Tabloul ăla, John! E un fals!

[…]

‑ Care tablou?

[…]

‑ Cel pe care i l-am vândut ducelui!

[…]

‑ De unde provenea cel pe care i l-ai vândut ducelui?

[…]

‑ L-am cumpărat din Paris, de la un cuplu de români care deţineau o mică prăvălie lângă Madelaine. Ar fi trebuit să ştiu, zise Joe Bender cu amărăciune în voce. Ar fi trebuit să îmi pun întrebarea „Bender, dacă ai fi un falsificator de tablouri, unde te-ai duce?”, iar răspunsul ar fi fost „La o galerie românească de artă”.


Extrase din P.G.Wodehouse, Un Pelican la Castelul Blandings, Polirom, 2005 (traducere de Carmen Toader), p. 104-105. [prima ediţie în limba engleză: 1969]

Nu am citit romanul până la sfârşit încă, aşa că mai sper să se dovedească printr-o minune că era vorba de nişte … bulgari :D


Oricum ar fi însă, reprezentările lui Wodehouse (şi probabil ale contemporanilor săi) asupra românilor, rămân un subiect interesant de explorat ...

0 comentarii: