Cum am petrecut 1 Decembrie

În primul rând nu văd de ce ar trebui să petrecem la o zi naţională plasată aiurea în tramvai, în mijlocul iernii. Dar, mă rog, aşa cum avem și un imn amărât, mai degrabă un bocet demobilizator, putem avea și o zi naţională care nu e pe gustul meu.

Am ajuns la aeroport, la Otopeni, pe la 7 fără niţel. Taximetristul ne-a explicat că urmează parada agricultorilor: „ăştia ară ogorul cu Mig-ul”.

Avionul trebuia să decoleze spre Cluj la 7:35. Am făcut check-in, am trecut prin controlul de securitate și ne-am suit în autobuz. Era cam frig. După 5 minute a venit un nene de la aeroport și ne-a zis că trebuie să mai vină un pasager, aşa că o să aşteptăm în autobuz, dar fiindcă e băiat bun și i se pare că e cam frig, o să îl roage pe şofer să închidă uşile. După 10 minute, Mălina a cârcotit că pe alte aeroporturi probabil ne-ar fi dus pe noi la avion și apoi pe pasagerul important ce se lăsa aşteptat. După alte 5-10 minute autobuzul ne-a dus la avion. Pasagerul cu pricina nu a mai apărut.

Ne-am suit în avion și am fost anunţaţi că mai stăm niţel ca să vină maşina care va dezgheţa avionul. Geamurile de pe o latură erau acoperite cu un strat destul de gros de gheaţă iar de aripă atârnau nişte ţurţuri barosani. Erau doi stewarzi: un bărbat cu voce subţire și o femeie tânără cu voce groasă. Am citit nişte texte, apoi am scos laptopul și am aranjat prezentarea pentru conferinţa ce urma să înceapă la ora 10, la Cluj, am dat telefon să le spun că întârzii, apoi SMS că ajung direct la masa de prânz. Am vorbit cu Marian, aflat în sala de aşteptare din aeroport, și care urma să zboare cu avionul de 9:35, și el întârziat. Mi-a spus că nu decola nici un avion de pe Otopeni. Am tras cu urechea la stewarzi care bârfeau aeroportul – „i-a luat prin surprindere faptul că a fost frig de 1 decembrie”; m-am gândit că, fiind în toiul verii, e de presupus că lumea face plajă. Am primit de două ori apă, sucuri, ceai, și sticks-uri, deşi pe bilet scria că nu primim nimic. M-am bucurat alături de ceilalţi pasageri când a venit și la noi una din cele patru maşini de degivrat ale aeroportului. Bateria laptopului s-a terminat și mă pregăteam să adorm când lumina s-a stins brusc, iar motorul s-a oprit. Pilotul ne-a anunţat că sunt vibraţii la motor, aşa că va trebui să schimbăm aparatul. În aşteptarea autobuzului ce urma să ne readucă în terminal, unul dintre stewarzi ne-a spus că în aeroport vom afla dacă ne alocă o alta aeronavă sau aşteptăm să o repare pe cea defectă.

La 11 şi niţel am ajuns pe aeroport și am primit informaţii contradictorii de la o domnişoară ce se afla la ghişeul de la plecări interne. Până la urmă a reieşit că fie facem din nou security check și intrăm în zona de boarding, fie stăm în faţa zonei de îmbarcare. Avionul oricum nu se ştie când va pleca din cauză că este „ploaie cu gheaţă”. Ni s-a spus şi că se vor comanda sandwich-uri, dar asta mai durează. Am mers în terminalul de plecări internaţionale, care mustea de oameni. Am zis să nu stăm la masă acolo, că dacă pleacă avionul, aşa că am revenit în terminalul de Plecări Interne, am mers la Billa și am cumpărat sandwich uri. Tot asta cumpăra și stewardesa tânără cu voce groasă.

Pe la 11:45 am aflat de pe panou că zborul a fost anulat. Am vorbit iar cu angajata Tarom de la biroul din faţa controlului de securitate de la Plecări interne (cea care ne spusese că sandwich-urile vor fi comandate) Mălina a mers la ghişeul Tarom de ticketing să schimbe zborul, eu am rămas sus, la sosiri internaţionale, la banda de recuperat bagaje, aşteptând să se întoarcă valizele din cala avionului, de pe pistă. După o oră și jumătate au venit și bagajele. Mai întâi cele de le zborul de 9:35, și el anulat, apoi ale noastre. Ni s-a spus că nu au putut să le aducă mai devreme, că avioanele erau sigilate. Între timp au aterizat doar vreo două zboruri, unul de la Munchen.

Pe la 13:30, Mălina a terminat de făcut coadă la ticketing și am primit bilete noi, la zborul de 17:35. Ne strânsesem între timp vreo 10 sociologi, toţi mergând la conferinţa de la Cluj. Eu eram singurul care ar fi trebuit să vorbească la workshop-ul din ziua cu pricina, ce preceda de fapt conferinţa. Patru dintre noi ne am aşezat la o masă, la una dintre cafenelele din aeroport. După 30 de minute de aşteptat am mers să comand la casier. Am fost expediat înapoi: „avem serviciu la masă!”. Am insistat și am comandat la casier, plătind tot acolo.

Pe la 15:00 am mai dat de alţi câţiva sociologi, ce tocmai aflau că zborul lor, cel de 14:35 a fost anulat. De altfel nici un zbor nu părea a pleca de pe Otopeni.

Pe la 16:30, am făcut check-in-ul. Se ştia deja că singurele zboruri interne ce vor pleca sunt cele de Cluj și Timişoara. Am făcut din nou controlul de securitate, și am stat în zona de îmbarcare. Evident, zborul a fost afişat ca fiind „delayed”, dar nu ni s-a spus defel cât o fi delay-ul. De câteva ori angajata de la boarding ne-a asigurat că plecăm sigur, dar nu ştie când. De 2-3 ori, în dreptul porţii e îmbarcare au parcat autobuze, parcă pregătindu-se să ne ducă la avion. Ne-am gândit la Tom Hanks, deşi situaţia nu era nici pe departe similară.

Pe la 20:00 zborul a fost anulat definitiv.

Am mers la ticketing. Toate zborurile Tarom, interne sau externe, fuseseră anulate. De asemenea, zborurile Lufthansa de Munchen nu plecau. Zborurile externe ale altor companii plecau cu întârzieri de câte jumătate de oră. Pe la 21:00 ne-a venit rândul și am aflat că putem să zburăm a doua zi, cu avionul de 17:35 sau să anulăm zborul. Tot pe la ora aia au venit şi bagajele de la avion.

Cum ar fi trebuit să ne întoarcem oricum către Bucureşti sâmbătă, cu avionul de 6 dimineaţa, am decis să nu mai plecăm deloc.

Pe la 22:00 ne-a sunat Marian: ajunsese la gară și găsise bilet, la cuşetă, la trenul de 20:00 sau cam aşa ceva. Trenul urma să plece în direcţia Cluj pe la 23:00 :)

După toate acestea, un singur lucru mi se pare neclar: cine o fi fost pasagerul ipotetic pe care l-am aşteptat dârdâind în autobuz, pe pista aeroportului (în paragraful al treilea al acestei lungi polologhii). Oare chiar o fi existat?

0 comentarii: