Dependenţa

Marţi, 14 octombrie, pe la ora 13 trebuia să fiu la Institut. Încheiasem deja alte treburi şi mă pregăteam să plec într-acolo când un telefon mi-a schimbat intenţiile: la Institut nu era curent. Jumătate de oră mai târziu pana de curent ajunsese şi acasă: urcase Dealul Spirei (de ce nu i s-o fi spunând aşa cartierului cu pricina??) şi ajunsese lângă Parcul Sebastian.

Pe la ora 15:30, curentul încă nu revenise. Eram complet paralizat. Laptopul mai avea jumătate din baterie, însă tot ce lucrasem se afla pe desktop. Cu chiu cu vai am găsit o cutie de chibrituri cu două beţe în ea şi am aprins focul la aragaz. Altfel avem aprinzător electric. În mod normal încălzeam mâncarea la microunde.

Am încercat să mă dedic treburilor casnice. Erau rufe de pus la spălat, maşina de spăla vase era şi ea aproape plină, ar fi fost cazul să dau cu aspiratorul. Numai că toate necesitau curent, şi era relativ ineficient să mă ocup de rufe, vase sau măturat manual. Dintre telefoanele fixe funcţiona doar un aparat vechi, conectat la Romtelecom. Evident nu avea agenda înmagazinată în memorie.

Plănuiam să merg la hypermaket, să umplu frigiderul (care – apropo – nu avea nici el curent) cu mâncare pentru o săptămână. Riscam însă ca pana de curent să fie una de durată, şi asta ar fi însemnat că frigiderul nu va funcţiona destul de multă vreme ca să nu fi sigur că alimentele vor rezista nealterate…

În fine, am început să lucrez pe laptop, la proiectele pentru care nu duceam lipsă de fişierele necesare sau la care puteam reconstitui rapid ultimele dezvoltări. Am făcut şi o pauză ca să scriu textul acesta. Bateria e deja pe ducă, aşa că o să citesc câte ceva, dar şi acest lucru va fi prohibit după ce o recuperez pe Irina de la grădiniţă. Nu, nu Irina va fi cauza, ci întunericul.

Evident nu am acces nici la ştiri (unde or fi radiourile cu baterii? Sau poate o fi încărcat I-River-ul Mălinei care are şi un radio încorporat). Eventual aş putea să mă sui în maşină şi să profit de relativă independenţă a acesteia.

Ca să pun însă punct aş observa că în ultima vreme am trecut prin astfel de pene de electricitate aproape la fiecare două luni, dacă nu cumva mai des. Mă întreb dacă o fi vorba de o chestiune locală, din cartier, sau se repetă pretutindeni în Bucureşti. Mă întreb dacă nu cumva penele nu or fi de fapt sistemice, dacă nu cumva se vor îndesi, dacă nu cumva vom retrăi experienţe de prin anii 1980.

Mă întreb cum s-ar descurca lumea dacă energia electrică ar dispărea subit de pe pământ. În fine, acesta este subiect de povestire SF, şi cu siguranţă am citit măcar o astfel de nuvelă, chia dacă nu mi-o amintesc în această clipă…

PS. Curentul a revenit chiar când încheiam textul de mai sus :)

Revenire

Am dispărut de ceva vreme de pe aici, având mult de lucru. Între altele, am scris împreună cu Marian la un material despre inegalităţile rural-urban şi masificarea educaţiei superioare, un text care a ieşit interesant şi din care postez şi pe aici un grafic (vezi mai jos).

Ne-am mai apropiat niţel de final şi la sondajul despre valorile migranţilor. După cum bine zice Monica, comentariile primite acolo merită multă atenţie, vorbind despre o diasporă extrem de elegantă şi de respectabilă! Până apucăm însă să mulţumim celor aproape 600 de respondenţi şi să producem primele analize mai este însă niţel (chestionarele care continuă să vină încă mai intră în baza de date).

În fine, am mai înaintat spre finalul de etapă în câteva proiecte, dar despre asta mai multe detalii altă dată. Acum postez câteva lucruri, citesc ce s-a mai petrecut prin blogosferă, mai răspund la e-mailuri restante…

Uite si graficul promis:

Filfizonul

Se întâmplă pe culoarul unui spital, în faţa sălii de operaţie. Sunt trei grupuri de aparţinători: sunt trei români, mai încolo sunt trei ţigani, şi – separat de toţi – încă o femeie, româncă.
Vine un medic rezident, cu ochelari, tuns scurt, îmbrăcat în verde.
Se adresează ţiganilor: Nu staţi aici, la uşa profului, că deranjaţi! Ieşiţi afară că nu aveţi ce căuta aici!
Ţiganii ies. Românii au voie pe culoar. Ei nu deranjează.

Câteva zile mai devreme, Mălina intrase în camera asistentelor şi solicitase o informaţie din fişa pacientului (tatăl meu). Singurul prezent acolo, acelaşi bărbat îmbrăcat în verde şi cu ochelari, răspunsese cu superioritate: Eu sunt doctor, doar nu o să mă uit în dosare!?

La câteva ore după prima întâmplare, cea cu ţiganii, acelaşi filfizon primea un plic cu bani şi dădea explicaţii medicale familiei de romi.

Câţiva ani de aici încolo, mi-l imaginez pe filfizonul al cărui nume nu îl cunosc, candidând la un fotoliu de parlamentar, apoi consilier de stat sau ceva de genul acesta. Aşa, ca el, arată oamenii pe care ii promovăm de regulă. Aşa sunt oamenii pe care ii trimitem să ne reprezinte pe la varii instituţii europene.



BTW, Mălina este doctor (în ştiinţe), bărbatul în verde fiind în fapt medic :D.

Peste 30 de ani (leftovers - Reader’s Digest)

Cu ceva timp in urmă, Ada Bucur de la Reader’s Digest mi-a adresat câteva întrebări despre cum va arăta România peste 30 de ani. Adică fix ceea ce imi place să îmi imaginez. Au pus aceleaşi întrebări şi într-un sondaj naţional. Rezultatele (interesante!) sunt publicate în numărul de astăzi. Articolul de fond, în care îmi dau şi eu cu părerea alături de alţi intervievaţi, este disponibil aici.

Aşa cum se întâmplă în mod normal, din multele lucruri pe care le-am zis despre temele în cazuă, doar câteva au intrat în revistă. Mai jos sunt listate răspunsurile mele complete despre cele şapte afirmaţii despre ce se va întâmpla peste 30 de ani…

1. Peste 30 de ani, Romania va fi o tara de pensionari dupa ce tinerii au plecat spre tari mai bogate.
Putin probabil.
a. Romania este o tara cu o densitate de locuire redusa si chiar foarte redusa in raport cu tari vestice precum Olanda sau Marea Britanie. Dezvoltarea infrastructurii poate fi insotita de extinderea pe orizonatala a localitatilor, crescand atractivitatea celor care cauta locuire în vecinatatea spatiilor verzi.
b. În plus, dezvoltarea economica probabila va actiona ca un magnet în a atrage imigranti, dar şi pentru a stopa actualul val de emigrare. Din acest punct de vedere sunt alte cateva tari europene (Irlanda, Spania) care au trecut relativ recent prin procese asemanatoare. De altfel Romania deja a inceput sa se confrunte cu un deficit de forta de munca.
c. Este însă posibil ca sa asistam la continuarea procesului de imbatranire demografica, datorita scaderii fertilitatii şi a cresterii sperantei de viata.

2. Peste 30 de ani, romanii care au emigrat in Spania, Italia, Canada etc. vor prefera sa traiasca din nou in Romania.
Ma indoiesc. Experienta tarilor vest-europene care au furnizat migranti în ultima jumatate de secol (Spania, Irlanda, Italia, Portugalia) sugereaza mai degraba contrariul. Motivele sunt multiple. Iata cateva:
• probabilitatea de migrare scade odata cu varsta.
• este dificil sa te desprinzi de reteaua sociala pe care tocmai ti-a consolidat-o în alta parte, incluzand copii, rude, prieteni, pentru a te repatria şi a lua din nou totul de la zero (sau aproape de zero)
• în conditii normale (de exemplu nu a venit nici un cataclism care sa faca viata în Canada impracticabila), repatrierea presupne renuntarea la un stil de viata şi un confort superior.
• La principalele destinatii actuale de emigrare (Canda, Spania, Italia) romanii au inceput deja sa se constituie în diaspore, în comunitati relativ bine inchegate, astfel ca revenirea în tara îşi pierde eventualul avantaj al reintoarcerii într-o comunitate lingvistica familiara.

3. Peste 30 de ani, nu vor mai exista sate. Toti romanii vor trai in orase aglomerate.
Nu, cu siguranta nu. Modelul pe care am inceput deja sa il preluam este dezvoltarea pe orizontala şi fuga de orasul aglomerat, inceputa în multe alte parti ale lumii spre jumatatea secolului trecut. Dezvoltarea instructurii rutiere, a infrastructurii de tip urban în localitatile pe care le catalogam drept rurale, adoptarea teleworkingului de catre o parte din populatie sunt procese care contribuie la decongestionarea aglomerarilor urbane.
În schimb, „satul” contemporan, preponderent agrar tinde şi el sa dispara, lasand loc unui trai cu acces la utilitatile publice specifice standardului de confort contemporan.


4. Peste 30 de ani, vor mai exista doar pensii si asigurari de pensii private.
Ma indoiesc. În opinia mea, sistemul public se va mentine, ca plasa de siguranta, furnizand pensii din ce în ce mai mici în raport cu venitul mediu sau va fi inlocuit cu un alt sistem de redistribuire universalista, eventual cu ceea ce denumim astazi „basic income” avand ca principiu furnizarea unui venit minim pentru toti.

5. Peste 30 de ani, majoritatea romanilor vor lucra acasa, prin internet?
Ponderea celor care vor practica teleworkingul va creste. Nu stiu daca peste 30 de ani nu vom avea deja o alta media care sa inlocuiasca Internetul, însă indiferent de aceasta, cred ca o buna parte a populatiei va continua sa lucreze mergand la locul de munca şi nu de acasa. Aceasta parte a populatiei (incluzand medici, cadre didactice, da şi o parte din personalul direct productiv) va constitui majoritatea,. Nu cred ca tehnologia va fi suicient de avansata peste 30 de ani pentru a permite comanda de la distanta a tuturor masinilor …
Ma astept însă sa asistam la continuarea tendintei de scadere a saptamanii de lucru, ceea ce va micsora numarul celor care se vor afla simultan la lucru (fie ca lucreaza de acasa, fie ca o fac de la birou).

6. Peste 30 de ani, majoritatea romanilor vor lucra in birouri moderne (open space), in mari corporatii.
Birourile considerate astazi drept un standard al contemporaneitatii ar putea fi socotite peste 30 de ani drept arhaice. Este greu de spus în ce mod vor evolua spatiile de lucru, însă este probabil ca peste 30 de ani cea mai mare parte a angajatilor din Romania sa lucreze în conditiile considerate a corespunde standardelor momentului respectiv.

7. Peste 30 de ani, nu va mai exista coruptie in mediul politic.
Nu am cunostiinta despre nici o societate în care sa nu existe coruptie. Inclin sa cred ca o astfel de utopie nu este momentan posibila. In urmatoarele decenii ma astept ca, în Romania, coruptia sa se inscrie pe un trend descendent, însă eu NU* cred ca va disparea în totalitate.

*iniţial mâncasem acest NU, mulţumesc Oceaniei pentru atenţionare

Spre o cultură a comunicării academice?

Am trecut ieri, ca auditor, pe la o conferinţă organizată la Institut şi care a continuat astăzi, pe o temă ce nu îmi este familiară mai mult decât o cunoaştere generală asupra ei: „inovaţia socială”. Am rămas plăcut surprins de faptul că participanţii veneau din mai toate centrele universitare. De unde se vede că există interes pentru participare la evenimente academice, mai ales atunci când organizatorii te stimulează achitând costurile legate de deplasare.

De aici o grămadă de lucruri de învăţat pentru universităţile şi institutele de cercetare din România: poate că nu ar fi rău ca acestea să acorde mai multă atenţie dezvoltării profesionale a propriilor angajaţi, asigurându-le fonduri pentru mobilităţi de foarte scurtă durată. Bani ştiu că sunt, studenţii cu taxă, spre exemplu, contribuie din plin la a asigura bugete rezonabile, chiar dacă mult sub cele din alte ţări.

Este însă o problemă de cultură a comunicării academice. Mulţi dintre cei care decid în universităţile şi în cercetarea românească nu pot accepta faptul că este nevoie de comunicare cu alţii, că ştiinţa înseamnă mult mai mult decât a preda cursuri cu nemiluita, eventual aceeaşi materie timp de 20 de ani.

În timp ar putea creşte şi calitatea acestor manifestări, nu doar în ce priveşte comunicările, ci şi în ce priveşte comentariile venite de la cei care le ascultă. În timp ar putea apărea şi articole publicate în jurnale cu adevărat peer-reviewed, eventual chiar ISI.

Un experiment numai bun pentru un manual de sociologie

Interesante reacţiile româneşti la LHC, “experimentul cu găurile negre”. De manual aş spune:

* Unele sunt pur tradiţionale: tot ce e ştiinţă, nou, altfel decât spune cunoaşterea din bătrâni este de condamnat.

* Altele preiau discursul modernităţii, aşa cum era el imediat după Al Doilea Război Mondial, cu încrederea totală în ştiinţă şi sunt gata să meargă cu experimentul până în pânzele albe

* Alţii utilizează discursul de mai sus, combinându-l însă cu elementele oarecum premoderne ale intoleranţei, blamându-i pe cei care îşi dau cu părerea despre experiment pentru că sunt prea proşti ca să priceapă adevărul unic.

* În fine, fără a epuiza lista, alţii adoptă o reflexivitate postmodernă: e mişto experimentul, conduce la cunoaştere, trebuie făcut. Aplicarea informaţiei obţinute trebuie însă făcută cu grijă, ca să nu stricăm şi puţinul pe care îl avem.

Reacţii numai bune ca să exemplifici varii tipuri de valori sociale: tradiţionalism, modernitate, pseudomodernitate, modernitate târzie…

Subordonaţii???

Jale mare, domnilor! Steaua II, o majestuoasă echipă de prin liga a III-a, a mâncat bătaie la Bucureşti de la anonimii de la CSM FC Ploieşti, înfiinţaţi în urmă cu câţiva ani, promovaţi acum în Liga II, unde sunt pe primul loc. Marea echipă Steaua II a fost întărită pentru acest meci de cupă cu Cosmin Vâtcă, Ionuţ Rada, Abel Moreno, Răzvan Ochiroşii, Andrei Ionescu şi Adrian Neaga, obişnuiţi ai Ligii I şi chiar ai cupelor europene, dar şi cu oficiali de la Steaua I, incluzându-l pe Lăcătuş şi Argăseală.

Despre cei ce au învins nu aflăm practic nimic de prin presa centrală apărută miercuri online:

Din Prosport aflăm cum îi cheamă pe autorii golurilor, însă asta nu din lungul articol dedicat meciului, unde e pomenit doar numele echipei din Ploieşti, ci din lista cu meciurile de cupă din ziua respectivă.

De pe site-ul Realitatea TV, aflăm numele - incomplet - al echipei din Ploieşti şi atât.

Onlinesport.ro e în aceeaşi situaţie.

GSP.ro e în aceeaşi situaţie, dar nu uită să prezinte formaţia aliniată de învinşi, numele antrenorilor, faptul că pe teren a trecut şi un câine şi că în tribună mai era şi un fost internaţional stelist – Sameş – care s-a îmbrăţişat cu Lăcătuş.

Sport.ro omite să zică de căţel şi de Sameş, în rest vorbeşte de cei şase, de Lăcătuş şi de Argăseală.

Sport Total FM nu e interesat deloc de subiect.

Îmi amintesc şi de observaţia cuiva vinerea trecută, după meciurile din cupele europene: Primele 12 ştiri erau cu Steaua, Dinamo şi Rapid, echipele ce dezamăgiseră. Performerii zilei, de la Cluj, Urziceni sau Vaslui nu găseau spaţii prea multe în site-urile din România dedicate ştirilor sportive.

Se ridică întrebarea: să aducă oare audienţă doar Steaua, Dinamo şi Rapid? Chiar trebuie ca jumătate din ştiri să fie despre Steaua şi căţeii de la stadionul cu pricina? Să fie oare îndreptăţită suspiciunea unei subordonări financiare a unor jurnalişti faţă de clubul cu pricina? Să fie oare nevoie ca toată lumea să stea cu ochii pe măreaţa capitală valahă?