CSU Asesoft Ploieşti – U Mobitelco Cluj 3-2

Se joacă cel mai bun din 7 partide. Azi a fost meciul 5. Am ajuns doar la ultimele 6 minute. CSU a părut că de această dată reuşeşte să varieze tactica, scăpând de stereotipia aruncărilor de trei puncte cu recuperări ale lui Căruţaşu, De’Angelo, Obradovici sau Griffith. Spre deosebire de meciurile 2 şi 4, am văzut chiar câteva angajări spectaculoase în căciulă, semn că CSU Asesoft a reuşit să găsească cheia cu care să desfacă apărarea în zonă a clujenilor.

Nu am văzut meciurile 1 şi 3, cele în care Clujul a învins, aşa că e musai să mă uit la meciul 6, ca să aduc noroc Asesoftului! :))

Aşadar urmează meciul 6, luni, la Cluj, în direct pe Telesport.

La vot

Azi m-au surprins câteva comentarii apărute pe deja celebrul blog al lui Turambar ce prezintă rezultatele sondajelor CCSB. Comentariile la postul respectiv apar la 7 zile distanţă de la publicarea acestuia, afirmă măsluirea sondajelor şi ar putea fi provocate de staful de campanie al unuia dintre candidaţii la Primăria Bucureştiului (îmi imaginez şi cine!). Naivitatea lor mi-a adus aminte despre o întâmplare mai veche pe care o repovestesc şi aici:

În decembrie 1996, imediat după turul 2 al alegerilor pentru Preşedinţia României, mă aflam pe teren într-un sat din nordul Moldovei, aplicând chestionare fără nici o legătură cu alegerile.

Alegerile erau însă pe buzele tuturor, chiar dacă nu ne vorbeau despre asta: eram tânăr, educat peste medie, veneam dinspre Bucureşti, aveam aşadar cu totul alt profil decât votanţii locali.

Un bărbat însă nu s-a putut abţine şi mi-a spus of-ul său: "Cum vine asta, dom'le, să-mi spui mie că te văd că vii de la Bucureşti: Eu l-am votat pe Iliescu, frate-meu l-a votat pe Iliescu, şi vecinul Costică aici de faţă l-a votat pe Iliescu, ce să mai, TOT SATUL A VOTAT CU ILIESCU, cum se poate să iasă Emil ăla???"

Vecinul Costică, şi el de faţă, dădea din cap aprobativ. Ca şi bărbatul ce îmi vorbea, avea în jurul a 60 de ani, absolvise cam 4 clase şi se străduia să priceapă cum devine chestiunea cu democraţia asta...

Arta de a comunica

Primesc următorul e-mail adresat unei liste întregi de necunoscuţi cu care am onoarea de a face dintr-o dată cunoştinţă deşi probabil nu mi-o doresc:

From: delia delia [mailto:#####@yahoo.com]
Sent: 28 mai 2008 00:34
To: 21 de adrese intre care si a mea
Subject: buna ziua

Sunt studenta la Facultate de ####, Iasi, specializarea management, si am ca tema de licenta "Dezvoltarea antreprenoriatului feminin din Romania". Am cautat informatiile de care ma nevoia insa nu gasesca o statistica clara a situatiei antreprenoriatului din Romania. Din acest motiv va rog daca putei sa mi trimite ti o statistica a firmelor conduse de femei din Romania sau doar din Iasi,sau daca aveti un studiu sau o cercetare pe aceasta teme mi-ar fi de mare ajutor.

De asemenea orice statistica in comparatie cu antreprenoritaul masculin imi va fi foarte utila , sau doar o lista a firmelor conduse de femei din localitatea Iasi.

Va multumesc anticipat

Nu semnează nimeni scrisoarea, pe alocuri haotică şi care nu îmi solicita o îndrumare bibliografică ci direct, mură în gură, o parte din lucrarea de licenţă care bănuiesc că ar fi trebuit predată în maxim 2-3 zile. Mai ştiu şi că e vorba de o practică destul de răspândită în facultăţile din România, şi că absenţa formulei de introducere în scrisoare şi a semnăturii sunt din păcate lucruri deja obişnuite pentru studenţi, chiar şi atunci când încearcă să obţină ajutorul unui necunoscut. Lucruri mărunte, pe care le consemnez ca atare, menţionând şi faptul că nu văd ce competenţe aş putea avea în domeniul în care mi se solicită ajutorul :(

PS. Dat fiind că scrisoarea este în fapt o anonima, mi-am permis să o postez ca atare, eliminând doar adresa de yahoo a expeditoarei şi numele facultăţii economice pe care o urmează (numele universităţii lipsea oricum).

post-"Anul 2000"....

Uite câteva titluri care mi-au atras atenţia în ultimul timp:

Femeile din Copenhaga … au voie la piscină.

Un bărbat e gravid. (în fine, de fapt bărbatul era femeie)

Dieta femeilor influenţează sexul viitorului bebeluş. (vă daţi seama ce valuri face o ştire ca asta în China sau în Corea, unde parinţii fac totul ca să nască băieţi, nu fete!)

Hârtia electronică a fost atracţia Târgului de Electronice de la Tokyo.

Se duce o campanie pentru promovarea becului ecologic.

Egiptul se gândeşte să pună copyright pe piramide (la urma urmei Italia şi-a adduca pizza, Scoţia whiskey-ul, România marmelada…)

Dacă un individ decedat prin 1960 ar fi resuscitat astăzi, oare cum ar reacţiona la astfel de ştiri?

Becule, stai aprins becuuuleee! Noi te iubiiiiim :)

Am început de mai multă vreme să trecem acasă pe becuri fluorescente. Pe măsură ce se arde câte unul obişnuit, îl schimb cu unul fluorescent.

Dezavantaje:
*Există un cost iniţial relativ ridicat în comparaţie cu becurile clasice: un Phillips sau un Osram care consumă până în 20 W/oră, dar luminează ca un incandescent de 100 W/oră, costă peste cei 5 dolari din banner-ul alăturat, ducând în jurul a 14 RON.
*Nu pot fi folosite la lampadarele la care "pălăria" este proiectată să se sprijine pe bec.

Avantaje (dincolo de aspectele ecologice):
*Costurile se amortizează în timp.
*Eşti mai rar ocupat să schimbi becuri (în trei ani de când am început preschimbarea nu ni s-a ars nici unul din becurile fluorescente)
*Au un design care te face să te gândeşti că ai păşit în Mileniul III.
*Dau o lumină plăcută.
*Preţul lor scade continuu. Acum sunt aproape la jumătate faţă de acum 3 ani.
*Se încălzesc mai puţin, ceea ce este extrem de important: Am două plafoniere în casă, cu fasung de porţelan. La ambele, cu bec clasic, din ăl incandescent, trebuia să mă sui pe scară aproape săptămânal ca să răsucesc becul în fasung, căci, datorită dilatării, nu mai făcea contact. Acum, cu becuri noi, nu mai m-am suit acolo sus de mult!
*În curând vor fi obligatoriu de folosit în UE, sau cel puţin aşa zicea Gândul cu ceva timp în urmă.

Mai multe lucruri utile în pagina Campaniei pentru becuri ecologice de la Ecosemnal, ca şi la cei de la Adevărul verde.

PS. Scuze de titlul dezinformator, nu m-am putut abţine!

O părere despre alegerile ... generale

Părerea mea este că electoratul bucureştean al PD-L a suferit în ultimele luni de 3 probleme mari:

- comportamentul necivilizat al autocratului pe care îl susţine, care a călcat pe bec mai ales în relaţii cu ziariştii;

- gândul că partidul cu pricina va câştiga oricum, orice alegeri, aşa cum a rezolvat referendumurile şi apoi alegerile de anul trecut;

- dezamăgirea că nu PD-L nu a adus în prim plan oameni care să inspire la fel de multă încredere ca şi Traian Băsescu. Din acest punct de vedere izolarea lui Negoiţă în enclava de la sectorul 3 este probabil o eroare de strategie.

Toate cele trei probleme conduc la o uşoară alienare a electoratului, probabil mai puţin dispus să se prezinte la vot, chiar dacă (încă) nu s-a mutat către un alt partid (exact situaţia PSD/Năstase în 2004). Neavând acces la baze pentru sondajele preelectorale bucureştene şi nici timpul de a le analiza, nu pot testa ipoteza din fraza anterioară.

Dacă ea este însă adevărată, atunci, pe termen scurt, tendinţa de uşoară revigorare a candidaţilor PD-L (vezi mai multe pe blogul lui Turambar) vine probabil dintr-o mobilizare către vot a unei părţi a acestui electorat. Iar aici nu este atât efectul campaniei electorale, cât mai ales apariţia sistematică a sondajelor care îl dau pe Oprescu drept favorit cert.

Oprescu va fi mereu suspectat că este un candidat ascuns al PSD. Probabil asta şi este. În turul 2 va beneficia aproape sigur de suport PSD şi PNL, în timp ce Blaga va rămâne un orfan al PD-L. O victorie a lui Oprescu la Bucureşti riscă nu atât să clatine scaunul lui Băsescu în 2009, cât mai ales să reducă destul de mult încrederea electorilor în partidul care conduce în clipa aceasta în sondaje. Problema PD-L este cui atât mai puternică cu cât neavând o ideologie stabilă şi fluctuând de la stânga la dreapta după cum bate vântul, partidul şi-a construit o bună parte din baza electorală pe ideea că poate învinge mereu. Consecinţele se vor vedea la apropiatele alegeri generale.

Anti-minimalism

Miercuri am fost până la Poştă. Până la posta unde suntem arondaţi, în linie dreaptă, este mai bine de un kilometru, aşa că am mers cu maşina. Am avut noroc şi am găsit un loc de parcare printre utilajele celor care schimbă bordurile.

Am intrat în poştă. Am avut iarăşi noroc: nu era zi de pensie sau de alocaţie, aşa că eram chiar primul la ghişeu. Am aşteptat câteva minute să se încheie o altercaţie între funcţionare, în urma căreia funcţionara care urma să mă preia a plecat aproape plângând. Din câte am observat din vizitele mele la poştă, ea este funcţionara cea mai serviabilă din unitatea cu pricina. A revenit şi după 10 minute am primit coletul, în fapt un plic ce conţinea o carte primită în urma unei promoţii.

Plicul aveau o gaură în mijloc: se târşâise probabil de ceva, în timpul transportului. Cartea era destul de lovită şi ea, cu coperta a IV-a zdrelită şi murdară. În fine, calul de dar nu se caută la dinţi, aşa că nu am mai stat să protestez.

I-am arătat plicul relativ gros pe care vroiam să îl trimit în Germania. Mi-a spus că nu era cazul să fie tratat drept colet, ci doar ca o scrisoare obişnuită, care este şi mai ieftină de altfel. Se lămurea astfel dilema unei alte funcţionare, vecine de ghişeu cu fata cea amabilă. Mai devreme, pe când aşteptam întoarcerea acesteia din urmă, o întrebasem pe respectiva colegă dacă îi pot înmâna plicul cu pricina ca să îl trimit spre destinaţie, însă cum nu se putuse decide dacă e vorba de un colet sau o scrisoare, mă sfătuise să o aştept pe colega ei cea amabilă, responsabilă de soarta coletelor.

În fine, fiind vorba de o scrisoare, am primit 32 de timbre şi un tub de lipici şi m-am pus pe ştanţat. Am plătit, am luat plicul, am ieşit din poştă şi l-am pus la cutie. În România aceasta e procedura: plăteşti pentru timbre la funcţionar, primeşti timbrele, le lipeşti şi apoi pui plicul la cutie. În alte părţi e altfel: dai funcţionarului plicul şi banii şi apoi nu mai e treaba ta.

În fine, m-am întors la maşină. Cineva parcase paralel cu drumul, oarecum în mijlocul acestuia, dar în faţa maşinii mele, blocându-mă. M-am uitat împrejur: nu ocupam locul alocat nimănui, nu parcasem într-un loc al ADP. Am căutat fără succes să declanşez alarma maşinii ce mă bloca. Am admirat cam 10 minute coperta ruptă a cărţii pentru care se va dovedi că am pierdut (fără rost?) o oră din viaţă. Apoi s-a ivit stăpânul maşinii parcate între mine şi un tractor de-al celor cu bordurile, nu cea care mă bloca ci o alta. A plecat. M-am strecurat cu greu printre câteva bucăţi de bordură stocate prin zonă, şi, după câteva manevre, am scăpat din capcana celui care mă blocase.

O zi obişnuită, plină de memorabile amintiri mărunte presărate cu praful bucureştean ce-mi crănţănea printre dinţi :(

O zi care arată cum ceilalţi au grijă de tine să nu cazi în minimalism, despre care consideră probabil că te face să te plictiseşti. O zi care arată cum ceilalţi te respectă. Pe tine, timpul tău, bunurile tale, felul în care ei însuşi sunt oameni.