File de poveste (I): La Bloc

E dimineaţă devreme, mult prea devreme, dar nu ai ce să faci: majoritatea populaţiei încă mai are reflexul aratului în zori, ca să prinzi primele raze de soare. Şcolile încep şi ele programul la ora opt. Te scoli cu greu, scoli cu chiu cu vai copilul, îl echipezi de şcoală.

Ieşi pe uşa blocului. E o zi frumoasă. Soarele sclipeşte zâmbitor, câteva păsărele ciripesc, noxele nu au atins încă nivelul maxim, iar rahatul proaspăt de câine tronează pe trotuar. Copilul nu te mai întreabă de ce oamenii de aici nu au cu ei punga aia neagră prin care strâng urmele propriilor animale de casă. Te priveşte cu reproş și îi citeşti în privire cea de-a doua întrebare, deja învechită și ea: „când plecăm de aici?”.

Urci în maşină și pleci către şcoală. Ai noroc, nu e trafic mare. Eşti claxonat violent pentru că ai tupeul să dai prioritate la pietoni. Vii de pe o stradă lăturalnică, nu ai cum intra în trafic. Cel din spate, o maşină verde, claxonează. În fine, reușești să intri pe strada principală. Eşti al cincilea la semafor. Se face verde. Cel din spatele tău, un jeep negru, claxonează până când coloana se pune în mişcare.

Copilul îţi spune că au trecut la programul de vară: aveau ore de 40 de minte și pauze de10 minute, că Primăria se gândise să economisească câte o oră de curent electric pe zi. Acum, că e ziua mai lungă, au ore de 45 şi pauze de 15. O dată pe lună e consiliu profesoral şi orele se scurtează cu câteva zeci de minute. La urma urmei cui îi trebuie mai mult?

Revii către casă. Pe strada pe care locuieşti e trafic, că aşa e dimineaţa. Un taximetrist blochează accesul către locul tău de parcare plătit. Nu e staţie de taxiuri acolo, dar i se pare lui, şi altor 30 de colegi, că acolo e vadul mai bun. Mai bun decât în parcarea dintre blocuri. La urma urmei nu blochează decât jumătate de sens de mers, din cele două înguste de pe o stradă aglomerată. Doar trebuie şi el să trăiască!

Faci semn din faruri. Nimic. Claxonezi uşor. La urma urmei e dimineaţa, 8 și 5, poate unii îşi permit luxul de a dormi. Sunt studiile care spun că ar trebui să dormi până pe la 8:30. Claxonezi din nou, ce dacă unii dorm, taximetristul e neclintit. Ai blocat strada, aşa că încep să claxoneze și cei din spate. Taximetristul lasă hârtia murdară pe care nota ceva și se dă milimetric în spate. Îi citeşti pe buze o înjurătură. Parchezi după ce eviţi cu chiu cu vai să nu te freci de taximetru. Cu siguranţă are RCA la EuroIns sau la cine-ştie-ce-altă companie de asigurări despre care ai auzit că nu plăteşte daunele.

Cobori din maşină. Un câine îţi stropeşte din belşug roata. Stăpânul patrupedului se amuză copios.

E dimineaţă, a început o nouă zi în Bucureşti, capitala minunată a unei ţări cu oameni ca-n poveşti.