Postelectorale (I): PDL

Adi Hatos a postat azi un interesant comentariu despre situaţia PDL, intitulat "începutul sfârşitului?". El observă acolo, corect, că deşi momentan a supravieţuit, PDL este ţinut mai degrabă în viaţă de existenţa unui conglomerat straniu, de o anvergură aparte, numit USL (când povesteşti unui străin de România că ai la putere o alianţă social-democrato-liberală, interlocutorul tău, dacă are carte, se uită la tine crucit). Claudiu posta ieri pe Facebook o constatare scurtă despre discursul lui Vasile Blaga în care făcea o paralelă între acesta şi Vadim Tudor.

Ambii par a avea dreptate.

Ar fi de adăugat doar că e greu să exişti, ca partid, fără a avea o opţiune ideologică clară. Să nu uităm că PD(FSN) era un partid ce se declara social-democrat, în timp ce doctrina includea şi ceva elemente de dreapta, iar afirmaţiile liderilor îl plasau un pic mai la dreapta decât centrul. Apoi, sub conducerea lui Traian Băsescu, în câteva luni, partidul s-a afirmat ba liberal, ba social-democrat, optând în cele din urmă pentru "popular", adică conservator sau creştin-democrat. Au lipsit dezbaterile interne serioase despre doctrină, astfel că nu a rămas decât o cale de a asigura coeziunea: în jurul preşedintelui, în jurul puterii, împotriva celorlalţi. De altfel opţiunea pentru afilierea la EPP (Partidul Popular European) (iniţial PD era afiliat la PES - forumul socialiştilor europeni) mi s-a părut a fi mai degrabă una de oportunism (aderarea la partidul cu şanse de a fi primul în ierarhia europeană şi unde nu era membru niciun partid din România cu o pondere mai mare), dar asta e mai puţin important.

Prin urmare, lipsit de o doctrină consistentă, fără putere politică, fără coeziune clară în jurul unei idei, fără lideri legitimi (vezi postarea lui Adi Hatos), PDL pare a mai avea doar o singură raţiune de a fi: USL. De văzut cum va evolua în continuare ...