Se afișează postările cu eticheta religie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta religie. Afișați toate postările

4 octombrie 2009

Marketing bisericesc

Textul, care nu se vede foarte bine în imagine, spune aşa:

Sprijiniţi Sfânta Biserică!
Cumpărând lumânări de la sfânta noastră biserică, faceţi un act de caritate, dar dovediţi în acelaşi timp şi credinţa, iubirea şi evlavia dumneavoastră faţă de domnul nostru Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu.


Am făcut fotografia în pronaosul unei biserici oarecare.




Dincolo de aspectele comerciale ale îndemnului, ar fi de reţinut câteva mesaje desprinse din conţinutul reclamei:
  1. - fie slujitorii Domnului nu prea stăpânesc subtilităţile limbii române,
  2. - fie:
  • biserica cu pricina e un loc de toată mila (altfel de ce cumpărând de la ei ai face un act de caritate??)
  • cei de acolo văd o potenţială contradicţie între caritate şi credinţa întru Hristos, contradicţie marcată de acel "dar" din text şi care nu poate fi rezolvată probabil prin prea multe mijloace. Între aceste puţine căi drepte, probabil cumpăratul de lumânări din locul cu pricina străluceşte prin valenţele-i spirituale...

20 aprilie 2009

Practica religioasă: mini-cronica unei săptămâni

Marţi: Barack Obama a ţinut un discurs la Universitatea catolică din Georgetown. Simbolurilor religioase prezente în instituţia de învăţământ au fost acoperite. Reamintesc că între societăţile vestice, SUA se numără printre cele mai religioase.

Sâmbătă: Pe la ora 14:00, la extremitatea estică a Uniunii Europene, pe una dintre străzile din Bucureşti, circulaţia este oprită pentru a face loc scaunelor ce se instalează în jurul unei biserici. Urmează slujba de Paşte. Fotografiile de mai jos arată locul (Sebastian colţ cu 13 Septembrie) pe la ora 19:00, precum şi felul în care locuitorii din zonă se bucură de apariţia unui parc ad-hoc (click pe ultima fotografie pentru exemplificare).

9 martie 2009

Promo: cum a crescut practica religioasă în România

Într-o vreme când oamenii serioşi se bat în scenarii despre nişte îndepărtate alegeri irelevante (sper să apuc să scriu despre asta!), eu vin cu un promo aparent nerelaţionat de chestiune: am lansat cu două săptămâni în urmă al doilea newsletter al grupului de la valori, în care Mălina arată cum la români creşte practica religioasă, însă la românii ce imigrează aceasta scade.

Povestea asta cu religiozitaea se reflectă aproape brutal în perpetua campanie electorală ce a însoţit amendamentele la buget şi în modul în care s-ar putea insinua X-ulică acela căutat în dezbaterea cu scenariile găzduită de blogul lui Cristi. Vorbeam despre asta cu o săptămână în urmă, la RFI (unde spuneam destul de multe banalităţi, ce e drept...).

În curând vine şi numărul trei al newsletterului, cel în care Mircea vorbeşte despre ideologii. Până atunci însă vă recomand să-l citiţi pe cel despre religiozitate.

1 noiembrie 2008

Libertatea de expresie şi palinca de Bihor

Preşedintele Consiliul Judeţean Bihor, un pastor, a decis ca angajaţii respectivei autorităţi să vină, dacă vor, în fiecare zi de luni cu o jumătate de oră mai devreme la serviciu. Motivul este simplu: săptămâna de lucru începe cu o slujbă religioasă. Cum sunt mai multe culte, slujba se desfăşoară prin rotaţie într-un alt rit.

Evident, formal prezenţa la slujba de luni nu este obligatorie. Ţinând însă cont de tradiţionalismul ierarhiilor din organizaţiile româneşti, aş zice că de facto lucrurile nu stau chiar aşa.

Mă întreb prin urmare dacă această jumătate de oră suplimentară o fi plătita (drepturile angajaţilor??) şi, mai ales, cum poate respecta libertatea de conştiinţă o instituţie publică care propovăduieşte apartenenţa la o religie.

În fine, nu mă pot abţine să nu mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă Şeful Consiliului Judeţean ar fi fost originar din Rieni...

13 iunie 2008

Religia în şcoli: o opţiune obligatorie

Am fost astăzi la susţinerea unei teze de doctorat despre educaţia religioasă. În timpul prezentării am realizat că:

(1) Notele la materia Religie tind să fie sistematic mai mari (aşa am aflat din teza cu pricina)
(2) Notele cu pricina contribuie la creşterea mediei generale
(3) Prin urmare, dacă nu le iei scade probabilitate de a avea o medie generală mai mare
(4) Media generală este un criteriu extrem de important pentru admiterea în liceu şi la facultate

Ultimele două afirmaţii conduc către:

(5) Dacă vrei să îţi creşti şansele de a fi admis la liceu/facultate, atunci e obligatoriu să frecventezi orele de religie

[da, aşa e, poţi să mergi la Religie şi să iei note mici, sau să iei note mari la toate celelalte materiile şi să nu îşi pese de nota la Religie, însă regula general valabilă este că în cele mai multe cazuri nota la Religie măreşte media generală, iar aceasta nu se datorează cunoştinţelor elevilor ci modului de evaluare la materia cu pricina]

4 martie 2008

Din nou despre evoluţionism şi curriculum

1. Ca şi românii, americanii continuă să aibă probleme cu studiul evoluţionismului. În unele state acesta este practic interzis, creaţioniştii repurtând victoria bigotă. Recent, în Florida, evoluţionismul a fost acceptat a fi predat în şcoli, sub numele de 'teorie ştiinţifică asupra evoluţiei'. Propunerea a trecut însă cu doar un vot diferenţă (4-3 a fost scorul voturilor). Dacă însă SUA îşi vor începe/continua recesiunea, mă aştept ca să asistăm la noi victorii ale creaţioniştilor americani.

2. La noi, continuă supremaţia creaţioniştilor. Petiţia online pro-evoluţionistă a atras doar în jur de 100 de semnături în 7 zile. Ce e drept este mai mult decât petiţia concurenţei, însă trebuie ţinut cont şi că aceasta din urmă este puţin redundantă, manifestând suportul pentru ceva ce tocmai a fost implementat şi acceptat tacit de marea majoritate. Pe de altă parte, petiţia pro-evoluţionistă păgubeşte prin limbajul neîngrijit şi relativa atitudine de superioritate, intolerantă, pe care o afişează iniţiatorii.

Toate acestea spun că admiratorii SUA au dreptate: România îşi poate propune să meargă alături de tradiţionala Americă. Dar şi de ... Rusia, aşa cum aflăm dintr-un articol de pe Hotnews, la care am ajuns în urma unui post de pe Limba Cailor.

28 februarie 2008

Ora vrăjitoarelor bigote

Dezbaterile privind sistemul de învăţământ sunt unele destul de prezente zilele acestea în media. Faptul m-ar fi bucurat nespus dacă ele nu s-ar focaliza mai ales pe elemente precum ... prezenţa religiei în şcoli, ocolind astfel dezbaterile de substanţa despre calitatea învăţământului.

Ar fi două lucruri pe care vreau să le spun despre povestea cu religia.

1. Primul priveşte argumentul adus de proiectele legislative, privind respectarea libertăţii de conştiinţă, prin caracterul opţional al orelor de religie. De regulă, cursurile opţionale sunt acele cursuri pentru care elevul/studentul optează să le facă. În cazul singular al religiei funcţionează mecanismul invers: poţi opta să nu o faci. Mesajul social transmis este în acest context extrem de puternic şi denotă opusul respectării libertăţii de conştiinţă.

(Nu intru în detaliile legate de argumentele nesfârşite privind nevoia de a avea şi religia inserată într-o programă mai mult decât stufoasă; Trăim într-un stat profund religios, aşa că voinţa societăţii nu poate fi momentan alta decât să ai religia în şcoli; Opţiunea mea – exprimată şi într-un comentariu la un post al lui Turambar – ar fi însă pentru ore de istoria religiilor, care să NU fie predate de absolvenţi de teologie)


2. Despre eliminarea evoluţionismului din manuale am aflat cu surprindere. Aşa cum arată unele date de sondaj, românii, în ciuda religiozităţii lor ridicate, consideră evoluţionismul ca fiind o teorie corectă, chiar dacă fac acest lucru în mai mică măsură decât restul europenilor. De aici o primă lipsă de motivaţie pentru a elimina discuţia despre evoluţionism din manualul de biologie. Pe de altă parte, ignorarea darwinismului nu este altceva decât o reacţie imorală şi intolerantă, aşa cum argumentez mai jos:

Nici o evaluare corectă nu poate fi realizată interzicând accesul uneia dintre părţi la prezentarea corectă a punctului său de vedere. Nu cred că bigotismul mai are ce căuta în lumea noastră, care se pretinde a fi deschisa la dialog.

La urma urmei, punctul oficial de vedere al bisericilor creştine, predominante la noi, consta in promovarea tolerantei. Nu poţi promova toleranţa interzicând tocmai vocile pe care se presupune că le vei tolera...

Eliminarea teoriei evoluţioniste din programele de biologie nu ar reprezenta altceva decât o metodă de tip autoritar de a pune "pumnul in gura" cunoaşterii, într-o vreme când România se laudă că ar vrea sa promoveze cunoaşterea. Cu alte cuvinte, ar fi un gest imoral.

Mai că îmi vine să cred că o astfel de iniţiativă este doar un copy-paste neglijent de la unii americani (vezi aici şi aici despre religie, americani şi evoluţionism).


Am semnat prin urmare „petiţia împotriva scoaterii teoriei evoluţiei din curriculumul şcolar”, ceea ce îndemn pe cât mai mulţi să o facă.


Sustine reintroducerea teoriei evolutiei

PS. Badge-ul e preluat de la Rezistenta Urbana.

21 decembrie 2007

Secolul XXI ?????

Se dau următoarele cuvinte cheie:

Chel, tichie, mărgăritar, Osama, toleranţă, religie, pluralism, libertate de expresie, scriitor, best seller.

Se cere indicarea unei acţiuni potrivite cu ele.

Se obţine răspunsul halucinant: Biserica Ortodoxă Română a condamnat publicarea "Versetelor satanice", de Salman Rushdie.

14 decembrie 2007

Democratic Christmas

Courtesy of humeistos, un amic de prin Hattrick, am ajuns la următoarea veste minunată:

Americanii au recunoscut, prin lege, importanţa Crăciunului şi a religiei creştine.

E vorba de rezoluţia Camerei Reprezentanţilor H.R. 847/6 dec. 2007, ridiculizată şi în unul dintre blog-urile de pe The Economist, mai exact cel referitor la „democraţie în America”.

Despre America şi americani, mai aflăm şi pe aici, aici, aici şi aici (e vorba de dialogul recent cu Mirel şi Claudiu pornit de la religie şi evoluţionism).

Aştept reacţia Patriarhului, a lui Gigi Becali, Parlamentului şi a altor oportunişti.

4 decembrie 2007

Darwin, Darwin, pui de curcă, americani-i încurcă ...

Courtesy Mirel/Turambar, am dat peste nişte date comparative privind încrederea în ştiinţă. De astă dată e vorba despre măsura în care diferite naţiuni consideră paradigma evoluţionistă drept o explicaţie corectă.

Sunt luate în calcul doar ţări europene, plus SUA şi Japonia.

Dintre toate ţările, doar americanii şi turcii prezintă majorităţi care se îndoiesc că ne-am trage din maimuţă. (poziţia lor este în deplină concordanţă cu alte date care le indică tradiţionalismul, aşa cum am explicat şi aici).

România se numără prin ţările europene care au un nivel mai mic de acceptare a evoluţionismului (însă majoritatea populaţiei acceptă teoria respectivă), nediferind semnificativ* de toate ţările din grafic cuprinse între Slovacia şi Letonia, inclusiv.

* Faptul că nu diferă semnificativ, în sens statistic, înseamnă următorul lucru: [În loc să pui întrebarea unui eşantion, ar fi putut fi investigată toată populaţia ţărilor respective (eşantioanele nu fac altceva decât să simuleze, în mic, modul în care răspund grupuri largi de oameni).] Există o probabilitate extrem de ridicată ca în cazul investigăii întregii populaţii, rezultatele pentru ţările în cauză (Slovacia, Polonia, Austria, Croaţia, România, Grecia, Bulgaria, Lituania, Letonia) să fi fost identice.

** Datele pentru Luxembourg, Islanda şi - mai ales - Malta, trebuie citite cu mare precauţie, dată fiind dimensiunea redusă a eşantioanelor din ţările respective.

29 noiembrie 2007

Mălina Voicu. România religioasă



Cam aşa arată coperta celei mai recente cărţi a Mălinei (România religioasă. Pe valul european sau în urma lui?).

Mai multe detalii, pe site-ul editurii.

11 octombrie 2007

Statul poliţienesc

Mălina îmi zicea ieri că am început să înlocuim o ideologie totalitară cu o alta, dar că, în cazul comunismului oamenii mai obişnuiau să realizeze că ceva e în neregulă.

Noua ideologie autoritară prin manifestări este vizibilă la tot pasul. Iată trei exemple de prin ziarele din ultima vreme:

Darwin, exclus din manualele de biologie ? - despre interzicea libertăţii de gândire

Fără sondaje în timpul campaniei electorale - despre interzicerea libertăţii de expresie

Povestea cu flagrantul lui Remeş difuzat la TVR - despre controlul puterii asupra televiziunii (cum naiba a ajuns caseta de la DNA fix la TVR?????) [vezi postul următor pentru opinia despre conţinutul poveştii cu Remeş]

Dacă ultimul exemplu poate fi văzut doar ca o dovadă de mârlănie din partea tuturor celor implicaţi, primele două reprezintă încălcări grave ale normelor la care aderăm formal. Nu are rost să intru în detalii, ele fiind dezbătute din plin (de exemplu aici, aici, aici, sau aici), doar le consemnez protestând din răsputeri la dorinţa unora, declaraţi „democraţi”, de a închide gurile şi îmbâcsi minţile :(

Convorbire telefonică cu ... un hoț??

Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: -  ...