Portrete româneşti

Pantofii cu vârf ascuţit, hainele relativ scumpe, dar prost combinate, şi neapărat sclipitoare, machiajul ei un pic prea puternic, părul lui geluit, costumul din înlocuitori pre-hi-tech. Este evident că sunt estici. Vorbesc tare, româneşte, şi flutură în vânt paşapoarte diplomatice. Afişează ostentativ superioritatea faţă de ceilalţi călători. Nu stau aproape niciodată la coadă, alături de muritorii de rând. Se îmbarcă în primul avion ce pleacă dimineaţa la Bruxelles. Se întorc seara, cu braţele pline de pungi de la duty free, dar şi de plase cu cumpărăturile făcute peste zi.

Am zburat prea des către şi dinspre Bruxelles ca să îi confund. Hainele, privirea, comportamentul îi trădează dacă îi întâlneşti în timpul zilei, la Inno, în centrul Bruxelles-ului, unde o cămaşa redusă costă de la 40 de Euro în sus. Îi vezi de la distanţă că sunt estici. Ştii că sunt funcţionari guvernamentali, ce chiulesc de la o întâlnire europeană. La urma urmei guvernul nu are nevoie de reprezentare, se reprezintă el şi singur.

Cei din avionul de duminică seară, spre Bruxelles, sunt uşor diferiţi: hainele încep să se schimbe, adesea au cărţi de citit în mână, lucru destul de rar la călătorii din România, discută despre cât de mare e birocraţia, afişează o atitudine de superioritate, dar un pic mai soft. Până şi pantofii încep să se schimbe: se vede că nu mai sunt supuşii modei vârfurilor alungite, aşa cum a venit ea din Asia în urmă cu 10 ani.

Mă gândesc uneori la ei, cum se poartă în Bucureşti, întâlnind petiţionari ce vin către guvern de undeva de la ţară, cu straie ce amintesc mai degrabă de comunism. Mă gândesc că, în multe feluri, diferenţa de ţinută dintre ei şi astfel de petiţionari este similară cu cea dintre ei şi cei pe care îi întâlnesc ca parteneri la Bruxelles. Şi îmi doresc ca aceştia din urmă să se întâmple să fie suficient de evoluaţi, pentru a nu reproduce dispreţul bucureştean în relaţia lor cu reprezentanţii arhaici ai guvernului de la Bucureşti.

Post-vot: dincolo de Vadim şi Gigi

2 din Austria, 2 din Bulgaria, 3 din Spania,un finlandez, 2 din România, 6 din Italia, 4-5 din Olanda, 5 din Franţa, un irlandez (de fapt 2 cu cel din UK), 3 unguri, 2 lituanieni, 2 slovaci, un grec, un leton, 2 maltezi. In total 40, dar pot creşte până pe la 56, după redistribuire.

E vorba de euro-deputaţii naţionalişti siguri de locurile lor din noul legislativ de la Bruxelles. Aproape dublu ca număr faţă de vechiul legislativ (care era şi un pic mai numeros!).

Şi încă nu am adăugat partidele etnice, tot un fel de formaţiuni naţionaliste de felul lor, cum ar fi turcii din Bulgaria, sau maghiarii de la noi (ce e drept, a-i lua in calcul înseamnă să te încurci în partidele belgiene).

Naţionaliştii sunt iar pe val. Să fie efectul crizei (ipoteza Inglehart-Baker, 2000: când avem criză, apare o tendinţă de creştere a suportului pentru valori tradiţionaliste) sau al modernizării (Ignazi, 1992, 2004: apar drept contrareacţie la globalizare, modernizare etc.)?

Palatul brâncovenesc de la Mogoşoaia

Am revăzut azi Palatul Mogoşoaia. Drăguţ, dar din păcate, aranjat fără prea multă imaginaţie. Eu înţeleg că nu s-a păstrat deloc mobilier original, dar în locul tablourilor din multe din camere, fără legătură cu palatul, în locul vitrinei cu cărţile Marthei Bibescu în ediţii de după 1990, poate mergea să fie realizate câteva camere tematice: iatacul lui Brâncoveanu, camera servitorilor, sala de lectură a Marthei Bibescu, etc. Mergeau în acest sens achiziţionate piese de mobilier din epoca respectivă (aşa cum s-a întâmplat de altfel cu sala Sfatului domnesc) sau, dacă suntem săraci şi fără bani, reproduceri ale acestora…

Altfel, ca de obicei, e locul din jurul Bucureştilor care mi se pare cel mai interesant. Curtea, lacul, palatul în sine, în care îmi plac mai ales uşile de lemn, mozaicul din hol (dacă nu mă înşel e ce a mai rămas din pardoseala iniţială, din aur), scara interioară, în spirală îngustă, şi mai ales cuhnia (din păcate transformată acum în depozit de lemne !!!!!) sunt de-a dreptul fabuloase pentru o zonă în care vestigiile istorice reprezintă o raritate.

Păcat că, în dulcele spirit românesc, biserica este închisă când nu e slujbă, gheţăria nu se poate vizita, terasa e închisă, la fel şi intrarea principală în palat. Păcat că nu am avut voie în cuhnie, acolo unde se preparau bucatele, o clădire separată ce se află în curte, cum intri pe sub turnul porţii, în colţul din dreapta. Acum erau depozitate acolo ceea ce păreau a fi lemne de foc, iar la intrarea părea a fi un vestiar pentru paznici. Deh, e doar o mică parte din cele câteva clădiri de la 1690 ce nu erau de lemn.

Tip: Mâncarea de la teresa vilei d'Elchingen, din curtea palatului, este bună şi relativ iefitină! ;) (70 de lei un platou pentru 3 persoane)


Alte păreri despre palat, despre istoria sa şi despre ce se poate vizita pe acolo, găsiţi la: Metropotam, pagina oficială, Xplorio.

Un număr pe un gard electoral

Este ora 18:00. Primesc un apel pe telefonul fix de la Romtelecom.
"Bună ziua, sunt de la PDL sector 5, aţi fost la vot?"
Răspund: "Vă interesează?"
"Păi vroiam să vă invit la vot."
"Mă luaţi cu trăsura, ce vreţi să ziceţi când spuneţi că mă invitaţi??"

"Este datoria dvs. să mergeţi la vot."
"Este de datoria...", exclam uluit, dar îmi revin înainte să închei şi întreb: "Cum vă numiţi?"
"Nu pot să vă spun cum mă numesc."
Ridic tonul: "Ascultă măi nene, dacă tu mă suni şi nu poşi să îmi spui cum te cheamă, atunci eşti un ..."
Vroiam să zic nesimţit, dar nu apuc să închei, că "dobitocul" (parcă aşa le ziceau celor asemenea lui personajele din Caragiale) a închis.
În urma-i i-a rămas numărul, înregistrat de telefonul meu: 0762867110.
Îl pun şi eu pe gardul ce devine din ce în ce mai lung... :(

Trei întrebări (post)electorale

1. Oare ce partid va câştiga din mobilizarea la urne? Aparent PDL şi PNL pierd pentru că au electori dintre cei ce profită de week-edul prelungit şi fac un mic concediu. Aparent PSD şi PRM pierd pentru că au alegători mai conservatori, mai puţin interesaţi de realităţi abstracte precum Parlamentul European. Aparent PRM câştigă, dat fiind că şi-a aruncat însăşi liderul în luptă. Pe ansamblu însă nu îmi prea vine a crede că mobilizarea va fi diferenţiată. Oare aşa să fie???

2. Oare exit-poll-urile or confirma sondajele preelectorale? Dar rezultatele numărătorii finale vor confirma exit-poll-urile?

3. Oare PNL va primi în exit-poll-uri, din nou, 2-3 puncte procentuale în plus faţă de numărătoare (acum nu mai este nici PNL-C, nici PNL-CD, nici asemuirea prea proaspătă cu PDL; dacă o astfel de diferenţă reapare, deja devine neplăcută pentru profesionalismul agenţiilor de colectare a datelor, iar întrebarea interesantă va fi dacă este indusă de reţelele de operatori, de modul de selecţie pe penultimul strat al eşantionării etc.)


Cum nu am avut vreme să scriu nimic despre alegerile de azi, pun mai jos şi contextul in care apar întrebările astea:


Pe la mijlocul anului trecut mă gândeam că, dacă există vreun scaun de "ales al poporului" cu adevărat interesant, acela ar fi cel de europarlamentar: ai de a face cu mult mai puţină murdărie, salariul este bun, stai o bună parte din timp într-o ţară unde nu e praf… Mă mai gândeam însă că e puţin probabil ca figuri importante ale politicii româneşti să fie atrase de o astfel de poziţie. Ce e drept nu mă gândisem că în cursa electorală vor apărea perdanţii de la parlamentare, activişti politici "mascaţi", de prin presă şi ONG uri, sau progenituri de celebri părinţi. Speram la ceva tinere speranţe…

Mă gândeam cu tristeţe că dezbaterea electorală va fi pusă în umbră de campania pentru prezidenţiale. Nu mă aşteptam însă ca Traian Băsescu să nu îşi fi desfăşurat propria-i campanie oarecum incognito. Nu mă aşteptam de asemenea la omniprezenţa dezbaterii despre criză…

Mă aşteptam să văd mai multe sondaje făcute în mod oficial cunoscute publicului in ultimele două săptămâni de campanie.

Nu am urmărit campania, sunt într-o lungă perioadă în care nu am prea mult timp de privit la TV sau citit ziare. Am căutat pe net şi am găsit doar două sondaje documentate oficial (CURS şi INSOMAR). Or mai fi şi altele, dar nu am dat de ele prin ziare sau pe site-urile agenţiilor de colectare a datelor. Ambele sondaje sunt de acum o săptămână, ceea ce binişor ca distanţă in timp, şi prezintă cifre oarecum similare celor de la alegerile din finalul lui 2008. PRM şi PNL cunosc în sondajele cu pricina uşoare ascensiuni faţă de sfârşitul lui 2008. Guvernul nu mai experimentează creşterea postelectorală obişnuită.

Afişele pe care le-am văzut în campanie (altfel lipsită de vlagă – firesc după ce partidele au cheltuit sume mari la alegerile parlamentare şi pregătesc bugetele pentru cele prezidenţiale), au fost în general dezamăgitoare. Cele câteva emisiuni din care am văzut frânturi, mi-au relevat lipsa de idei despre ce vor să facă a candidaţilor cu pretenţii intelectuale şi care se definesc drept bureţi îmbibaţi cu democraţie.

Aşa că nu am rămas decât cu cele trei întrebări, despre alegerile care in loc să fie cele mai interesante, sunt privite de mai toţi drept o formalitate…

La Bia, schimbarea socială şi planificarea urbană

Dincolo de rezonanţele oarecum pornografice ale numelui, magazinul alimentar din imagine are o istorie interesantă. Cu şapte ani in urmă cred că a cunoscut prosperitatea maximă, dată de vadu-i deosebit şi manifestată prin cozile lungi de la casă.

Apoi, în 4 decembrie 2002 a primit o lovitură: la mijlocul străzii Sebastian din Bucureşti, la intersecţia cu Calea 13 Septembrie, s-a deschis un centru comercial, incluzând un supermarket Primăvara. De parcă nu ar fi fost suficient, în anii ce a urmat, în zonă au răsărit un La Fourmi (ulterior MegaImage), apoi, anul acesta, oarecum peste drum, un Kaufland. De câteva săptămâni a mai răsărit şi un Premial. Mă întreb uimit cât va mai rezista La Bia şi mă gândesc la exemplele din cărţile de management, despre apariţia super- şi hyper-marketurilor în SUA şi efectul lor asupra micilor băcănii, ce şi-au pierdut clientela.



Apoi, văzând invazia de supermarketuri, mă întreb dacă cei de la Primărie, ocupaţi cu planurile de dezvoltare urbană, nu ar trebui să vină şi să ne explice cum pot deveni eficiente economice toate aceste aşezăminte, cărora le dau acceptul de înfiinţare…

Aş mai observa şi lipsa de reacţie a celor de la Primăvara, scoşi practic de pe piaţă de Kaufland, şi bizara opţiune de a se deschide a Premialului, unde cel puţin pentru moment sunt mai mulţi vânzători şi paznici decât clienţi.

Or şti ei ce-or şti…

Oricum toată istoria asta transformării rapide a oraşului merită văzută şi trăită!

Pe gard, pe gard...

Dacă tot am adăugat în mai multe din postările anterioare câte ceva pe la România pozitivă, vizita de ieri de la Muzeul Ţăranului Român şi cea de sâmbătă de la Cora mă întroc în România reală şi fac să adaug unele nume la lista de pe gard.

La MŢR personalul mi s-a părut deosebit de acru, în topul gardului aflându-se o cucoană pe numele ei Ioana, madamă ce se îndeletniceşte cu zbieratul la copii ("tu, dacă ai vomat în sala aia, nu mai intra şi în aialaltă" spuse fosta jună adresându-se unui băiat dintr-un grup de elevi aflaţi în vizită), sau cu interdicţia de a vedea de două ori acelaşi exponat ("nu te sui acolo, că ai mai fost odată" urlă mai târziu către Irina, ce încerca să facă un lucru ce altfel ea perfect legitim şi despre care întrebasem deja dacă este permis). Duduia Ioana se adaugă astfel de minune în galeria colegelor dânsei, de la care cu greu primeşti o explicaţie pe un ton amabil, care să nu îţi sugereze că nu e politicos să le deranjezi.

La Farmacia de la Cora Militari, am intrat şi imediat s-au lipit de mine, agresiv, un bodyguard şi o vânzătoare. Îi pun şi pe ei pe gard:evident că am părăsit rapid stabilimentul, fără a le da vreun ban şi am cumpărat ce doream din altă farmacie.

Mare e gardul şi locuri de cinste se găsesc din plin pe el.