Regrete tardive?

Zburând spre Qatar dinspre München, am survolat România. Am făcut cu mâna către Ploiești și Berceni și am mers mai departe cu nostalgia unei înțelegeri aviatice ce ar fi trebuit să facă din București un hub important între Europa vestică și Orientul Mijlociu. Trafic mare, oportunități fantastice de imagine, probabil acceptare automată în spațiul Schengen. Una dintre șansele majore de dezvoltare ratate sistematic de România în anii 1990 și la începutul anilor 2000. Cu bani care ar fi venit probabil din finanțări europene.

Miniștrii români ai transporturilor și cei ai dezvoltării ne pot oare spune cum am reușit să ratăm șansa asta? Sau arabii ăștia sunt cumva prea neînsemnați* pentru o țară așa importantă precum România, încât agenda guvernului și președinției românești nu îi poate cuprinde?

Pe primul ministru actual, Victor Ponta, nu are rost sã îl întrebi nimic despre ce face guvernul ca sã recupereze pierderea. Domnia sa nu poate întreprinde oricum nimic: Hoț dovedit, se numără printre cei de care liderii europeni se feresc. E un risc mare pentru cariera politică să te prindă paparazzi alături de un plagiator! Cât despre președintele curent, rândurile de mai sus definesc performanța sa ca personaj marcant pentru ministerul de care aminteam.




*Qatar e o țãrișoară de 900.000 de locuitori. Sau de 1.700.000 dacă e să dăm crezare zvonurilor neoficiale despre rezultatele recensământului din 2010. Cea mai bogată țară din lume, dacă e să luăm în considerare PIB/locuitor. Bogăția sa, ca a tuturor țărilor din Golf, derivă din petrol. O parte dintre experții arabi în petrol au fost școliți în România, la Ploiești...