Egoism

Să presupunem că ai o boală gravă şi încep să apără probabilităţi oarecare de a vedea întunericul de la capătul tunelului.

Să presupunem că vin unii care cică te iubesc şi încep să bocească pe lângă tine ca şi cum ai fi deja mort.

Să presupunem că eşti impresionabil şi a fi optimist ar putea să reprezinte cheia pentru supravieţuire.

Pe cine ajută atunci bocetele celor care se vaită pe lângă tine gândindu-se probabil la ce se va petrece cu ei dacă tu tot ai murit, sau, în fine, e posibil să nu mai ai mult? Pe cine bocesc ei mai degrabă, pe tine sau propriile lor gânduri macabre?

Reclama - sufletul comerţului

Oare o fi sau nu o fi important numele cărţii?
Aceasta-i întrebarea…
[fotografii făcute cu telefonul mobil în Carrefour, cu două luni în urmă]

“Capitala care nu ne mai încape”

Cu ceva timp în urmă, Dollores Benezic de la Evenimentul Zilei m-a rugat să spun câteva cuvinte pe tema “Capitala care nu ne mai încape”. Erau trei întrebări mari:
Care credeti ca e influenta aglomeratiei urbane asupra calitatii vietii?
Cum stam la acest capitol comparativ cu alte capitale europene?
Care credeti ca ar fi solutiile pentru imbunatatirea situatiei?

Articolul a apărut cu ceva luni în urmă. Aşa cum se întâmplă însă de obicei, au rămas multe lucruri care nu au încăput în ziar. Le redau în cele ce urmează…


România cunoaşte un relativ paradox, iar Bucureştiul pare a duce acest fapt către extreme: în comparaţie cu mai toate ţările europene de la vestul nostru, densitatea totală de locuire este mică, dar aglomeraţia este mare.

Cu alte cuvinte, în comparaţie cu mărimea teritoriului, suntem puţini locuitori, chiar şi dacă excludem zonele montane, mai greu de locuit. Pe de altă parte, dacă ne uităm la densitatea de locuire în interiorul aşezărilor umane, cu alte cuvinte la câţi suntem în raport la suprafaţa totală a zonelor intravilane, ne plasăm deasupra mediei europene. Oraşele româneşti sunt cele care sunt încă şi mai aglomerate, dispunând de puţine spaţii între blocurile dezvoltate mult pe verticală.

Bucureştiul este exemplul aproape radical în acest sens: nu doar în ultimii 20 de ani, dar şi în perioada comunistă, oraşul s-a dezvoltat pe verticală, ignorând nevoia de pieţe şi piaţete, parcuri, locuri de parcare, statui, băncuţe pe care oamenii să se poată odihni, şi chiar artere de circulaţie.

Probabil că dacă ne-am fi plasat cu 300 de ani în urmă, acest lucru nu ne-ar fi deranjat. Mai important ar fi fost să avem ce mânca, să avem apă de băut, să nu fim expuşi frigului sau atacurilor unor armate duşmane. Astăzi însă, simplele nevoi de bază sunt completate cu o preocupare accentuată pentru calitatea vieţii. Aceasta este exprimată şi printr-o atenţie sporită pentru a trăi în vecinătăţi curate, nepoluate, pentru a nu irosi timpul aşteptând în trafic, pentru acces rapid la varii utilităţi publice, locuri de agrement şi distracţie etc.

Soluţiile pot fi diverse, însă eu cred că ar trebui să se concentreze pe două direcţii esenţiale: dezvoltarea pe orizontală a oraşului şi descentralizarea ţării.

Concentrarea excesivă în capitală a activităţilor financiare, administrative şi artistice, asociată dezvoltării continue pe verticală a condus la creşterea continuă a aglomeraţiei. Discuţia despre zona metropolitană constituie o primă soluţie, în ciuda faptului că se poartă foarte târziu. Este nevoie însă să fie completată cu o serie de investiţii în infrastructură, probabil costisitoare, dar mai mult decât utile: Este vorba de artere largi de circulaţie, probabil multiplicarea căilor de a ieşi din oraş fiind necesară. Se adaugă locuri de parcare sub- sau supra-terane cel puţin în preajma acestor artere, astfel încât căile de acces în oraş să nu (mai) fie sufocate de maşinile parcate pe marginile drumului. Tuneluri ce conectează centrul de periferie, precum cele din Bruxelles, pot constitui o soluţie tehnică. Creşterea capacităţilor de transportul în comun completează peisajul, în o a doua fază impunându-se apariţia locurilor de parcare sub şi supraterane din cartierele rezidenţiale. Toate acestea pot creşte atractivitatea reală a zonelor periurbane şi ar fi firesc să fie completate cu interdicţia de a construi noi clădiri în interiorul Bucureştiului.

Mutarea activităţilor industriale către alte zone, impune conexiuni bune cu astfel de zone. Este firesc însă să fie încurajată descentralizarea activităţilor financiare, administrative şi artistice. Aceasta ar putea elimina nu doar aglomeraţia din Bucureşti, dar poate şi tempera dezvoltarea distorsionată, inegală, pe care o cunoaşte azi România. Din nou, investiţia în infrastructură rutieră, dar şi în căi ferate decente ar putea contribui la o descentralizare firească….

Completând imaginea, aş nota faptul că fără măsuri rapide, oraşul se va sufoca din ce în ce mai tare. Trecând însă la soluţiile sugerate mai sus, ţinând cont şi de relativa subpopulare a ţării, România poate deveni în timp un loc atractiv pentru migranţi provenind din Vestul Europei!

Ţara redecoratorilor

Acum două săptămâni administraţia străzilor şi-a trimis oamenii să dea cu var. Unele maşini, precum cea roşie (care pare abandonată, de altfel), se aflau prea aproape de stâlp. Altele, precum cea verde, se aflau pur şi simplu … prin preajmă. Cea albastră nu era parcată acolo la momentul spoirii, ceea ce a făcut-o să scape de redecorare.

Mă întreb: oare ce a determinat redecorarea automobilului verde, aflat destul de departe de cea mai apropiată ţintă a spoirii. Să fi fost oare vorba de invidie?? (tipul acesta de intervenţie nu e unul nou: vezi aici unul încă şi mai creativ!!)

[primele trei fotografii prezintă poziţionarea geografică de ansamblu a operaţiunii spoirea; restul indică rezultatele - un click pe ele le măreşte şi face rezultatele mai vizibile]


Poziţionarea strategică (maşina albastră nu era acolo la momentul faptei)



Rezultatele redecorării [click pentru a vedea mai bine]

Deci se poate! (Din nou despre baschet)

Frumos primul meci CSU Sibiu-U Cluj din faza I a playoff-ului masculin de baschet!
S-a jucat vineri. A fost un meci tactic excelent al Sibiului, baschet de calitate, chiar dacă nu mereu ca în NBA sau în Euroligă :).

Dacă nu vă pasionează baschetul sau dacă preferaţi campionate mai puternice, merită totuşi să prindeţi una din reluările de pe Telesport şi să vedeţi 3-4 minute la întâmplare: publicul este superb! De altfel publicul de baschet de la Sibiu şi cel de la Cluj oferă mai mereu spectacol adevărat. Care va să zică se poate şi la noi să arate "tribuna" ca pe Anfield...

(Înapoi la meci: Sibiul a bătut, însă cred că U e mai bună. Oricum însă, Asesoftul rămâne şi anul acesta cu prima şansă la titlu. Păcat că publicul din Sala Olimpia nu e la fel cu cel de la Sibiu. Păcat de altfel şi că Ploieştiul nu construieşte o a doua sală de sport, pe măsura echipei!)

Revenind la subiect: meciul 2 e miercuri, iar Telesport transmite U Cluj - CSU Sibiu, de la ora 19. Spectacolul promite să fie din nou de calitate. Şi în teren şi în tribună.

Practica religioasă: mini-cronica unei săptămâni

Marţi: Barack Obama a ţinut un discurs la Universitatea catolică din Georgetown. Simbolurilor religioase prezente în instituţia de învăţământ au fost acoperite. Reamintesc că între societăţile vestice, SUA se numără printre cele mai religioase.

Sâmbătă: Pe la ora 14:00, la extremitatea estică a Uniunii Europene, pe una dintre străzile din Bucureşti, circulaţia este oprită pentru a face loc scaunelor ce se instalează în jurul unei biserici. Urmează slujba de Paşte. Fotografiile de mai jos arată locul (Sebastian colţ cu 13 Septembrie) pe la ora 19:00, precum şi felul în care locuitorii din zonă se bucură de apariţia unui parc ad-hoc (click pe ultima fotografie pentru exemplificare).

Mirajul ISI

Experienţe recente şi mai vechi m-au învăţat ca ritmul de publicare diferă enorm între ştiinţe. Un biochimist sau un medicinist poate publica relativ uşor 6-7 articole pe an. Un sociolog publică în mod normal sub 3 articole ISI pe an. Sunt diferenţe date de nivelul de dezvoltare al ştiinţei, de numărul de autori ai unui articol, de durata peer-reviewing-ului, de lungimea articolului, de modul de construcţie a argumentaţiei teoretice etc.

Acest lucru este valabil pentru mai toate ţările, nu doar pentru România. (asta nu schimbă însă faptul că, şi dacă ajustăm producţia de articole ISI cu această productivitate generală, în România, ştiinţele sociale rămân cu mult în urma celor exacte sau a ingineriei).

Din această perspectivă apar diferenţe enorme între facultăţi atunci când vorbim de publicarea ISI. Acesta este de altfel şi unul dintre motivele pentru care cele 4-5 topuri internaţionale care ordonează universităţile în funcţie de performanţa academică nu iau în considerare câte o facultate din aceste universităţi, ci universităţile în ansamblul lor. (să zicem că te apuci să compari UBB Cluj cu Univ. Bucureşti dpv al producţiei de ISI şi iei aleator câte o facultate din fiecare: de la UBB se nimereşte sociologia, iar de la UB chimia. Vei trage rapid concluzia că bucureştenii sunt mai performantă decât clujenii. Dacă se nimereşte însă să iei chimia de la Cluj şi sociologia de Bucureşti, concluzia va fi contrarie).

În plus, topurile internaţionale au început de ceva vreme să compare între ele domenii ale ştiinţei...

Nu mai dezvolt argumentul, pe care cred că l-am schiţat suficient. În schimb, vă invit ca, atunci când citiţi altfel interesanta încercare de ierarhizare a universităţilor schiţată de SAR, să fiţi atenţi la metodologia folosită şi să preluaţi cu precauţie concluziile raportului cu pricina.