....cu toate încercările primăriei de a ține sub control activitatea și prețurile taxiurilor, în realitate situația nu stătea așa cum se dorea. Birjarii nu respectau prețurile stabilite, nu afișau costurile de transport, iar dacă traseul era prea scurt ori era inconvenabil, refuzau să ia călători.
Nu, nu e vorba de realitatea de azi, ci de cea ploieșteană din urmă cu 74 de ani, așa cum o descrie Lucian Vasile la pagina 89-90 a cărții sale despre viața în Ploieștii celui de-al doilea război mondial.
O lume în care însă parcă am fi azi:
Ploieştii erau la începutul verii lui 1941 un oraș normal, care se gândea la viitorul său, conștientizând că are resursele financiare de a se moderniza. Oamenii petreceau în baruri și grădini, elita cina la restaurantele de lux din oraș, presa critica primăria pentru lipsa de acțiune în rezolvarea problemelor edilitare .... [pag 80]
Regăsim contracte acordate ... dubios, cronici în presă parcă desprinse din lumea de azi, trenuri ce întorc ca la Ploiești, făcând celebră cârciuma lui Gherea, primari ce se schimbă odată cu guvernul, o presă aservită, filantropi ce construiesc spitale, arhitecți ce se întrec în a construi un oraș ce va dura doar câteva zeci de ani, un oraș pestriț, în care evreii, maghiarii, germanii, bulgarii, americanii, englezii contribuie la viața trepidantă a fostei republicii de o zi, fiindcă acesta este locul unde ei trăiesc. Iar apoi vine războiul, și orașul își pierde clădirile fabuloase (dar rămâne viu, după câte se vede ;)...
Am citit doar primele 100 de pagini, dar am simțit nevoia să vă ofer câteva pasaje, înainte de a termina cartea și de a propune o mini cronică profană.
 |
| extras de la pagina 71 |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu