19 decembrie 2011

Guvernul României la Radio Erevan: un parteneriat public-privat

Am primit azi pe unul dintre grupurile de e-mail la care sunt abonat, un apel să particip la dezbaterea despre Strategia de Competitivitate a României 2010-2012.

De strategia cu pricina se ocupă « Consiliul Național pentru Competitivitate », un parteneriat public-privat, așa cum îl recomandă e-mailul pe care l-am primit.

Prima întrebare este simplă : de ce am avea nevoie de un astfel de organism ? Asta se întrebă și organismul însuși, și își răspunde pe puncte, în dreapta paginii, începând cu « Competitivitatea este un capitol la care România are mult de recuperat, atât la nivel european, cât şi la nivel global. » Cred că pot spune rapid măcar încă treizeci-patruzeci de domenii în care România are încă mult de recuperat. Motivația mă trimite cu gândul la ce îmi spunea Mălina cu câteva zile în urmă: când ai nevoie să îngropi o problemă, inventezi un Consiliu.

Acest consiliu însă este deosebit de capabil, motivat și mai ales creativ. Pagina sa debutează, pe centru, cu o declarație clară, arătându-i determinarea :
« Declarația de competitivitate pentru România 2020
Declarăm că România este inima creativității Europei.
Ne angajăm să investim în educație, să stimulăm inovația și să fim competitivi. » 
Care va să zică așa : țara care pe partea dreaptă a paginii are probleme grave de competitivitate, devine pe centru inima creativității continentului. Este vorba fix despre aceeași țară despre care știm că prețuiește mai degrabă ordinea, obediența si credința religioasă și în mai mică măsură independența, autonomia, creativitatea. Așa ne spun datele de sondaj și teoria din spatele lor de aproape 20 de ani. Cum însă consiliul este creativ, el pare a crede că își poate permite să afirme tot felul de lucruri interesante.

Deschid și .pdf-ul ce conține “Strategia de Competitivitate a României 2012-2020”. Are antetul “GUVERNUL ROMÂNIEI. Cabinet Consilier de Stat Andreea PAUL. Aparatul Propriu de Lucru al Primului-Ministru”. Documentul proclamă drept SCOP al strategiei:
“trecerea de la un model de dezvoltare bazat pe mână de lucru ieftină, la un sistem bazat pe instituţii şi infrastructură de calitate, în care potenţialul forţei de muncă bine pregătite va fi utilizat la maximum şi în care economia va fi condusă de întreprinderi creative şi inovative.” 

Deci zice așa: pentru că avem mână de lucru ieftină (ceea ce e perfect adevărat: slab calificată si ieftină), facem niște instituții noi, de calitate, ca să dăm un avantaj acestei forțe de muncă bine pregătite. Mie mi-e suficient, nu are rost să mai citesc mai departe, îmi fac nervi și pierd timp degeaba. Site-ul și modul cum începe strategia m-au convins să particip la dezbaterea publică prin patru propuneri complementare:

1+ cred că se impune desființarea Consiliului. Motivul pentru care acesta crede că a fost înființat este cel mult pueril.

2+ cred că este cazul să fie înlocuite persoanele care se ocupă de strategia cu pricina, atrăgând o singură persoană, dar competentă

3+ strategia existentă ar trebui retrasă și propus un set de măsuri care să nu debuteze cu cuvinte mari care se bat cap în cap și care ignoră situația României.

4+ orice strategie ar trebui să nu confunde creativitatea cu fantaziile, ar trebui să fie bazată pe realitate, și ar trebui să evite să propună un limbaj ce amintește de una dintre iubirile unuia dintre președinții României, ce o alinta cu apelativul "societatea socialistă multilateral dezvoltată".



Postez această contribuție proprie și pe blog-ul propriu și la comentarii pe site-ul Consiliului.

13 decembrie 2011

Sic tranzit ... dezbaterea despre buget

După multă vreme m-am uitat luni la ştiri pe un canal românesc: RTV. În una dintre ştiri, se vorbea despre dezbaterile despre legea bugetului. Am constatat că:
  • RTV s-a preocupat mai degrabă de tablet PC-urile şi telefoanele parlamentarilor, decât de a pricepe ce se discuta la faţa locului. Nu zic nimic despre potenţiala reclamă mascată la produse Apple. 
  • Premierul Boc a explicat că de fapt nu scad pensiile și salariile, ci rămân la acelaşi nivel. Acum însă, premierul fie a uitat să spună, fie RTV l-a sabotat neamintind că a spus că de fapt nivelul curent este cel redus cu forcepsul, şi că guvernanţii au promis de câteva ori că se va reveni la nivelul iniţial. (ba chiar, înainte de alegerile din 2008, au impus şi o lege aberantă de mărire a unor salarii în sectorul bugetar). Cu alte cuvinte, de fapt chiar e scădere în raport cu ceea ce ar fi trebuit să fie în contracte. 
  • Victor Ponta, în calitatea sa de şef al opoziţiei, a avut de comentat doar despre „o vestală” a domnului Boc, care s-ar fi plictisit la discursul acestuia. Evident, domnul Ponta se dovedeşte spiritual, debitor de glume îndoielnice şi un fin analist al problemelor dezbătute în Parlament. Păcat însă că nu s-a referit şi la buget (sau poate că RTV l-o fi sabotat şi pe domnia sa). 
  • Călin Popescu Tăriceanu a atacat Guvernul pentru acceptarea înţelegerii europene de săptămâna trecută, şi, implicit, a menţinerii unui deficit maximal de 0,5%. Hopa, e practic singura temă cu adevărat INTERESANTĂ, surprinsă de RTV. Din păcate, fostul premier şi ministru în mai multe guverne părea a fi uitat (evident, dacă RTV nu l-o fi sabotat) că, de fapt, problema României s-ar putea să nu fie capacitatea de a finanţa economia prin deficit bugetar, ci priceperea de a folosi eficient banii. Cu alte cuvinte, degeaba am avea noi deficit ridicat, dacă nu ştim să facem surplusul să genereze creştere. În plus, şi încă mai important decât atât, să nu uităm că, dată fiindu-i subdezvoltarea şi situaţia europeană, precum şi imaginea sa negativă, România nu a fost săptămâna trecută în situaţia de a negocia ceva :(. Să fi fost oare doar o tendinţă spre demagogie?  

Prin urmare, conchid rapid: RTV=submediocră. Boc=baliverne. Ponta=jenant. Tăriceanu=discutabil, cel mai probabil superficial. Eu=idiot că mi-am încălcat promisiunea proprie de a evita televiziunile româneşti. 

Mi-a rămas o singură întrebare: oare ce e de făcut când singura intervenţie mai a cătării era una superficială în esenţa sa, chiar dacă ridica unele întrebări interesante? Cum faci să obţii dezvoltare în situaţia respectivă?

1 decembrie 2011

România … așa cum o știm

1. Săptămâna trecută am vizitat consulatul României din Bonn. O imagine interesantă a țării. În fața clădirii era un sobor de preoți. Înăuntru, interiorul arăta ca în hotelurile din anii 1980. Cred de altfel că o parte din mobilier, dacă nu cumva tot, data de pe atunci. Vorba lui Claudiu, poate că lambriurile de lemn încă adăpostesc microfoane. Trei interlopi se dădeau în bărci cum au cheltuit ei 10.000 de Euro, pentru că nu luaseră cameră la motel cu 25 de Euro și luaseră una cu 35 de Euro. Absurditatea situației se potrivea limbajului colorat și pigmentat de prezența unui vocabular variat în definirea organelor sexuale introduse în varii persoane.

2. Prin anii 1990, ca să stopeze vânzarea de copii în SUA, România a luat decizia ca, la ieșire din țară a unui minor, fie acesta să fie însoțit de ambii părinți, fie însoțitorii să arate o procură de la părintele sau părinții absenți. [mă întreb cum o fi pentru orfani: trebuie ei mereu să își aducă aminte de părintele absent?? :(. Dar dacă părinții sunt divorțați și cel absent locuiești în Australia? Nu îngrădește acest lucru libertatea de mișcare a copilului?]

În fine, legea, încă în vigoare, cred că este unică în Europa. Un prieten maghiar îmi spunea că ar trebui să mă plâng la CEDO: e împotriva mai multor reglementări europene.

Dar legea e lege. Dacă ești în țară și îți lași copilul să iasă din românia însoțit de celălalt părinte, mergi la notariat, plătești cam 50 de lei și dai o declarație în acest sens. Dacă ești în străinătate, mergi la consulat, plătești 30 de EURO și revii câteva zile mai târziu ca să primești declarația. Dacă nu vrei să revii la consulat, care uneori e la câteva sute de kilometri distanță, plătești 60 de EURO în loc de 30 (adică de 5 ori mai mult decât în România) și funcționarul de la Consulat pune pe loc o ștampilă pe cererea ta.

Așa am ajuns eu la Consulatul pe care l-am descris mai sus: zburăm în week-end de la Köln la București, apoi revenim la Köln. Soția mea nu poate veni cu noi, așa că, deși fiica noastră e rezident german, a trebuit să producem această hârtie (nu era oare suficientă adeverința germană de rezidență sau înscrierea la școală aici, în Köln?).

Așa a trebuit să îmi amintesc că vin dintr-o țară cu soboare de preoți și interlopi, care are legi bizare, și în care e scump rău să fii cetățean. Așa am descoperit din nou - oare a câta oară? - că la noi clădirile publice arată ca la mijlocul anilor 1950, când resursele limitate, normativitatea și lipsa de alte modele impuneau austeritatea, iar degradarea era una relativ firească.

De aceea, dacă tot e ziua națională, mi-aș dori ca noi toți să facem eforturi ca lumea noastră să arate altfel, iar acest lucru începe de la cum ne purtăm, cum vorbim și cum aranjăm clădirile din jurul nostru. Mi-ar place să pot zice și eu că vin dintr-o țară care privește către viitor, nu din una unde lucrurile sunt ca în secolul trecut.

Convorbire telefonică cu ... un hoț??

Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: -  ...