Am povestit acum două săptămâni despre obiceiul nătâng al oficialilor români de a mima dialogul. Vin, spun câteva cuvinte, apoi pleacă, fără a mai asista la ce spun ceilalți, nerăspunzând la întrebări, neoferind clarificări. Cu alte cuvinte nu apucă să lămurească ce au spus, deci ceilalți nu pot învăța mai nimic de la ei. Pe de altă parte, nu află ce gândesc ceilalți, deci nici oficialii nu pot învăța la rându-le nimic. Ca bonus, este atitudinea de vădită desconsiderare pe care o arată celorlalți, pe care îi tratează pur și simplu ca pe unii dintr-o castă inferioară. 

Ieri am asistat la o altă dezbatere publică. Tema: open government partnership, egidă sub care are loc "Săptămâna Guvernării Deschise". Am să insist asupra a două elemente cheie: open, adicătelea deschis, implicând transparență și dialog, și partnership, adicătelea o afacere între egali. E nevoie să ofer această traducere, fiindcă am convingerea fermă că oficialii români nu cunosc limba engleză, altfel nu ar fi plecat după ce au vorbit.

Ca să fie și mai absurd, între cei ce au plecat se afla un ministru însărcinat cu … consultarea publică și cu dialogul !!!!!

Hai să mai pun niște semne de exclamare !!!!!

Dacă eram prim ministru și aflam cum a plecat ministrul la partea de dialog, o dădeam fără remușcări afară din cabinet și îi spuneam un cuvânt în română, poate îl pricepea.

Dar nu sunt prim-ministru.

Prin urmare, am avut ocazia stranie să asist la interesantele justificări găsite de subalternii ministrului cu pricina. Le reproduc, îngroșate, urmate de motivele pentru care astfel de replici nu au nicio legătură cu politețea, pragmatismul, și respectul față de interlocutor. Schițez pe alocuri și implicațiile pe care le au afirmațiile subalternilor.

- Doamna ministru este o persoană importantă, avea altceva de făcut. Atunci ce căuta la întâlnire? Dacă avea alte lucruri mai importante decât dialogul cu cei cu care se presupune că ar trebui să dialogheze, atunci pentru ce este plătită? Dacă e așa de importantă, de ce se încurcă cu astfel de adunări? Chiar avem nevoie de oameni mai importanți decât alți oameni?

- Mai suntem trei aici din minister, avem o poziție instituțională. Dacă sunteți trei care vorbiți pe același glas, de ce ați venit aici toți patru (ministrul este a patra)? Cine plătește timpul celorlalți trei? De ce nu a fost aici unul singur, cu mandat de reprezentare? Și ce te faci dacă atunci când unul dintre voi povestește ministresei despre cele discutate la întâlnire și nu reușește să răspundă la întrebările pertinente pe care șî le pune domnia sa, minte luminată, pe care nu le-a gândit încă nimeni și la care nu a fost formulat prin urmare răspunsul. Cum o să îi spuneți că acel amănunt mic, dar esențial, ar fi devenit clar dacă domnia sa nu pleca de la întâlnire? Cât despre glasul unic al unui minister înființat acum patru luni ...

- Doamna ministru nu cunoaște toate detaliile, noi le știm. Dacă nu le cunoaște, ce a căutat aici? Dacă nu le cunoaște, poate nu ar fi rău să audă de ele, prin urmare de ce nu a stat aici? Dă nu le cunoaște și nu vrea să afle despre ele, de ce a simțit nevoia să vorbească? Toate variantele conduc la concluzia că ministrul este precum o tovarășă ca pe vremea PCR: fie incompetentă, fie vanitoasă/plină de sine, fie lipsită de politețe. Dacă asta gândesc subalternii despre domnia ei, atunci este grav, fie pentru ea, fie pentru subalterni, fie pentru ministerul proaspăt înființat ca atare.

Ca să nu fiu greșit înțeles: prezența ministrului la întâlnire nu conta. Putea la fel de bine lipsi iar dialogul să fie suficient pentru toți. Dar dacă tot a venit, plecarea prematură a constituit o manifestare lipsită de orice eleganță a atitudinii sale de superioritate față de cei ce au rămas la dezbatere

Și mai clar: dacă tot ai venit, de ce pleci???? Doar ca să te dai mare că ai venit? Sau doar ca să arăți cât de mult îi desconsideri pe cei care rămân?

Nu întâmplător, plecarea miniștrilor este însoțită în astfel de ocazii de reducerea la jumătate a celor ce rămân în sală. În plus, cum ar putea să dea restul aparatului funcționăresc vreo importanță proiectului desconsiderat de miniștrii, dacă ai lor iluștri șefi manifestă astfel atitudini de minimizare a importanței acțiunii respective?

Dincolo de cele de mai sus rămâne una dintre întrebările pe care mi le-a pus un subaltern, de fapt prima ce mi-a fost adresată: de unde vin eu? Am răspuns, prin urmare am fost descusut pe mai departe. De parcă conta cine sunt. Vorbeam în limba română, eram evident cetățean (de fapt nici asta nu prea conta), și discutam cu un minister care discută cu publicul, indiferent că poarte redingotă sau doar un slip. Iar ministrul este plătită și din impozitele mele și a celor pe care i-a sfidat explicit, plecând din sală după ce au vorbit somitățile. Poate primul ministru îi va redefini ministerul, drept „Oficina-de-vorbit-cu-cei-importanți”, evitând astfel atingerea imaginii dulăului Samson, și iluziile egalitare ale cățelușilor de rând. Asta așa, ca să observăm că anul este 2016, nu 1750*.

*în 1750 contau mai mult aspectele de ceremonial, deciziile fiind oricum autocratice. În 2016, România pretinde a fi o democrație participativă, iar evenimentul de care tocmai am vorbit era unul destinat dialogului, lucrului în comun, parteneriatului dintre societatea civilă și guvernul ce se pretinde legitimat prin a fi reflexia acesteia din urmă.

** Notă pentru doamna ministru, dat fiind că apărarea oferită de subalternii săi sugerează că e nevoie de această informație: Grigore Alexandrescu este un poet și fabulist român, care a publicat o fabulă numită Câinele și cățelul pe la 1840. Personajele principale sunt dulăul Samson, cățelul Samurache și "un bou oarecare".

0 comentarii: