21 septembrie 2017

Imperbii și furtuna



M.Tudose a observat corect că sistemul bancar are o problemă. Domnia sa a oferit soluția cea mai simplă, cea mai naivă, cea a întoarcerii la trecut: hai să nu mai folosim cardul. Se petrece într-o epocă în care, în Suedia, aproape că nu poți lua taxi-ul sau cumpăra pâine dacă nu ai card, iar doar 7% din valoarea totală a tranzacțiilo

r se face cu cash. Orice comentariu este probabil inutil.

L.Pop a observat corect că sistemul de educație are o problemă. Prin urmare a propus manualul unic, probabil succesor al manualului de sport. O listă lungă de indivizi respectabili au adresat o scrisoare publică. Niciunul dintre ei nu pare a avea o diplomă în științele … educației. Ca și în cazul domnului Tudose, acesta este cel mai simplu mod de a goli o problemă de conținut și de a o perpetua. Dacă nu ar urma al treilea caz, cel de mai jos, te-ai putea întreba precum Medea, eroina lui Seneca: "cui prodest scelus, is fecit".

G.Firea s-a gândit că viața e o scenă, iar D.Trump are nevoie de rivali. A golit astfel de conținut avertizarea de dezastru. A observat corect că autoritățile sunt responsabile să acționeze pentru a preveni efectele dezastrelor naturale atunci când există premisele ca acestea să se petreacă. Probabil însă că nu este obișnuită cu a verifica o știre din trei surse, așa că a preferat să pună rapid eticheta "SENZAȚIONAL, intră AICI ca să vezi ce va fiiii!!!!", alegând soluția lipsită de efort a suflatului în iaurt.

Consecințele faptelor celor trei sunt complexe.

1. Fiecare pare a fi încercat să își impresioneze colegii, precum o fac adolescenții prin clasa a VII-a sau a VIII-a. Îmi amintesc despre unul dintre stereotipurile din filmele americane cu revederi de după 20 de ani, în care fostele majorete descoperă că ele și băieții șmecheri au sfârșit prin a nu reuși în viață.

2. Fiecare dintre ei este un simplu epigon, încercând să egaleze ghidușiile lui Tr.Băsescu, cel care dacă apărea o chestie simplă și nemaifăcută, se repezea imediat să o clameze. Ar putea fi o cale bună pentru domniile lor: la urma urmei și Tr.Băsescu a câștigat glorie temporară.

3. Toate soluțiile sunt ultra-conservatoare. Este în spiritul vremii: valul de schimbare către o lume mai deschisă coroborat cu absența unui război global a făcut ultraconservatorii să își unească forțele într-o tentativă de a ține lumea pe loc sau de a o întoarce spre trecut. Trump, Farage și alți populiști cu varii fațete sunt doar vârful aisbergului. De ce nu ar fi și România în pas cu moda?

4. Gesturile amintite perpetuează încrederea redusă în instituții. Încrederea se construiește prin stabilitatea instituțiilor, prin mesaje clare și care nu se dovedesc eronate, prin exemple de succes. Cele trei fapte de mai sus se adaugă noianului de inițiative pitorești (care nu pot fi legate de un singur partid sau doar de politică), care par a transforma scena publică într-un loc de joacă și care garantează menținerea încrederii în instituții la un nivel redus. La rândul său, încrederea redusă legitimează ocolirea regulilor impuse de instituții, iar printre aceste reguli se numără la loc de cinste o chestie care se cheamă lege. Dura lex, sed durex.

Niciun comentariu:

Convorbire telefonică cu ... un hoț??

Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: -  ...