Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2008

Cu celularu’ după mine, mă respect cum se cuvinte

El este adevăratul "dominator" al României de astăzi. Mic, zgomotos, cu tot felul de funcţii şi disfuncţii, îl găseşti pretutindeni: în autobuz, pe stradă, la serviciu, acasă, la chef, la spectacole, la cursuri, la şcoală, la spital, la shopping, oriunde. Mă irită când apare în locuri nepotrivite: când cel aflat într-un prezidiu se opreşte din discurs ca să răspundă la apel; când cel ce conduce maşina e mai ocupat de convorbire decât de drum, pietoni sau alte maşini; când funcţionarul de la ghişeu te priveşte cu ochi nevinovaţi vorbind câte 10 minute în interes personal, întrerupând subit discuţia cu tine: „mi-a sunat telefonul, ce să fac” par să spună ochii săi. Una din regulile pe care ncerc să le impun la cursurile pe care le ţin este ca telefoanele mobile să fie închise. Să nu se audă sunând în timpul cursului. Întrerup discuţiile, strică atmosfera, aruncă pe fereastră banii studenţilor (clienţi ai sistemului de învăţământ, din al căror bani acesta este finanţat

Maneaua de aur

Disclaimer : Nu îmi plac manelele. Am încercat însă să mă menţin obiectiv… Rugăminte : înainte de a trage concluzii, citiţi bine textul şi respiraţi adânc :) „ We've set up a 20-man committee to do away with this vulgar , animalistic , nigger rock 'n' roll bop .” (Chairman of the Alabama White Citizens Council) „ The obscenity and vulgarity of the rock 'n' roll music is obviously a means by which the white man and his children can be driven to the level with the nigger. ” (Executive Secretary of the Alabama White Citizens Council) Acestea sunt declaraţiile cu care începe volumul II din The History of Rock and Roll de la Time Life. Evident, cei doi citaţi mai sus erau nişte sudişti radicali, care respingeau din start orice nu era strict pe calea cea dreaptă. Mai târziu în documentar, apare şi un primar din New Jersey, împreună cu consilierii săi, decizând să interzică R’N’R în Jersey City. Nu am văzut încă tot documentarul (are 10 părţi a c

Bucureşti-ul de azi şi de altădată

Hoinărind niţel pe net, nu chiar la întâmplare, am dat peste două site-uri care trimit către o temă care mă interesează, pe care abordat-o mai demult şi pe aici, pe blog , şi pe care am regăsit-o şi la Claudiu . E vorba despre identitatea oraşelor româneşti, despre cum se schimbă ele, despre ce ne poate place sau nu la Bucureşti (am enumerat mai multe teme, dar ele converg către acelaşi filon). Am găsit în acest sens un proiect descris printr-un număr mai vechi al Time Out , un proiect ce pare, din păcate, a fi murit - www.nowandthen.ro , nemaifiind actualizat de ceva timp. Este vorba un "fotoblog de antiteză", ce pune faţă în faţă aceleaşi locuri, fotografiate azi şi în trecut, din acelaşi unghi. Sunt imagini din Sighişoara, Iaşi şi Bucureşti, interesante fiind mai ales cele de prin primele postări ( aici , de pildă: caldarâmul, trecătorii şi macaralele din zare fac deliciul fotografiei de la începutul secolului XX, sărind în ochi când o compari cu cea de astăzi). Ultima po

La fisc: pe urmele impozitului pe venitul global (tips & tricks?)

Imagine
Pe scurt : Aceasta nu este o poveste despre birocraţie excesivă, ci despre rule of law şi birocraţie excesivă, cu accent pe prima, chiar d acă, contextul, prilejuit de a doua, ocupă preponderent spaţiul. În plus, e şi un pic funny… Pe lung : Sunt patru birouri importante. Toate sunt în clădirea Administraţiei Fiscale (sector 5). La Biroul 1 m ergi, ca şi contribuabil, cu hârtia pe care ai primit-o prin poştă cum că ai avea de plătit în urma recalculărilor (o să botez hârtia asta cu numele de cod „ Hârtia 1 ”). Ei verifică dacă ai şi alte lucruri de plătit/primit. Emit o notă, cu care mergi la Registratură (o să îi zic Biroul 3 ; apare imediat în povestire şi Biroul 2), aici ţi se eliberează o chitanţă, cu care mergi la Casierie ( Biroul 4 ). Plăteşti, primeşti o chitanţă, cu care te întorci la Birou l 1, ieşind din nou din clădire şi ocolind-o niţel, apoi dai chitanţa şi Hârtia 1, cei de acolo fac o copie d upă ele (!!!), ţi le dau înapoi şi gata. Simplu, nu? Ei bine, d

Moştenirea familiei … liberale, faţă în faţă cu Mica Unire

Imagine
Deşi titlul ar putea sugera altceva, nu e vorba nici de berea Guldenburg , nici de coniacul Unirea. Despre alcool o să fie însă vorba în postul următor. Acum mă ocup de chestii mai puţin serioase. Mă uit că s-au sărbători ieri 149 de ani de la ceva, nu are importanţă ce, un bun prilej ca politicienii să îşi dea niţel în pe tic, pe la Iaşi, Focşani şi alte oraşe Moldave, unde s-au străduit să câştige concursul de decla raţii aberante. Dar nici despre asta nu e vorba în mod necesar în postarea de faţă, deşi lupta electorală vădită la serbarea asta de 149 de ani este unul dintre lucrurile ce îl declanşează. Că deh, vin alegerile. Nu se ştie când şi care (locale, naţionale), dar poate fi un moment retrospectiv. Discursul preşedintelui o spunea bine: ca şi în 1859, România are nevoie de reforme. Numai că ce nu spunea preşedintele cu nume de împărat este că România se vaită dintotdeauna că are n evoie de reforme, că trebuie să se lupte cu corupţia: şi la 1859, şi la 1866, şi la 19

La coadă

Imagine
Ieri am fost la poştă să ridic un colet. Coadă ... ca la poştă. La urma urmei, îmi amintesc că am văzut acum câţiva ani o statistică pe câteva ţări (Suedia între ele), din care reieşea că poştă se stă în general cel mai mult la coadă. Iar la noi cu atât mai mult. În plus, la noi, am văzut că în mai toate oficiile poştale din Bucureşti, personalul se poartă de parcă ar fi în război perpetuu cu clienţii. E probabil vorba stressul la care sunt supuşi prin aglomeraţia permanentă de, dar şi de cultura organizaţională …. Stăteam aşadar la coadă alături de alte 7-8 persoane şi ajunsesem pe poziţia a treia. Priveam un pic distrat în altă direcţie, când bărbatul din spatele meu spune: „Doamnă dar nu eraţi acolo”. „Eram aici, după domnu’, i-am recunoscut spatele”. Discuţia a continuat timp de câteva replici. Femeia cu pricina (~45 de ani, studii medii) nu fu sese acolo, fix în faţa mea, eram aproape sigur de asta şi am spus-o. La care, femeia respectivă ne-am spus, ca şi cum ne-ar oferi un

Atunci când lumea depinde de calitatea oglinzilor

Imagine
Pe scurt : presei una îi spui, alta pricepe :(. Te poţi întreba de ce, însă nu am de gând să ofer răspunsuri aici, faptele cred că vorbesc de la sine … Pe lung : În urmă cu mai bine de 2 luni, profesorul Ioan Mărginean m-a rugat să îl însoţesc la un interviu despre programul Ministerului Sănătăţii de Evaluare a Stării de Sănătate. Evenimentul Zilei organiza o analiză pe tema asta. Ne-am întâlnit cu reporterul Ev.Z. într-o luni seara. Cred că era ultima luni din octombrie 2007 (săptămâna următoare am plecat la Brno şi Praga, iar apoi am fost operat , aşa că am repere oarecum exacte). Data, după cum se va vedea are mare importanţă. Ştiam deja de câteva zile despre intenţiile Ev.Z., de la profesorul Dumitru Sandu , şi el intervievat cu aceeaşi ocazie. Interviul a decurs atunci simplu: reporterul avea ideea sa că programul cu pricina este un eşec, costă prea mult şi nu îşi atinge obiectivele. Am replicat că lucrurile nu stau chiar aşa, fiind vorba de două componente distinct

Salutări de la ... capătul lumii

Imagine
Scriitorul olandez Arnon Grunberg, născut în 1971, avea să publice în 2000, cartea Istoria calviţiei mele . Grunberg era deja un scriitor relativ cunoscut, însă avea să semneze cartea cu pseudonimul Marek van der Jagt . Nimeni nu avea să afle iniţial cine este cu adevărat autorul cărţii, astfel că „Marek van der Jagt” primeşte premiul pentru debut, iar unul dintre criticii oland ezi avea să constate entuziasmat că necunoscutul autor este „mai bun decât Grunberg!”. Cartea a apărut în româneşte în 2007, la Humanitas şi este rezonabilă, amuzantă, pe alocuri inteligentă. Ritmul este alert, pasajele de reverie şi cele de acţiune alternează, din când în când personajele filosofează, uneori întreprind acţiuni mai excentrice. Fără a fi senzaţională, este o carte care merită citită. Nu vreau însă să prezint aici cartea sau autorul . Mă interesează doar un pasaj (pagina 39, jos, în ediţia Humanitas): Unul dintre personajele cărţii, o fostă dactilografă, publică un volum intitulat „Cum se pot î

Sirenele lui Vonnegut

Imagine
Pe scurt : Sirenele de pe Titan (Humanitas, 2007) nu este cea mai bună carte a lui Von negut, însă este un Vonnegut autentic, agreabil, bine scris, interesant, inteligent. Pe foarte lung : Pentru mine, literatura SF se împarte în două categorii. Evident că taxonomia mea proprie e doar una super-reducţionistă şi îmi este utilă doar pentru argumentaţia din acest post. Pe de o parte sunt aşadar poveştile care se centrează pe noi tehnologii şi pe modul în care acestea se reflectă în varii lupte, bătălii, bătăliuţe şi războaie, având în spate o intrigă subţire, de telenovelă. Categoria asta nu mă interesează, mi se pare puerilă. Pe de altă parte este ceea ce mie mi se pare interesant: discuţia despre noile situaţii în care oa menii ar putea să se găsească în urma unor progrese ştiinţifice sau descoperiri majore. Contactul cu extratereştrii, revelaţii atipice asupra începuturilor vieţii, stăpânirea unei a cincia dimensiuni, controlul superior celui actual asupra spaţi

Întâmplări adevărate din ţara tuturor posibilităţilor

Doi brăileni din comuna Bordei Verde au furat nişte oi. S-a întâmplat sâmbătă noaptea. Duminică a venit poliţia, extrem de eficientă, că îi cam dibuise. Au intrat cu această ocazie în incinta unde brăileni cazaseră cele 4 oi. S-a dovedit că una era un ... câine ciobănesc, pe care l-au confundat cu o oaie. Deci, 2 brăileni au furat din greşeală un câine, confundâdu-l cu o oaie . Ştirea completă e în Adevărul . Nu foarte departe de Brăila, prin Marea Neagră, se află Insula Şerpilor. Unde ucrainenii construiesc de zor, ca să arate că insula (o stâncă niţel mai mare, după cum o caracterizează guvernele noastre) ar fi locuită şi să aibă dreptul la exploatarea fundului mării. Românii protestează. Istoria e veche-veche, însă, mai nou, conform Antena 3 , Ministerul de Externe a expediat note verbale către Ambasada Ucrainei la Bucureşti, după ce preşedintele ucrainean a semnat un decret pentru transformarea Insulei Şerpilor în zonă economică special ă. Cum s-a întâmplat asta? Îmi imaginez

Nemiloasa transformare a locurilor

Histria e prima care îmi vine în minte. Oraş-port prosper cât timp a existat golful. Părăsit de locuitorii săi, după ce acesta s-a închis şi a devenit lac. Ceva mai în sud este Kaliakra , abandonată însă mai recent, în urmă cu două secole şi ceva. Peste Histria şi Kaliakra s-au aşezat straturi succesive de pământ. Astăzi, arheologii încă le mai scot la suprafaţă. Turiştii vin şi se uită, căutând să descopere cum se trăia cândva. Peste multe aşezări ale egiptenilor antici, deşertul şi-a aşternut nisipurile. Peste multe oraşe mayaşe şi aztece, astăzi domneşte jungla. Toate au fost părăsite de oamenii vremii lor, în căutare de o viaţă mai bună. Nu au plecat toţi odată, ci pe rând. Ultimii au rămas cei mai bătrâni, cei mai statornici, cei care au şi murit odată cu oraşul. Ultimii care au şters praful înainte ca natura să devină singurul locatar. La fel se întâmplă de ani buni de zile în Dakota de Nord, unde, aşa cum se zice în numărul din ianuarie al ediţiei româneşti a

Respiraţia energică, ecologistă, ieftină

Ştirea face de câteva zile înconjurul lumii. Informaţia apare ca atare pe sute de site-uri, fiind distribuită de Associated Press . O companie imobiliară din Stockholm, s-a gândit să folosească căldura degajată (prin respiraţie) de cei în jur de un sfert de milion de pasageri care trec zilnic prin Gara Centrală din Stockholm. Scopul este să producă 20% din energia necesară pentru a încălzi o clădire de 13 etaje. Costul proiectului: 30.000 de Euro. E nevoie doar de nişte pompe şi de nişte ţevi, zic ei. Piaţa Romană, Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii. Cu peronul pe toate părţile. Oare s-ar putea şi la noi?

Evenimentul Zilei a descoperit Adevăratul OZN

Ev.Zilei de ieri zice aşa, într-un titlu mare: Papa vorbeste despre tiganii romani de la periferia Romei . Văd titlul alergând zglobiu pe bara rulantă pe care RSS Ticker mi-a pus-o în josul ferestrei de la Firefox, şi sar pe el. Articol din ziar era confuz. Titlul însă, împreună cu unul dintre paragrafele articolului, zicea că ar fi totuşi o chestie clară cu un papa şi nişte ţigani. Mă duc la sursa citată ( La Repubblica ) şi aflu cele de mai jos din singurul paragraf care ar fi avea legătură cu titlul din Ev.Z.: "Un evento tragico come l' uccisione di Giovanna Reggiani a Tor di Quinto" ha aggiunto, "ha posto bruscamente la nostra cittadinanza di fronte al problema non solo della sicurezza, ma anche del gravissimo degrado di alcune aree di Roma; specialmente qui è necessaria, al di là dell'emozione del momento, un'opera costante e concreta, che abbia la duplice finalità di garantire la sicurezza dei cittadini e di assicurare a tutti, in particolare agli

Un nou institut

Imagine
Zice aşa pe hotnews : Guvernul înfiinţează Institutul de Istorie a Religiilor . 12 cercetători se vor ocupa de "istoria religiilor monoteiste, istoria religiilor indiene si iraniene, istoria religiilor politeiste din perioada antichitatii clasice, precum si religiile din perioada moderna". Institutul va fi afiliat Academiei Române. Buna aşa. Guvernul a identificat un domeniu de cercetare de vârf şi a decis să îl finanţeze. Probabil că va angaja vorbitori de persană veche, de varii dialecte indiene, le va aloca bani de cercetare (i.e. deplasare ca să studieze manuscrise vechi, pietre inscripţionate cu cuneiforme etc.), nu vom avea parte de compilaţii din materialele cercetătorilor din alte părţi, ci vom avea prilejul să avem din nou, după Eliade, nişte somităţi în domeniu.

Viena: 3. Sunt bărbat, să intru să te cumpăr? :)

Imagine
Pentru a evita confuziile, trebuie specificat că magazinul din fotografie vinde doar produse textile (adică haine). :) (Evident că Mona a fost vizată de îndată, chiar dacă nu era prezentă :p)

Viena, de Revelion (şi nu numai): 2. Câteva tips and tricks

Imagine
1. Ghiduri de călătorie : Top 10 Viena, de la Editura Litera (de fapt traducerea ghidului DK) e de evitat. Ca şi cel de Praga din aceeaşi serie, ghidul nu îţi oferă altceva decât o parte infirmă din informaţiile pe care le poţi afla free de pe net, sau de prin pliantele de pe la Turist Information Office. Exceptând pozele, nimic nu merită, iar pozele ţi le poţi face şi singur. Muzee interesante nu sunt incluse în ghid, nu afli cât te costă intrarea, informaţiile despre restaurante şi hoteluri sunt mai degrabă vagi etc. [luasem Top10, fiind îmboldiţi de faptul că cel de Roma e chiar de calitate bună şi de lenea de a căuta ghidurile de la Lonely Planet sau Rough Guides . A fost o eroare pe care o să o evităm asiduu pe viitor.] 2. Hofburg : un pic dezamăgitor, însă are câteva camere interesante. Pe dinafară, ansamblul arhitectonic este de văzut, deşi nu e tocmai pe gustul meu. Deşi sunt incluse în preţ audioguide-urile pot să nu fie disponibile, datorită fluxului mare de turişti. Or

Viena, de Revelion: 1. Municipalitatea!

Imagine
De Revelion (Silvester, pe limba lui … Mozart), Viena este un oraş vesel. Departe de legănarea valsului vienez, centrului fostului imperiu geme sub asuprirea turiştilor, majoritatea părând venind din fostele sale posesiuni: Italia, Ungaria, România, dar şi Rusia. Obiceiul locului este altfel ca la noi: sărbătorirea începe pe 31 Decembrie la ora 14 şi se termină oficial pe 1 ianuarie la ora 2 a.m. Oficial, fiindcă de fapt, în multe săli de bal, palate, cluburi şi restaurante, ca şi în petrecerile private continuă până spre dimineaţă. Între 2 după amiaza şi 2 în noaptea de Anul Nou se petrec însă lucruri esenţiale pentru oraş: principale străzi sunt pline de oameni, care se opresc să bea un vin fiert, o bere caldă, servite cu cană cu tot, că doar nimeni nu are timp de spălat căni (pe cană scrie evident „Silvester in Vienna”). Se consumă şampanie, cârnaţi şi crenvu rşti nemţeşti, brezeli uriaşi… Din loc în loc (adică din 30 în 30 metri) este câte ceva care cântă, aşa că lumea danse

Meh, DEX şi îmbogăţirea limbii

O ştire (veche) de prin The Guardian , vorbeşte despre unul dintre miile de cuvinte noi care apar zilnic şi discută despre modul în care ele devin parte a limbii recunoscute oficial. […] Meh means rubbish. It means boring. It means not worth the effort, who cares, so-so, whatever. It is the all-purpose dismissive shrug of the blogger and messageboarder. And it is ubiquitous. On the I Love Music messageboard, for example, 4,010 separate discussion threads feature the use of "meh". No one is quite sure where it comes from. Graeme Diamond, principal editor of the new word group at the Oxford English Dictionary, says it's not yet suitable for the OED, but he does have a "meh" file, and the first recorded print usage occurred in […] Cuvântul are o răspândire restrânsă, însă există deja un dosar al său, şi limba engleză s-ar putea îmbogăţi cu un alt cuvânt nou. Treaba e serioasă. Nu întâmplător am reprodus tot fragmentul de mai sus. Ce mă interesează nu e cuv

Un ministru ... normal !!

Imagine
Uite cum stau lucrurile: [Ştirea este atât de normală încât, în contextul României de azi, de ieri sau de altădată, tinde să devină … absurdă! Preiau prin urmare un fragment mai mare de pe site-ul BBC .] "S-a ajuns la un acord cu Comisia Europeană ca pentru perioadele de Paşti şi de Crăciun, să putem aplica pentru câţiva ani o derogare privind modul de sacrificare a animalelor. Va fi o decizie pe care va trebui să o luăm prin hotărâre de Guvern." Ascultaţi interviul acordat de Dacian Cioloş "Problema pe care am ridicat-o a fost de ce spaniolul poate să sacrifice taurul în arenă şi acest lucru nu este considerat ca o nerespectare a regulilor de bunăstare a animalelor şi noi de Paşti şi de Crăciun să nu putem să sacrificăm animalele în mod tradiţional", a spus Dacian Cioloş. Argument corect, de bun simţ. Mai multe bile imaculate pentru domnul Cioloş. Later Edit: În versiunea audio

Marea Isterie Naţională - Partea 2: Faptele

Imagine
1. Avionul eşuat pe pistă … Accident aviatic : O maşină refăcea balizajul pe Otopeni. Un avion decola pe aceeăşi pistă. Fie turnul de control a uitat să îi anunţe să plece de pe pistă, fie cei din maşină nu au auzit, nu are importanţă. Cert este că maşina era pe pistă când avionul decola. Dacă am priceput eu bine, cei din maşină au văzut avionul şi au sărit din maşină, fugind în afara pistei. Avionul a lovit maşina, suferind grave avarii. Nu a fost din fericire rănit nimeni, iar pista a fost degajată rapid. Televiziunile au sărit repede pe subiect, acuzând între altele autorităţile că nu au făcut o conferinţă de presă imediat (ca să spună ce? – era nevoie de niţel timp ca să afli ce s-a întâmplat), căutând să sugereze răspunsuri la întrebări celor care fuseseră în avion (am văzut interviuri la Realitatea TV şi Antena 3 în care li se cerea celor intervievaţi să confirme că există o aripă ruptă, şi chiar dacă aceştia le spuneau că nu ar fi văzut aşa ceva, concluzia jurnaliştilor era c

Marea Isterie Naţională - Partea 1: Concluziile

Mai întâi m-a îngrijorat atitudinea Realitatea TV în cazul Orban . Apoi, în dimineaţa zilei de 30 decembrie, un avion a lovit o maşină de întreţinere pe pista Aeroportului Otopeni. Un incident relativ minor, însă din care televiziunile făceau un mare subiect, de aveam cunoscuţi ce mă întrebau cum de îndrăznesc să mai plec cu avionul în după amiaza aceleaşi zile. Apoi a nins. Scenariul s-a repetat: experţi isterici anunţau la televizor marea catastrofă, anunţându-i unui public neobişnuit cu traficul aerian despre nenorociri în serie pe aeroporturi, companii care nu respectă drepturile călătorilor. Am fost sunaţi în Viena şi anunţaţi că în România e naşpa rău. Întors acasă, în loc de bucuria unei ninsori rare, am văzut mari experţi în toate înfierând cu mânie proletară pe oricine şi orice, fără a catadicsi să se informeze despre ce e vorba. Mi-am amintit apoi de spusele unei „vedete de televiziune” în urmă cu câţiva ani, pe când nu era şef la un canal TV, cum că la noi, în România,

Între lehamite şi zăpadă

Am zis că o să scriu despre Viena şi întâmplări de Revelion prin capitala Austriei. Apoi m-am izbit de Marea Isterie Naţională, despre care o să scriu totuşi (am ezitat îndelung) în postul următor şi mi s-a făcut lehamite. Afara e iarnă. A nins cum nu a mai făcut-o de mult. De acum 7 Revelioane, din 2001, când un vecin cu probleme psihice, din blocul de vis á vis, şi-a aruncat apartamentul în aer, făcându-ne maşina ciur parcată regulamentar. Se enervase pe cei ce aruncau cu pocnitori şi cum trăia singur… Noroc că aveam Casco. Pe atunci aveam un Clio Symbol gri, în vârstă de 6 luni. Acum locuim câteva sute de metri mai spre Sud şi avem o fetiţă de 5 ani şi o lună. Uite-aşa se schimbă lumea. (citesc Vonnegut şi am început să scriu ca el: fraze scurte şi aparent stupide. Evident nu arată ca ale lui, dar sunt clar influenţate de lectura cu pricina. O să revin şi asupra acestui fapt.) În fine, am aterizat pe aeroport, ne-am suit într-un taxi, şi Irina, căreia nu îi tăcuse gura pâ