Băsescu a p[rut a arăta constant că nu îi pasă prea tare de respectarea legii, ci mai mult de cum să se pună pe domnia sa în prim plan. Acest lucru nu înseamnă că ar fi încălcat legea. Dimpotrivă, cred că Băsescu a căutat mereu să fie acoperit legal. A ignorat însă mai mereu spiritul acesteia, așa cum a fost în cazul numirii lui Tăriceanu ca prim-ministru, în 2004, încălcare explicită a însăși ideii de alegeri parlamentare. Nu pot să uit lucruri în care nu a fost formal implicat, dar care par a i se putea atribui: îndemnul de a trage în țeapă parlamentari, modul în care a fost aleasă EBA europarlamentar, insistența de a controla guvernul dincolo de ideile ce au stat în spatele constituirii republicii semiprezidențiale așa cum a fost ea creionată de constituanta din 1990. Toate acestea le resimțim acum, când șubrezenia instituțiilor politice reflectă domnia de 9 ani a „marinarului”, iar dezbaterea este legată mai ales de nenumărații infractori realeși sau de rudele lor impuse pe locuri eligibile în mai toate partidele. Până și revendicativul USR a preluat de la Băsescu modul de neacceptare a legii: a se vedea protestul legat de înfrângerea lui Clotilde Armand, cea pentru care cifrele statistice par a spune mai degrabă că este cea care a câștigat dacă a fost vreo fraudă electorală. (mă îndoiesc profund că a fost vreo fraudă). Băsescu a promovat prin comportament un mod misogin, intolerant, rasist, imoral, intrigant și egocentrist de a face politică. Acesta se potrivește de minune cu democrația originală.

Contraponderea centrării pe indivizi promovată de Băsescu poate veni tot dinspre atenția acordată programelor. Ce rost are să discutăm la infinit despre cât de priceput o fi Nicușor Dan, despre cât de cinstit este Dragnea, sau despre cât de inteligentă este Gorghiu? Nu aceste calități fac ca cei 3-400 de parlamentari să fie performanți, sau ca guvernul să funcționeze. Ci ideile ce călăuzesc parlamentarii și guvernul. Deci programele.

Este motivul pentru care în următoarele săptămâni voi posta despre programe politice, ignorând văicărelile celor ce spun că acestea nu contează. Ideile și programele contează atunci când facem efortul să discutăm despre ele, nu atunci când alegem calea lăturalnică a democrației originale și a intrigilor, a vorbitului despre persoane, nu despre idei. E cazul să facem lucrurile așa cum se fac, dacă vrem să avem lucruri pe placul nostru.

Nicuşor, mare luptător

Încep seria de (probabil) 4 postări despre alegeri cu starul acestora. Deşi nu a câștigat şi este liderul unui partid minuscul la nivel național,  Nicuşor Dan marchează momentul electoral în felul în care Dan Diaconescu o făcea acum 4 ani.

Fără îndoială similitudinile între cei doi sunt mici: Dan Diaconescu promova făţiş imaginea unui parvenit, s-a dovedit corupt, era evident un demagog. Nicuşor Dan prezintă imaginea unui idealist, bine educat, promovând valori postmateriale şi o ideologie stângistă adresată unui public de dreapta.

Discrepanţa este evidentă.

Dar şi asemănările sunt vizibile. Ambii reflectă nemulțumirea electoratului faţă de sistemul politic, ambii au produs breşe în sistemul bipartid visat de fostul preşedinte Băsescu, ambii au adus pe scena politică o mulţime de necunoscuţi, ambii au creat partide dependente de lider, ambii s-au dovedit egocentrişti.

Dan Diaconescu se automăgulea fiind "live" pe ambele canale TV proprii, unde apărea în acelaşi timp, îmbrăcat cu haine diferite. Nicuşor Dan este preşedintele a două partide (la unul dintre ele nu deţine totuşi acest titlu), incluzând aici şi USR, înființat încă din martie ca să adjudece numele, după cum declara domnul Dan imediat după alegerile locale.

Din punctul meu de vedere, ambii sunt produsul educaţiei de calitate mizeră de care am avut cu toţi parte în perioada comunistă. Să nu fiu înţeles greşit: e vorba de importanţa socializării primare, de modul în care expunerea la modele este internalizată şi rezistă în timp. Există în acest sens literatură consistentă în ştiinţele sociale, o literatură la care am contribuit şi contribui şi eu.

Formarea de care vorbeam se simte la domnul Dan în numeroase feluri. 

Pe de o parte este egocentrismul. Cred că un lider civilizat nu ar fi acceptat un imn al partidului în care să fie slăvit în refren. Nicolae Ceauşescu ar fi fost însă încântat. La fel este şi o bună parte din populaţie, iar cei care au acceptat să devină nume de stradă, de stadion, sau să aibă statui deşi sunt încă în viață o dovedesc din plin.

Centrarea în jurul unui singur om o regăsim şi în modul în care USB promovează mitul salvatorului, după cum sugera Mihaela Miroiu într-o postare pe Facebook. Oare chiar mai are nevoie România nevoie de încă un salvator după FSN? Oare eşecul experimentului băsescian nu ne-a fost de ajuns?

Pe de altă parte este promovarea excesivă a mitului meritocraţiei. Domnul Dan are în esenţă dreptate sugerând că un om care are o logică bună poate fi priceput la toate, dar uită faptul că priceperea necesită cunoaştere. Din păcate, domnia sa nu dovedeşte cunoaştere altfel decât unidimensională. Adică exact aşa cum a fost croit învățământul românesc: cu focalizare intensă pe un set de discipline, ignorând orice cunoaştere a legilor ce guvernează societatea şi promovând mai degrabă ierarhiile în detrimentul egalităţii. Cunoașterea atentă a societății l-ar fi ajutat oe domnul Dan şi pe prietenii săi să nu se afle în situaţia ridicolă de a fi necunoscut pentru o treime dintre alegători în ziua alegerilor. Şi l-ar fi învățat că, pentru a promova interesele celor ce l-au votat, are nevoie să găsească căi de negociere cu restul societăţii, reprezentată de persoane numite Dragnea, Chiricheş, Olguţa, Guţău şi alţii asemenea lor. 

Dar Nicuşor Dan, ca noi toţi, continuă a fi tributar "luptei de clasă", eliminării duşmanilor poporului, definirii oricui nu este de acord cu noi ca fiind împotriva noastră. Acestea sunt refrenele promovate frenetic de comunişti, de preşedintele Ceauşescu. Acestea sunt refrenele promovate de acel preşedinte ce a mulţumit minerilor pentru actul patriotic de a planta panseluţe. Acestea sunt refrenele acelui preşedinte ce îndemna populaţia să dispreţuiască parlamentarii şi parlamentul, în timp ce organizaţia de tineret a partidului său aducea ţepe pentru a trage în ele inamicii. Am numit deja trei preşedinţi din cei cinci de până acum.

Nicuşor Dan îmi seamănă cu una din temele filmului Bacalaureat, al lui Cristian Mungiu. Aşa cum am interpretat eu filmul (excelent, vi-l recomand!), e vorba între altele de felul în care găsim mereu scuze pentru faptele noastre ilicite, spunând că sunt mici lucruri, temporare, care duc la un scop măreţ. Moise Guran, a doua zi după alegeri, la TV, remarca toleranţa românilor faţă de furtişaguri, încercând să explice cum de au fost aleşi primari indivizi a căror imoralitate este probată prin sentinţe definitive. Moise Guran are o "imaginaţie sociologică" remarcabilă. I-ar fi prins bine, dacă nu cumva deja o are, şi o lectură din Katherine Verdery, antropolog american ce a promovat ideea de "dublă morală" în legătură cu valorile românilor din perioada comunistă. "Zicem ca ei, facem ca noi". Un slogan ce s-a convertit în acceptare unor "mici" ilegalităţi dacă sunt dublate de fapte bune. Ca in cazul lui Gigi Becali.

Sau al lui Nicuşor Dan, după cum am argumentat cu luni în urmă.

Oare chiar nu putem fără salvatori de serviciu? Oare chiar nu putem produce programe de dezvoltare?

La acest capitol USB stă cel puţin la fel de prost cu celelalte partide. Ba chiar programul Firea este net superior. Capacitatea de a generz programe se clădeşte greu. Sunt ani de zild în care tinerii din partide merg la şcoli de vară unde sunt expuşi la varii soluţii de a clădi societatea, de z anticipa problemele şi nevoile acestora. USB nu a trecut prin aşa ceva, altfel este greu de înţeles cum din programul pentru primârid a unui partid, mai ales a unuia de stânga, lipsesc chestiuni esenţiale, precum sănătatea şi - mai ales -  educaţia.

A fi politician este o meserie în sine. A avea o guvernare de calitate, înseamnă să ai oameni pregătiți, capabili, şcoliţi în discipline precum administraţia publică. Bunele intenţii nu sunt suficiente. Altfel, făcând o comparaţie simplă, ar trebui să mergem la medic când nu funcționează autoturismul. Fiind un om care prin definiție ajută pe alţii, medicul ne va repara şi pana.

USB şi-a propus să ne salveze. Este un ţel de apreciat, dar pare a fi o distanţă mare de la intenţii la posibilităţi. 

Nicuşor Dan are marele avantaj de a nu deţine nicio primărie în Bucureşti şi de a putea critica din Consiliile Locale. Aceasta face ca privilegiul scorului mare să nu se erodeze în lunile de până la alegerile generale. Va fi oare suficient pentru a dezvolta structurile naţionale de care are nevoie pentru un scor bun la alegerile parlamentare?  Nu este imposibil.

Dar la fel de posibil este ca exemplul legionarilor plini de bunăvoinţă să fie repetat. Tineri, educaţi, promovând purismul, lipsiţi de experienţă practică, într-o lume în care cei ca ei erau în ascensiune, având un lider incontestabil, confruntându-se cu un sistem politic în degringoladă. Lumea de azi seamănă cu cea din anii 1930. Venim după recesiune, vrem schimbare, avem exemple precum Allianza für Deutschland, Syriza, UKIP, Moviemento 5 Stele.

Despre programul lui Nicușor Dan

Așa cum am făcut-o acum 4 ani, faptul că 10% din conexiunile pe Facebook au dat Like la bannere ale lui Nicușor Dan, m-a făcut să văd ce este cu programul acestuia. Cum contracandidații (Firea, Predoiu, Turcescu) mi se par neconvingători, am zis să îi mai dau lui Nicușor Dan o șansă, să văd dacă este altfel.

Start

Prima impresie la contactul cu programul este negativă. Nicușor Dan mă înspăimântă prin faptul că se recomandă drept „salvator al patriei”. Era pe undeva o butadă care spune că atunci când ai unul care se recomandă a se descurca excelent când e o criză, e cazul să nu îl angajezi: va genera mereu acea situație în care este el bun. În plus, domnul Dan se pune mult prea presus de toți ceilalți, pe care îi definește ostentativ drept răi. Politica este despre capacitatea de a coopera. Atunci când îi definești pe toți drept apriori „răi”, nu ai cum colabora cu ei. Poți genera cel mult o dictatură personală. Eu unul nu am nevoie de astfel de oameni, indiferent cât de luminați se pretind ei în poziția de despoți.

Ca stil, programul aruncă cifre, dar nu complete și nu abundă în măsuri clare, specifice. Respect mai jos formatul ales de candidat.

Administrație publică.

Programul pune accentul pe transparență și include măsuri lăudabile, dar care nu reprezintă nimic nou: spre exemplu vrea să pună online bugetul „în format deschis”. Foarte mișto! Dar asta deja se face…

România suferă din faptul că se fac mereu alte sisteme informatice, separate unul de altul, care nu comunică. Prin urmare domnul Dan propune și el, „un portal de licitații mult mai prietenos cu utilizatorul”, care să fie paralel cu SEAP. Cu alte cuvinte, pentru a simplifica lucrurile, alege să le complice.

Va face un audit al clădirilor și altor proprietăți municipale și le va valorifica. Oare ce o însemna asta? Că scoate la licitație locuințele sociale? Că vinde muzeele? Că închiriază clădirile școlilor? Sincer, pare a fi doar o frază de umplutură, să pară că are ceva de zis.

Va face o grămadă de lucruri care sunt deja făcute: un portal unic pentru acte, un soi de Civic Alert pentru București, o explicație despre cum să folosești ghiseulmeu.ro și alte lucruri a căror utilitate este incontestabilă, dar care deja există. Oare ce caută toate acestea în programul candidatului???

Vrea să facă un GIS în care să fie toate spațiile din București, cu rețelele de apă, de electricitate șamd. Cu precauția că e posibil ca deja să existe, este o inițiativă excelentă. Dan spune că harta va fi publică. Sper că a vrut să spună că și baza de date din spatele hărții va fi publică. Evident, părțile publice ar trebui să fie cele ce nu afectează siguranța orașului (la teroriști mă gândesc).

Sunt unele idei în care încalcă autonomia sectoarelor (de exemplu să poți plăti taxele și la administrația fiscală a altui sector. Nu e mai simplu să le plătești online??)

„Problemele reale”

Candidatul a decis că există o listă de probleme reale. Ele includ traficul, furnizarea utilităților, locuirea și protecția socială. Sper să își amintească la un moment dat că educația este sub orice critică, iar sistemul sanitar (parte în subordinea primăriei) suferă și el. Cred că și astea sunt „probleme reale”. Momentan am priceput însă mesajul implicit: Eventualul primar Dan se va ocupa de lucruri mai palpabile, nu de educație sau sănătate.

Ce vrea să facă: centura Bucureștiului, un alt sistem de gestiune al semafoarelor (mai bun ca cel vechi, dar nu spune nimic concret - ce fel de sistem ar vrea și cum se asigură că e mai bun), orar fix la RATB, gestionarea online a transportului public, P+R la intrarea în oraș, rețea de piste de biciclete, șamd. Mai toate au apărut și în campaniile trecute, toate sunt parte a standardelor contemporane în lume. Dar nu aflăm nimic de costuri, de fezabilitate (oare e chiar așa simplu să faci o rețea de piste de bicicletă într-un oraș superaglomerat? Am în minte exemplul Londrei). Măcar o ordine a priorităților ar fi fost utilă.

E amuzantă o prevedere: „Primăria Capitalei va aplica Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2011”. Adică Primăria va aplica legea. Bun așa. În rest, la energie și utilități publice, apare o măsură pe care o salut (cred eu o tot recomand de prin 1998!): centralele de bloc sau de cvartal, dar realizarea este în ceață. Cel mai probabil, acestea ar fi în proprietatea Primăriei, ceea ce ar fi consonant cu modelul etatist propus de Nicușor Dan. Se schimbă materialele cu care se face izolarea termică, fiind alese unele mai bune.

La locuire: „Primăria Capitalei va susţine Guvernul României pentru adoptarea unor noi legi privind locuirea şi locuinţele publice”. Pentru unul care se laudă că face chestii de mulți ani, este jenant să omită faptul că Guvernul este parte a executivului. Adoptarea legilor este în sarcina parlamentului. În rest, soluțiile propuse par a ignora faptul că proprietatea asupra clădirilor este privată.

Programul social este unul în stilul anilor 1970: toate măsurile sunt pasive, niciuna nu este activă. Toate adresează efecte, nu cauze ale excluziunii sociale. Mai puțin referința la întreprinderile de economie socială, prin care Primăria va face „un tur” (???? – ce o fi asta, că sună interesant!)

Dezvoltarea Bucureștiului

La programul economic m-am înspăimântat de tot. A revenit cu aceleași gogorițe de acum 4 ani, pe care le-am comentat la momentul respectiv.

Patrimoniul ar trebui să fie punctul forte al candidatului care și-a construit imaginea unuia ce apără moștenirea arhitectonică. Aici însă avem în fapt trei măsuri: reduceri de taxe pentru proprietarii de monumente, înființarea unor comisii și inventarierea zonelor protejate. Nu aflăm cum se va face și de ce nu s-au făcut aceste lucruri până acum. Mie mi s-a părut ca o lucrare școlară corect scrisă, dar lipsită de a merge mai departe de minimul indicat în manual. Ca la clasa a VIII-a, nu ca la facultate.

La spații verzi e cam la fel de laconic. Aflăm, spre exemplu, că și-ar propune „Amenajarea unui uriaş parc de-a lungul malurilor lacurilor din nordul Bucureştiului”. Nu prea am înțeles: schimbă numele Herăstrăului, îl unește cu Floreasca (cum?), cumpără niște spații și face un parc (pe banii cui? Vor proprietarii?), sau face un parc la Săftica (asta e însă în alt județ)?

Concluzii

Scriam acum 4 ani:

Bref, Nicuşor Dan nu m-a convins că bunele sale intenţii sunt dublate şi de expertiză, de o echipă cu care să lucreze. Programul său pare mai degrabă o înşiruire de lucruri care i se par drăguţe decât un proiect consistent.

Programul de acum pare un pic mai consistent, dar este mult departe de a-l propune ca și candidat credibil la Primărie. Poate intră în Consiliu, învață și el ce ar putea face cu adevărat ca program și apoi vine cu un program decent. Mă îndoiesc însă că, dacă nu a învățat așa ceva între 2012 și 2016, poate să o facă ître 2016 și 2020.