... de parcă ...

Ați avut vreodată acea senzație …

36 de rânduri scurte, pe o temă oarecare, aparent fără nimic aparte. Un stil în care recunoști atât de multe din stereotipurile proprii, felul de a spune lucruri, în care simți același fel de raportare la sine din care uneori vrei să scapi, observi uimit acele fraze atât de familiare, dar nici pe departe foarte comune în limbajul public, și te întrebi cum de au trecut atât de mulți ani … decenii, mai multe decenii, și atât de multele lor experiențe, o viață întreagă de când nu ai schimbat două vorbe, și alegi inconștient să spui asta în cealaltă cheie, un pic speriat de similitudinea despre care încerci să te lămurești că e doar în mintea ta, și nu îndrăznești să pui punct, ba chiar te gândești să renunți la virgule, ca să eviți a te întreba dacă e posibil ca o viață ce nu s-a mai intersectat cu tine de așa multă vreme să aibă măcar un mod de a se exprima, acele 36 de rânduri unice, sau poate 37, depinde cum numeri, atât de apropriat de ceea ce scrii uneori doar pentru tine, încât te simți de parcă le-ai fi scris tu, atât de uimitoare încât să respingi gândul, să îl uiți timp de un an, și să îți apară în fața ochilor dintr-odată, să înțelegi că ai ignorat timp de un an existența lor… sau poate ... doar ai pus-o la păstrare?

0 comentarii: