Noul proiect de lege a educaţiei este interesant. Dacă treci peste problemele de formulare, redundanţă (articole de genul „dacă nu e albă, e neagră, sau poate fi colorată”) şi de tendinţa spre suprareglementare, proiectul are multe aspecte care merită o discuţie atentă la nivel societal. Multe dintre ele nu au în prezent suport din partea populaţiei şi al sistemului educaţional. Acest lucru poate însemna că legea, chiar dacă va include aspectele la care fac referinţă, riscă să nu producă consecinţe: România postdecembristă are o tradiţie în a produce forme frumoase pe care apoi nu le pune în aplicare, zicând ca „ei” şi făcând ca „noi”.

De aceea probabil că ar fi fost o strategie utilă ca proiectul de lege să fie lansat pe bucăţele – câte una pe săptămână sau la două săptămâni, stimulând dezbaterea publică, asigurându-se că implică deopotrivă părinţii şi cadrele didactice în dezbatere, că înglobează observaţii şi comentarii ale acestora, generând loialitate faţă de noua lege.

Iată câteva elementele care mi se pare că pot ajuta schimbarea sistemului şi care meritau o discuţie mai îndelungată:

-> în preuniversitar: rolul Consiliului de Administraţie (1/3 administraţie, 1/3 părinţi. 1/3 cadre didactice; preşedintele nu poate fi cadru didactic), în care accentul cade pe comunitate şi care pare a avea o importanţă mai puternică decât a directorului (ce e drept reglementarea e vagă)

-> preuniversitar: finanţarea de bază (acoperă în principiu salariile cadrelor didactice, i.e. măcar 75% din costuri!) se face pe elev, subvenţia fiind acordată şi în învăţământul privat. Acest lucru poate ieftini substanţial învăţământul privat şi poate schimba complet raportul între public şi privat, dar şi determina o creştere puternică a inegalităţilor de acces.

-> preşcolar: generalizarea anului pregătitor, cea care în proiectul de lege este prevăzută a fi obligatorie, dar „treptată” :)

-> importanţa covârşitoare a studiului religiei: la preuniversitar, din 87 de articole, cele privind religia sunt pe locul 3 şi 4, cu mult înainte de prevederi esenţiale pentru funcţionarea sistemului. În plus, impunerea religiei ca disciplină cvasiobligatorie de la grădiniţă până la facultate este destul de rară în Europa.

-> cheltuieli publice destinate educaţiei preuniversitare de minim 6% din PIB, enorm în condiţiile în care administraţia controlează cam un sfert din PIB. Asta înseamnă că, dacă nu se schimbă structura impozitării, un sfert din cheltuielile publice ar trebuie făcute cu învăţământul preuniversitar. Restul se pot duce pe sănătate, asistenţă socială, poliţie, armată, justiţie, învăţământ superior, proiecte de dezvoltare etc.

-> preuniversitar: testarea prin teste similare celor internaţionale (i.e. PIRLS, TIMSS, PISA). În ultima vreme am auzit frecvent „testele astea nu sunt potrivite învăţământului românesc”. Aşa este: ele testează capacitatea elevilor de a se integra în societate, de a utiliza cunoştinţele în situaţii cât mai apropiate de cele din viaţa de zi cu zi, nu pe cea de a rezolva problemele din manuale. Aici dezbaterea ar trebui să fie profundă, pentru că aici actorii esenţiali ai sistemului, părinţii şi cadrele didactice, au o imagine destul de îndepărtată de prevederile proiectului de lege.

->centrarea pe competenţe. (e nevoie ca şi părinţii să afle ce sunt acelea :)

->universitățile pot dezvolta centre de profit, autonome faţă de universitate.

->[pro domo]: menţinerea aberaţiei ca în comisiile doctorat să fie acceptaţi conf., dar nu şi CS 2, deşi din punct de vedere al condiţiilor de obţinere a titlurilor respective, cele pentru CS 2 sunt un pic mai puternice decât cele pentru conf.

-> reglementarea programelor postdoctorale.

-> afirmarea principiului „grantul urmează cercetătorul” în ce priveşte gestiunea granturilor tip CNCSIS (i.e., grantul nu aparţine instituţiei, ci cercetătorului; în cazul în care acesta se mută, contractul se transferă automat la noua sa instituţie).

-> diferenţierea universităţilor în universităţi de predare, de predare şi cercetare, de cercetare şi predare (fină etichetare! :), cu consecinţe importante legate de finanţare!!

->comasarea universităţilor prevăzută în mod bizar intr-o lege a educaţiei care ar trebui să producă consecinţe de lungă durată şi în condiţiile în care România NU are un număr prea mare de universităţi…

-> decanul nu trebuie să fie neapărat membru al facultăţii în momentul în care candidează la poziţia respectivă şi este desemnat prin concurs, nu ales. La rândul lor, prodecanii sunt numiţi de decan.. La fel se întâmplă cu rectorul şi prorectorii.

-> Consiliul de Administraţie al universităţii nu include reprezentanţi din afara universităţii.

-> Nu există o prevedere a finanţării pe student similară celei din preuniversitar şi referitoare şi la învăţământul privat.

0 comentarii: