Noul (???) stat social român

Este de greu de spus care mi-au fost reacţiile citind despre declaraţiile de luni ale preşedintelui Traian Băsescu.

(1) Preşedintele e un om consecvent și tenace. Declaraţiile merg pe linia despre care vorbeam în postarea precedentă: impunerea de facto a unei noi ordini sociale în România. O ordine nenegociată, ci decisă prin prisma majorităţii obţinute în ultimele alegeri prezidenţiale. Faptul că această majoritate e una firavă nu a contat.

(2) De astă dată este vorba de creionarea unui stat minimal, a unor servicii sociale reduse la subzistenţă, deschizând larg poarta privatizării în educaţia preuniversitară și în sistemul medical. În principiu ar fi putut fi vorba de „România nu îşi permite mai mult”, dar ele au fost prezentate mai degrabă drept „solidaritatea socială e un moft”. O opţiune ce m-a surprins prin radicalism, dar care era de aşteptat, aşa cum arăt mai jos.

(3) Apoi este uluiala ce m-a răvăşit la vederea declaraţiei de respingere netă a modelului social european. Nu opţiunea de organizare socială m-a surprins, ci riscul asumat, ca partenerii din Uniunea Europeană să ne trateze fie de ipocriţi („atunci de ce aţi mai intrat în UE, doar ca să ne luaţi banii?”), fie de proşti („unde eraţi cu declaraţiile voastre în toamnă, atunci când rata şomajului în SUA a fost pentru prima oară un număr ce s-a scris cu 2 cifre” – presa europeană a vremii a scris mult despre asta).

(4) Din nou trebuie remarcată consecvenţa: Traian Băsescu recidivează în astfel de declaraţii, afirmând aceleaşi lucruri ca la jumătatea lui aprilie, spre exemplu.

(5) Apoi a fost amuzamentul de a constata cum politicienii noştri au învăţat că e bine să dai cu cifre ca să devii credibil: 15.000 de specialişti, 400 de săli de sport, 200 de spitale sunt doar câteva dintre numerele aruncate pe tava comunicării publice. Apoi a venit repede amărăciunea suspiciunii că şi aceste cifre nu au în spate nici un calcul real, ci doar nevoia de imagine, de „a da bine pe sticlă”.

(6) Un pic mai târziu m-am gândit că dacă aş avea bani și aş vrea să investesc în România, acum ar fi momentul să deschid spitale și licee de proastă calitate, care ar avea în câţiva ani un profit uriaş.

(7) Apoi a venit întrebarea dacă nu cumva diminuarea cu 25% a salariilor, bau-baul cu FMI-ul, tam-tam-ul cu Europa și toată atitudinea aceasta războinică nu sunt cumva destinate să ascundă altceva și/sau să prezinte apoi drept soluţii blânde diminuări de 15% a salariilor, creşterea cu 1% a TVA și alte politici similare.

(8) În fine, a fost tradiţionala întrebare: ce am eu în comun cu ţara asta???

Cert este un singur lucru: avem un preşedinte tare: vă daţi seama ce varietate de reacţii poate stârnii cu o singură declaraţie. Rămâne deschisă întrebarea: „tare în ce?”. Poate timpul ne va oferi un răspuns.


PS. Din câte ştiu eu, acum câţiva ani, toate cheltuielile Guvernului României reprezentau o pondere mai mică din PIB decât în toate celelalte ţări UE. Acest lucru se reflecta și în cheltuielile cu mai toate capitolele bugetare, inclusiv în ce priveşte asistenţa socială, spre exemplu. Acest lucru înseamnă că oricum România nu constituia tocmai un stat social prea prietenos. Poate însă nu ţin eu minte bine, sau poate că lucrurile s-au mai schimbat, o să verific din nou cifrele. Dacă este însă aşa cum ţin eu minte, oare la ce s-o fi referit de fapt discursul

12 comentarii:

Osterhase spunea...

Hei, in mod normal pedeleului i se reproseaza ca nu e de dreapta asa cum se tine. Acum insa ar cam fi, nu? Cel putin la partea de "luat".

Osterhase spunea...

PS: m-a distrat ala de la FMI comentand despre opozitie "aia zic impotriva fiindca asa se face in opozitie".

A. Hatos spunea...

Am zis azi una alta despre de ce e nevoie de austeritate. Problema e ca economia privata autentica e o felie mica din PIB, prea mica. Gandeste-te ca marile afaceri s-au facut tot cu bani sau resurse publice. Economic, asa ceva este o frectie, ca sa spun frumos. Daca economia nu se extinde (criza, guvernare proasta, infrastructura de kkt etc.) atunci o solutie este sa restrangem statul.
Iar modelul social european e o poveste frumoasa care costa. De unde bani?
Si nu, nu imi spune despre scena lui Ridzi sau despre marmura lui Videanu ca m-am plictisit.

Bogdan Voicu spunea...

Argumentul meu este că statul este deja restrâns. Nu prea văd unde poate fi el restrâns suplimentar fără ca inegalitatea sudamericană să dea peste noi.

Putem spune că nu ne permitem prea multe servicii sociale. Asta însă nu este congruent cu a afirma că trebuie restrâns statul care este deja restrâns. Poate că soluția e în altă parte, într-o redistribuire mai judicioasă, fără decizii emoționale, bombastice, cu cifre rotunde, așa cum par cele din prezent.

Nu știu dacă există o soluție mai bună ca alta, dar aș prefera să văd soluții informate.

Bogdan Voicu spunea...

@Osterhase: exact asta ar demonstra că susține soluții care par de dreapta. De văzut și cum arată studiile de impact ce le fundamentează...

Parvan spunea...

Ti-am raspuns la mine "cum" poate fi restrans suplimentar. Ai acolo varianta lunga. Pe scurt ar fi: sa nu-si propuna mai mult decat poate face.

Bogdan Voicu spunea...

Cristi, eu prin stat social înțelegeam aranjamentele instituționale din sfera redistribuirii: sistemele de asigurări sociale (pensii, sănătate, șomaj), variile ajutoare (venitul minim garantat, alocația pentru copii, alocația parentală, ajutoarele de urgență, variile subvenții - cum ar fi cea pentru căldură etc.), tipul de beneficii furnizate în sistemul educațional, asistența medicală de urgență și, schimbând focusul, felul în care sunt colectate taxele și impozitele.

Soluțiile de la ultimele puncte din postare privesc un pic altă sferă, și rămâne mereu întrebarea de ce politicienii lasă mereu impresia că nu sunt tocmai interesați de ele.

Săptămâna acesta a fost marcată însă de de decizia destul de explicită a Cotroceniului de a transforma statul bunăstării român spre unul în care toate cele de mai sus sunt furnizate la un nivel minim. Or, în ciuda reprezentărilor populației, ele sunt deja la un nivel minim, în ciuda unor contribuții la sistemele sociale extrem de ridicate.

Pe de altă parte președintele a observat corect: problema centrală este incapacitatea de colectare, bugetele sistemelor de asigurări sociale, spre exemplu, fiind mai mereu deficitare. Sunt puțini contribuabili, cu o productivitate a muncii redusă, care muncesc multe ore, contribuie cu o parte mare din venit la fondurile sociale, care susţin mulţi asistaţi. Acest lucru se petrece şi la pensii, şi la asigurări de sănătate.

Dacă ar fi să tai pe undeva, de ce nu renunţi atunci la a asista acei cetăţeni care lucrează dar nu contribuie în sistemul românesc (relativ puţini sunt în această situaţie), de ce să nu încurajezi participarea la muncă (crescând mai iute vârsta de pensie şi renunţând la feluritele metode de pensionare anticipată)?

Pe de altă parte este un lucru destul de cunoscut că principalii beneficiari ai redistribuirii sunt cei cu venituri medii, nu cei sărăci. Atunci de ce să nu ai o impozitare pozitivă, cu creştere lentă a treptelor de impozitare (ceva de genul 16%-20%-25%-30%)?

Acestea sunt soluţiile despre care am fost destul de uimit că Preşedintele nu a vorbit. Pot să îi înţeleg opţiunea politică, dar nu văd de ce nu ar explica raţiunile ce îl fac să ocolească dezbaterea despre soluţii alternative. Şi aştept să văd, în continuare, care sunt studiile ce au fundamentat deciziile şi cifrele oferite ca soluţii.

Parvan spunea...

Nu Bogdan nu exista doua state. E unul singur mai mult sau mai putin social.

Nu stiu daca din prostie sau din interese marunte se insista pe dihotomia asta. Gras-Slab poate fi cel mult o problema de contributor-beneficiar la pensii/sanatate/ somaj. Dar in "slab" e deopotriva si bugetarul si privatul pentru ca taxele pe salariu nu sunt diferentiate.

Problema e doar intre contributori si beneficiari.
Daca te uiti contabil doar la pensii o sa constati ca in ultimele 18 luni desi CAS-ul a crescut si raportul pensie/salariu a scazut deci se ia un procent mai mare din salariu si se da un procent mai mic din salariu ... dezechilibrele au cresut. Ele sunt efectul politicilor generale a statului:
- vezi infierarea celor plateau CAS-uri si salariii pe motiv ca-s hoti daca nu fac profit
- vezi dementa cu pensie sau salariu care a stopat niste contributii si i-a transformat in beneficiari neti
- vezi iresponsabila insistenta pe "contributivitate" si pe convingerea "contributorilor" ca ei nu vor apuca sa beneficieze.

Zici de "beneficiari" care n-ar trebui sa beneficieze? hai sa cautam impreuna cazurile descoperite si sanctionate (cu returnarea foloaselor necunvenite si retrogradarea decidentului care a gresit) sau mai simplu hai sa urmarim interventia pe mult hulitele pensii speciale (sunt totusi niste luni de cand statul spune ca-s foloase necuvenite dar continua nu doar sa le plateasca ci si sa pensioneze masiv pe baza legilor hulite)

Zici de venituri necolectate? Poate n-ar trebui sa le privim ca pe fructe padurete care oricum apar dar nu e nimeni in stare sa le "colecteze". poate ar trebui sa-i lasam pe oameni sa cultive si legume :)

Nu Bogdan nu e nici un plan maret nu e o alegere dihotomica intre unu din doua tipuri de state. TVA si impozit pe salarii au influena asupra tuturor cetatenilor statului dupa cum si reducerea veniturilor din "statul social" are efecte directe asupra "statului privat".

Faptul ca niste decidenti sunt confuzi si le e frica sa renunte la vreuna din functiile statului nu inseamna ca locuitorii statului nu pot sa inteleaga ca pot sa aleaga ce functii ale statului pastreaza si la care renunta macar pentru moment.

Sper sincer ca diversi captivi ai statului sa refuze dependenta de aceleasi servicii dar mai prost finantate si sa ceara in schimb libertatea. Cei dependenti de subventia pe caldura sa renunte la subventie in schimbul finantarii independentei termice, profesoriii sa-si ceara libertatea de a cere legal finantare de la beneficiarii directi ai serviciilor lor, la fel doctorii, cercetatorii etc etc.

Osterhase spunea...

Deci inteleg ca probleme sunt mai multe:
- mecanismul pensii-salarii e defectuos
- colectarea scartaie
- legile permit beneficii aberante
- beneficiarii nu sunt intotdeauna indreptatiti
- statul sustine structuri supradimensionate
- etc

Solutia adevarata ar trebui sa adreseze toate aceste puncte, nu numai unul. Mai ales ca problemele se invart in jurul cam acelorasi teme...

parvan spunea...

Osterhase:
avem un studiu de caz: indemnizatia pentru parinti: era 85% si se reduce cu 25% deci undeva la 64% din salariu.

Nu exista o contributie separata din care se platesc astea, e doar un angajament social al statului. Angajamentul e creionat de madam Campeanu si pus in practica de Boc pe simplu criteriu ca era tentant pentru electoratul propriu (altfel autodeclarat de dreapta).

Prin reducerea cu pricina se pastreaza angajamentul dar se finanteaza ... dupa posibilitati (mai putin cu 25%).
O restrangere a angajamentelor statului ar lasa libertatea celui care face copii si vrea sa-si asigure continuitatea veniturilor sa apeleze la un serviciu privat (asigurari, poate chiar negociate in pachetul salarial).
Degrevati de presiunea acestui angajament contributiile la sanatate ar putea fi plafonate maximal (ca doar riscul de imbolnavire si de apel la serviciu medical nu creste odata cu salariu).

Limitarea contributiei la sanatate ar incuraja declararea unor venituri mai mari si deci contributii mai mari la impozitul pe salariu.
Concomitent dezvoltarea serviciilor de sanatate/asigurari private (pentru cei care vor sa acopere mai bine riscurile) si ar genera astfel angajari si deci impozite.

Ok, ar fi fost o perioada de tranzitie pentru ca exista persoane in plata, ar fi trebuit fixata o data de la care se renunta la angajament si date de la care se plafoneaza contributia.

Solutia a fost insa sa pastreze angajamentul oferit cu generozitate pt toata lumea chiar daca il micsoreaza ca si cuantum.

Daca asta-i solutia "reformei" si a "noului stat social" atunci nu pot decat sa constat ca-i un stat care nu se poate restrange ci doar taie costuri sau majoreaza taxe ... condamnand astfel cetatenii captivi in promisiunile lui generoase.

Osterhase spunea...

Daca bine inteleg ceea ce explici acolo, asta ar insemna schimbarea Radicala a modelului statului roman. Exista undeva astfel de state - functionand dupa acest model? Singurul care-mi trece prin minte VAG asemanator ar fi SUA si nu-s un exemplu tocmai pozitiv. Si oare nu tocmai tranzitia catre acest stat, cu cadrul legal si repercursiunile sociale luate si ele in considerare, ar fi ceea ce ne-ar omora?

Poate ca ceea ce spui tu este o solutie, insa nu mi se pare nici Solutia, nici ceva realizabil asa buf ca hotaraste guvernul X sau Y. Si o spun nu fiindca nu m-ar convinge cifrele (nu ma pricep la ele oricum) ci fiindca nu vad deloc cum s-ar pune in practica.

Bogdan Voicu spunea...

In postare discutam despre principiul/principiile care sustin modul de organizare sociala si redistribuirea la nivel societal.

Cu lat cuvinte eram interesat de masura in care indivizii impart ceea ce au cu ceilalti si observam ca optiunea prezidentiala clara este de a reduce suplimentar aceasta redistribuire, aflata la nivele extrem de reduse la noi.

Cele doua exemple propuse de Cristi trimit la o alta discutie, conexa celei de mai sus:

(1) sistemul de pensii: sistemul respectiv reflecta o altfel de redistribuire, mai exact una dictata de solidaritatea intergeneratinala. Pe de alta parte, discutia despre colapsul iminent al sistemelor de pensii asa cum le stim noi dateaza de pe la inceputul anilor 1990, daca nu cumva si mai de devreme. Nu intamplator, prin 2000, Suedia, tara "cea mai" social-democrata la vremea respectiva, cauta solutii in sistemele de asigurari sociale private...

Nu cred ca aceatsa discutie despre sistemele de pensii are ceva de a face cu criza, ci e legata de motificari structurale ale societatii care dateaza de mult. Taierile de azi au doa o vaga legatura cu discutia pe care o propuneam, despre principiile redistribuirii.


(2) Mult discutata "indemnizatie pentru copii": are legatura, paradoxal, cu solutiile la problemele sistemului de pensii. Ea a raspuns la momentul respectiv la nevoia de a creste fertiliatea la clasa de mijloc, cea careia i se adreseaza masura. [fertilitate mare -> mai multi viitori lucratori -> scade raportul pensionari/contrubutori]

Culmea (pentru Romania!) este ca fertilitatea a crescut chiar acolo unde trebuia: la clasa de mijloc. Acum insa e greu de spus daca acest lucru se datoreaza masurii cu pricina sau nasterilor amanate (cateva generatii au amanat prima nastere; aceste generati au atins varsta dupa care femeile risca sa nu mai fie fertile; prin urmare era oricum momentul ca sa se inregistreze cresteri ale numarului de nasteri).

Problema este ca la fel se petrecu prin mai multe tari ale lumii, ce e drept cu ceva timp inaintea noastra.

Prin urmare, povestea cu "indemnizatia pentru mame" face mai putin parte din acele masuri de politica sociala ale redistribuirii la nivel general, ci este mai degraba o masura punctuala de a asigura reproducerea societatii cu pricina. (eu unul nu sunt convins ca nevoia de a creste fertilitatea chiar este o neoie absoluta a soicettatilor contemporane, asa cum criza demografica de suprapopulare anuntata acum 40 de ani, s-a dovedit a-si gasi rezolvarea naturala prin .. scaderea fertilitatii si cresterea sperantei de viata, dara sta e cu totul alta discutie)



Revenind, intrebarea este cat ar trebui sa contribuie fiecare pentru a construi bunuri comune, precum sistemele de educatie, de asigurare a sigurantei cetateanului, justitie etc. Raspunsul clar si afirmat raspicat al presedintiei este "mai putin decat in prezent" si "nu pentru toti", adica mai aproape de modelul american decat de cel european. Mai mult, as zice ca, prin implicatiile in planul inegalitatii, nu vorba de modelul nord-american, ci mai degraba de cel sud-american sau de cel rusesc.