1 decembrie 2011

România … așa cum o știm

1. Săptămâna trecută am vizitat consulatul României din Bonn. O imagine interesantă a țării. În fața clădirii era un sobor de preoți. Înăuntru, interiorul arăta ca în hotelurile din anii 1980. Cred de altfel că o parte din mobilier, dacă nu cumva tot, data de pe atunci. Vorba lui Claudiu, poate că lambriurile de lemn încă adăpostesc microfoane. Trei interlopi se dădeau în bărci cum au cheltuit ei 10.000 de Euro, pentru că nu luaseră cameră la motel cu 25 de Euro și luaseră una cu 35 de Euro. Absurditatea situației se potrivea limbajului colorat și pigmentat de prezența unui vocabular variat în definirea organelor sexuale introduse în varii persoane.

2. Prin anii 1990, ca să stopeze vânzarea de copii în SUA, România a luat decizia ca, la ieșire din țară a unui minor, fie acesta să fie însoțit de ambii părinți, fie însoțitorii să arate o procură de la părintele sau părinții absenți. [mă întreb cum o fi pentru orfani: trebuie ei mereu să își aducă aminte de părintele absent?? :(. Dar dacă părinții sunt divorțați și cel absent locuiești în Australia? Nu îngrădește acest lucru libertatea de mișcare a copilului?]

În fine, legea, încă în vigoare, cred că este unică în Europa. Un prieten maghiar îmi spunea că ar trebui să mă plâng la CEDO: e împotriva mai multor reglementări europene.

Dar legea e lege. Dacă ești în țară și îți lași copilul să iasă din românia însoțit de celălalt părinte, mergi la notariat, plătești cam 50 de lei și dai o declarație în acest sens. Dacă ești în străinătate, mergi la consulat, plătești 30 de EURO și revii câteva zile mai târziu ca să primești declarația. Dacă nu vrei să revii la consulat, care uneori e la câteva sute de kilometri distanță, plătești 60 de EURO în loc de 30 (adică de 5 ori mai mult decât în România) și funcționarul de la Consulat pune pe loc o ștampilă pe cererea ta.

Așa am ajuns eu la Consulatul pe care l-am descris mai sus: zburăm în week-end de la Köln la București, apoi revenim la Köln. Soția mea nu poate veni cu noi, așa că, deși fiica noastră e rezident german, a trebuit să producem această hârtie (nu era oare suficientă adeverința germană de rezidență sau înscrierea la școală aici, în Köln?).

Așa a trebuit să îmi amintesc că vin dintr-o țară cu soboare de preoți și interlopi, care are legi bizare, și în care e scump rău să fii cetățean. Așa am descoperit din nou - oare a câta oară? - că la noi clădirile publice arată ca la mijlocul anilor 1950, când resursele limitate, normativitatea și lipsa de alte modele impuneau austeritatea, iar degradarea era una relativ firească.

De aceea, dacă tot e ziua națională, mi-aș dori ca noi toți să facem eforturi ca lumea noastră să arate altfel, iar acest lucru începe de la cum ne purtăm, cum vorbim și cum aranjăm clădirile din jurul nostru. Mi-ar place să pot zice și eu că vin dintr-o țară care privește către viitor, nu din una unde lucrurile sunt ca în secolul trecut.

Niciun comentariu:

Convorbire telefonică cu ... un hoț??

Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: -  ...