Vorbeam în urmă cu ceva timp despre raportul cercetare/predare în universităţile contemporane şi despre sincronismul redus al României la tendinţele internaţionale. (România acordă o atenţie sporită predării).
Hai să vedem acum cum arată opţiunile societăţii româneşti în domeniu:
1. În prezent gradele academice din cercetare (Cercetător 1, Cercetător 2, Cercetător 3, Cercetător, Cercetător asistent) sunt echivalente celor din învăţământul universitar (Profesor, Conferenţiar, Lector/Şef lucrări, Asistent, Preparator). Salarizarea este în principiu aceeaşi, ca şi criteriile de promovare. Ce e drept, ca să treci de la lector la conf şi de la conf la prof, poţi să beneficiezi de anumite echivalări (mai multe articole din reviste româneşti pot fi echivalate cu un articol internaţional), pe care se pare că oficial nu ai voie să le faci la ascensiunile corespunzătoare din cercetare. În plus, ca CS2 ai ceva mai puţine drepturi decât ca şi Conf: nu ai voie să faci parte din comisii de doctorat.
2. Propunerile legate de noua grilă de salarizare extind un pic diferenţele dintre cercetare şi predare: la aceeaşi vechime, coeficienţii din învăţământ sunt un pic mai mari decât cei din cercetare.
3. Mai mulţi colegi din învăţământ mi-au spus în ultima vreme, cu o surprindere indignată: „Cum adică, a fi conferenţiar e echivalent cu a fi cercetător ştiinţific 2????”
4. Primesc de la o instanţă a administraţiei publice o listă preliminară de invitaţi la lansarea unui raport. Sunt mai mulţi autori ai raportului. Cei din universităţi sunt denumiţi, oarecum vanitos, „Prof.Univ.dr. Xyz Xulescu”, „Conf.Univ.Dr. Zkq Yulescu” şi chiar „Asist. univ. drd. Qjw Qulescu”. Funcţionarii de prin agenţii internaţionale Sunt „Dr. Xyz Xulescu”. Cei din cercetare, ca şi cei de prin ONG-uri sunt referiţi doar prin nume. (Mie mi se părea firesc să fie doar numele la toţi autorii. M-a izbit însă inegalitatea explicită marcată de funcţionarii publici români între cei din universităţi şi restul, la calificări egale sau chiar inferioare).
5. La aprobarea bugetului dezastruos alocat anul acesta cercetării, mai mulţi colegi mi-au spus: „şi ce dacă, la educaţie e 5%”. Trebuie spus şi că, din bugetul alocat cercetării, de fapt cea mai mare parte merge către universităţi (acestea aplică şi utilizează apoi banii prin granturi de cercetare).
6. În mai toate şcolile doctorale din sociologie, indiferent de universitate, şeful desemnat sau în curs de desemnare al acestor forme de învăţământ avansat, este un respectabil profesor universitar, care însă nu a publicat niciodată articole în reviste cotate ISI (adică cele de prestigiu internaţional, acolo unde se publică ultimele noutăţi în ştiinţă).
Toate cele de mai sus sunt semne care, în opinia mea, confirmă ferm decizia societăţii româneşti şi a mediului academic de a se concentra pe predare şi de a lăsa deoparte cercetarea. Rămâne de văzut dacă aceasta va fi o strategie de succes.
(Opinia mea este că ar trebui să avem, cât mai repede, o serie de fuziuni între universităţi şi institutele de cercetare, care să readucă cercetarea în universităţi, să forţeze atât pe cei din cercetare , cât şi pe cei din universităţi să iasă din mediocritate, şi să permită dezvoltarea unor universităţi de vârf, care să poată pătrunde intre primele 500 de universităţi ale lumii).
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Convorbire telefonică cu ... un hoț??
Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: - ...
-
De la o vreme, a pătruns și în rețeaua mea de prieteni nebunia cu Bună (virgulă) Bogdan (virgulă) . Hai să explic, că poate nu sunteți la ...
-
Uite câteva hărţi despre care generaţia mea nu a prea învăţat la şcoală. Le-am fotografiat la Chateau de Vianden , despre care am scris cu...
-
Cam greu să baţi dacă refuzi să joci şi în jumătatea adversarului. Cam asta am gândit: în 1990, după România - Irlanda 0-0, în optimi în 199...
9 comentarii:
Bogdan, ai dreptate. Noua lege a cadrului unic de salarizare e plina de ciudatenii. Un exemplu din lege, pentru ca tot vorbesti de cercetare si predare: o secretara sefa de facultate si un administrator sef de facultate au acelasi coeficient ca si un conferentiar universitar. Oare conferentiarii, lectorii, asistentii si preparatorii cum se vor simti cand interactioneaza birocraticeste cu aceste doua functii de executie administrativa, cu pregatire si, pot spune chiar si cu responsabilitati, evident mai mici decat cele ale personalului academic. Una din multele probleme (tu ai subliniat corect una in postarea ta) este aceea ca in institutiile de predare / cercetare personalul administrativ deseori este considerat (cel putin dpdv al remuneratiei) superior celui academic. Cred ca si aceasta e o problema de discutat public.
Un al doilea exmplu de ciudatenie a legii: seful de atelier si seful formatiei de muncitori (adica sef de echipa) din biblioteci publice si camine culturale au acelasi coeficient d esalarizare ca si un lector universitar / cercetator 3. La mai mare!
PS: pe ultimul proiect de lege salarizarea cercetatorilor din institutele subordonate academiei au coeficienti sensibil mai mari decat echivalentul lor academic (predare) din universitati. Astfel un lect univ este plasat la coeficienti intre 2,6 si 3,65, in vreme ce un cercetator 3 din institut al Academiei este plasat pe coeficienti intre 3,4 si 3,75.
Importanţa net superioară a sectorului administrativ este ilustrată de proiectul de lege prin coeficienţii maximi acordaţi în varii sectoare.
Faptul că în interiorul sectorului universitar contează mai mult sectorul administrativ este doar reflectarea deciziei publice de a acorda mai multă importanţă acestor responsabilităţi, la nivel societal.
Şi este o consecinţă firească a tensiunii public-privat, acolo unde cei mai vorbăreţi din sectorul privat sunt cei din servicii (bănci, presă, asigurări, avocatură, publicitate), nu cei direct productivi.
La fel şi în universităţi: unii produc cunoaştere, alţii o diseminează (prin predare), alţii administrează procesul. Salarizarea este conformă reprezentărilor publice despre importanţa socială a diferitelor activităţi.
[Scuze pentru stilul lapidar, sunt prea multe lucruri de zis şi e puţin timp...]
[Ar trebui spus probabil şi că această grilă unică nu e tocmai unică. În unele sectoare (sănătate, de exemplu), în afară de salarii mai apar şi tichetele de masă, ca avantaj suplimentar faţă de altele. Dar asta este o altă mâncare de peşte...]
Bogdan, nu sint de acord: fara profesori/cercetatori institutia nu exista iar administrativul poate sa isi caute de lucru. In orice universitate normala din afara Romaniei (mai la vest) lucrul acesta e reflectat in salarizare.
Nu sint de acord nici cu a doua opinie: legea a ajuns sa nu fie unica nu pt ca unele categorii primesc tichete de masa (profesori, medici - pe astia ii stiu sigur ca primesc) ci pt ca la negocieri unii au fost tari (magistratii) iar altii au fost blegi (sindicatele din invatamant si sanatate).
Diferenţele dintre Institutele Academiei - alte forme de cercetare nu pot să le înţeleg: e aceeaşi muncă, ar trebui plătită la fel.
Pe de altă parte, ţinând cont de structura actuală, ar fi firesc ca angajaţii din cercetare şi cei din universităţi să aibă acelaşi coeficient la grade academice echivalente (CS1-Prof, CS2-Conf, CS3-Lector etc.).
Nu am găsit însă versiunea referită, cu salarii mai mari în institutele Academiei?
Ah, dau răspunsuri defazate rău: până răspund eu apare altă replică :)
(între timp am fost şi subiect la un chestionar prost făcut)
Aşadar, eu nu vorbeam despre acordul meu cu modul de structurare, doar remarcam că aceasta este opţiunea societăţii româneşti. Faţă de această opţiune sunt în dezacord, plasându-mă într-o minoritate care cred că este destul de îngustă.
[mai sugeram şi faptul că fără a genera cunoaştere nu poţi fi profesor, pe linia opiniei mai vechi exprimate prin blogul acesta că profesorul ar trebui să fie întâi de toate unul care cercetează şi abia apoi unul care predă, diseminând rezultatele cercetării]
Negocierea în cauză cred că reflectă ţi reprezentările societăţii asupra (1) echităţii sociale; (2) importanţei fiecărei profesii. Cele două cred că determină relaţiile de putere dintre bresle şi au decis pe cei care au fost mai tari la negocieri.
Corect, un profesor trebuie sa faca si cercetare si publicare. dar ma intreb oare cine se opune indirect (mai corect spus influenteaza decidentii prin intermediul legaturilor de putere si conexiunilor colegial - patronale) ca norma unui cadru didactic universitar sa includa in statul de functiuni o parte de cercetare? Raspunsul il stim cu totii, sau il putem afla cautind pe internet cv-urile celor care au fost in perioada 1990-2009 ministri si secretari de stat in minister, rectori la mari universitati de stat, cu influenta in minister.
Despre negocieri, probabil ca asa e. Insa ipoteza mea e ca rezultatele negocierile au fost determinate de relatiile sintre partenerii din interiorul domeniilor -- sindicate, asociatii profesionale, ministere) dar si de gradul de unitate asociativa a "breslelor". Vezi comparativ magistratii, educatia, sanatatea.
Iti dau dreptate legat de atitudinea publica fata de echitatea sociala: romanii sint multumiti cu polarizarea sociala actuala. Comunismul a produs un mare paradox in Romania: homo homini lupus. Si prin urmare ne cam doare in cot de ceilalti (din toate punctele de vedere).
Argh, scrie omul un ditamai comentariul apoi i-l inghite Google.
Deci pe scurt: comparatia intre munca de predare si cea de cercetare nu mi se pare deloc potrivita. Una e sa dai din gura si alta e sa dai din creier. Nu spun ca pedagogia este neimportanta, spun numai ca e mult mai la indemana sa repeti numai ce au spus altii si sa incerci sa-ti pastrezi in orice chip aceasta pozitie pana la orice varsta.
Trimiteți un comentariu