Franzen - Freedom (Libertate), 2010

Freedom a lui Franzen este clar o carte bine scrisă. Cu toate acestea, în primele 320 de pagini m-a dezamăgit niţel: mă aşteptam la mai mult. Corecţii şi Al 27-lea oraş stabiliseră deja o ştachetă înaltă şi părea că noul roman nu aduce ceva aparte, în afară de o scriitură plăcută, de subiecte de reflecţie interesante şi de o acţiune suficient de atractivă ca să nu te plictiseşti.

În prima sa parte, volumul povesteşte viaţa studenţilor (americani) din anii optzeci şi modul cum se vedea lumea prin ochii acestora. Tema este evident sensibilă pentru cei născuţi prin anii 1960, începutul anilor 1970, adică fix generaţia mea. Mai apoi lucrurile se mută la studenţii din anii 2000, cu sugestia simplă că aproape nimic nu s-a schimbat la modul fundamental. Între timp am aflat şi cum se zice la pitulice pe engleză: warbler. Descrierile lungi alternează cu dialogurile alerte. Temele adânci, despicând în paişpe firul vieţii de zi cu zi sau al agendei publice mondiale, se regăsesc mai degrabă în dialoguri. Acţiunea se mută în descriere. Tot acolo apar şi trăirile personale, ce construiesc atent personajele principale ca şi caractere.

Primele 300 de pagini par a conduce în acelaşi sens ca şi Solar, cartea lui IanMcEwan, apărută în 2011, construind o imagine imperfectă, realistă, a eroului care se dedică bunului public. Paralela este greu de evitat. Legitimarea ştiinţifică şi activismul ONG-ist sunt deconstruite pentru a indica modul în care lumea progresează neintenţionat sau prin personaje care nu au alură de eroi, care nu sunt lipsiţi de dorinţe, păcate, frustrări, ură, care destul de des nici măcar nu doresc binele celorlalţi, şi care sunt cât se poate de umani….

În a doua jumătate (cartea are 540 de pagini), revine tema centrală a cărţii, modul în care generaţiile curente reproduc sau nu reproduc ceea ce s-a petrecut cu cele dinaintea lor. Cum taţii şi fii, mamele şi fiicele, taţii şi fiicele, mamele şi fii, urmează sau nu aceeaşi cale în viaţă, au aceleaşi succese sau eşecuri, găsesc sau nu aceleaşi rezolvări sau fac aceleaşi greşeli. Ideea este interesantă, chit că nu tocmai originală. Scriitura este de calitate. O lectură nu foarte complicată, mai degrabă uşurică, de la un scriitor care a dovedit că poate mai mult. 

Obama şi Oprah au ridicat cartea în slăvi. Mie mi s-a părut de nota 6 sau poate 7 din 10.

PS. Încă nu m-am decis dacă Walter este cu adevărat un personaj credibil. Nu cred că socializarea sa primară şi experienţa ulterioară de viaţă ar fi putut să conducă la valorile care îi sunt atribuite. Nu este însă imposibil să fie însă unul dintre cei de pe la marginea distribuţiei normale. Caz în care nu avem de a face cu un roman realist, ci mai degrabă cu unul romantic. (Deh, deformaţie profesională!)


Alte opinii:
laudative: Cate Ross (atenţie, include spoilere!), Bucurencicaprincornk13.

2 comentarii:

Jocul orb spunea...

Astept de ceva vreme sa comentez postul acesta. Freedom este primul Franzen pe care l-am citit asadar nu pot sa fac nicio comparatie cu cartile anterioare.

Daca ar fi sa pledez pentru partea pozitiva a cartii, as spune ca ma impresioneaza capacitatea sa de a transpune atat de complex si totusi amanuntit viata a doua generatii intr-o carte de 4-500 de pagini.

Pe Walter l-am simtit si eu mai putin plauzibil. Cu toate astea mi-l inchipuiam foarte precis: brunet, smead, subtire, riguros si fixist.

La 'unfinished issues' as trece relatia lui Joel cu Connie care este descrisa la un moment dat in niste termeni rau prevestitori ce nu sunt sustinuti de starea lor finala, aparent echilibrata.

Si trecerea lui Patty de la sotia ideala la lunatica orasului are ceva cam brusc si nefiresc.

Insa global as da mai mult de 6 cartii, in special pentru demonstratia de tehnica narativa.

Bogdan Voicu spunea...

Poate dacă 1) nu citeam Corecţii şi 2) aveam obieciul sp dau note mari, aş fi dat şi eu mai mult de şase ;)

Altfel, şi eu am simţit la fel ca tine.