Finanţarea cercetării

La sfârşitul anului trecut, oarecum neaşteptat, CNCSIS a anunţat o nouă competiţie pentru finanţarea de granturi de cercetare.

Este interesant cine poate aplica, ca şef de echipă, la principalul tip de proiecte. Sunt trei condiţii, care nu sunt listate ca atare, dar sunt incluse pe la diferite puncte ale prezentării programului:

1. să nu aibă alt proiect în derulare;
2. să fi terminat doctoratul de cel puţin 8 ani;
3. să aibă prestigiu.

Primul punct este unul firesc în vremuri de criză. Îl susţin fără rezerve. Cum eu am deja proiect în derulare, asta mă face să pot discuta mai lejer despre celelalte două puncte.

Condiţia 3 e de fapt una orientativă. În text se spune ca evaluarea se face în funcţie de prestigiul internaţional și prin numărul de publicaţii ISI sau echivalent, fără a impune o limită minimă. La fel sunt evaluaţi şi membrii echipei. Condiţia mi se pare mult prea lejeră. Măcar dacă se impunea să aibă un articol ISI cu factor de impact peste media sau măcar jumătatea mediei din domeniul respectiv. Cunoscând şi practica evaluatorilor, condiţia trei face ca să aibă acces ca director de grant oricine a publicat într-o revistă românească listată de ISI, dar neluată în considerare la calcularea factorilor de impact (adică o revistă care nu are încă un prestigiu academic recunoscut internaţional).

Condiţia 2 mi se pare ridicolă. Ea este justificată de nevoia de a avea experienţă. Experienţa cred însă că este dovedită de calităţile de team management (luate de asemenea în calcul în evaluare), de prestigiul internaţional (la care se referă în principiu condiţia 3).

Dacă mă uit la sociologie, nu îmi vine în minte aproape nimeni care să îndeplinească şi condiţia 1 şi condiţia 2 și care să aibă un minim prestigiu internaţional. Aceasta creează calea către acordarea de granturi la fel ca până acum.

În plus, ţinând cont şi de structura celorlalte tipuri de grant, unde nu ai acces decât dacă ai sub 35 de ani, dacă s-ar impune o condiţie 3 mai puternică, ar însemna practic imposibilitatea de a aplica ca director de grant dacă ai între 35 şi 45 de ani. Prin urmare, nu rămâne decât să acordăm bani pentru cercetare celor care nu reuşesc să publice mai nimic în fluxurile internaţionale, dar au măcar 8 ani de când şi-au încheiat doctoratul.

6 comentarii:

A. Hatos spunea...

Ce bine ca ai facut tu `digestul` sa nu imi mai bat capul cu scrisul de proiecte.
Mai asteapta si tu cativa ani pana trec cei 8. Tz tz tz tinerii astia dom'le...

Turambar spunea...

Nu mai bine facem noi sondaje, Bogdane?

:/

Bogdan spunea...

@Adi: lasă invidia pe tinereţea revoluţionară, bagă mai bine acolo nişte ani de experienţă.

@Turambar: Eu mă refeream la cercetare, nu la sondaje :p

Turambar spunea...

Iar eu ma refeream la dificultatea de a obtine granturi. Adica bani...

Bogdan spunea...

Bani se găsesc, dar nu pentru cercetare...

Dan C. spunea...

GUVERNUL DISTRUGE CERCETAREA !

Recesiune adanca, un viitor incert !

Prin lipsa de viziune si prin politica gresita de finantare, promovata în bugetul anului 2010, dezvoltarea Romaniei este împinsa accelerat catre recesiune adanca si catre un viitor incert. Este imperios necesara restructurarea relatiilor dintre societatea civila, stiinta si administratia publica. Este necesar un Program Guvernamental de reformă si de dezvoltare a competitivității sistemului național de cercetare, dezvoltare, inovare. Scopul programului și al reformei sistemului naţional de cercetare - dezvoltare-inovare este acela de a restructura conexiunile dintre ştiinţă, tehnologie, economie şi societatea civilă, astfel încât să fie lăsată piaţa să decidă distribuţia primară a resurselor CDI şi de a accelera comercializarea rezultatelor ştiinţifice şi tehnologice.
Măsuri pe termen scurt (anul 2010) :

a) Constituirea unui colectiv de elaborare a unui Program Guvernamental pe termen mediu și lung de reformă și de dezvoltare a competitivității sistemului național de cercetare, dezvoltare, inovare.
b) Revizuirea întregii legislații existente care reglementează domeniul CDI.
c) Solicitarea Curții de Conturi a României să efectueze un audit de performanță a Programelor naționale CDI.
d) Reorganizarea Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică, în scopul întăririi funcției sale de valorificare în economie a rezultatelor cercetării finanțate de la bugetul de stat, prin dezvoltarea atribuțiilor în domeniul transferului tehnologic și prin înființarea Registrului Național al Rezultatelor Cercetării.
e) Micșorarea numărului de agenții de finanțare a CDI (în prezent există cinci agenții de finanțare: ANCS, CNCSIS, UEFISCU, CNMP, AMCSIT). După opinia mea, pe baza experienței pe care o are, AMCSIT ar putea prelua singură finanțarea programelor CDI. Nu este exclusă varianta de a se constitui o nouă și unică agenție de finanțare, iar cele existente să fie desființate, făcându-se astfel mari economii la buget.
f) Înființarea Corpului de experți evaluatori de proiecte CDI, sub autoritatea ANCS, în scopul eradicării fenomenelor de corupție din cercetare.
g) Revizuirea proiectelor CDI aflate în finanțare, în scopul finanțarii în continuare numai a acelor proiecte care sunt viabile și oportune economic și social, celelalte urmând a fi sistate de la finanțare;
h) Reorganizarea sistemului de institute și centre de cercetare, după următoarele criterii:
-institutele de domeniu științific să fuzioneze prin absorbție cu universitatea de profil, în scopul întăririi capacității educaționale și științifice a universităților românești, care astfel se vor transforma în “universități doctorale și de cercetare “;
-institutele de domeniu tehnologic să fuzioneze prin absorbție cu companiile naționale și regiile autonome de profil, în scopul întăririi cercetării aplicative a acestora;
-institutele de domeniu strategic sau social să rămână ca atare, sau să fie comasate după caz, în subordinea / coordonarea ministerelor de profil;
-înființarea unui Parc științific și tehnologic național, pe platforma de la Măgurele;
-lichidarea acelor institute care nu mai au relevanță economică sau strategică.
i)Protejarea cercetătorilor atestați din institutele, care se vor reorganiza, prin:
-preluarea cercetătorilor de către universități sau companii de stat, pe princpiul “finanțarea urmează directorul și echipa de proiect “;
-preluarea cercetătorilor de către agențiile regionale de dezvoltare și de către Unitățile de Management ale Programelor, în scopul valorificării competenței acestora în elaborarea ofertelor de proiecte și stimulării absorbției fondurilor UE.