Legile educaţiei

Că educaţia de la noi e de proastă calitate nu e greu de ghicit, chiar dacă majoritatea populaţiei, jumătate din studenţii la licenţă, cei mai mulţi studenţi doctoranzi şi cei mai mulţi profesori universitari sunt de altă părere.

De aici dorinţa de a schimba ceva, manifestată de toţi miniştrii educaţiei de prin 1995 încoace.

Acum ne-am trezit că vrem o lege nouă.

E bine şi aşa, dar asta nu rezolvă, în opinia mea, nimic sau aproape nimic, indiferent de calitatea legii.

Ce aş fi făcut eu era aşa:

1. Guvernul şi Sindicatele cădeau de acord că e nevoie de o lege şi desemnau o persoană să o întocmească.

2. Noua lege era una scurtă, de maxim 3 pagini, stipulând principii majore, dar nu transpuse în obişnuitele sloganuri găunoase.

3. Aveam 6 luni – un an, discuţii publice pe marginea proiectului. Presa era bombardată de către persoana respectivă, prin intermediul guvernului, cu scurte informări conţinând cifre şi descrierii ale performanţei şi structurii educaţiei de la noi în comparaţie cu alte părţi ale Europei.

4. Cel ce făcuse proiectul îl revizuia în urma discuției publice, Guvernul îşi asuma răspunderea pe lege. Apoi erau reglementate detaliile (de exemplu câţi elevi trebuie să fie într-o clasă sau câte mandate să aibă un rector) prin hotărâri de guvern.


În toată povestea asta erau importante:

1. Conştientizarea stării sistemului actual şi identificarea cauzelor acesteia (repet: majoritatea populaţiei, majoritatea cadrelor didactice cred că avem un sistem de învățământ performant).

2. Faptul că populaţia şi actorii din sistem aveau prilejul să se implice în dezbatere.

3. Faptul că discuţia se concentra pe lucrurile importante şi nu pe mărunţişuri.

În opinia mea, proiectele de lege pe care le-am văzut vehiculate anul acesta au fost toate animate de bune intenţii. Ele conţin însă mult prea numeroase detalii şi au beneficiat de o dezbatere publică şchioapă şi neinformată. Singurul lucru cu adevărat bun este publicitatea masivă. Din păcate însă, de una singură aceasta nu a putut conduce la soluţii… Sper că duiumul de detalii va produce în cele din urmă o calitate superioară a educaţiei de la noi, dar sunt sceptic în acest sens.

4 comentarii:

emma enescu spunea...

la cel de-al doilea punct 1. am citit la repezeala : (...) avem un sistem de invatamant PERFORAT in loc de performant :)

sunt cam distrata inca de pe acum . asta performanta :)

A. Hatos spunea...

Mi-ai luat vorba din gura:
http://www.informatiadevest.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=3240:reforma-tampit&catid=89:opinii&Itemid=33

Andreï spunea...

Bogdan,

Ce anume crezi ca au inteles sutele de mii de parinti, viitori parinti, profesori din toata (de)zbaterea asta?

Sunt (doar) obosit. Simt insa in jur un soi de "disperita" ce se cronicizeaza. Asta impinge la obstinatie si un militantism agresiv, la miliarde de solutii insa la interactiune 0 si la absenta consensului.

E foarte fain cum se intampla la noi: facem legi... Ce crezi ca e mai potrivit/intelept/sanatos: sute de pagini de proiecte, zeci de ore de discutii sau identificarea (una cate una) a bubelor de sistem sau "de la firul ierbii" si tratarea ei cu masura?

Mi-as dori sa vad intr-o zi un responsabil care (fara politicozitati si PR) sa iasa in fata si sa spuna ceva de genul: "Oameni buni, am primit pe adresa MECI t-spe mii de propuneri sau de sesizari. Am considerat prioritar sa acordam atentie in cazul X, Y, Z si iata ce am reusit. Si iata si ce nu ne-a iesit... Si uitati ce ne-am dori sa facem maine."

Osterhase spunea...

Nu am inteles foarte bine unde este dezbaterea publica... am inteles numai ca o persoana ar scrie bucatele de lege si le publica cu taraita prin toate mediile. My bad :) Deci ce ar fi trebuit dezbatut public? Ca tocmai detaliile sunt de obicei cele care te ingroapa...

Cred ca identificarea unor cai nu ar fi cea mai mare problema - la urma urmei nu trebuie sa se reinventeze roata tocmai in Romania. Consensul insa asupta acestor masuri insa mi se pare in contextul romanesc actual ceva vecin cu imposibilul. In conditiile in care guvernele se schimba radical la fiecare 4 ani sau chiar mai des, in conditiile in care fiecare echipa isi face un scop din a intoarce tot ceea ce a facut echipa anterioara, eventualul set de probleme identificat in urma dezbaterii populare are toate sansele sa fie ingropat in sute de masuri contradictorii si de scurta durata.

Altfel spus: se poate conta in Romania ca niste masuri de perspectiva sunt si respectate mai mult de un an-doi? Nu cred ca invatamantul se poate sanitiza pe durata unei guvernari, de aceea cred ca democratia romaneasca inca nu este gata pentru o reforma ghidata. Asta lasa loc numai pentru masuri scurte si bazate mai ales pe noroc. Suna cam rau dar totusi este mai bine decat nimic.