Români prin Köln – 2011 (4)

Ca aproape orice low-cost şi cursa Bucureşti-Köln/Bonn geme de emigranţi români. Am zburat împreună cu Irina la sfârşitul lui iulie. Aşteptându-ne să aterizăm, Mălina avea să ne spună după ce ne-am suit în taxi că avea sentimentul neplăcut de nesiguranţă. Convorbirile dintre conaţionalii noştri dezvăluiau o potenţială lume interlopă, dominată de peşti. În avion, hainele unora dintre călători aminteau de castelele construite de romi: scumpe, fără gust, sclipitoare.

Majoritatea însă erau îmbrăcaţi mai degrabă modest, iar costul biletului de avion nu fusese probabil o cheltuială uşor de suportat. Cu câţiva ani în urmă, prin 2007, în low-cost-ul de Roma, atmosfera era mai destinsă: o mamaie anunţa în sala de aşteptare că se hotărâse să meargă în vizită la fii cu o seară înainte, venise în aeroport şi cumpărase un bilet, apoi dormise pe unde apucase. Destul de probabil, nu plecase de atunci prea des din satul ei. Nu erau mulţi copii, mai degrabă adolescenţi ce mergeau în vacanţă la părinţi sau rude. Mulţi dintre adulţi discutau despre copiii lor elevi. Preocuparea pentru la ce şcoală să îi înscrie era între subiectele preferate de discuţie: „nu mă decid dacă să îl aduc acum în Italia sau de la anul, de la liceu”.

Imagine preluata de pe travelsplendid.ro

Zborul către Köln a avut loc tot în iunie, dar patru ani mai târziu. Erau mulţi copii mici, preşcolari, însoţiţi de părinţii care reveneau din vizita în România. Feţele nu erau atât de destinse ca în cursa spre Roma. Doi domni împărţeau între ei două ziare româneşti şi discutau politică: „Ce vor ăştia cu regiunile astea?” „Băsescu vrea să le-o tragă la baronii locali şi să pună oamenii lui”. Admiraţia faţă de preşedinte ardea ca o luminiţă în ochii lor, marcându-le reprezentarea despre propria competenţă civică. În rest, multe discuţii pe ton mai degrabă jos, nu atât de gălăgioase ca în avionul către Italia. Sobrietate germană, să zic aşa ;).

Români prin Köln – 2011 (3)

Sfârşit de aprilie 2011. Ne suim în tramvai de la Neumarkt, la capătul străzi comerciale a Köln-ului, un corso similar Lipscani-ului ploieştean, dar de câteva zeci de ori mai mare. Suntem trei: doi adulţi şi Irina, fiica noastră. Sunt doar două locuri disponibile în aceeaşi zonă a tramvaiului. Mălina şi Irina se aşează. Mă alătur şi eu, dar în picioare.

Tânărul de lângă Irina îmi face semn să mă aşez în locul lui. Mă gândesc că m-a dibuit că nu ştiu germană şi îmi vorbeşte dublând limbajul prin semne. Procedez la fel, spunând „Das ist OK…” Sper că pricepe că pot sta pe propriile-mi picioare. Îmi transmite că oricum coboară la prima. Mă minunez şi eu cum de am priceput, dar îmi temperez imediat aprecierea faţă de vagele mele cunoştinţe de germană: mi s-a mai întâmplat să mi se cedeze locul lângă Irina de către tineri ce coborau la staţia următoare.

Tânărul e îmbrăcat ca un homeless, însă în stilul homeleşilor locali, adică curat. Un pantalon de training uzat, probabil cules de pe la un fost proprietar, un pulover cu un model incert. Are părul uşor undulat, brunet, dar pielea albă. Nici german, nici turc. O privire uşor nesigură, temătoare, dar nu speriată, cu un uşor licăr de inteligenţă, însă departe de a fi fost prelucrată.

Tramvaiele în Köln sunt arareori înghesuite ca în România. Puţini oameni stau în picioare. Tânărul se află acum lângă uşă, dar nu e nici o persoană între el şi noi. Încep să vorbesc cu Irina. În româneşte.

După câteva momente tânărul spune ceva. Decodific imediat mesajul: „Uite că am dat locul cui trebuie”. Am procesat surprinzător de repede! Back off, era în româneşte, era firesc să pricep repede! ;)

Intrăm repede în vorbă. Aflu repede că stă în parc, e aici de trei luni şi e fericit că are de muncă a doua zi. Va dărâma nişte ziduri: mâine va lucra în construcţii, la comanda unui italian care tocmai s-a întors după câteva săptămâni de absenţă. E fericit că va avea de muncă. Nu contează că e cald (sunt 30 de grade în Köln), o să câştige ceva bani. E fericit că mă aude vorbind româneşte. Are reacţia pe care am întâlnit-o adesea la românii din afara ţării: întâlneşte unul care pare aproape egal cu cei din ţara în care se află. Începe să fie mândru că e român. Pe de altă parte, omul din faţă mea e un om adevărat. Doarme în parc, dar pare fericit. E încântat că e într-un loc în care e curat, că poate câştiga ceva bani. Probabil că plănuieşte să trimită ceva şi către casă. Poate se gândeşte că spre iarnă va putea să aibă şi un pat, undeva. Nu îşi propune să cerşească, vrea doar să muncească, după puteri.

Îmi doresc în gând să aibă succes, să strângă bani, să aibă un pat, apoi să închirieze o cămăruţă a lui, să găsească o fată. Revizuiesc estimarea asupra vârstei: are sub 25, nu 30, cum credeam.

Coboară la Molkereistrasse, nu la Rudolfplatz. A rămas prin urmare în tramvai încă două staţii. Mă gândesc că aşa era în autobuz pe când făceam naveta la şcoală, în clasele I-IV…

Îmi place să cred că aşa e România. Mă bucur de naivitatea ideii :(

Români prin Köln – 2011 (1+2)

Cred că este interesant să menţionez prilejurile întâmplătoare în care am întâlnit varii români în Köln. (evident, mai sunt şi cele cu oamenii pe care îi ştiam dinainte, dar ele constituie o altă mâncare de peşte)

1. Prima luare de contact a fost în aprilie. Proaspăt instalaţi în oraş, am plecat cu maşina din faţa blocului, Mălina conducând, am intrat în cartierul rezidenţial la marginea căruia locuim, către parc. Am cotit dreapta pe o străduţă. Spre jumătatea ei, un om cânta la acordeon. Am spus că întâlnim un conaţional. Când ne-am apropiat, am fost salutaţi ceremonios: maşina are numere de România.

2. La înregistrarea la primărie, Mălina a avut norocul de a încheia formalităţile înainte de apariţia unui gălăgios grup masiv de purtători de lanţuri groase şi fuste înfoiate, cu numeroşi puradei chiuind prin birourile respective.

Playmobil FunPark Zirndorf

The Playmobil Park in Zirndorf is a nice place to be. I liked it much better than the Disneyland. Despite not being as “shimmering silver and gold” as the more famous attraction that I mentioned, I found Zirndorf Park is more instructive for kids (younger than 8-9 year old), more enjoyable, it has better food, and it is definitively less commercial. It is more about the content and less obvious oriented towards making profit.

3 chestii de evitat dacă eşti român

1. Nu te căsători

Se poate întâmpla să ai nevoie de un set de acte, incluzând copii legalizate după toate cele ce îţi trec sau nu prin minte, precum certificatul de divorţ. Vei afla de la notar că, potrivit legii, nu ai dreptul la aşa ceva. Poţi obţine copii doar de la tribunalul care a pronunţat divorţul. În funcţie de disponibilitatea acestuia, eliberarea hârtiei cu pricina va dura de la o lună în sus. Prin urmare, mai bine să nu divorţezi, ca să fii sigur, mai bine nu te căsători deloc şi ai scăpat de o grijă!

2. Nu face copii

Să zicem că fiica ta a mers doi la şcoală şi vrei un certificat cu situaţia şcolară. Acesta e eliberat de şcoala în cauză. Ca să fie însă valabil, trebuie să mergi cu el la Inspectoratul Şcolar, ca să îl legalizeze. Aici e nevoie de prezenţă unui părinte. Altfel, trebuie ca solicitantul să furnizeze o procură, evident dată în faţa notarului. Ca să scapi de bătaia de cap, mai bine nu mai faci copii!

3. Nu merge la şcoală

Dacă vrei o copie legalizată după diploma de doctor pe care ai obţinut-o la o universitate americană, află că nu e posibil să o obţii: notarii din România nu pot legaliza acte în alte limbi. Poţi prin urmare să mergi matale mai bine la şcoală în România. Dar aici universităţile sunt slabe, liceul la fel, după cum ne spune Bac-ul, despre şcoala primară ne spun testele PISA şi TIMSS prea multe ca să mai discutăm despre calitate, şi, ţinând cont şi de punctul 2 de mai sus, implicaţia e simplă: dacă nu mergi la şcoală elimini rapid orice risc. Viaţa va fi mai simplă, că oricum nu vei înţelege nimic din ea şi nu o să îţi pui întrebări.

Concluzia: ca să ai siguranţa că ai eliminat complet astfel de riscuri, mai bine să nu fii român!

Note:

• Punctul 2 este dedicat lui Cristi, care nu ştie la ce serveşte Inspectoratul Şcolar Judeţean.
• Păţania de la punctul 3 cred că este împotriva reglementărilor europene, sau, în orice caz, a spiritului acestora.
• Mulţumesc Monicăi şi lui Claudiu pentru că mi-au povestit păţaniile lor. Eventualele distorsiuni îmi aparţin în întregime şi sunt neintenţionate.
• Evident, implicaţiile logice expuse mai sus sunt de domeniul absurdului şi constituie exagerări. Le-am folosit pentru a ilustra stupiditatea situaţiei în sine. Problema este că sunt mult prea multe astfel de situaţii, ceea ce face ca concluzia finală să nu mai fie o exagerare :(
• Apropo, ştiaţi că o copie legalizată e valabilă doar 3 ani? De exemplu, copia după certificatul de naştere nu mai e valabilă după trei ani. Probabil că există asumpţia că săpăturile arheologice vor dovedi că te-ai născut de fapt în altă zi sau nu te-ai născut încă. Expiraţi, români, expiraţi!

Rezultatele la BAC: oare aşa să fie??

Ca şi anul trecut, intrigat de cifrele raportate de presă in ce priveşte Bac-ul, am repetat analiza promovabilităţii privită din perspectiva mai largă a ce se întâmplă cu generaţia de referinţă.

Cu alte cuvinte m-am uitat nu doar la câţi au promovat din total înscrişi, ci şi la raportul dintre numărul de reuşiţi şi câţi sunt la vârsta de Bac. Acum e complicat, dat fiind că unii încep şcoala la 6 ani, alţii la 7, alţii chiar la 8. Cei care încep şcoala la 7 ani sunt mai mulţi, aşa încât am decis să fac raportări la dimensiunea acestei generaţii (vezi tabelul).

Importantă este însă şi relaţia cu numărul celor înscrişi. O parte din aceştia pot proveni dintre cei ce au picat în anii anteriori, prin urmare datele ar trebui analizate în dinamică.

Nu am timp să intru în multe amănunte, aşa că pun direct rezultatele analizei. Mai întâi, în tabel, prezint cifrele, valide pentru sesiunea din vară a Bac-ului începând cu 2004 şi până în 2011. (click pe tabel pentru a vedea mai bine imaginea!)

*numărul celor ce erau în viață la recensământul din 2002
**sursa: calcule proprii pornind de la http://bacalaureat.edu.ro. Am luat în calcul doar sesiunea de vară a bacalaureatului.

Tabelul confirmă deteriorarea sesizată de presă. E posibil însă ca aceasta să aibă o altfel de explicaţie. Hai să vedem câteva grafice.

Observaţi o relaţie? Hai să o vizualizăm mai bine în al doilea grafic:

La rate mari de înscriere la Bac, se pare că rata de promovabilitate scade (e firesc: se înscriu mulți, indiferent de nivel, deci crește probabilitatea de nereușită).


Şi acum şi mai clar:

După cum se vede, R² este enorm, relaţia este extrem de puternică. Contează prin urmare enorm câţi s-au înscris, mai ales că o bună parte dintre înscrişi ar putea proveni dintre cei ce au picat în sesiunile de bacalaureat din anii precedenţi.

Când raportul dintre generația anterioară și cea curentă este mai mare pare a apărea un efect negativ suplimentar (confirmat de analiza multivariată, pe care nu o prezint aici, dar care oricum trebuie luată cu precauție dat fiind numărul mic de poncte pe care bazez estimarea).

Concluzia este simplă: aparenta scădere a performanţei la bac este posibil să fie consecinţa unei combinaţii dintre numărul de înscrişi şi numărul de picaţi din anii anteriori. Pentru aceasta ar fi însă util să vedem care este promovabilitatea celor proveniţi din generaţia de absolvenţi curenţi și cum variază ea de la un an la altul. Astfel de date sunt disponibile în bazele de date ale ministerului, însă cel puţin momentan eu nu am acces la acestea.

Prin urmare cred că, înainte de a ne repezi cu capul înainte aşa cum că o fac zilele acestea media, politicienii şi responsabilii guvernamentali, nu ar fi rău să analizăm mai bine situaţia şi apoi să tragem concluzii. Senzaţia mea este că de fapt rezultatele din 2011 ar putea fi cam la fel de proaste ca în toţi cei 7 ani precedenţi, dar e posibil să existe un ușor trend descrescător. Fără date însă, nu am cum verifica această ipoteză mai mult decât am făcut/o mai sus.

Sociologia & bacalaureatul 2011

Am fost tentat să comentez despre subiectele de la Bac de la română, sau mai exact despre ceea ce presa a considerat a fi perle. In unele cazuri tratarea drept perle a unora dintre răspunsuri mi se păruse a fi doar un normativism dus la extreme sau dovada certă a respingerii creativităţii. Am zis însă nu o fac, nepricepându-mă la limba română.

Mi se pare însă util să comentez un pic despre subiectele de la sociologie…

La subiectul I trebuia spus dacă unele afirmaţii sunt adevărate sau false. Prima afirmaţie este tratată de către barem drept adevărată:

„1. Esantionarea este tehnica prin care devine posibilă elaborarea de concluzii despre o populaţie, investigând doar o parte a acesteia.”

Eu aş zice că poate fi la fel de bine falsă: prin eşantionare selectezi o parte a populaţiei. Dacă eşantionul este probabilistic, atunci prin inferenţă statistică poţi elabora concluzii despre populaţia din care a fost extras. Altfel, poţi spune că poate o fi la fel şi în populaţie, dar nu ai cum garanta acest lucru. Prin urmare, în opinia mea, afirmaţia putea fi şi falsă, şi adevărată.

„2. Familia poate contribui la perpetuarea sau chiar la depăsirea unor standarde, atunci când aceasta îsi îndeplineste funcţia de socializare.”

Afirmaţia aceasta m-a surprins. Să fie oare şi familii care nu îndeplinesc funcţia de socializare? Oare „standarde” are sens de „norme sociale”? Hm, trebuie să mă gândesc la întrebarea cu pricina!

„5. Scopul unui partid politic este obţinerea sau influenţarea puterii guvernamentale.”

Afirmaţia este clară şi, aşa cum indică şi baremul, este adevărată. Vroiam să remarc aici că „guvernamental” nu referă aici doar guvernarea centrală, ci o poate referi şi pe cea locală sau federativă, transnaţională etc. (europeană, de exemplu).


„6. Principiul separării puterilor în stat este specific totalitarismului.” Pentru enunţul 6, transcrieţi cuvântul/sintagma care determină caracterul eronat al enunţului, realizând totodată si înlocuirea cuvântului/sintagmei, astfel încât enunţul să devină adevărat.

Baremul spune că se punctează orice variantă corectă, oferind ca exemplu înlocuirea „totalitarismului” cu „democraţiei”. Atrag însă atenţia că era corect să înlocuieşti şi „separării” cu „neseparării”.


Un alt subpunct al subiectului I, precizează:

„B. Precizaţi două consecinţe ale procesului de integrare, ca proces social.”

Subiectul care urma face referire la „integrarea socială a copilului”. Mie îmi trecuse prin minte „integrarea migranţilor” (concept destul de dezbătut în literatură şi adesea contestat ideologic), incluziunea socială şi integrarea europeană. Sunt curios cum s-o fi notat. Baremul nu face referiri la aşa ceva. Mă întreb însă de ce s-o fi optat pentru o definire atât de vagă a întrebării?



În subiectul III apare cerinţa:

„2. Enumeraţi două caracteristici ale grupului de similaritate sau de egali.”

Pentru „grupul de egali” am identificat rapid o adaptare autohtonă (destul de neinspirată, în opinia mea!) a conceptului de „peer-group”. Mă întreb de ce nu ne străduim să ne îmbogăţim limba, preluând termenii aca atare, acolo unde româna nu ne ajută, dat fiind vocabularul mai restrâns?

Am avut destule dificultăţi să înţeleg ce înseamnă grup de similaritate. Am făcut prin urmare apel la o parte din „grupul meu de egali”. Am întrebat ce înseamnă conceptul pe patru dintre colegii mei de generaţie, provenind din centre universitare diferite, aleşi astfel încât să fi fost şcoliţi şi în România şi prin Vest, să fie activi cu publicaţii, şi să fie relativ influenţi în comunitatea sociologilor. Mai toţi şi-au dat cu presupusul, ca şi mine, despre sensul termenului. Cel mai probabil el face parte dintr-o zonă a sociologiei care ne este străină şi nu este parte a vocabularului obişnuit al ştiinţei pe care ne străduim să o practicăm.



Concluzia mea, după această rapidă investigare a subiectelor de sociologie de la Bac, este simplă: subiectele sunt interesante şi relevante pentru ştiinţele sociale, la modul general. Sociologii din România ar trebui însă să fie mai atenţi cu modul în care sunt formulate acestea. Calitatea lor, precizia, claritatea contribuie la structurarea reprezentărilor asupra sociologiei și a sociologilor. Prin urmare, unele mici stângăcii, precum cele observate mai sus pot afecta pe termen scurt mediu şi foarte lung imaginea întregii comunităţi…

Notă: am salvat pe hard subiectele şi baremul. Dacă nu funcţionează linkurile, nu ezitaţi să mi le cereţi.