"vaffanculo"

Societatea românească a decis ieri să fie consecventă cu ea însăşi. Coordonatorii granturilor de cercetare finanţate de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice au primit înştiinţări prin care Guvernul tăia 55%, respectiv 45% din finanţarea asigurată prin contractele existente. Contracte semnate și în derulare. Motivul este simplu: nu sunt bani la buget. Mai exact, ca și în alți ani, tăierea nu este definitivă, ci doar provizorie, sumele neplătite anul acesta urmând a fi realocate pentru la anul. Asta înseamnă, simplu, într-o românească neacademică, că:

1. unii au lucrat ca proştii timp de 4 luni, CNCS neavând amabilitatea de a-i anunţa până acum că o fac degeaba;

2. alţii, nişte dobitoci la urma urmei, au făcut plăţi în avans, adesea din buzunarul propriu, pentru a îndeplini obiectivele de performanţă fixate. Acestea includ între altele prezenţă internaţională. Oamenii civilizaţi fac îînsă planuri pe termen lung. Spre exemplu, taxa de participare în conferinţe internaţionale se plăteşte în avans, iar data acestora nu depinde de când îşi aduce aminte CNCS să facă anunţuri. Discutăm prin urmare deja despre cheltuieli care riscă să nu poată fi decontabile;

3. mai grav, sunt doctoranzi care îşi construiau strategia de viaţă bazându-se pe un salariu ce acum nu mai vine (cercetătorii mai în vârstă, ca mine, sunt deja obişnuiţi cu astfel de gesturi elegante).

Tradiţia tristă ne mai spune că sumele amânate pentru la anul, vor fi la anul tăiate cu desăvârşire. Mai multe amănunte regăsiţi în protestul iniţiat de prof.dr. Corina Ionescu, şi semnat până în momentul când public această postare de 262 de universitari și cercetători din întreaga România (văd că lista nu e online, eu am primit-o prin email).

Era de așteptat să asistăm din nou la astfel de tăieri. Un amic englez îmi spunea azi că nu prea poți protesta așa cum o fac fermierii, aruncând cu ouă în guvern. Iar cercetarea nu produce rezultate vizibile, inteligibile pentru plagiatori, spre exemplu. Șochează pur și simplu întârzierea cu care măsura este anunțată, și amplitudinea tăierilor de fonduri, dincolo de morala minimală a relațiilor contractuale, dincolo de nivelele de jos ce ar permite societăților să funcționeze solitar.

La fel au procedat în trecutul apropiat, mai exact în ultimii 5 ani, guverne de orice culoare politică. Astfel, societatea românească îşi confirmă decizia luată atunci când a susţinut prin vot persoane ce au declarat că România nu are nevoie de filosofi, ci de bărbieri, sau a căror ilustră activitate ştiinţifică se rezumă la lucrări plagiate. Nu întâmplător, primele două persoane în stat se regăsesc în categoria celor ce au făcut astfel de declaraţii. Mesajul societăţii româneşti este evident (repet, aici nu e vorba de un guvern sau altul, ci, fiind un eveniment recurent ce a implicat reprezentanţi aleşi ai societăţii, e vorba de ansamblul societăţii). Prioritățile ei sunt altele, cercetarea constituie doar un parazit inutil.

Later Edit:
Doar ca să fiu sigur că nu am fost prea abscons, precizez și aici că titlul postării se referă explicit la mesajul pe care consider că societatea românească l-a transmis celor care ar vrea să facă cercetare.

România???

Mi se spune, de către un sociolog german, destul de cunoscut, pe care l-am revăzut în Qatar: "România are probleme democratice serioase."

Ce să îi răspund?

Știe și el că primul ministru, un plagiator dovedit, schimbă legile ca să nu poată fi acuzat de așa ceva. A scris în ziar. În toate ziarele, din toate țările.

Știe și el că președintele afirmă democrația și respectul față de lege, dar își retrage sprijinul față de un partid și anunță înființarea unei fundații de natură politică, în condițiile în care legea îi interzice explicit partizanatul politic. Nu merge să îl aburești argumentând că una e fundația și alta e partidul. Declarațiile președintelui apolitic și ale celor ce îl susțin au mers mereu dincolo de lege. Apoi mai este precedentul "argumentului Iliescu" din ianuarie-februarie 1990: Frontul Salvării Naționale și Consiliul Frontului Salvării Naționale sunt lucruri diferite care întâmplător au același nume, doar că unul e un partid care nu e la putere, iar al doilea e un soi de parlament care reprezintă, de facto, puterea. La fel și cu președintele actual și cu partizanatul politic. La fel și cu alegerile libere, democratice, în care PCR era unicul candidat, iar Nicolae Ceaușescu era reales cu 101,3% din voturi.

I-aș zice că populația este împotriva acestor falsuri. Dar sondajele spun altceva. România nu are măcar un Movimento Cinque Stelle autentic, până și copia mioritică a lui Beppe Grillo e un fake autentic.

I-aș zice că "intelighenția" locală este una critică, care caută respectul legii. Numai că nu prea știu care să fie această elită: unii iubesc plagiatorul -aparent fiindcă ar fi împotriva președintelui, alții găsesc justificată orice încălcare a legii dacă e îndreptată împotriva primului ministru antidemocratic.

I-aș zice mai degrabă că România continuă să experimenteze. Dictatura regală, Garda de Fier, represiunea promovată de Partidul Comunist, democrația originală minieră sunt deja trecut. Acum parcă ar fi ca în Ucraina, unde, conform The Economist lucrurile sunt deja stabile: "With Viktor Yanukovych, a thuggish president, in charge and his arch-rival, Yulia Tymoshenko, in jail, Ukraine is clearly not a democracy. But it is not a dictatorship either. Political power is a means of enrichment rather than governance."

Iar experimentele sunt importante pentru progresul umanității. Ele nu sunt însă productive și pentru societățile care le aplică în mod repetat, ignorând experiența altora. Mai logică ar fi o atitudine critică față de toate derapajele și căutarea unor soluții negociate de înmuiere a acestora. Radicalizarea și promovarea mijloacelor scuzate de scopuri aparent ilustre riscă prea mult să elimine complet rămășițele democratice și să conducă țara către modul în care arată Rusia de azi.

Leftovers, Tom Perrotta, 2011

Oare ce poți spune despre o carte care se citește pe nerăsuflate și te îndeamnă totodată la reflecție continua? Eu zic că fraza de mai sus e suficientă!

Dacă vreți mai mult despre conținut, vă ofer ca spoiller ceea ce aflați din primele pagini sau de pe coperta: intriga principală te face să te gândești că o să ai de a face cu un SF apropriat ca stil de serialul Fringe. Într-o zi oarecare, o bună parte din populația Americii dispare pur și simplu ca și cum s-ar topi în aer sau ar transcende într-o dimensiune dincolo de puterea noastră de înțelegere.

Partea SF se oprește (din păcate!) aici. Urmează o proză scrisă cu mult har, Perrotta posedând o bună tehnică a scrisului, în care personajul central este, într-un fel, de natura sociologică. ”Aventurile” din carte nu sunt unele holywoodiene, ci mult mai profunde prin semnificații, punând în centrul lor întrebări esențiale despre existența noastră ca ființe umane. 

Evaluarea mea: 8 din 10. (cartea insista prea mult pe o anumită latură, altfel ajungea fără probleme la evaluarea maxima dată până acum pe acest blog, adică 9).

Regrete tardive?

Zburând spre Qatar dinspre München, am survolat România. Am făcut cu mâna către Ploiești și Berceni și am mers mai departe cu nostalgia unei înțelegeri aviatice ce ar fi trebuit să facă din București un hub important între Europa vestică și Orientul Mijlociu. Trafic mare, oportunități fantastice de imagine, probabil acceptare automată în spațiul Schengen. Una dintre șansele majore de dezvoltare ratate sistematic de România în anii 1990 și la începutul anilor 2000. Cu bani care ar fi venit probabil din finanțări europene.

Miniștrii români ai transporturilor și cei ai dezvoltării ne pot oare spune cum am reușit să ratăm șansa asta? Sau arabii ăștia sunt cumva prea neînsemnați* pentru o țară așa importantă precum România, încât agenda guvernului și președinției românești nu îi poate cuprinde?

Pe primul ministru actual, Victor Ponta, nu are rost sã îl întrebi nimic despre ce face guvernul ca sã recupereze pierderea. Domnia sa nu poate întreprinde oricum nimic: Hoț dovedit, se numără printre cei de care liderii europeni se feresc. E un risc mare pentru cariera politică să te prindă paparazzi alături de un plagiator! Cât despre președintele curent, rândurile de mai sus definesc performanța sa ca personaj marcant pentru ministerul de care aminteam.




*Qatar e o țãrișoară de 900.000 de locuitori. Sau de 1.700.000 dacă e să dăm crezare zvonurilor neoficiale despre rezultatele recensământului din 2010. Cea mai bogată țară din lume, dacă e să luăm în considerare PIB/locuitor. Bogăția sa, ca a tuturor țărilor din Golf, derivă din petrol. O parte dintre experții arabi în petrol au fost școliți în România, la Ploiești...

Schengen

Nu am vrut să scriu despre asta. Nu am vrut să scriu nici despre emisiunea de săptămâna trecută, de la televiziunea germană. Câteva intervenţii ale lui Remus, pe Facebook, la un link dat de Mirel, m-au făcut însă să spun şi eu ceva. Am început să dau un răspuns acolo, însă nu l-am postat, pentru că era deja prea lung. Aşa că îl postez aici.

Contextul e simplu: Mirel a dat link la un articol de opinie din Adevărul, care întortochea chestiunea lipsei noastre de acces la spaţiul Schengen, lăsa impresia că ar căuta subtil să exonereze deopotrivă guvernul şi președinția de orice răspundere, şi identifica, corect, câteva căi politice de a rezolva cândva problema.

Remus, în comentariul său observa că există cel puţin un argument tehnic care ne-ar putea ridica probleme în cazul integrării în Schengen, legat de lipsa centrelor de primire a imigranţilor ilegali, problemă cu care se confruntă în mod normal ţările de frontieră din cadrul UE. Subscriu la poziţia cu pricina, cu observaţia că mai degrabă asta ar fi problema Bulgariei, însă şi România ar trebui să dispună de instrumentele instituţionale şi materiale care să anticipeze un val de migranţi ilegali aflaţi în tranzit către ţări mai bogate.

Altfel, aş observa că sunt alte câteva puncte fierbinţi, aceasta constituind în fapt reacţia mea iniţială:

La ce spune Remus, ar trebui adăugat pe listă şi un al doilea factor: imaginea pe care o avem, suprapusă nefericit peste criză. Dacă ne uităm la ce ştim de prin sociologie, observăm că un context economic negativ conduce rapid către valori tradiţionaliste, incluzând intoleranţă şi 'benevolenţă' redusă, iar grupul ţintă predilect va fi cel cu imaginea cea mai proastă. Dacă acesta este perceput ca fiind favorizat de guvern, votanţii vor avea tendinţa să îşi îndrepte voturile în altă direcţie. Or până şi în Polonia, noi avem o imagine atât de proastă, că ne bătem cu ruşii pentru locul din urmă la 'cea mai puţin preferată naţie'. A avea imagine la fel de proastă ca ruşii, în Polonia, spune multe.

Peste imaginea de săraci, cerşători şi pungaşi se suprapun ezitările perpetue ale guvernelor de la Bucureşti, indiferent de culoare politică, cu un plagiator şef de guvern (cine naiba vrea să fie prieten cu o ţară care are ca şi administrator un hoţ dovedit???) şi un preşedinte despre care nu are rost să discutăm. Imaginea negatovă de care vorbeam reflectă şi inconsistenţa activităţii ministerului de exterme şi a celor plătiţi bine să se ocupe de imaginea ţării.

Prin urmare, eu zic că sunt cel puţin trei factori mari şi laţi care conduc la decizia legată de Schengen, iar ei nu sunt de natură circumstanţială: 1) lipsa de pregătire (observaţiile lui Remus privitoare la centrele de găzduire a migranţilor ilegali), 2) imaginea proastă suprapusă peste criză şi anul electoral din unele ţări europene, 3) guvernări slab calificate (care nu au depus practic nici un efort să schimbe imaginea asta, ci au considerat mai degrabă domeniul drept un bun prilej de spoliere, de la frumoasa şi fascinanta România, la inteligenta Elenă citire).

Articolul din Adevărul e aşa cum e presa de la noi. Are sclipiri, dar pare mai degrabă superficial şi partinitor. Are tendinţa de a prelua acel slogan nefericit care zace şi în imnul de stat: pe noi ne asupresc toţi, că suntem mici.

Interesant este şi cum presa germană a pregătit momentul: una dintre televiziunile germane, cred că ZDF sau ARD, a avut o emisiune la oră de audienţă ridicată, miercuri sau joi seară, săptămâna trecută, despre România şi Bulgaria. Patru sau cinci invitaţi, incluzând şeful poliţiei federale, primarul Berlinului (parcă), o deputată verde, un lider ţigan (ea folosea termenul zigeuner, era născută în Germania). Dezbaterea a fost aproape exclusiv despre ţigani şi problemele lor. În fundal, steagul României şi un salut în limba română: "Bine aţi venit în România!". Discuţia a fost extrem de interesantă, la obiect, cu argumente pertinente, fără ironiile 'deştepte' cu care se gratulează românii în studiourile TV. Numai că subiectul nu era România, ci problematica romilor. Suprapuse peste discuţie, peste tema centrală a acesteia, titlul emisiunii şi bannerul mare din spate sugereau altceva şi pregăteau declaraţia de duminică.

Iar aici s-a văzut ce fel de guvern avem: ministrul român la Berlin a tăcut chitic. Nu a postat măcar un anunţ pe site-ul propriu spunând că România înseamnă mai mult decât locuitorii săi săraci şi slab calificaţi... Eu credeam că pentru asta avem în Germania un ministru: ca să se ocupe de imaginea ţării şi de relaţia cu Germania. Să monitorizeze tot ce apare în media germană despre România şi să reacţioneze dacă e cazul, mai ales atunci când se aşteaptă decizii importante.

De asemenea, mă întreb dacă ambasadorul bulgar la Berlin nu i-o fi dat un telefon colegului român spunându-i că e cazul să reacţioneze. Sau poate că de fapt nici măcar nu colaborăm cu bulgarii, că noi suntem prea deştepţi ca să ne bătem capul cu ei?? :(

Bid Specialist!

Primesc acum câteva minute mesajul de mai jos. Îl redau anonimizând-l, pentru a explica mai apoi de ce cred eu că România merge prost.

Buna ziua,
Va contactez din partea companiei XXXXXX International in vederea colaborarii in cadrul unui proiect.
Procedura de licitatie, avand depunerea ofertelor in data de 28.02.2013, este organizata Ministerul ZZZZZ si are ca obiect YYYYYY. Va rog sa regasiti atasat detalii ale acestui proiect.
Mai jos sunt cerintele pentru unii dintre expertii necesari in acest proiect.
Am rugamintea sa-mi comunicati daca sunteti interesat de colaborarea propusa si intruniti vreunul din profilele de mai jos.

Expert cheie 1
   studii universitare în domeniul statisticii si previziunii economice/sociologie
   minim 5 ani experienta în domeniul studiilor
   minim 1 proiect implementat privind YYYYYYY

Expert cheie 3
   studii universitare în domeniul statisticii
   minim 5 ani experienta în domeniul studiilor
   minim 1 proiect implementat privind YYYYYYY

Astept cu interes un raspuns din partea Dvs, iar pentru orice nelamuriri, nu ezitati sa ma contactati.

Cu deosebita stima,
QQQQ KKKK
Bid Specialist
XXXXXX International

Să recapitulăm: doamna sau domnişoara QQQQ KKKK este de la firma XXXXXX International. Numele companiei este cu rezonanţe englezeşti, ales clar să inspire încredere, respect, legitimitate. Din câte ştiu, activează în România de vreo 10-11 ani. Doamna sau domnişoara care îmi scrie este expert în aplicarea la licitaţii. Prin urmare îmi trimite un mesaj nepersonalizat, adresat probabil în aceeaşi formă la mai multe adrese de email pe care le are cine ştie de unde. Numele său precum şi cele ale celor trei persoane de la Cc... nu îmi spun nimic. Mesajul îmi cere să verific dacă îndeplinesc trei condiţii simple. Pentru mine e uşor să verific. De exemplu mă duc pe site-ul propriu (pe site-ul meu) şi văd dacă informaţia publică de acolo validează criteriile sau nu. Cum Bid Specialist-ul nu a fost în stare să facă asta, e clar că nu are rost să îmi bat capul să îi răspund.

E interesant însă altceva. Mai sunt 3 (trei) zile până la deadline-ul pentru aplicaţie. Probabil că e o licitaţie cu mulţi bani, cu salarii mare şi pe care XXXXXX International are bune şanse să o câştige. Hai să explorăm, de amorul artei, unul dintre scenariile obişnuite din România contemporană:

În trei zile compania va găsi cu siguranţă cei doi experţi care îi lipsesc, va avea cu ei nişte discuţii şi va trânti o aplicaţie. Să zicem că aceasta va fi evaluată pozitiv şi XXXXXX International va implementa proiectul. Ministerul va fi fericit că a dat bani mulţi la o companie privată de soi, că încurajează dezvoltarea mediului de afaceri, că va avea de a face cu un produs de calitate. XXXXXX Internationalva bifa o altă mare realizare, Bid Specialistul va fi felicita pentru eficienţă. Şefii vor fi felicitaţi, vor indica proiectul ca pe o reuşită şi vor rosti sentinţe răspicate despre cum România trebuie să funcționeze invocând exemplul mediului privat. Experţii vor realiza că ei şi compania au păreri diferite despre implementare, că bugetul scris pe un colţ de masă în cele trei zile până la licitaţie nu le permite să facă o evaluare corectă, că nu sunt compatibili ca personalitate, că rezultatele care nu sunt laudative la adresa ministerului sunt respinse atât de acesta cât şi de XXXXXX International. Dar asta va fi mai puţin important. Rezultatele vor fi în mod necesar laudative, iar în lista de recomandări Ministerul va fi încurajat să repete experienţa. Se vor organiza eveninemnte de prezenatre a rezultatelor, la hoteluri de 5 stele, cu participare a unor experţi de la Bruxelles, a ministrului ăn persoană, mapele vor costa cît salariul mediu net pe economie, iar participanţii vor purta ţinute office cumpărate de la etajul de sus din Peek şi Clockenburg, din mall-ul de la Băneasa.

Peste 15 ani, QQQQ KKKK va fi CEO la o companie importantă şi va instrui angajaţii cum să comunice cu lumea şi cum să participe la licitaţii. Se va plânge în emisiuni televizate că este supraimpozitată şi că statul este risipitor. Urmând exemplul învăţat la XXXXXX International va plăti părţi din salarii la negru, ca să evite birocraţia excesivă care nu permite creşterea economică. Se va întâlni la cîte o manifestare sau va ieşi din când în când în oraş cu foştii şefi de la XXXXXX International şi vor rememora clipele plăcute din tinereţe. Ei vor povesti din viaţa de parlamentar şi din peripeţiile copiilor pe cînd studiau la universităţi vestice. O vor povăţui pe QQQQ KKKK să urmeze acelaşi traseu, ca ţara să aibă viitori miniştri de nădejde, precum copii lor.

Iar toate astea sunt normale: de ce te-ai apuca să aplici la o licitaţie cu câteva săptămâni înainte şi gândind serios ce ai de făcut acolo, când poţi să o faci şi de pe o zi pe alta? Aşa se face progresul adevărat!

... spre victoria finală!

Dacă tot nu am alte realizări, uite că am devenit popular. Azi LinkedIn mi-a trimis următorul mesaj:

Bogdan, congratulations!

You have one of the top 10% most viewed LinkedIn profiles for 2012.

LinkedIn now has 200 million members. Thanks for playing a unique part in our community!

Prin urmare, dat fiind că mă număr printre cei mai vizitaţi 20.000.000 de utilizatori ai serviciului amintit, am decis să iau câteva zile libere ca să sărbătoresc acest mare succes de casă :D

[AVERITIZARE pentru cititorii mai încruntaţi: cele de mai sus reprezintă evident o glumă pe adresa mesajului primit