Scândurica / Dan Miron

Am citit Scândurica lui Dan Miron (Polirom, 2006), mi-a plăcut, şi am început să caut ceva mai multe informaţii despre autor. Am constatat surprins că Internetul nu e foarte ofertant în acest sens, iar cartea în sine este destul de rar amintită de bloguri sau de presa culturală (excepţia notabilă: Dan C. Mihăilescu – Omul care aduce cartea, din păcate cam pudibond în aprecieri, și descriind excesiv acţiunea, în detrimentul unei evaluări critice mai extinse :().

A reuşit însă să aflu că de fapt Dan Miron descrie o realitate pe care o trăieşte, ca profesor de liceu (sau de grup şcolar?), descriind o generaţie în formare sau, mai exact, într-o formare care este aparent altfel decât a generaţiilor dinaintea ei.

Să fiu sincer însă, nimic nu pare nou sub soare: și generaţia mea s-a format cam la fel, ce e drept în alte timpuri, dar aducând inovaţiile și modurile sale de a face, un pic altfel decât ale celor precedente.

M-am tot întrebat dacă nu cumva Scândurica e mai degrabă o carte pentru liceeni, unită într-un soi de arc peste timp aiuristic cu „Cişmigiu et company” sau cu cărţile lui George Şovu (!!). Am preluat sugestia ultimei comparaţii de la Dan C. Mihăilescu, însă folosirea ei mi se pare uşor deplasată.

În primul rând lui Dan Miron îi place și chiar ştie să scrie. Cartea lui nu e o înşiruire siropoasă de prostitoare nevinovate, ci e chiar lumea reală, cu bunele și relele ei. Eroi săi nu sunt de fel romantici, excepţionali și senzaţionali. Dimpotrivă, sunt fiinţe omeneşti, croite cu migală în carte, uşor de identificat și cu care m-aş aştepta să mă întâlnesc oricând pe stradă. Lumea pe care o schiţează e o lume adevărată, respirabilă.

Altfel însă, prin subiect cartea rămâne o carte despre liceeni și mai degrabă pentru liceeni. E scrisă de un profesor, oarecum în afara modei literaţilor români (ceea ce explică probabil lipsa de popularizare a volumului). Ca mai toate cărţile româneşti postdecembriste, are și ea obsesia inserării a măcar unui capitol despre comunism. (cred că și filmele fac acelaşi lucru; oare când va dispărea obsesia, firească altfel?)

Tot prin subiect, cartea se adresează deopotrivă (sau „mai degrabă”?) unui public matur, care vede cu alţi ochi lucrurile, mai ales în ce priveşte finalul.

Prin urmare, rezumând, avem de a face cu un subiect interesant, aparent exclusiv adolescentin, cu o scriitură de clasă, pe alocuri chiar spumoasă, cu un autor ce poate deveni important. Aş zice că e o carte de citit!

Evaluarea mea: 7/10.
Alte opinii: Mihnea Graur.

4 comentarii:

Bogdan Voicu spunea...

UPDATE: informaţie venită direct de la autor, căruia îi mulţumesc pe această cale:

Dan Miron este profesor de liceu la Zimnicea. Mai are in pregătire încă trei romane, în principiu terminate, dar aflate în căutare de editor...

Anonim spunea...

Cititi si 'Asteptarea regelui pescar', autor Dan Miron, editura Nemira, 1996

Liv Tane spunea...

Dan Miron mi-a fost profesor, unul dintre cei mai iubiți și respectați. Am găsit acest articol căutându-i insistent pe net numele, după ce l-am menționat într-un post pe blogul meu. Faptul că n-am găsit mare lucru nu face decât să confirme imensa modestie a profesorului meu de istorie. Știam "Așteptarea regelui pescar", habar n-aveam de "Scândurica", sper s-o mai gasesc în librarii, sau măcar în vreun depozit de carte. Și sper ca între timp să fi găsit editori și pentru celelalte romane. Respectele mele, domnule Profesor!

Alexandra Belinas spunea...

Citind comentariul tau,Liv Tane, aproape mi-au dat lacrimile. Mi-a fot diriginte si profesor de istorie si poate omul care m-a inspirat cel mai mult. E trist faptul ca nu este apreciat la adevarata valoare. E definitia profesorului si omului perfect din orice punct de vedere. Si cred ca foarte rar auzi astfel de lucruri din gura (in acest caz tastatura) unui elev la adresa unui profesor.