Banalitatea campaniei electorale: spectrul lui Ceaușescu

Stând eu astă noapte să lucrez, mi-am amintit că e cazul să văd dacă s-a schimbat ceva în România electorală. Prin urmare mi-a pus laptopul în fața televizorului și am lăsat canalele de știri să mă inunde cu lumina celor ce vor să reprezinte nația.

La București își lansa candidatura Klaus Iohannis. Vorbitorii aruncau invective la adresa lui Ponta. NU aveau nimic de propus, nimic de spus pozitiv. Totul era un soi de înjurătură nesfârșită, o doină de jale îndreptată contra barbarilor tirani și cerând deșteptarea populației. Doar candidatul a avut un discurs cât de cât uman, ceea ce e remarcabil în grămada în care se afla. Peste toți și toate trona unul, cred că șef de campanie, care explica cum parlamentul va da legi, ceea ce este în opinia măriei sale de acuzat. Sincer, Ceaușescu mi s-a părut un om mai cinstit decât acest antidemocrat convins.

Pe alt canal, Băsescu și Udrea erau la o întâlnire PNȚCD la Brașov. Ținta președintelui erau „ticăloșii” și „comuniștii”. În rest, aceeași vorbărie lipsită de rost, cu acuze continue la adresa celorlalți. Fără nimic de propus, fără nicio idee clară pe care să o forjezi în campanie.

Zappingul mă duce altundeva și televizorul rămâne în continuare ca element de fundal. Ponta, de astă dată. Dacă înlocuiești numele proprii în discurs nu observi nicio schimbare. Singura preocupare a premierului este să explice cum ceilalți fură, să arunce câte o zeflemea către adversari. Dar cum îndemânarea sa principală este de a plagia, nu e nicio mirare că a copiat de la ceilalți.

Macovei nu e pe canalele TV la ora la care mă uit. Așa că mă mut pe pagina ei de Internet. Unde, sus de tot, e un interviu televizat și preluat ca element de mare mândrie. Un jurnalist cu întrebările primite de la candidat, un candidat care începe să își prezinte programul atacându-și adversarii, fără a propune nimic. Adică același mesaj simplu: eu nu vă ofer ceva, ci ăialalți sunt proști.

Pe pagina lui Tăriceanu sunt multe clipuri, iar primul este chiar cu programul. Sar direct la cel cu lansarea și îl las în background. După cinci minute în care nu se întâmplă nimic (la propriu! – începea bine, cu un pic de suspans, da când suspansul e un ecran albastru ce ține 5 minute, rezultă lipsa de abilitate a realizatorilor) începe lansarea propriu zisă în care un nene spune ce NU se va întâmpla. După cinci minute și în lumina celor de mai sus, aș zice că e deja un mesaj prost lansat. Apoi se cântă imnul. Urmează discursuri ale susținătorilor. Mult peste tot ce am văzut la ceilalți, cu foarte puține referiri la adversari, cu accent pe ceea ce Tăriceanu a făcut, este, și vrea, dar … citite de pe hârtie. Tăriceanu este în aceeași notă, dar are mai multe devieri spre a acuza adversarii. Este și o urmă de program. Doar dinamismul lipsește complet. Este evident altă clasă, dar cititul acest de pe hârtie duce cu gândul la … Plenarele CC al PCR, exact ce spunea nenea acela de prezintă totul că nu se va întâmpla.

Pe toate canalele la care m-am uitat a fost la fel: ziariști care nu pun întrebări inteligente ci doar ridică mingi la fileu. În mod cert, oameni fără capacitatea de a gândi inteligent. Politicieni cărora le plac astfel de oameni, altfel le-ar repugna să se afle în preajma lor. Acuze aruncate continuu, răspicat, de către oameni ce dețin adevăruri absolute. Discuții exclusiv despre procese și condamnări. Epitete aruncate unul după altul. Cum ar putea astfel de oameni să participe vreodată la un act legislativ decent, în care să auzi ce opinii au ceilalți și să ai opinii, propuneri, programe, strategii?

Ceaușescu este cel ce îmi vine imediat în minte. Discursurile sale începeau la fel. Explica cum capitaliștii sălbatici promovează „iexploatarea” omului de către om, cum elementele destabilizatoare vor să dărâme pacea lumii, iar el, marele om, e singurul ce poate construi societatea socialistă multilateral dezvoltată. STOP. Dacă nu ați observat, în discursul lui Ceaușescu este o chestie diferită: spune și ce vrea să facă, ce obiectiv social, economic și politic are. Și ajung la o concluzie înfricoșătoare: Tova’șu era mai politician decât candidații actuali. Sau, mai exact, cei din spatele lui, cei care îi scriau discursurile, puteau gândi și la lucruri interesante. La lucruri interesante pare a se gândi și staff-ul lui Tăriceanu, dar e vorba de același staff care nu se arată capabil să pună în scenă o lansare atractivă.

Cât despre presă… Aceasta vine cu întrebările scrise pe hârtie, probabil dictate de candidat și de echipa acestuia. Exact ca în comunism.

Bref, nu s-a schimbat nimic, ba chiar e mai rău: candidații de acum par a își dori să taie speranța din rădăcini. Dar nu asta mă sperie, ci mediocritatea echipelor din spatele lor, și cred că „mediocritate” este în acest context un eufemism.

Nu am să mai mă uit la campanie, e pierdere de vreme. Dacă vreau să aud invective sunt locuri unde acestea sunt mai elevate. La un moment dat, sper să am vreme să citesc și să comentez nițel programele scrise ale principalilor competitori. Poate mă convinge vreunul că are rost să mă duc la vot.