Yann Martel, Life of Pi

I will be really short. This is the only Yann Martel’s book that I red. Yann Martel is a Canadian writer. The Life of Pi is really amazing. Even more amazingly, it won a Man Booker Prize in 2002! In my view, it really deserved it. Even if they made a film out of it (not released yet, not interested in viewing it) it is a really good novel.

The story is vivant despite the lack of variation of the environment. It grows fast in the beginning then it gives the impression that the author lost himself too much into details, particularly when describing zoo gardens and animal habits. However, almost all details come in handy later on in the book. So, if you want more action, after the first hundred pages you will get it. You just need to be patient! If you want epic poetry, it is plenty all over the novel. If you prefer philosophical questions, take a spoiler here: “I don’t see why I can’t be all three. Mamaji has two passports. He’s Indian and French. Why can’t I be a Hindu, a Christian and a Muslim?”. If you prefer romance and erotic stories, or fight and war, then nope, this is not a novel for you. If you like humor, well, in this case, there is plenty all over the book. An educated one!

For me, the book was really nice, and the last 50 pages or so were truly unexpected. I should confess that I quite rarely find a novel to surprise me as much as this did when it came to a conclusion. Therefore, I thank Alexia who recommended the book to Mălina, who said that it is a nice novel that I may enjoy. So I did!

PS1. When reading this post, it is appropriate to use some Hoegaarden’s Le Fruit Defendu beer (yes, it is strong, take only one 33 cl bottle and poor it in a large cup - I used a Leffe glass).  You might also take a look at the bottle which caused uproar in the US, due to the almost naked bodies represented on it – in fact an adaptation of Reubens’ Adam and Eve). Finally, the coriander-spiced Belgian ale goes just nice with some early French organ music, or it did for me when writing this post ;)

PS2. Hint: Do not read Wikipedia’s entry about The Life of Pi! It has too many spoilers. Better read the book!

PS3. A good description of the Forbidden Fruit (the beer :p), in Spanish, is to be found in the blog Para Que Você Cerveza

Scabros

La începutul anilor 1990, Silvio Berlusconi utiliya cele trei canale TV naţionale ale Finivestului, propria sa companie, pentru a-şi face un fel de campanie electorală, mai mult sau mai puţin voalată. Varii "jurnalişti" venea şi difuzau informaţii despre incapacitatea politicienilor şi guvernanţilor italieni, bătătorind uşor-uşor calea către putere a lui Silvio, băiat bun şi, în prezent, prieten al unui alt om remarcabil, Vladimir Putin.

Am dat acum câteva minute televizorul pe un canal românesc, numit Antena 3. E acolo un jurnalist de mare valoare, una Alessandra Stoicescu.

Domnia sa, cu voce emoţionată, relatează despre vizita cancelarului german la Atena. Ne explică cum Germania, şi mai ales Merkel, e de vină pentru situaţia Greciei, cum toată lumea în Europa se plasează astăzi împotriva nemţilor şi nu uită să spună că Uniniunea Europeană e împotriva României, ăentru că nu a validat Referendumul din România.

Dincolo de fuga de idei, dincolo de convingerea mea personală că Traian Băsescu a încălcat grav regulile democratice, nu pot să nu remarc cât de strâmbă este informaţia prezentată de crainicul Antenei 3, cât de puternic este mesajul repetat sistematic, subliniind în fapt contrariul a ceea ce se spune aparent: "noi nu instigăm la violenţă"...

Îmi vine în minte o emisiune difuzată pe vremea lui Ceauşescu, "Din lumea capitalului", de unde aflam că vesticii sunt nişte amărâţi care sunt nişte exploataţi, drogaţi, lipsiţi de îngrijire medicală, trăind în ghetto-uri. Nimic din cele prezentate în emisiunea cu pricina, cea din vremea comunismului, nu era departe de adevăr. Problema era că elementele cu pricina reflectau doar o bucăţică de adevăr. Una mică de tot. Atât de mică încât, pentru mine, calitatea unui astfel de act jurnalistico-propagandist poate fi uşor de caracterizat prin titlul acestei postări.

Gata, închid televizorul, nu s-a schimbat nimic în bine :((

Enervarea de miercuri seară

Iar e miercuri, iar e Liga Campionilor, iar mă uit la meci. De astă dată Borussia Dortmund cu Manchester City, pe Sky Sports-ul englezesc. Şi iar mă enervez gândindu-mă la canalele TV din România. Nici măcar nu mai e vorba de comentariul nesărat al nulităţilor locale (vă mai amintiţi când Dumitru Graur, în 1990, nu a mai rezista criticilor şi a zis că orice jurnalist crede că poate comenta mai bine în direct poate veni să comenteze orice competiţie vrea la TVR? A venit CTP, la tenis,şi le+a dat clasă. Asta ca să nu mai zic de comentariile lui Ţiriac sau Hărădău, din aceeaşi perioadă. Acum sunt mai multe canale şi un număr infinit de comentatori printre care sub-mediocrii de Ionel Stoica şi Sorin Hobană ar lua mereu premiul I). Dar nu despre capacitătile limitate ale celor care comentează în direct vreau să vorbesc. Nici despre banalităţile debitate după meci de Parachiveşti, Decebali, Ivanovicieni şi alte neamuri similare. Noroc cu Ilie Dumitrescu sau cu Balint, care mai amintesc de cursivitatea şi gândirea limpede ale lui Ray Wilkins, Jamie Redknapp, Ruud Gullit şi a altora ca ei care vin să comenteze după meci pe Sky Sports, cu cuvinte puţine dar clare, şi fără a da mereu telefon la Oierul Şef.

Nu, de astă dată mă enervez pe ăia din spatele ecranelor, din spatele comentatorilor, care nu se văd, dar care sunt şefii lor, că ei produc emisiunea, şi cică sunt ăia care ar gândi mai mult şi mai profund. Pe aceştia cred că îi chemă producători, experţi în media şi cine-ştie-ce-alte-nume-interesante, desemnate probabil să le vopsească gardul. Eu am crezut mereu că a nu vorbi în timpul meciului despre ceea ce se întâmplă pe alte stadioane, a ignora că există Internet sau teletext (!), a priva telespectatorul de informaţie, aparent ca să creşti audienţa emisiunii de după meci în care difuzezi rezumatele, e o opţiune impusă aberant de UEFA.

Văd însă pe Sky Sports că ai lor comentatori nu aplică astfel de decizi aberante, ci sunt din secolul nostru. Văd că în pauză sunt trecute rapid în revistă rezultatele de pe alte stadioane. Ieri, pe portughezii la care mă uitam, în pauză au fost date chiar şi golurile din alte meciuri. Doar la noi însă ne purtăm de parcă am fi în peştera lui Platon. Chiar dacă ar fi o decizie UEFA, faptul că alţii au negociat şi au eliminat-o spune multe despre calitatea „profesioniştilor” din media şi televiziunilor româneşti. Halal! :(

Solar

It is useless to say that Ian McEwan is one of those writers that know how to write, master various styles, are very imaginative, have strong clear messages to transmit. In all his novels I had the strong feeling that he really enjoys writing.

Solar , his 2010 book confirms all these. Basically it is a comedy that satirizes academic life, militant activism, consumerism, contemporary relations, mass media, etc. The debut reminds of Tom Sharpe's Wilt series, but Solar is not as rich in comic situations. Instead, McEwan pays a lot of attention to apparently unimportant details, to almost dully aspects of daily life, to intimate feelings that the central character may have towards almost anything, towards every single situation, person or gesture. A reader from the future, let say 200 years from now, would find the book very informative if interested in the early 21st century life.

All these details considerably slow down the rhythm of the book. However, the subtle irony that stays behind them, feeds an enjoyable lecture.

On the other hand, the cornucopian details serve the main goal of the book, depicting piece by piece its message. There is a continuous display of instances on ‘human imperfection’, a ‘large subject’, as the author coins out. Solar switches from comedy to black comedy, and from slow moving description to fast action, arguing on how ordinary every person is, and how humanity actually rely on and consist from regular people and small gestures.

Since the main character of the fiction is a Noble prize winner, if you pardon the pun, I should ask myself when McEwan will finally receive a Nobel…

Leftovers -> Dilema veche

...Că tot veni vorba de limbă, tot cam pe atunci (1993), Academia Română a decis să se scrie predominant cu â din A şi să se folosească sunt în loc de sînt. Argumentele din spatele deciziei sunt controversate. [...] Prima parte nu m-a deranjat, deşi m-a mirat, dat fiind că nu prea îi vedeam rostul. Şi acum mi se pare ciudată ca decizie, deşi bănuiesc că, undeva, subiectiv, era inspirată de dorinţa academicienilor de a schimba şi ei ceva intr-o vreme când totul se schimba rapid. Poate vroiau a se delimita de o epocă de care limba rusă amintea supărător de mult, eliminând o parte din schimbările ortografice petrecute în 1953. La urma urmei şi primul preşedinte al Academiei, Ion Heliade-Rădulescu, fusese activ în a propune reforme ale limbii, ceea ce făcea din decizia din 1993 şi un act simbolic de identificare cu o tradiţie îndepărtată. Pentru mine, "sunt" în loc de "sînt" suna şi sună bizar. Cei din jurul meu foloseau şi folosesc în vorbire varianta care acum nu mai e recomandată.

Acest lucru nu mă împiedică să scriu, inclusiv acest text, folosind regulile în vigoare. Pentru mine, dacă e lege, e cazul să o respecţi indiferent de ce crezi despre ea...

Pasajul de mai sus e unul din cele ce au rămas pe dinafară când am redus textul la dimensiunile acceptabile în revistă. Care text? Care revistă?

Răspunsul, dimpreună cu povestea băiatului din lift, în numărul curent din Dilema veche.

Roboţei

Un articol din Science (rezumat în L'Express), povesteşte despre cum se poate scrie informaţie pe ADN. O echipă de americani a scris pe ADN şi apoi a citit de pe el ca de pe un stick USB. Se pare că pe un gram de ADN poţi depozita echivalentul a câteva milioane de harduri (455 exaocteţi, ca să fim exacţi).

Pe de altă parte, un articol din The Economist menţionează acei viruşi informatici deştepţi care se reconstruiesc şi se remodelează de unii singuri: iau bucăţele de cod inofensive de pe computer, le combină conform unui algoritm prestabilit dar flexibil, şi produc un progrămel care să îndeplinească scopul virusului. În plus, noul progrămel generează la rându-i virusei, al căror scop şi mod de acţiune se redefinesc permanent, însă au în comun reconstruirea prin utilizarea informaţiei disponibile prin computerul în care ajung.

Ia să combinăm noi acum cele două procese. De scris informaţie pe un mediu abundent şi generos ca spaţiu, precum ADN-ul, ştim că se poate. Am început să învăţăm şi cum să o manipulăm. Devine atunci o chestiune legitimă să ne întrebăm dacă oamenii nu or fi un soi de roboţi.

English and England ;) - funny snapshots

Two weeks ago, while sitting by the pool, Mălina red us a passage from the book she was reading. The source is a novel called Conspiracies of Rome, written by Richard Blake, a historical fiction having its plot set around the year 600. The following dialog triggered Mălina’s attention:

‘Where did you learn English?’ I asked nervously.
‘In England. Where else?’
A reasonable answer. Where else would anyone want to learn such an unimportant language, and learn it well?

The next day, I was reading a book which aims to help German speakers to learn English. On the left page is the English text, while German translation is on the right hand page. The book is called Snapshots of Britain, and the author is Joy Browning. I use it to learn German, and I cannot understand how they managed to have such a poor English translation (it is even poorer than my English!). I came across a paragraph that may answer my curiosity. As I said, the straightforward version is the German one:

"... die Bezeichnung «Britische Inseln» für dieses dem Festland Europas vorgelagerte Land sehr aussagekräftig und nützlich ist, denn es besteht aus mehreren Inseln, und seine Bewohner sind ein Inselvolk mit einer Inselmentalität."

I have underlined the nice word that explains much! The English translation from page 8 states:

 "... the “British Isles” is a very descriptive and useful name for this country just off the mainland of Europe, for it consists of several islands and its peoples are an island community with an island outlook.”

So, now everything is clear about England and English politics: the island mentality makes the Queen and her subjects to be somehow outside the mainstream :). Just the opposite to what the plot of the London Olympics' opening ceremony tried to demonstrate!