30 iunie 2016

Lets adopt or give political asylum to British citizens

In 1944, my country was occupied by Soviet soldiers. It was our fault: we were part of a war that was not ours, and we chosen the wrong side. Communism was imposed to our people. Many died for dearing to have an oppinion. Some managed to leave the country. Britain was one of the societis where our Diaspora receive a place to live. 

I have to remember another memory which seems to come from the same historical period. Hitler was elected in a democratic voting.

This why I pledge the Romanian government, to fulfill its historical debt, OUR historical debt, and to immediatly grant Romanian citizenship to any British citizen who claims it.


*This is not an original ideea. It was already made popular by the Guardian ( http://gu.com/p/4n4hm) following the proposal from Gândul (http://romaniansadoptremainians.gandul.info), from where I also borrow the picture..

21 iunie 2016

Cum a transformat PSD plecarea de la Guvern într-o victorie



Înainte de a vă vorbi de PSD, hai să ne uităm un pic la istoria rezultatelor alegerilor locale din România postcomunistă.

În lista de mai jos am inclus toate partidele ce au luat măcar 2% din voturile pentru Consiliul Județean. Nu am luat în calcul 1992, adică primele alegeri, când nivelul de confuzie era încă mare, iar presa era doar parțial liberă.

1996
CDR (PNȚ-CD+PNL+altele): 19%, PDSR: 16%, USD (PD/FSN+PSDR): 11%, UDMR: 7%, PUNR: 5%, PUNR: 5%, PRM: 4%, PDAR: 3%, PAC: 3%, PL93: 3%, PS: 2%, MER: 2%

2000
PDSR: 27%, PD: 10%, CDR (PNȚ-CD+altele): 7%, ApR: 7%, PNL: 7%, PRM: 7%, UDMR: 6%, PUNR: 2%, PSDR: 2%, UFD: 2%

2004
PSD: 33%, PNL: 16%, PD: 13%, PRM: 8%, PUR: 6%, UDMR: 5%, ADA (PNL+PD): 5%.

2008
PDL: 29%, PSD: 28%, PNL: 18%, UDMR: 5%, PRM: 4%, PC: 3%, PNG-CD: 3%.

2012
USL (PSD+PNL): 50%, PDL: 15%, PP-DD: 9%, UDMR: 5%, UNPR: 2%

2016
PSD: 38%, PNL: 32%, ALDE: 6%, UDMR: 5%, PMP: 4%.

Am subliniat în lista de mai sus procentele PSD. Motivele sunt simple: 1) este partidul cel mai important din România postcomunistă; 2) evoluția sa este singura care prezintă un trend cert ascendent, afectat doar de sincopa din 2008.

Contextul este și el important: la fiecare 4 ani, numărul de partide care contează descrește, iar numărul voturilor care merg către primele două clasate crește. Este un proces natural de concentrare a voturilor, care conduce treptat spre sistemul bipartid imaginat de mulți la mijlocul anilor 2000. De natură a mulțumi fostul PDL, cândva principalul său susținător, sistemul este în avantajul evident al celui mai mare partid de la noi: PSD.

Al doilea element de context este incidentul „Colectiv”. Tragedia acelui moment a fost în avantajul PSD: social-democrații au scăpat de guvernare cu un an înaintea alegerilor generale, într-un moment în care erau asediați din toate părțile, iar gradul de încredere în primul ministru părea pe tobogan. În plus, au scăpat și de neplăcuta alianță cu UNPR, vocația de trădător a multora dintre membrii acestuia nefiind deloc ușor de suportat. Din penumbră, dar controlând Parlamentul, PSD a avut ocazia de a se pregăti de alegeri în văzul lumii, dar fără a fi în centrul atenției.

În fine, președintele PSD s-a trezit cu o sentință definitivă ce i-ar fi afectat poziția aproape oriunde în lume. Dragnea și-a păstrat însă poziția. A fost ajutat direct și de PNL, cel care, cel puțin vremelnic, a desemnat sau a sprijinit la fotoliul de primar candidați cu faimă de extremiști (precum Marian Munteanu) sau aflați în vizorul justiției (precum Andrei Voloșevici, fostul primar al Ploieștilor).

Performanța PSD în aceste alegeri este remarcabilă. Ea arată exploatarea la maxim, oportunistă, a unui context pe care partidul aflat la guvernare nu l-a creat, dar de care a știut să profite din plin. S-a văzut aici forța structurilor sale organizatorice, faptul că este un partid închegat, cu oameni uniți de o ideologie comună.

Mai mult, a dat o lovitură totală de imagine la București, nu doar fiindcă a câștigat în fața PNL sau a încă incertului USB, ci mai ales pentru că a învins și împotriva celor desprinși din partid, oameni precum Adrian Severin sau, mai ales, Marian Vanghelie. În cazul ultimului, trebuie notat din nou cum a fost exploatat contextul: la sectorul 5, PNL a desemnat un alt candidat controversat, iar USB a reușit să nu desemneze candidat.

Dar hai să revin la principala victorie a PSD: a demonstrat forța de grup a partidului, omogenitatea și organizarea sa. 

Numai că alegerile au mai marcat o victorie: au fost aleși mulți candidați urmăriți de justiție sau chiar aflați în închisoare! O parte a lor provine din PSD, precum Lia Olguța Vasilescu, primărița reconfirmată a Craiovei. Dar mai toate celelalte partide importante au sprijinit astfel de oameni. Implicația este imediată: Parlamentul a emis rapid o lege ce se constituie într-un un soi de iertare a păcatelor. Legea este legitimată tocmai de votul popular ce a (re)confirmat suportul pentru cei ce au încălcat legea. Cum PSD este partidul perceput a fi cel mai corupt (fapt firesc, fiind cel mai mare), la nivel simbolic aceasta constituie o tot o victorie a social-democraților.

Toate aceste fapte pun oamenii lui Dragnea pe cai mari. Social-democrații par a avea acum drum liber spre o majoritate ce poate deveni absolută după alegerile legislative din toamnă.

11 iunie 2016

PNL şi Marea victorie sau "Noile haine ale împăratului"

Având al doilea scor ca procent de voturi obținute, PNL a părut a atinge cel mai bun rezultat din istoria postcomunistă a partidului. Este versiunea pe care conducerea bicefală a partidului şi-ar fi dorit să o acrediteze. Este o versiune care arată precum Televiunea Română din anii 1980: adevărul rostit pe jumătate poate indica orice îţi doreşti. Dacă lipsesc însă detalii esenţiale, el se numeşte minciună prin omisiune.

Iar detaliile sunt defavorabile PNL. Sistemul cu alegeri într-un tur, pragurile electorale destul de ridicate, istoria recentă a partidelor din România şi votarea într-un singur tur a primarilor a garantat un sistem bipartinic. Un sistem în care primii doi competitori au luat 90% din voturi şi ceva mai mult din scaunele scoase la concurs. Aceasta face ca PNL să fie de fapt al doilea într-o cursă cu doar doi competitori. De regulă, ultimul loc este unul sortit retrogradării.

În al doilea rând, vorbim despre un partid format din două unităţi distincte - PDL şi PNL, aflate într-o relaţie pe care relatările din media par a o descrie încă mai degrabă ca pe o alianţă decât ca pe o fuziune. Însuşi bicefalismul sugerează o astfel de disfuncţionalitate în raport cu definirea formală de formaţiune partidică unică, coerentă. Iar eticheta de "liberal" din denumire, în contrast cu nou-declata orientare populară este de natură să sugereze confuzia unora şi impresia de oportunism lăsată altora. Unirea forțelor avea ca scop un scor superior adversarilor politici.

Oportunismul şi inconsecvenţa sunt de altfel atributele majore ale actualului PNL. Partidul continuă a se defini mai degrabă în raport cu PSD decât "prin noi înşine", sau cel puţin asta răzbate din oglindirea sa mediatică. Dacă este aşa cu adevărat, e greu de crezut că va avea vreodată un electorat fidel. Dacă nu este aşa, iar opoziţia cu PSD este doar un ertefact al presei, atunci partidul înregistrează un răsunor eşec, şi anume cel a capacității de a transmite mesaje coerente.

În al treilea rând, se poate observa că eşecurile sunt multiple. Incapacitatea de a genera programe coerente, clar transmise, inconsistenţa desemnării candidaţilor (situaţia de la București nu este unică, fiind replicată, spre exemplu, la Ploieşti), încălcarea criteriilor de integritate (a se vedea candidații cu probleme susținuți de către PNL) sunt doar faţete ale unei poziţionări oportuniste. Acesta fusese deja ilustrată prin schimbarea ideologiei declarate.

Dar cel mai dur eşec este cel ce ţine de contextul istoriei foarte recente. PSD a pierdut guvernarea cu şapte luni în urmă, probabil şi un pic deliberat. PNL s-a dovedit incapabil de a reacţiona. Mai mult, la nivel de imagine a pierdut cel mai important meci: derbyul bucureştean, cu cele şapte secvenţe ale sale, în care nu doar PSD, ci şi mai puţin cunoscutul USB au redus PNL la condiţia de sparring partner.

Pe scurt, PNL a ieşit şifonat din aceste alegeri, performând nu mult, ci foarte mult sub potenţial. Ceea ce face ca potenţialul său curent să scadă dramatic.

PMP (şi el un eşec) şi USR (lipsit momentan de structuri locale, dar şi de pricepere) ar putea profita. Cum însă şi ele par slabe, iar efectul emoţional de la alegerea lui Iohannis este puţin probabil să apară, balanţa tinde să se încline către PSD. Iar reacţia acestuia este de aşteptat să apară încă înainte de alegerile parlamentare în care speră să triumfe...

PNL ar fi avut nevoie de reformă imediată, aşa cum sugera primarul Oradei imediat după alegeri. Era logic ca triada Bolojan-Boc-Robu să preia controlul simbolic ar partidului. Gorghiu şi Blaga au preferat însă tradiționalul furat al căciulii. Doar anostul Predoiu (încă necunoscut după 4 ani în care a fost potenţial prim-ministru din umbră) s-a dovedit a fi un om de onoare. Mult prea puţin pentru o partid cu ideologie incertă ce se defineşte mai degrabă în raport cu un altul.

9 iunie 2016

Nicuşor, mare luptător

Încep seria de (probabil) 4 postări despre alegeri cu starul acestora. Deşi nu a câștigat şi este liderul unui partid minuscul la nivel național,  Nicuşor Dan marchează momentul electoral în felul în care Dan Diaconescu o făcea acum 4 ani.

Fără îndoială similitudinile între cei doi sunt mici: Dan Diaconescu promova făţiş imaginea unui parvenit, s-a dovedit corupt, era evident un demagog. Nicuşor Dan prezintă imaginea unui idealist, bine educat, promovând valori postmateriale şi o ideologie stângistă adresată unui public de dreapta.
Discrepanţa este evidentă.

Dar şi asemănările sunt vizibile. Ambii reflectă nemulțumirea electoratului faţă de sistemul politic, ambii au produs breşe în sistemul bipartid visat de fostul preşedinte Băsescu, ambii au adus pe scena politică o mulţime de necunoscuţi, ambii au creat partide dependente de lider, ambii s-au dovedit egocentrişti.

Dan Diaconescu se automăgulea fiind "live" pe ambele canale TV proprii, unde apărea în acelaşi timp, îmbrăcat cu haine diferite. Nicuşor Dan este preşedintele a două partide (la unul dintre ele nu deţine totuşi acest titlu), incluzând aici şi USR, înființat încă din martie ca să adjudece numele, după cum declara domnul Dan imediat după alegerile locale.

Din punctul meu de vedere, ambii sunt produsul educaţiei de calitate mizeră de care am avut cu toţi parte în perioada comunistă. Să nu fiu înţeles greşit: e vorba de importanţa socializării primare, de modul în care expunerea la modele este internalizată şi rezistă în timp. Există în acest sens literatură consistentă în ştiinţele sociale, o literatură la care am contribuit şi contribui şi eu.

Formarea de care vorbeam se simte la domnul Dan în numeroase feluri. 

Pe de o parte este egocentrismul. Cred că un lider civilizat nu ar fi acceptat un imn al partidului în care să fie slăvit în refren. Nicolae Ceauşescu ar fi fost însă încântat. La fel este şi o bună parte din populaţie, iar cei care au acceptat să devină nume de stradă, de stadion, sau să aibă statui deşi sunt încă în viață o dovedesc din plin.

Centrarea în jurul unui singur om o regăsim şi în modul în care USB promovează mitul salvatorului, după cum sugera Mihaela Miroiu într-o postare pe Facebook. Oare chiar mai are nevoie România nevoie de încă un salvator după FSN? Oare eşecul experimentului băsescian nu ne-a fost de ajuns?

Pe de altă parte este promovarea excesivă a mitului meritocraţiei. Domnul Dan are în esenţă dreptate sugerând că un om care are o logică bună poate fi priceput la toate, dar uită faptul că priceperea necesită cunoaştere. Din păcate, domnia sa nu dovedeşte cunoaştere altfel decât unidimensională. Adică exact aşa cum a fost croit învățământul românesc: cu focalizare intensă pe un set de discipline, ignorând orice cunoaştere a legilor ce guvernează societatea şi promovând mai degrabă ierarhiile în detrimentul egalităţii. Cunoașterea atentă a societății l-ar fi ajutat oe domnul Dan şi pe prietenii săi să nu se afle în situaţia ridicolă de a fi necunoscut pentru o treime dintre alegători în ziua alegerilor. Şi l-ar fi învățat că, pentru a promova interesele celor ce l-au votat, are nevoie să găsească căi de negociere cu restul societăţii, reprezentată de persoane numite Dragnea, Chiricheş, Olguţa, Guţău şi alţii asemenea lor. 

Dar Nicuşor Dan, ca noi toţi, continuă a fi tributar "luptei de clasă", eliminării duşmanilor poporului, definirii oricui nu este de acord cu noi ca fiind împotriva noastră. Acestea sunt refrenele promovate frenetic de comunişti, de preşedintele Ceauşescu. Acestea sunt refrenele promovate de acel preşedinte ce a mulţumit minerilor pentru actul patriotic de a planta panseluţe. Acestea sunt refrenele acelui preşedinte ce îndemna populaţia să dispreţuiască parlamentarii şi parlamentul, în timp ce organizaţia de tineret a partidului său aducea ţepe pentru a trage în ele inamicii. Am numit deja trei preşedinţi din cei cinci de până acum.

Nicuşor Dan îmi seamănă cu una din temele filmului Bacalaureat, al lui Cristian Mungiu. Aşa cum am interpretat eu filmul (excelent, vi-l recomand!), e vorba între altele de felul în care găsim mereu scuze pentru faptele noastre ilicite, spunând că sunt mici lucruri, temporare, care duc la un scop măreţ. Moise Guran, a doua zi după alegeri, la TV, remarca toleranţa românilor faţă de furtişaguri, încercând să explice cum de au fost aleşi primari indivizi a căror imoralitate este probată prin sentinţe definitive. Moise Guran are o "imaginaţie sociologică" remarcabilă. I-ar fi prins bine, dacă nu cumva deja o are, şi o lectură din Katherine Verdery, antropolog american ce a promovat ideea de "dublă morală" în legătură cu valorile românilor din perioada comunistă. "Zicem ca ei, facem ca noi". Un slogan ce s-a convertit în acceptare unor "mici" ilegalităţi dacă sunt dublate de fapte bune. Ca in cazul lui Gigi Becali.

Sau al lui Nicuşor Dan, după cum am argumentat cu luni în urmă.

Oare chiar nu putem fără salvatori de serviciu? Oare chiar nu putem produce programe de dezvoltare?
La acest capitol USB stă cel puţin la fel de prost cu celelalte partide. Ba chiar programul Firea este net superior. Capacitatea de a generz programe se clădeşte greu. Sunt ani de zild în care tinerii din partide merg la şcoli de vară unde sunt expuşi la varii soluţii de a clădi societatea, de z anticipa problemele şi nevoile acestora. USB nu a trecut prin aşa ceva, altfel este greu de înţeles cum din programul pentru primârid a unui partid, mai ales a unuia de stânga, lipsesc chestiuni esenţiale, precum sănătatea şi - mai ales -  educaţia.

A fi politician este o meserie în sine. A avea o guvernare de calitate, înseamnă să ai oameni pregătiți, capabili, şcoliţi în discipline precum administraţia publică. Bunele intenţii nu sunt suficiente. Altfel, făcând o comparaţie simplă, ar trebui să mergem la medic când nu funcționează autoturismul. Fiind un om care prin definiție ajută pe alţii, medicul ne va repara şi pana.

USB şi-a propus să ne salveze. Este un ţel de apreciat, dar pare a fi o distanţă mare de la intenţii la posibilităţi. 

Nicuşor Dan are marele avantaj de a nu deţine nicio primărie în Bucureşti şi de a putea critica din Consiliile Locale. Aceasta face ca privilegiul scorului mare să nu se erodeze în lunile de până la alegerile generale. Va fi oare suficient pentru a dezvolta structurile naţionale de care are nevoie pentru un scor bun la alegerile parlamentare?  Nu este imposibil.

Dar la fel de posibil este ca exemplul legionarilor plini de bunăvoinţă să fie repetat. Tineri, educaţi, promovând purismul, lipsiţi de experienţă practică, într-o lume în care cei ca ei erau în ascensiune, având un lider incontestabil, confruntându-se cu un sistem politic în degringoladă. Lumea de azi seamănă cu cea din anii 1930. Venim după recesiune, vrem schimbare, avem exemple precum Allianza für Deutschland, Syriza, UKIP, Moviemento 5 Stele.

1 iunie 2016

Despre programul lui Nicușor Dan



Așa cum am făcut-o acum 4 ani, faptul că 10% din conexiunile pe Facebook au dat Like la bannere ale lui Nicușor Dan, m-a făcut să văd ce este cu programul acestuia. Cum contracandidații (Firea, Predoiu, Turcescu) mi se par neconvingători, am zis să îi mai dau lui Nicușor Dan o șansă, să văd dacă este altfel.

Start

Prima impresie la contactul cu programul este negativă. Nicușor Dan mă înspăimântă prin faptul că se recomandă drept „salvator al patriei”. Era pe undeva o butadă care spune că atunci când ai unul care se recomandă a se descurca excelent când e o criză, e cazul să nu îl angajezi: va genera mereu acea situație în care este el bun. În plus, domnul Dan se pune mult prea presus de toți ceilalți, pe care îi definește ostentativ drept răi. Politica este despre capacitatea de a coopera. Atunci când îi definești pe toți drept apriori „răi”, nu ai cum colabora cu ei. Poți genera cel mult o dictatură personală. Eu unul nu am nevoie de astfel de oameni, indiferent cât de luminați se pretind ei în poziția de despoți.
Ca stil, programul aruncă cifre, dar nu complete și nu abundă în măsuri clare, specifice. Respect mai jos formatul ales de candidat.

Administrație publică.

Programul pune accentul pe transparență și include măsuri lăudabile, dar care nu reprezintă nimic nou: spre exemplu vrea să pună online bugetul „în format deschis”. Foarte mișto! Dar asta deja se face…

România suferă din faptul că se fac mereu alte sisteme informatice, separate unul de altul, care nu comunică. Prin urmare domnul Dan propune și el, „un portal de licitații mult mai prietenos cu utilizatorul”, care să fie paralel cu SEAP. Cu alte cuvinte, pentru a simplifica lucrurile, alege să le complice.

Va face un audit al clădirilor și altor proprietăți municipale și le va valorifica. Oare ce o însemna asta? Că scoate la licitație locuințele sociale? Că vinde muzeele? Că închiriază clădirile școlilor? Sincer, pare a fi doar o frază de umplutură, să pară că are ceva de zis.

Va face o grămadă de lucruri care sunt deja făcute: un portal unic pentru acte, un soi de Civic Alert pentru București, o explicație despre cum să folosești ghiseulmeu.ro și alte lucruri a căror utilitate este incontestabilă, dar care deja există. Oare ce caută toate acestea în programul candidatului???

Vrea să facă un GIS în care să fie toate spațiile din București, cu rețelele de apă, de electricitate șamd. Cu precauția că e posibil ca deja să existe, este o inițiativă excelentă. Dan spune că harta va fi publică. Sper că a vrut să spună că și baza de date din spatele hărții va fi publică. Evident, părțile publice ar trebui să fie cele ce nu afectează siguranța orașului (la teroriști mă gândesc).
Sunt unele idei în care încalcă autonomia sectoarelor (de exemplu să poți plăti taxele și la administrația fiscală a altui sector. Nu e mai simplu să le plătești online??)

„Problemele reale”

Candidatul a decis că există o listă de probleme reale. Ele includ traficul, furnizarea utilităților, locuirea și protecția socială. Sper să își amintească la un moment dat că educația este sub orice critică, iar sistemul sanitar (parte în subordinea primăriei) suferă și el. Cred că și astea sunt „probleme reale”. Momentan am priceput însă mesajul implicit: Eventualul primar Dan se va ocupa de lucruri mai palpabile, nu de educație sau sănătate.

Ce vrea să facă: centura Bucureștiului, un alt sistem de gestiune al semafoarelor (mai bun ca cel vechi, dar nu spune nimic concret - ce fel de sistem ar vrea și cum se asigură că e mai bun), orar fix la RATB, gestionarea online a transportului public, P+R la intrarea în oraș, rețea de piste de biciclete, șamd. Mai toate au apărut și în campaniile trecute, toate sunt parte a standardelor contemporane în lume. Dar nu aflăm nimic de costuri, de fezabilitate (oare e chiar așa simplu să faci o rețea de piste de bicicletă într-un oraș superaglomerat? Am în minte exemplul Londrei). Măcar o ordine a priorităților ar fi fost utilă.

E amuzantă o prevedere: „Primăria Capitalei va aplica Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2011”. Adică Primăria va aplica legea. Bun așa. În rest, la energie și utilități publice, apare o măsură pe care o salut (cred eu o tot recomand de prin 1998!): centralele de bloc sau de cvartal, dar realizarea este în ceață. Cel mai probabil, acestea ar fi în proprietatea Primăriei, ceea ce ar fi consonant cu modelul etatist propus de Nicușor Dan. Se schimbă materialele cu care se face izolarea termică, fiind alese unele mai bune.

La locuire: „Primăria Capitalei va susţine Guvernul României pentru adoptarea unor noi legi privind locuirea şi locuinţele publice”. Pentru unul care se laudă că face chestii de mulți ani, este jenant să omită faptul că Guvernul este parte a executivului. Adoptarea legilor este în sarcina parlamentului. În rest, soluțiile propuse par a ignora faptul că proprietatea asupra clădirilor este privată.

Programul social este unul în stilul anilor 1970: toate măsurile sunt pasive, niciuna nu este activă. Toate adresează efecte, nu cauze ale excluziunii sociale. Mai puțin referința la întreprinderile de economie socială, prin care Primăria va face „un tur” (???? – ce o fi asta, că sună interesant!)

Dezvoltarea Bucureștiului

La programul economic m-am înspăimântat de tot. A revenit cu aceleași gogorițe de acum 4 ani, pe care le-am comentat la momentul respectiv.

Patrimoniul ar trebui să fie punctul forte al candidatului care și-a construit imaginea unuia ce apără moștenirea arhitectonică. Aici însă avem în fapt trei măsuri: reduceri de taxe pentru proprietarii de monumente, înființarea unor comisii și inventarierea zonelor protejate. Nu aflăm cum se va face și de ce nu s-au făcut aceste lucruri până acum. Mie mi s-a părut ca o lucrare școlară corect scrisă, dar lipsită de a merge mai departe de minimul indicat în manual. Ca la clasa a VIII-a, nu ca la facultate.

La spații verzi e cam la fel de laconic. Aflăm, spre exemplu, că și-ar propune „Amenajarea unui uriaş parc de-a lungul malurilor lacurilor din nordul Bucureştiului”. Nu prea am înțeles: schimbă numele Herăstrăului, îl unește cu Floreasca (cum?), cumpără niște spații și face un parc (pe banii cui? Vor proprietarii?), sau face un parc la Săftica (asta e însă în alt județ)?

Concluzii

Scriam acum 4 ani:
Bref, Nicuşor Dan nu m-a convins că bunele sale intenţii sunt dublate şi de expertiză, de o echipă cu care să lucreze. Programul său pare mai degrabă o înşiruire de lucruri care i se par drăguţe decât un proiect consistent.

Programul de acum pare un pic mai consistent, dar este mult departe de a-l propune ca și candidat credibil la Primărie. Poate intră în Consiliu, învață și el ce ar putea face cu adevărat ca program și apoi vine cu un program decent. Mă îndoiesc însă că, dacă nu a învățat așa ceva între 2012 și 2016, poate să o facă ître 2016 și 2020.

Convorbire telefonică cu ... un hoț??

Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: -  ...