Portrete româneşti

Pantofii cu vârf ascuţit, hainele relativ scumpe, dar prost combinate, şi neapărat sclipitoare, machiajul ei un pic prea puternic, părul lui geluit, costumul din înlocuitori pre-hi-tech. Este evident că sunt estici. Vorbesc tare, româneşte, şi flutură în vânt paşapoarte diplomatice. Afişează ostentativ superioritatea faţă de ceilalţi călători. Nu stau aproape niciodată la coadă, alături de muritorii de rând. Se îmbarcă în primul avion ce pleacă dimineaţa la Bruxelles. Se întorc seara, cu braţele pline de pungi de la duty free, dar şi de plase cu cumpărăturile făcute peste zi.

Am zburat prea des către şi dinspre Bruxelles ca să îi confund. Hainele, privirea, comportamentul îi trădează dacă îi întâlneşti în timpul zilei, la Inno, în centrul Bruxelles-ului, unde o cămaşa redusă costă de la 40 de Euro în sus. Îi vezi de la distanţă că sunt estici. Ştii că sunt funcţionari guvernamentali, ce chiulesc de la o întâlnire europeană. La urma urmei guvernul nu are nevoie de reprezentare, se reprezintă el şi singur.

Cei din avionul de duminică seară, spre Bruxelles, sunt uşor diferiţi: hainele încep să se schimbe, adesea au cărţi de citit în mână, lucru destul de rar la călătorii din România, discută despre cât de mare e birocraţia, afişează o atitudine de superioritate, dar un pic mai soft. Până şi pantofii încep să se schimbe: se vede că nu mai sunt supuşii modei vârfurilor alungite, aşa cum a venit ea din Asia în urmă cu 10 ani.

Mă gândesc uneori la ei, cum se poartă în Bucureşti, întâlnind petiţionari ce vin către guvern de undeva de la ţară, cu straie ce amintesc mai degrabă de comunism. Mă gândesc că, în multe feluri, diferenţa de ţinută dintre ei şi astfel de petiţionari este similară cu cea dintre ei şi cei pe care îi întâlnesc ca parteneri la Bruxelles. Şi îmi doresc ca aceştia din urmă să se întâmple să fie suficient de evoluaţi, pentru a nu reproduce dispreţul bucureştean în relaţia lor cu reprezentanţii arhaici ai guvernului de la Bucureşti.

0 comentarii: